Dupa succesul expozitiei imersive Van Gogh, 3 companii diferite lanseaza experienta Monet care creeaza iluzia de plutire in mijlocul unui lac cu nuferi.
In 2020, anul distantarii sociale cand frica de teatre, muzee, galerii si spatii inchise si aglomerate a atins cote maxime, cea mai populara solutie pentru iubitorii de arta a fost seria de instalatii imersive desfasurate in hali uriase in care publicului i se prezenta iluzia ca face parte dintr-un tablou Van Gogh. Experienta imersiva a fost promovata si printr-unul din cele mai vizionate seriale ale anului, „Emily in Paris” de pe Netflix, care a transformat evenimentul intr-un fenomen. In prezent, exista cel putin 5 companii care prezinta expozitiile Van Gogh itinerante in SUA, se desfasoara in cel putin 50 de orase americane.
Dupa Van Gogh, a venit randul lui Claude Monet, cel mai cunoscut pictor impresionist francez. Experienta dedicata lucrarilor sale se numeste: „Claude Monet: The Immersive Experience” si a aparut deja in Bruxelles, Barcelona si Turin, iar in prezent poate fi vazuta in Napoli, Italia. Urmeaza sa fie disponibila si la Los Angeles, Chicago, York in Marea Britanie si Hangzhou in China.
Expozitia imersiva este produs de Exhbition Hub and Fever, aceeasi echipa care a realizat si cea mai populara experienta Van Gogh. Ideea este similara: vizitatorii se bucura de un spectacol de proiectii luminoase care dureaza 35 de minute si include 300 de picturi si schite ale artistului. Va exista si o reproducere a faimoasei case a lui Monet de la Giverny despre care puteti citi pe Urban.ro, veti gasi mai jos povestile spatiului care au inspirat tablourile sale si cum pictorul a angajat gradinari pe care i-a coordonat precum o echipa de scenografi.
Dupa proiectiile luminoase, vizitatorii se bucura de 10 minute de calatorii in Realitate Virtuala, folosind ochelarii speciali care ofera senzatia evadarii intr-o alta lume.
Experienta in Realitate Virtuala spune povestea vietii lui Monet prin tablourile si locurile in care a calatorit si i-au marcat existenta precum Londra sau Olanda. Pentru copii a fost creata o galerie de tip „Sketch and Post” in care li se pune la dispozitie tehnologia necesara pentru a realiza desena si a colora tablourile preferate ale artistului, la final acestea fiind expuse intr-o galerie digitala si pot fi trimise pe emailul parintilor.
A aparut deja si o a doua experienta Monet concurenta cu prima.
„Monet by the Water” include 250 de tablouri si un spectacol audio-vizual care dureaza o ora, se desfasoara in 5 corturi de circ si are ecrane de proiectii cu inaltimea de 8 metri. Expozitia va fi deschisa in San Francisco in luna decembrie si va calatori in Minneapolis, Atlanta, Seattle, Miami, Denver, St.Louis, Philadelphia si Brazilia.
A treia companie care a creat un spectacol similar este Beyond Exhibitions Inc. prin „Beyond Monet” care promite 400 de tablouri intr-un show de 36 de minute desfasurat pe 15.000 de metri patrati care include muzica originala.
Experienta are trei parti: prima este dedicata creatiilor inspirate de Giverny (Garden gallery), a doua este „The Prism” iar a treia The Infinity Room”, un spatiu de forma ovala care imita cele doua spatii eliptice create de Monet pentru o expozitie de la Musee de l’Orangerie din Paris cand a expus pentru prima data „Nuferii”.
In timp ce criticii de arta au sustinut ca lui Van Gogh probabil ca nu i-ar fi placut ca tablourile lui sa fie expuse prin hali, proiectate la dimensiuni de 30-40 de ori mai mari decat originalul, in cazul lui Monet, intentia a fost clara. Intr-o scrisoare adresata prietenului Claude Roger-Marx in 1909, artistul impresionist isi imagina camere pline pe toti peretii cu tablourile sale cu nuferi pe care le-a realizat la scara imensa special pentru a crea senzatia unei suprafete in care exista numai apa, fara orizont si fara mal.
Din punct de vedere tehnic, tendinta instalatiilor realizate prin proiectii luminoase nu este noua. Dateaza din 2008 cand a fost creata prima experienta Van Gogh in care tablourile maestrului olandez au fost inceput sa fie proiectate in foste fabrici abandonate si transformate ad hoc in galerii de arta.
De altfel, spectacolele de proiectii 3D au devenit una din cele mai populare atractii pentru publicul larg, inclusiv in Romania unde au putut fi vazute proiecte spectaculoase la Festivalul Luminilor Spotlight, RADAR New Media Art sau One Night Gallery.