Skip to content

Intre 27 si 31 octombrie va avea loc Festivalul Filmului Evreiesc. Programul include filme premiate in jurul lumii, muzica, expozitii, lansari de carte si experiente gastronomice.

In perioada 27-31 octombrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni, va avea loc Festivalul Filmului Evreiesc.  

Programul reuneste o selectie bogata de filme semnate de regizori evrei de renume, productii cinematografice din Israel, Germania, Franta si Statele Unite ale Americii, alaturi de momente muzicale, lansari de carte, expozitii, precum si momente dedicate gastronomiei. 

O noutate a acestei editii o reprezinta concursul de scurtmetraje adresat adolescentilor din clasele 8-12, initiat din dorinta de a contribui la cunoasterea valorilor patrimoniului evreiesc si a personalitatilor evreiesti in randul noilor generatii.

Tema centrala a editiei din acest an este „varstele identitatii”, filmele din cadrul festivalului fiind selectate pentru a oferi publicului o viziune cat mai ampla asupra culturii, valorilor si traditiilor evreiesti.

Accesul la proiectii si evenimentele conexe din program este liber, in limita locurilor disponibile. Cei interesati sunt invitati sa transmita o solicitare pe email, catre [email protected].

Deschiderea oficiala a editiei din acest an va avea loc in data de 27 octombrie, de la ora 18.00, cu un program care reuneste filmul, artele vizuale, cartea si muzica. Filmul proiectat este chiar pelicula recompensata in acest an cu Premiul pentru dialog intercultural la Festivalul de Film Evreiesc Berlin Brandenburg: „Telling Nonie”, in regia lui Paz Schwartz, o productie Israel, din 2023.

In aceeasi seara, va fi vernisata expozitia „Bucurestiul sefard”, care include 10 povesti din istoria Bucurestiului evreilor spanioli, in prezenta autoarelor – Felicia Waldman si Anca Tudorancea -, care va putea fi vizitata de-a lungul celor cinci zile ale festivalului. 

De asemenea, volumul Halfon saga: o poveste despre ascensiunea si declinul aristocratiei sefarde din Romania, de Felicia Waldman, aparut recent la Editura Integral, va fi si acesta lansat in seara de debut a editiei din acest an a Festivalului Filmului Evreiesc. Momentul muzical al serii va fi sustinut de Ethan Schmeisser (pian) si Oana Berbec (soprana).

Seara de inchidere reuneste, de asemenea, un program bogat: film, muzica, precum si un moment dedicat gastronomiei: demonstratie de bucatarie evreiasca.

Filmul serii este o pelicula recompensata cu nu mai putin decat 10 Premii Ophir (Oscarurile israeliene sau Premiile Academiei israeliene pentru excelenta in film si televiziune): Seven Blessings, in regia lui Ayelet Menahemi, o productie Israel, 2023.

Momentul muzical al serii ii reuneste pe: Tehila Nini Goldstein (mezzo-soprana), Ethan Schmeisser (pian), Laura turlea (vioara), Mladen Spasinovici (violoncel) si Ioana Balasa (flaut).

Festivalul Filmului Evreiesc (Bucharest Jewish Film Festival) se inscrie intr-o retea care include 200 de evenimente organizate in intreaga lume, sub brand-ul Jewish Film Festival.

Program
27 octombrie, ora 18.00:
„Telling Nonie” | regia: Paz Schwartz | Israel, 2023

Film recompensat cu Premiul pentru Dialog Intercultural la Festivalul Filmului Evreiesc de la Berlin Brandenburg si cu Premiul pentru cel mai bun documentar israelian la Festivalul Filmului de la Haifa 2024.

Un fost agent secret israelian se intalneste cu fiica ofiterului egiptean la asasinarea caruia a participat, intr-o poveste cu accente foarte personale despre iertare si mantuire. Telling Nonie descrie relatia neasteptata dintre doi oameni care s-ar putea considera dusmani, dar care ajung sa dialogheze calm si deschis, fiecare intelegand punctul de vedere al celuilalt. Cu o doza de umor evreiesc, filmul vorbeste, de asemenea, intr-un mod neobisnuit, despre curajul de a fi sincer cu tine insuti. Scena finala a fost filmata langa kibbutzul Nahal Oz, cu cateva saptamani inainte de 7 octombrie 2023.

28 octombrie, ora 18.00:
„Vishniac” | regia: Laura Bialis | SUA, 2023

Filmul, produs de Nancy Spielberg si Roberta Grossman, a castigat Premiului pentru cel mai bun documentar la Festivalul Filmului Evreiesc de la Berlin Brandenburg 2024.

Un film despre viata complicata a fotografului Roman Vishniac, angajat de Joint Distribution Committee pentru a documenta shtetl-urile din Estul Europei in perioada interbelica. Imaginile lui reusesc sa capteze adanca spiritualitate, dar si vitalitatea vietii evreiesti din Polonia, Romania, Cehoslovacia si Lituania, ramanand singurele dovezi ale unui stil de viata complet distrus in timpul Holocaustului. Urmarind migrarea familiei Vishniac din Rusia tarista la Berlin si apoi in Statele Unite, filmul vorbeste despre importanta memoriei si a pastrarii fotografiilor si materialului arhivistic ca marturii ale unor istorii pierdute.

