Cosmin Hodor e partea “nevazuta” a documentarului Nasty despre viata sportiva a lui Ilie Nastase.

Impreuna cu Tudor Giurgiu au realizat primul documentar despre un sportiv din Romania, intr-o productie care s-a intins pe 2 ani si a ajuns la unii dintre cei mai importanti oameni din lumea sportului. Filmul intra in cinematografele din toata tara incepand de astazi.

Cosmin Hodor are 45 de ani, e absolvent al Academiei Nationale de Educatie Fizica si Sport, specializat in marketing si management sportiv. A fost cel mai tanar director de turneu de tenis din istoria ATP, manager al Federatiei Romane de Tenis, dar si al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi. Numele lui e legat de unele dintre cele mai mari evenimente sportive din Romania.

Este producatorul documentarului Nasty si a fost cel care a intermediat toate interviurile din film, cu multi sportivi ai lumii, dar a si administrat o parte importanta a bugetului cu care s-a realizat primul documentar autohton, din epoca moderna, despre un sportiv roman.

Pentru urban.ro a povestit traseul de la idee la fillm in cazul documentarului Nasty si, mai ales, ce marturisesc marile nume din tenis despre intalnirea lor cu Ilie Nastase.

Cum ati ajuns la ideea documentarului asta? Tu ai avut ideea sau Tudor Giurgiu?

In pauza de activitate din pandemie a fost timpul necesar sa citesc cartea biografica a lui Ilie Nastase (Mr Nastase, Autobiografie – o gasiti aici). Cand s-a mutat in noua lui casa, Ilie mi-a zis sa ma duc sa vad cum si-a amenajat camera cu trofeele. O alta incapere, ca o camara mai mica, era plina de cutii de poze si mi-a zis sa ma uit acolo, sa vad daca imi place ceva. Asa am descoperit multe fotografii foarte puternice de pe timpul in care juca tenis. Era si o carte a lui Jimmy Connors, semnata de Jimmy Connors. Am citit cartea lui Connors si am inteles cat de mult l-a influentat Ilie pe Jimmy, dar si tenisul din acea vreme din America.

Am pus pe hartie niste idei pe care i le-am prezentat lui Ilie care mi-a spus sa fac ce vreau eu cu ce am gasit. Asta se intampla pe la inceputul anului 2020 si, din cauza pandemiei, totul s-a amanat. In august, la TIFF, Tudor m-a rugat sa merg cu Horia Tecau, care urma sa sustina un panel in InspiraTIFF prezentat de Master Card (aici conversatia cu Horia Tecau), si acolo mi-a zis ca ar vrea sa faca un film despre Ilie Nastase.

A fost momentul in care practic ne-am pus amandoi ideile pe masa si, curand, ne-am apucat efectiv de lucrat la film.

Filmul contine povesti in premiera, amintiri de cei mai mari jucatori de tenis din epoca, dar si oameni care au insemnat mult in cariera lui Nastase, cum ar fi Phil Knight cel care a creat brandul Nike. Sigur ca, prin activitatea ta ca manager de turnee de tenis de atatia ani, aveai acces la acesti oameni, dar cat de greu a fost sa ii convingi sa-si aloce timp pentru filmari si amintiri?

Asta a fost rolul meu in productie impreuna cu o parte din finantarea filmului. Ideile regizorale sunt ale lui Tudor in mare cea mai mare masura. Am discutat foarte mult impreuna si am avut avantajul ca Tudor intelege sportul, mai ales tenisul, iar eu am cat de cat habar despre ce inseamna un documentar de sport. Asa ca ne-am completat perfect. Echipa pe care Tudor a pus-o la dispozitie pentru acest proiect e mare iubitoare de tenis. Asa ca a fost usor sa ne intelegem.

A fost vreo persoana pe care voiati sa o aveti in film si n-ati putut sa ajungeti la ea?

Da, e o singura persoana care a refuzat: Navratilova. Nu stiu din ce cauza, dar conteaza mai putin. In rest chiar am ajuns la oricine ne-am propus.

