„A avea speranta nu inseamna a fi niste optimisti naivi care ignora tragedia raului uman. Speranta este virtutea unei inimi care nu se inchide in intuneric, nu se opreste la trecut, nu razbate in prezent, ci poate vedea clar ziua de maine.”

– Papa Francisc, Spera, Autobiografia.

Cartea Spera. Autobiografia a Papei Francisc este o lucrare remarcabila si unica in istoria Bisericii Catolice, fiind prima autobiografie scrisa vreodata de un Suveran Pontif in timpul vietii sale. Publicata in ianuarie 2025, cu ocazia Jubileului Sperantei, cartea a fost lansata simultan in peste 80 de tari, inclusiv in Romania .

Scrisa pe parcursul a sase ani, in colaborare cu jurnalistul Carlo Musso, autobiografia incepe cu povestea radacinilor italiene ale familiei Papei si emigrarea stramosilor sai in America de Sud. Continua cu relatari despre copilaria sa in Buenos Aires, tineretea, alegerea vocatiei religioase si maturizarea spirituala, culminand cu evenimentele care au marcat pontificatul sau .

Cartea este structurata in 25 de capitole, fiecare avand titluri sugestive precum „Sufletul meu a locuit prea mult printre cei care urasc pacea”, „Nimeni nu se salveaza singur” sau „Pentru ca cele mai bune zile abia urmeaza sa vina” . Acestea reflecta temele majore abordate in carte, precum razboiul si pacea, migratia, criza ecologica, conditia femeii, sexualitatea, dezvoltarea tehnologica si viitorul Bisericii si al religiilor .

Cartea include si o selectie de fotografii, unele dintre ele private si inedite, oferite personal de Papa Francisc, care completeaza si imbogatesc naratiunea .

Spera. Autobiografia este disponibila in Romania in limba romana, in editie cartonata, cu 344 de pagini.

Aceasta carte se adreseaza nu doar credinciosilor catolici, ci tuturor celor interesati de o perspectiva autentica asupra vietii, credintei si provocarilor lumii contemporane.

Puteti sa va cumparati cartea de aici.

In autobiografie, Francisc isi aminteste de momentul in care l-a intalnit pe scriitorul argentinian Jorge Luis Borges (1899 – 1986).

Pe atunci, Bergoglio avea 27 de ani si era profesor de literatura si psihologie la Scoala Neprihanita Conceptie din provincia Santa Fe, in centrul Argentinei, unde preda un curs de scriere creativa.

Secretara lui Borges era profesoara de pian a lui Bergoglio, asa ca a decis sa-i trimita scriitorului doua povestiri scrise de un student.

La acea vreme, Bergoglio era doar o figura religioasa, iar Borges era deja unul dintre cei mai cunoscuti scriitori latino-americani ai secolului XX. Borges a apreciat cele doua povestiri si a sugerat sa fie publicate sub forma de carte, oferindu-se sa scrie si o prefata: „Aceasta prefata nu e doar pentru aceasta carte, ci pentru fiecare posibila serie de lucrari inca nedefinite pe care acesti tineri adunati aici le-ar putea scrie in viitor,” il citeaza Bergoglio.

L-a invitat apoi pe Borges sa tina cateva cursuri despre ceea ce in Argentina e cunoscut drept „literatura gauchilor”.

„Si a acceptat; putea vorbi despre orice si nu era deloc arogant. La 66 de ani, a urcat intr-un autobuz si a facut o calatorie de opt ore din Buenos Aires pana in Santa Fe,” a spus Papa, care se declara un pasionat de lectura si de predare.

„Cu una dintre ocazii am intarziat, pentru ca atunci cand am mers sa-l iau de la hotel, m-a rugat sa-l ajut sa se barbiereasca,” a povestit el.

„[Borges] era agnostic, dar spunea rugaciunea Tatal nostru in fiecare seara pentru ca ii promisese mamei sale, iar inainte sa moara, a primit sacramentele,” a spus Francisc despre scriitorul care a murit in 1986.

Si a adaugat: „Il admir si il pretuiesc foarte mult pe Borges. M-a impresionat seriozitatea si demnitatea cu care si-a trait viata. A fost un om foarte intelept si profund.”

 Borges trebuie sa fi fost constient de faptul ca un grup de tineri ar fi putut intelege un astfel de material de lectura doar prin indrumare metodica si bine planificata. Probabil ca i-a adus o mare bucurie sa afle ca o mana de elevi de liceu – nu studenti dintr-un mediu academic, cum s-ar fi asteptat el – au fost introdusi in acea lume si o citeau, o studiau si o discutau. Asta arata ca exista ceva profund mistic in educatia lor. Poate ca aceasta experienta i-ar fi putut apropia lucrarile de cele ale lui Kipling, Stevenson sau ale altor scriitori, ai caror cititori nu aveau limita de varsta.

In timpul vizitei lui Borges la Santa Fe, amandoi au avut mai mult timp sa vorbeasca decat in orice alt moment anterior. Bergoglio a indeplinit mai tarziu dorinta lui Borges, adunand cateva piese scrise de tinerii elevi si trimitandu-i-le pentru ca cineva sa i le citeasca. Cateva zile mai tarziu, autorul si-a exprimat recunostinta pentru primirea calduroasa pe care a primit-o cu ocazia vizitei sale la Santa Fe.

Ceea ce este sigur – altfel prietenia nu ar fi existat niciodata – este ca amandoi au simtit un respect uman si intelectual special unul pentru celalalt; o apreciere reciproca care este diferita de prietenie, dar care – ca si prietenia – implica cunoasterea si admiratia pentru cealalta persoana.