In culise la Festivalul de film de la Cannes, Dorian Boguta si primul spectator la filmul lui
Continuam seria amintirilor de la festivalul de film de la Cannes prin ochii unui regizor si actor, Dorian Boguta.
Dorian Boguta este actor si regizor de film nascut in Chisinau, Republica Moldova. A absolvit Universitatea de Teatru si Film “Shota Rustaveli” din Georgia in 1992 si a inceput cariera de actor la Teatrul National din Chisinau, unde a jucat numeroase roluri notabile. In 2009 si-a facut debutul in regie, cu scurtmetrajul “10”, iar in 2012 “De azi inainte”, care a fost la Cannes in sectiunea Short Film Corners si a castigat si un premiu Gopo pentru Cel mai bun scurtmetraj in 2013. Pasionat de regie si actorie, a fondat actoriedefilm.ro alaturi de colegii sai actori, Dragos Bucur si Alexandru Papadopol. In 2013, au produs primul lor lungmetraj “Love Building”.
In 2019, Dorian Boguta a regizat lungmetrajul “Urma” care a avut premiera in Romania si care a fost deja invitat in festivaluri. Filmul era programat sa intre in cinematografe la inceputul lui martie anul acesta si, ca urmare a inchiderii cinematografelor, a avut doar o saptamana de difuzare. Pentru munca actorilor si a regizorului, precum si a intregii echipe de filmare, speram ca la redeschiderea cinematografelor, administratorii acestora sa acorde o atentie speciala filmelor romanesti la programare.
Dorian Boguta este cunoscut pentru rolurile din “Moartea Domnului Lazarescu” (2005), serialul TV “Lombarzilor 8” (2006), “Francesca” (2009), “Bucuresti NonStop” (2015), “Doua Lozuri” (2016), “Charleston” (2017) si “Zavera” (2019).
“Dintre primele 3 cele mai importante evenimente din lume, 2 sunt din domeniul cinematografiei. Oscarurile Academiei Americane si Festivalul de Film de la Cannes. Pentru cei curiosi care e al treilea, de fapt e chiar primul, Olimpiada. Bon, asadar e de la sine inteles ca absolut toti actorii de pe pamantul asta au vise umede ori cu Oscarul ori cu Cannes-ul. Toti ar vrea, cel putin, sa ajunga pe acolo, nemaivorbind sa castige vreun premiu. Nu ascund, ca si eu am avut aceste vise care pana la urma au devenit realitate. Cu cativa ani in urma am fost pentru prima data la Cannes si nu oricum ci chiar cu un film regizat de mine. Daca imi aduc bine aminte, cred ca nici nu atingeam pamantul cu talpile. De abia asteptam sa ajung acolo.
Imi imaginam tot felul de lucruri, care mai de care. Imi crescuse respectul fata de mine atat de mult, incat nu m-as fi mirat daca edilii Bucurestiului ar fi denumit o strada cu numele meu. Si acea zi sosi. Am ajuns la Cannes.
Primul lucru care m-a frapat, era puhoiul de lume care se agita non-stop. Eram ca intr-o piata plina cu oameni care se grabesc si nu au nici o treaba cu nimeni. Mai mult. Eclectica vestimentara era socanta pentru cineva care venea prima data aici. De la oameni in pantaloni scurti, aproape chiloti, pana la rochii de seara de o opulenta vazuta doar pe la Show-uri TV. Elicopterile zburau deasupra cam cum zboara vrabiile pe la noi. Camere de filmat si reporteri cu sutele.
Si in tot acest furnicar am simtit ca prezenta mea este aproape invizibila. Ma consola gandul ca a doua zi se va da filmul meu si voi avea atentia cuvenita. A venit “ziua” cea mare. Noaptea am dormit cu ochii deschisi. Emotiile si muzica de peste tot afara nu m-au lasat sa adorm dar oboseala nu simteam.
Mergeam cu pasi grei spre sala de proiectie a filmului meu. Aveam o stare intre fericire si chin, pe care nu o puteam explica. Cu mine era si producatoarea mea, care la randul ei avea un tremur usor in voce. Cand am ajuns la locul cuvenit, prima surpriza. Sala de proiectie intr-un subsol. Acest lucru m-a facut sa ma dezumflu usor. Tot aerul a iesit din mine cand am intrat in sala. Era o incapere cu 20 de scaune si un singur om. Dupa ce scurtmetrajul meu, ca e vorba de un scurtmetraj, s-a terminat, acel om inca era acolo.
Asta m-a incurajat dar nu pentru mult timp, pentru ca urma alt film si el a ramas si la ala. Am iesit afara, m-am uitat la toata lumea grabita, am inteles ca nici o strada din Bucuresti, deocamdata, nu va primi numele meu si m-am linistit.
Ca sa fie mai limpede. Scurtmetrajul meu “De azi inainte” fusese luat intr-o sectiune de la Cannes, Short Film Corners dar care de fapt e un market si unde poti ajunge daca platesti o taxa de participare. Producatoarea mea omisese sa-mi spuna asta. Asta a fost prima mea poveste de la Cannes. A doua si a treia s-au desfasurat altfel, dar e o alta discutie.