De la Billie Jean King, John McEnroe; Bjorn Borg la Nadal, Djokovic si bineinteles Ion Tiriac, toti au avut ceva de spus. Se implinesc 50 de ani de cand Ilie a fost numarul 1 mondial si ei vorbesc in calitate de numarul unu mondial, povestind despre presiunea pe care o poarta pe umeri un jucator care e primul in clasament.

Nadal a spus, printre altele, ca – daca jucatorii de tenis vand astazi bilete – vand si datorita lui Ilie, pentru ca a fost primul showmen in tenis. Billie Jean King spune ca erau o mana de jucatori care mergeau impreuna la toate turneele. Cand unul pierdea mai devreme, devenea antrenor pentru ceilalti.

Esti foarte apropiat de lumea tenisului international si ai ajutat si sustinut inclusiv tenisul de la noi, ai deci o imagine completa a domeniului. Pe parcursul documentarii si a interviurilor pe care le-a facut Tudor, e ceva care te-a surprins?

Imaginile din arhiva lui Ilie m-au surprins. Arhiva este foarte puternica si puteam sa facem un film numai din imaginile de acolo, sa legam o poveste fara sa vorbeasca nimeni. Sunt atat de puternice ca nici Ilie nu ar fi fost nevoit sa vorbeasca. Am descoperit o alta era a sportului, nu a tenisului, a sportului; o era boema, in care sportivii erau prieteni intre ei, mergeau impreuna la turnee, stateau impreuna in camera, erau adversari si seara tot impreuna mancau.

Am vazut chiar un moment in care, intr-un meci pe terenul central de la Roland Garros, Ilie se duce la frigider, desface o sticla de Pepsi, bea si lasa sticla acolo. Oponentul cu care juca el vine, bea si el din aceeasi sticla si dupa aceea continua sa joace. Astazi nu exista ca un jucator sa bea din aceeasi sticla cu adversarul lui.

Acum nu mai vedem asemenea familiaritati pentru ca mizele sunt mult mai mari, banii sunt foarte multi si cred ca asta cumva a dezumanizat foarte tare relatiile dintre ei.

La momentul acela premiile erau chiar nesemnificative, acum vorbim de milioane pentru un castigator de Grand Slam si, normal, ca toata lumea se lupta pentru bani si isi da viata pe teren.

Dar e ceva care te-a impresionat?

M-a impresionat magnitudinea personajului Ilie Nastase, cum era perceput la vremea aceea.

In imaginile de arhiva, am vazut cate televiziuni au facut cu el reportaje in toata lumea. Stiam ca a fost un mare jucator de tenis, am crescut cu el si poate sunt subiectiv, dar nu am inteles pana acum influenta lui impresionanta in acest sport. In plus, imaginile aratau si lumea la care el a avut acces, care il aprecia, si, iti spun sincer, cred ca in sportul romanesc nu a fost un alt personaj de magnitudinea lui din acei ani. Andy Warhol, Mick Jagger, Trump, Nelson Mandela, Muhammad Ali, Robert DeNiro isi doreau sa fie in prezenta lui.

Am avut privilegiul ca, in anii 2000, la inceputul Europa FM sa-l intalnesc in civilie pe domnul Ilie Nastase. Atunci, pentru ca-l vedeam in diferite contexte, am dezvoltat o teorie: o mare parte din glumele pe care le face sunt ca sa acopere o timiditate.

Exact. Toti marii sportivi, nu conteaza ca vorbesc de Federer, de Hamilton, de Tiger Woods, in afara terenului au si ei nesigurantele lor. Adica e normal sa te intalnesti cu problemele de zi cu zi, sa ai intrebari, sa te indoiesti de multe ori de tine sau de deciziile tale. E in natura umana sa facem astea. Dar intradevar, pe teren Ilie era o alta persoana. Il intreaba si Tudor in film, iar el raspunde ca era ca “ziua si noaptea intr-o singura persoana”. Toti sportivii de calibrul lui sunt de un mega bun simt in afara terenului, iar in teren sunt animale de prada, pentru ca sunt foarte competitivi si n-au cum sa castige altfel.

