Skip to content

Festivalul Filmului European – 10 recomandari

Va vine sa credeti ca Festivalul Filmului European a ajuns la cea de-a 16-a editie?

 

Mie imi vine a crede, pentru ca am avut dintotdeauna incredere in gusturile cinematografice ale romanilor, care vor sa mai vada si altceva decat filmele comerciale care invadeaza cinematografele.

Si editia din acest an e plina de surprize iar organizatorii nu s-au limitat doar la filme ci avem si concerte sau expozitii foto.
Avem 52 de filme din 26 de tari care vor fi proiectate in 5 orase importante din tara -Bucuresti (Cinema Studio si Cinemateca Eforie, 4-13 mai), Brasov (Centrul Cultural Reduta, 10-13 mai), Timisoara (Biblioteca Centrala Universitară, 17-20 mai), Tirgu-Mures (Teatrul National, 17-20 mai) si Iasi (Casa de Cultura „Mihai Ursachi“, 24-27 mai).
Sunt o multime care merita vizionate, asa ca nu va faceti progam in aceasta perioada.
Pentru a va usura alegerea, va prezint si eu 10 filme multipremiate care mi-au trezit curiozitatea:

 
Le Havre (Finlanda)

este filmul care deschide festivalul din acest an.
Este vorba de filmul finlandezului Aki Kaurismäki care a fost recompensat cu Premiul FIPRESCI la Festivalul International de Film de la Cannes.
Filmul ne spune povestea unui fost scriitor care se muta impreuna cu sotia sa in orasul-port Le Havre unde schimba cariera de scriitor pentru meseria de lustragiu de pantofi. 🙂 Marcel a renuntat la visurile literare si traieste fericit in lumea lui compusa din barul preferat, noua slujba si sotia lui, Arletty. Asta pana cand soarta ii scoate in cale un baiat african care e emigrat ilegal si pe care Marcel vrea sa-l ajute, iar in acelasi timp trebuie sa isi ingrijeasca si sotia, care este internata intr-un spital.

Omul fara trecut (Finlanda)
Tot Kaurismaki si tot un film multipremiat.
Este un film mai vechi din 2002, pe care probabil ca l-ati vazut deja. Daca nu, e cazul s-o faceti! Filmul spune povestea unui bărbat care este nevoit să-şi ia viaţa de la început, redescoperind dragostea, adevăratele valori cu care unui om nu trebuie să-i fie ruşine să trăiască.
Este povestea unui om care vine la Helsinki in cautarea unei slujbe, dar care este jefuit si batut crunt. La spital e declarat mort, insa isi revine si fuge din spital. Este luat sub ocrotire de o mama cu doi copii, dar necazurile lui continua. Se trezeste prins la mijloc in spargerea unei banci, iar la politie este pur si simplu incapabil sa-si dea numele. Pentru ca este amnezic.

Sandman (Elvetia)
o tragicomedie fantastica ce ne vorbeste despre discrepanta dintre ceea ce fiecare om poate fi si ceea ce este cu adevarat.
Intr-o dimineata Benno se trezeste cu nisip in pat. Desi la inceput incearca sa-l ignore, foarte curand isi da seama că nisipul e produs chiar de el. Scurgerile de nisip se inmultesc si propria-i clepsidra a vietii pare sa se golească. In cele din urmă, nu are alta solutie si trebuie sa ceara ajutorul Sandrei, cea care detine cafeneaua de sub apartamenul lui. Desi Benno o uraste din suflet, incepe sa o viseze noapte de noapte. Dar ce-are a face Sandra cu visele si, mai ales, cu nisipul?

The Suicide Room/Camera sinucigasilor
Un film pe care l-am vazut anul trecut in cadrul TIFFului si care ridica probleme interesante cum ar fi dependenta de internet si sinuciderea in randul adolescentilor.
Dominik este un baiat de liceu ca oricare altul. Are prieteni, vine dintr-o familie instarita insa, la un moment dat, totul se schimbă si colegii incep să-l umilească. Din cauza aceasta, nu mai merge la scoala si se izoleaza in lumea virtuală, unde intalneste o fată care il duce in „camera sinucigasilor”, locul de unde nimeni nu pare sa scape.