„Paris Boutique” | regia: Marco Carmel |Israel-Franta, 2022

Film prezentat la Festivalurile de Film Evreiesc de la Miami si Atlanta, cu 6 nominalizari la Premiile Academiei de Film din Israel.

Bazat pe o comedie a erorilor de situatie plina de verva, filmul vorbeste despre o prietenie neobisnuita care incepe nesanatos, dar se termina bine. Urmarind aventurile protagonistelor Louise si Neta in incercarea de a dezlega misterul unei corespondente secrete de la Zidul Plangerii intre o femeie evreica ultraortodoxa si un barbat crestin, povestea ofera o buna ocazie de a revedea piata Mahane Yehuda si Orasul Vechi din Ierusalim. Iar, cum afacerea imobiliara pentru care Louise a venit in Israel constituie un nod gordian intre un rabin, un imam si un preot, rezolvarea ei ar putea contribui oare la pacea din Orientul Mijlociu?

29 octombrie, ora 18.00:
„The Return from the Other Planet” | regia: Assaf Lapid | Israel-Germania, 2023

Film castigator al Mentiunii pentru cel mai bun documentar la Festivalul Filmului Evreiesc de la Berlin Brandenburg 2024.

Un film despre Yehiel De-Nur, supravietuitor al Holocaustului care a trait multa vreme sub pseudonimul Ka-tzetnik, scriind carti despre experienta lui in lagarul de la Auschwitz, pe care l-a denumit „cealalta planeta”, devenind un adevarat mit. intr-o explorare a odiseei personale a lui De-Nur, a carui trauma a explodat dupa ce a fost chemat sa depuna marturie la procesul lui Adolf Eichman, filmul urmareste complicata lui evolutie dupa „intoarcerea de pe cealalta planeta” si modul in care a incercat sa-i faca fata prin calea neconventionala a utilizarii LSD sub supraveghere medicala.

„Le dernier des juifs” (A Good Jewish Boy) | regia: Noe Debre | Franta, 2024

Film prezentat in deschiderea Festivalului Filmului Evreiesc de la Berlin Brandenburg 2024.

Descris de ziarul „Le Monde” ca fiind „filmul francez care a anticipat in mod accidental cresterea antisemitismului”, Le dernier des juifs (parafraza dupa titlul romanului lui Andre Schwarz Bart, Le dernier des justes) descrie cu umor, dar si cu o nota de tristete viata de zi cu zi a ultimului evreu dintr-o suburbie pariziana, care la 27 de ani inca locuieste cu mama sa, in mijlocul unei lumi antisemite. Desi pare o simpla comedie despre maturizarea tarzie a personajului, filmul vorbeste in substrat despre pericolele cu care se confrunta evreii din Franta, in special dupa 7 octombrie 2023.

30 octombrie, ora 18.00:
„Les eaux du Boug” | regia: Marc Sagnol | Franta-Germania, 2020

Film prezentat la festivalurile Molodist Kiff (Ucraina) si Artdocsfest (Rusia).

Dedicat poetului Paul Celan, filmul este reflectarea unei cautari, a unei calatorii initiatice prin tinutul Podoliei, traversat de maiestuosul rau Bug care, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, s-a numit Transnistria si a constituit locul unde au fost deportati evreii din Basarabia si Bucovina. 

Mergand pe urmele deportatilor, Apele Bugului reconstituie itinerariul urmat de mama lui Paul Celan de la Cernauti la Mihailovka, punand in contrast frumusetea locului cu iadul in care a fost transformat. Povestea este redata prin marturii ale unor supravietuitori precum Philippe Kellmer (Paris), care a intalnit-o pe mama lui Celan in lagar.

„Sallah Shabbati” | regia: Ephraim Kishon | Israel, 1964

Film castigator a doua Golden Globe Awards si nominalizat la Premiile Oscar pentru cel mai bun film strain.

Considerat a fi una dintre cele mai bune satire la adresa societatii israeliene a tuturor timpurilor si, in acelasi timp, prima productie cinematografica israeliana cu succes international, filmul vorbeste despre haosul imigrarii evreilor expluzati din tarile arabe dupa infiintarea Statului Israel. Situatiile adesea ilare in care se trezeste personajul principal (interpretat de Chaim Topol, protagonistul unui alt film celebru, Scripcarul pe acoperis), unele create de el insusi, altele in care il arunca soarta, ridica la fileu eterna poveste a relatiilor dintre ashkenazii veniti mai devreme si evreii orientali ajunsi in special dupa 1948. Celebra a ramas si coloana sonora a filmului.

31 octombrie, ora 18.30:
„Seven Blessings” | regia: Ayelet Menahemi | Israel, 2023

Film castigator a 10 Premii Ophir in anul 2023.

Explorand obiceiuri ale evreilor de origine marocana, in special cel mai putin obisnuit al daruirii de copii rudelor care nu pot sa conceapa, filmul vorbeste cu umor, dar si cu o nota de dramatism despre relatiile din aceste familii, cu traumele pe care le ascund. 

Plasand actiunea in contextul unei nunti intre o evreica orientala marocana si un evreu ashkenaz francez, cu practicarea celor sapte binecuvantari de nunta traditionale in iudaism, care dureaza o saptamana, Ayelet Menahemi creeaza ocazia folosirii nu doar a unor informatii din propria sa istorie, ci chiar si a unor membri ai familei sale, care apar in propriile roluri.

Citește în continuare