Cand erai copil ai inceput sa joci tenis, mai tarziu, ai antrenat persoane, acum manageruiesti o parte mecanismele din spatele unor turnee de tenis.  Dar atunci cand erai copil, la Hunedoara, si te uitai la Ilie ca la un idol, ti-ai imaginat vreodata ca o sa ajungi sa fii implicat in realizarea unui film despre viata lui? Ceva care va ramane pentru totdeauna.

Prima experienta cu Ilie pe care mi-o aduc aminte e de la un meci de Cupa Davis pe care Romania il juca la Timisoara. Eu aveam trei ani si stateam la bunici intr-un sat, undeva la jumatea distantei dintre Hunedoara si Timisoara, iar tata a venit sa ma ia cu masina sa mergem la meci impreuna cu matusa mea. Stiu exact unde ne-am oprit pe drum pana la Timisoara, imi amintesc ce imi povestea pe drum, cum o sa-l vedem pe Ilie Nastase si cat de mare e ca jucator.

Atunci erau in echipa si Segarceanu, Darzu, Marcu, Haradau, iar Ilie nu stiu de ce n-a jucat. Pe vremea aceea nu erau stiri ca acum, nu aveai acces la informatii. Tatal meu probabil s-a gandit ca suta la suta Ilie va juca, dar ca spectator aflai doar la teren cine joaca. Si am aceasta amintire profunda despre cum imi explica tata cat de mare este Ilie. Desi unchiul meu juca in echipa, Titi Haradau, interesul nostru era indreptat spre Ilie. Am si acum acasa acea vaza pe care au primit-o jucatorii la acel meci. E la loc de cinste in casa.

Apoi l-am vazut jucand. L-am prins in meciuri demonstrative si mi s-a parut senzational felul in care loveste mingea. Efectiv mangaia mingea. El a fost prima personalitate de calibru pe care eu am intalnit-o. Era in 92, cand am fost copil de mingi la turneul de la Bucuresti. Eu veneam de la Hunedoara, aveam 14 ani si Ilie venea din America, a fost spectator la turneu. Si tin minte ca ma uitam la el uimit, mi se parea ceva uau! . Sigur ca dupa aceea l-am cunoscut mai bine cand lucram la federatia de tenis. M-a fascinat ce a facut el, dar nu ma gandeam ca o sa ajung sa fac un film despre viata lui sportiva.

Totul a venit in ultimii ani si nicio clipa acest film nu a avut un interes material pentru mine. Daca filmul asta va ramane pentru Romania si la finalul filmului, scrie Producator Cosmin Hodor, pentru mine, personal, e un lucru extraordinar.

Tatal meu nu mai este, dar stiu ca ar fi fost foarte mandru daca ar fi vazut asta. Pentru mine e o mosternire emotionala nepretuita.

In film vor fi si imagini de arhiva de la meciuri importante pentru care sunt foarte greu de obtinut drepturi de autor.

Eu am facut un buget cu Tudor. Ne-am gandit la niste sute de mii pentru drepturi si atunci ni s-a parut buget mare, dar credeam ca putem sa il acoperim. Intre timp, avansand negocierile cu toate turneele de Grand Slam, cu Federatia Internationala de Tenis sau alte companii mari care detin drepturile TV, am ajuns la niste sume uriase, bugetul a devenit aproape de patru ori mai mult decat ne-am imaginat. Nu se putea un astfel de documentar fara imaginile de arhiva cu Ilie de la Wimbledon, Roland Garros si US Open sau International Tennis Hall of Fame. Si nu conteaza pentru cine soliciti imaginile, completezi o grila standard si ai costul pe minut. Marja de negociere este foarte mica cu ei. E si asta un business in sine. Cei de la Wimbledon ne-au spus, ok, vreti sa negociati, suntem dispusi sa o facem dar primiti drepturile doar pentru 10 ani.

