Elton John si Michael Caine, intr-o reclama care incurajeaza vaccinarea, realizata de Serviciul National de Sanatate din Marea Britanie. Cei doi ii asigura pe oameni ca vaccinul este sigur si eficient
Pentru a incuraja cat mai multi oameni sa accepte vaccinul anti Covid-19, Elton John si Michael Caine au filmat o reclama in care vorbesc despre importanta vaccinarii pentru stoparea pandemiei de coronavirus.
Reclama a fost filmata in jurul ideii de auditii, in urma careia realizatorii ar urma sa aleaga protagonistul care va duce mesajul mai departe.
Primul care apare in video este sir Elton John. Isi spune de mai multe ori numele, pe mai multe tonuri, “My name is Elton John”.
Intr-o nota serioasa, spune apoi cat de important este vaccinul: “Cu cat sunt mai multi oameni in societate care se vaccineaza, sunt mai multe sanse ca pandemia de Covid sa fie eradicata. Este foarte important de stiut ca vaccinurile indeplinesc toate standardele de siguranta si calitate”, afirma artistul.
Dupa scena vaccinului, Elton John canta o parte din refrenul piesei sale “I’m Still Standing”, in vreme ce regizorul ii transmit ca va fi contactat daca il vor alege pentru rol.
Sir Elton John se arata sceptic ca realizatorii clipului vor gasi pe altcineva mai faimos decat el intr-un timp atat de scurt.
Apare apoi in scena Michael Caine, care spune ca tocmai ce a fost vaccinat impotriva Covid-19 si nu a durut deloc. Regizorul ii multumeste, iar la final mentioneaza faptul ca ar trebui sa il anunte cineva pe “micut” (Elton John) ca nu a primit rolul.
“Am vrut sa apar in acest video pentru a arata oamenilor beneficiile vaccinului si a felului in care ne protejeaza atat pe noi, cat si pe cei dragi. Sper sa ne mobilizam impotriva acestei boli mizerabile”, a declarat sir Elton John.
Peste 12 milioane de britanici au primit cel putin o doza de vaccin anti Covid-19.
Atat Elton John cat si Michael Caine au avut relaxarea de-a lungul carierelor lor sa se auto ironizeze.
Ambii si-au scris biografiile, traduse si la noi, in care povestesc cu umor greselile pe care le-au facut in alegerea unor job-uri sau in relatia cu echipa si presa.
Puteti citi la acest link un fragment din biografia lui Elton John, aparuta la editura Publica. Biografia lui Michael Caine, Arta de a asculta si alte lectii de viata, a aparut la editura Nemira.