Skip to content

5 animatii ciudate pentru 2012

Astazi e ziua copiilor asa ca ne-am gandit c-ar merge bine un articol cu filme de animatie! Si pentru ca am cam depasit vremea copilariei, am zis sa condimentam putin selectia cu un nou ingredient: horrorul.

Anul acesta avem o lista destul de impresionanta de animatii care vor intra pe ecrane, dintre care va recomand BRAVE, MADAGASCAR 3, ICE AGE 4 sau The Pirates! Band of Misfits.

Mai avem de asemenea un gen de care nu ne lovim prea des, dar care cu siguranta ne trezeste interesul: animatiile horror. Iar anul acesta avem 5 exemple care nu trebuiesc ratate:

 

PARANORMAN

Chris Butler ne aduce povestea lui Norman, un baietel care are capacitatea de a comunica cu mortii, cu zombie, cu fantome si cu alte monstruozitati El isi pune intreaga forta si energie in incercarea de a salva orasul natal de un blestem vechi. Actorii care-si imprumuta vocea sunt Kodi Smit-McPhee, Anna Kendrick, John Goodman, Casey Affleck si Jodelle Ferland.

FRANKENWEENIE

A fost un an bun pentru Tim Burton! Cei care au vazut Dark Shadows probabil ca vor incerca si animatia Frankenweenie,un remake dupa un scurtmetraj cu acelasi nume realizat de Tim Burton in 1984.  In Frankenweenie aflam povestea lui Victor, un baiat care isi reinvie cainele care fusese lovit de o masina. Sparky reinvie, insa nu mai e ce a fost, ci s-a transformat intr-un monstru de toata frumusetea:).  Vocile apartin actorilor Winona Ryder, Martin Short, Catherine O’Hara, Martin Landau, Charlie Tahan, Atticus Shaffer si Robert Capron.

Hotel Transylvania

Ultima creatie marca Genndy Tartakovsky (Samurai Jack, Dexter’s Laboratory) este o animatie horror cu Dracula si alte creaturi ale noptii.  Dracula (Adam Sandler) este un tata extrem de protectiv si a infiintat hotelul Transylvania, care este un fel de sediu principal al tuturor monstrilor din lume, pentru ca spera ca fiica lui (Selena Gomez) sa-si petreaca timpul cu cei din lumea ei. Locuitorii acestui hotel sunt Frankenstein (Kevin James) si cu mireasa lui (Fran Drescher), Omul Invizibil (David Spade); Quasimodo (David Koechner) si cuplul de varcolaci format din Steve Buscemi si Molly Shannon. Dar cum de ce ti-e frica nu scapi, spre disperarea lui Dracula, Mavis este atrasa de un baiat obisnuit (Andy Samberg).

The Suicide Shop

este preferatul meu din aceasta lista. Este vorba de o ecranizare dupa o carte scrisa de Jean Teulé, ce are in prim plan o familie care detine un magazin unde gasesti tot ce iti trebuie daca vrei sa ajungi pe lumea celalalta. In aceasta familie, se naste un baietel vesel si plin de viata care va schimba destinul tuturor. Pe scurt- umor negru si macabru in stilul familiei Adams.
De regie se ocupa Patrice Leconte, un cineast francez cu un cv impresionant din care amintesc doar filmele Ridicule (premiat cu BAFTA), The Hairdresser’s Husband sau Girl on the Bridge.

Where the dead go to die

Este singura animatie din lista pe care nu o recomand si copiilor fiind singura cu adevarat horror.  Este un film mai ciudatel despre un grup de copii care locuiesc in acelasi bloc si care sunt bantuiti de un caine vorbitor pe nume Labby. Animatia este regizata de Jimmy Screamer Clauz care ne invita la o calatorie suprarealista in timp si spatiu.



La multi ani tuturor copiilor!
Voi ce animatii ati vazut anul acesta?

Citește în continuare