Si cam cat a fost bugetul acestui film?

Ne apropiem de 700.000, ceva de genul asta. Irina (n.mea, sotia lui Cosmin, actrita Irina Antonie) imi spunea mereu sa iau toate imaginile, sa ma zbat pentru ca oricum nu va mai face nimeni un film despre istoria tenisului romanesc. Macar sa ramana ceva complet. Si asa am facut. Dar acest film nu ar fi fost posibil fara sprijinul Fundatiei Tiriac, Banca Transilvania si Dedeman care au crezut in ideea mea cand inca nici nu aveam totul asezat pe hartie.

Cred ca ar fi fost si mai mult daca tu nu erai prieten cu tenismeni de calibrul lui Nadal sau Federer. Dar pentru interviul domnul care a creat Nike, Phil Knight, ati platit ceva?

Cu siguranta bugetul s-ar fi dublat daca nu aveam access la oamenii astia. Si nu cred ca exista suma cu care ar fi trebuit platit pentru timpul pe care ni l-a acordat. Dar Knight  in anii 70, si l-a dorit foarte mult pe Ilie sa reprezinte Nike.

A acceptat tocmai pentru ca Ilie inseamna foarte mult pentru el, ne-a si povestit cum a umblat dupa Ilie si cum l-au convins managerii lui de la Nike. O sa vedeti toate lucrurile astea in film. El a platit o suma mare catre managerii lui Ilie sa joace cu tenisii Nike, dar ilie a primit sub jumatate din acea suma.

Un film despre Ilie Nastase, nu se poate fara dl Tiriac. Tu lucrezi de multi ani cu domnul Tiriac, ce a spus cand l-ai anuntat ca faceti acest film?

Domnul Tiriac e unul din personajele principale din film, dupa Ilie, alaturi de Jimmy Connors, McEnroe, Billie Jean King si Arthur Ashe.

Din primele momente i-a placut foarte mult ideea si a zis ca sustine proiectul din toate punctele de vedere, nu numai financiar, cat si cu timp. Ne-a alocat doua zile de filmare, una in Bucuresti full si una la Paris, la Roland Garros si, pentru programul sau, e mare lucru. Nu puteam sa fac o poveste despre Ilie fara informatiile venite din partea dlui Tiriac si fara implicarea dumnealui.

Profit de intalnirea noastra ca sa te intreb ceva si despre tenisul actual din Romania. Am vazut ca Fundatia Tiriac organizeaza o serie de turnee mici, pentru tineri. Banuiesc ca sunt in grija ta.

E o serie de turnee pe care vrem sa o crestem. Si pentru ca am adus acum 2 ani un turneu WTP in Romania, anul acesta am avut si un turneu ATP, cu nume mari la nivel mondial.

Turneele astea mici de care intrebi sunt exact golul care ar putea sa-l umple pentru experienta jucatorilor tineri sau juniorii care trec la profesionisti pana vor ajunge sa joace turneele mari. Sigur ca nu e totul si trebuie lucrat la baza practica a juniorilor sau a tenisului din Romania. Doar ca astea sunt niste lucruri pe care ar trebui sa le faca sistemul, federatia, ministerul. E important ce face Fundatia Tiriac, dar trebuie implicare si pe alte nivele.

Crezi ca o sa mai avem un jucator de valoarea lui Ilie?

Din punct de vedere al talentului, e posibil pentru ca suntem un popor talentat. Dar ma intreb la nivelul la care s-a ajuns acum, in  tenis, mai ales in cel masculin, cum poti sa-l sustii sa mearga cat mai sus, sa il tii la nivelul la care sunt cei de afara, care sunt crescuti la academii puternice cu adversari puternice si cu acces la cea mai buna pregatire.

