Skip to content

18 artisti tineri din noua generatie, intr-o expozitie itineranta pana la finalul anului la Resita, Craiova, Brasov si Bucuresti. Curator este Norbert Filep.

Iuliana Hlihor – „Rich soil. The garden.”

Expozitia „Permanent World Encyclopedia” un demers de promovare a tinerei generatii de artisti la nivel national, debuteaza zilele viitoare la Resita.

Conceptul va fi itinerat in patru orase din tara si este realizat de Arta Prezentului, in parteneriat cu Empower Artists, doua platforme culturale create pentru a sustine si promova arta contemporana din Romania.

Proiectul expozitional debuteaza la Muzeul Banatului Montan din Resita, unde lucrarile celor 18 artisti romani vor fi expuse pentru prima data. 

Orasul Resita, recunoscut pentru sustinerea sa activa in domeniul culturii, va gazdui prima expunere a acestei expozitii, oferind publicului local oportunitatea de a descoperi lucrari de arta contemporana ce variaza de la pictura si grafica la sculptura, obiect si new media.

„Expozitia de fata uneste impreuna practicile a optsprezece artisti tineri si emergenti, care opereaza intr-o diversitate de medii, de la traditionala pata a picturii la formulele audio-vizuale ale inteligentei artificiale. Titlul deriva din opera literara a lui H.G. Wells si trimite la relatia pe care practicile artistice de azi o au cu dimensiunea enciclopediilor. intr-o lume interconectata a carei poveste lexicografica zace zi de zi in buzunarele noastre la un click distanta, noile practici artistice par sa se articuleze intr-o simbioza cu aceste spatii construite sistemic. Astfel, diversitatea sugerata in aceasta expozitie trebuie privita in aceasta cheie, si asimilata sub forma unui complex de enciclopedii personale care o completeaza pe cea globala”, a declarat Norbert Filep, curatorul expozitiei.

De la Resita, expozitia isi va continua traseul catre Craiova, unde va fi prezentata in noua galerie de arta contemporana GLORIÆ Art Gallery. Acest spatiu expozitional elegant, deschis recent, va oferi vizitatorilor ocazia de a descoperi lucrarile tinerei generatii de artisti.

Urmatoarea destinatie va fi Muzeul de Arta din Brasov, unde iubitorii de arta vor explora creatiile contemporane prezentate in cadrul „Permanent World Encyclopedia”.

Expunerea finala a expozitiei „Permanent World Encyclopedia” va avea loc in inima capitalei, la Amzei Creative Corner din Bucuresti, un spatiu expozitional primitor in care bucurestenii sunt invitati sa exploreze bogatia si diversitatea practicilor artistice.

Artisti participanti: Roxana Ajder, Adrian Buda, Mihaela Coanda, Iulian Cristea, Calin Dumitrascu, Iuliana Hlihor, Dariana Ilie, Andrei Ispas, Ana Lupu, Andreea Mihalka, David Miholcsa, Moga Dan Marius, Ada Muntean, Oana Nastasache, Raluca Pavelescu, Iulia Puscasu, Daniel Semenciuc, Codrut Zele.

Calendarul expozitiilor:

  • Resita: Muzeul Banatului Montan – 5 septembrie – 29 septembrie 2024. Vernisaj: 5 septembrie, h 18:00. 
  • Craiova: GLORIÆ Art Gallery– 3 octombrie – 31 octombrie 2024. Vernisaj: 3 octombrie, h 18:00.
  • Brasov: Muzeul de Arta Brasov – 7 noiembrie – 3 decembrie 2024. Vernisaj: 7 noiembrie, h 18:00.
  • Bucuresti: Cartierul Creativ Amzei – 12 decembrie 2024 – 15 ianuarie 2025. Vernisaj: 5 decembrie, h 18:00.

Pentru mai multe informatii, vizitati website-urile si paginile de social media Arta Prezentului si Empower Artists.