Skip to content

Reguli simple pentru a evita disconfortul si senzatia de rau cauzate de mancatul excesiv la mesele de sarbatori.

Sarbatorile de iarna sunt printre cele mai deosebite si magice momente ale anului, pline de traditii, preparate sofisticate si delicioase, dar mai ales de momente petrecute alaturi de familie si prieteni. Mesele lungi alaturi de cei dragi sunt abundente in tentatii culinare, insa excesele pot duce la senzatii de greata, balonare sau chiar indigestie si va pot strica voia buna. 

In acest sens, nutritionistii va recomanda un set de reguli simple pe care le puteti urma pentru a va bucura de tot ce este mai bun din preparatele de sarbatori, fara a avea regrete. Sunt cateva sfaturi care va ajuta sa mentineti echilibrul intre poftele gastronomice si starea de bine a organismului.

Incercati sa mancati portii mai mici si mai frecvente. Mesele copioase, cu multe feluri de mancare si gustari, va pot deregla digestia.

In timpul meselor lungi cu familia sau prietenii va puteti rasfata cu portii mai mici, incercati sa impartiti festinul in mai multe mese mici pe care sa le consumati pe parcursul zilei. Astfel veti sustine sistemul digestiv sa proceseze mai eficient alimentele, prevenind senzatia de balonare.

Pentru a va pregati stomacul pentru mesele complexe, incepeti cu o salata proaspata sau legume gatite. Acestea sunt usor de digerat si bogate in fibre, contribuind la o digestie mai buna. In plus, sunt sarace in calorii si va vor ajuta sa nu va simtiti plini cand ajungeti la felurile mai grele.

In ceea ce priveste preparatele foarte grase, cum sunt fripturile, mancarurile cu multa maioneza sau cartofii prajiti, nutritionistii indeamna consumul cu moderatie si prudenta. Deoarece acestea pot provoca disconfort digestiv este recomandat sa le combinati cu alimente mai usoare, de exemplu alaturi de o friptura puteti servi legume la gratar sau fierte.

Daca dupa masa doriti un desert, este indicat sa optati pentru o varianta mai usoara, cum ar fi fructele, preparatele cu putin zahar sau cu ingrediente naturale, neprocesate. 

Este recomandat sa luati pauze intre mese pentru a-i oferi stomacului timpul necesar pentru digestie. De asemenea, specialistii indica sa consumati cu atentie alcool sau bauturi carbogazoase. 

Intre felurile de mancare este util sa luati o pauza de 15-20 de minute, astfel puteti reduce senzatia de balonare si supraalimentare. Totodata, sucurile carbogazoase, alcoolul si bauturile foarte dulci pot adauga presiune asupra sistemului digestiv. Prin urmare, este indicat sa alterati bauturile grele cu apa sau ceaiuri de plante. 

Pentru a va usura si stimula digestia, ceaiurile de menta sau ghimbir sunt excelente pentru calmarea   stomacului. Evitati si consumul prea multor lichide dupa masa, deoarece pot duce la o digestie lenta.

Nutritionistii sustin ca in perioada sarbatorilor, cand suntem inconjurati de alimente apetisante, este recomandat sa ne ascultam corpul si sa fim mai constienti de semnalele pe care ni le transmite. Cand va simtiti satui, nu mai continuati sa mancati doar pentru ”a termina tot din farfurie”. Puteti lasa mancarea deoparte pentru a reveni la ea mai tarziu.

Dupa o masa grea, puteti iesi pentru o plimbare usoara de 15-20 de minute pentru a ajuta digestia si preveni senzatia de rau si balonare. 

Specialistii mai indica sa evitati sa va intindeti in pat imediat dupa masa, acest lucru poate incetini procesul digestiv. In schimb, o plimbare va ajuta sa va simtiti mai bine si sa evitati disconfortul de dupa masa. 

Pentru bucatarii casei, nutritionistii recomanda sa alegeti pentru mesele festive ingrediente cat mai proaspete. Incercati sa inlocuiti prajirea in ulei sau untura cu gatitul la cuptor, fierbere sau aburi. In acest mod puteti reduce eficient cantitatea de grasimi si de calorii consumate, pastrand in acelasi timp gustul delicios al alimentelor pregatite.

In cele din urma, desi mesele de sarbatori sunt presarate cu prajituri si cozonaci tentanti, este util sa evitati excesul de zahar care poate duce la cresterea nivelului de insulina si la disconfort digestiv. Incercati sa va limitati la o portie mica de desert sau alegeti variante naturale, cum ar fi fructele de sezon.

Sarbatorile de iarna nu ar trebui sa se transforme intr-o perioada de disconfort si rau fizic, astfel daca urmati aceste reguli simple va puteti bucura de atmosfera festiva si de mesele copioase alaturi de cei dragi. Aceste mici schimbari vor face diferenta si va vor ajuta sa va simtiti mai energici si fericiti pe durata sarbatorilor.

Citește în continuare