Blocaj (Irlanda)
O poveste despre prietenie si speranta care il are ca protagonist pe Fred, un barbat ce  traieste o viata linistita si izolata in maşina sa, si care a pierdut orice speranta ca si-ar putea imbunatati situatia. Dar totul se schimba odata cu apariţia lui Cathal, un tanar de 21 de ani, dependent de droguri, care ii devine „vecin”. Prietenia ii face pe cei doi sa redescopere micile bucurii ale vietii.

Miere/Bal  (Turcia)
Este filmul care a fost recompensat cu premiu Ursul de aur la Festivalul International de Film de la Berlin.
O drama lenta, filmata impecabil care se concentreaza pe un baiat si pe familia sa a caror viata linistita e pusa in pericol atunci cand tatal nu se mai intoarce acasa dupa o zi de lucru. Copilul se aventureaza in padure in cautarea tatalui…

A fost odată în Anatolia (Turcia)
O drama intensa regizata de unul din cei mai talentati regizori turci actuali Nuri Bilge Ceylan, care a castigat Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes. Filmul ne arata drumul pe care-l parcurg niste politisti care cauta un cadavru ingropat undeva in pustiu, fiind ghidati chiar de criminal.

José si Pilar (Portugalia)
Este un documentar biografic care prezinta ultimii doi ani din viata unuia dintre cei mai buni scriitori ai secolului nostru, laureat al premiului Nobel pentru literatura, Jose Saramago si a sotiei sale, Pilar. Filmul urmareste viata lor plina de calatorii intortocheate, pasiunea pe care el o traieste in finalizarea capodoperei Calatoria elefantului. Filmul ne prezinta un alt Saramago, dovedind ca geniul si simplitatea sunt, intr-adevar, perfect compatibile.

Pana si ploaia (Spania)
Un film spaniol a carui actiune se petrece in Bolivia si care urmareste soarta unei echipe de filmare care face un film despre primele explorari ale lui Cristofor Columb si a modului in care erau tratati spaniolii la vremea respectiva. Ei nimeresc in mijlocul unei revolte starnite de privatizarea retelei de alimentare cu apa si au de ales tabara in care se afla si daca vor continua proiectul sau se vor alatura revolutionarilor. In rolul principal – Gael Garcia Bernal.

Play (Suedia / Danemarca / Finlanda)
Play este o drama care se bazeaza pe fapte reale, pe frecventele cazuri de intimidare la varste fragede. In perioada 2006 – 2008, in centrul oraşului Göteborg, in Suedia, un grup de tineri de 12-14 ani ii jefuiesc pe alti tineri, printr-o elaborata schema, „smecheria cu fratele”, bazandu-se mai degraba pe retorica de „gasca”, decat pe violenta sau agresiune fizica.

La fee/Zana (Belgia)
Dom este paznic de noapte intr-un mic hotel din Le Havre. Intr-o seara, la receptie, soseste o femeie fara bagaje si fara pantofi pe nume Fiona. Aceasta ii spune lui Dom ca este zana si-i poate indeplini trei dorinte. A doua zi, doua dorinte s-au implinit deja, insa zana Fiona dispare in mod misterios. Dom, indragostit de ea, porneste s-o caute.

Acestea sunt recomandarile noastre. Mai sunt o multime de filme interesante, asa ca studiati programul de pe siteul festivalului. Ne vedem pe acolo?

Un alt film european care a avut premiera la noi in perioada aceasta este Invincibilii, L-ati vazut?

Citește în continuare

"Urmarirea" Agent Provocateur

Tinerete vs. batranete, bine vs. rau, sexy vs deloc sexy... si sloganul fantastic Sexy never takes a day off, desprins parca din comic books cu super eroi.    Apreciem maxim…

Citeste mai mult