Noi ca tara nu avem nicio strategie pentru acest sport. Sau pentru sport in general. Gap-ul creat fata de alte tari e imposibil de recuperat. Iar daca va aparea un talent, cu rezultate uluitoare, tot caz izolat va fi. Vezi Simona sau David Popovici.

Cam cati bani ar trebui sa se investeasca in el? De la 7 la 16 – 17 ani cand trece la profesionisti.

Sa stii ca nu se reduce totul la bani. Da, tenisul e un sport scump, dar tine si de spiritul fiecaruia si de cat isi doreste si cum sunt educati parintii ca sa-i ofere un sprijin real, in orice situatie, fie ca-l ajuta sau nu cineva din exterior.

Sunt atat de multi factori care pot influenta ascensiunea acelui copil. In primul rand, tine de spiritul lui si de educatia parintilor. Daca toti se plafoneaza cumva sau se cramponeaza in ideea ca “ eu nu am bani” nu o sa reuseasca. Sunt multe exemple care au reusit fara bani. Pavel, Hanescu, Tecau, Halep… erau milionari si noi nu stiam?!

Pe mine, personal, statul nu m-a sustinut cu nimic in meseria mea. Sau pe tine in meseria ta…

Daca iti doresti cu adevarat ceva, muncesti cu serioziate… si daca familia e in spatele tau, poti sa le faci. Dai din coate, te zbati si reusesti

Ai o fetita care este nascuta in aceeasi zi cu Nadal. Crezi ca o sa faca tenis?

Mi-as dori. Eu am facut tenis pentru ca asta am vrut, am vazut acasa pe tata jucand. Mi-as dori sa joace si fiica mea, vazandu-ma pe mine. Are o racheta de tenis, una de lemn chiar model al lui Ilie, pe care o tot plimba prin casa.

Sper sa joace macar pentru ea, stiu ca o va ajuta mult tenisul pe plan social, cum si pe mine m-a ajutat.

Eu cand am venit de la Hunedoara, am dat lectii de tenis in Bucuresti. Asa am cunoscut oameni, am ajuns la federatie si asa mai departe.

Pentru ca mai devreme spuneai ca statul nu ne sustine individual in job-urile noastre, daca ar fi sa iti multumesti tie, ca in traditia buddista, pentru o trasatura din caracterul tau care te-a adus in acest moment al vietii tale, pentru ce ti-ai multumi?

 Pentru spiritul meu. Si cand zic spirit, zic curaj. Mi-am asumat lucruri, am vrut să las lucruri importante in urma mea. Adica nu mi-a fost frica de nimic. M-am dus asa cu credinta ca o sa reusesc, stii?

Toata lumea zicea ”e foarte greu, lasa, nu stii la ce te inhami” cand am inceput sa citesc carțile si sa spun ca as face un film despre Ilie. Irina e sigura care-mi spunea „daca tu nu-l faci nu-l mai face nimeni”…

Ok, dacă era ușor, poate că era făcut de o sută de ori.

Eu, in viata mea, nu m-am vazut niciodata inferior, nu am avut complexe fata de nimic. Mi-am asumat si, cand nu am stiut, am spus mereu ca vreau sa invat. Chiar cred ca, mai ales in meseria asta a mea, mereu trebuie sa inveti. Daca ai impresia ca ai ajuns la momentul la care le stii pe toate, inseamna ca esti distrus.

Spiritul pe care eu l-am avut e atuu-ul meu. Irina imi tot zicea că asta mica noastră ar trebui să aiba ochii și spiritul meu, în rest trebuie să ia totul de la ea.

Si o ultima intrebare: tu si Tudor Giurgiu ati jucat vreodata tenis impreuna?

Sigur ca da, asa ne-am si cunoscut. Pe terenul de tenis, apoi el mai mergea ca spectator pe la turnee si ne mai intalneam. Cum spuneam, chiar avem multe lucruri in comun si ne-am completat perfect la filmul asta. Am lucrat foarte bine cu el si cu echipa lui. Si asta o spune un taur pe care e greu sa-l multumesti. (rade)