Actrite mari in filme horror
Au fost vremuri cand genul horror era un fel de „cenusareasa” a cinematografiei, fiind intotdeauna ingorat si nepoftit la festivalurile cu pretentii. De-a lungul timpului insa au aparut atatea filme horor bune, regizate de o multime de cineasti valorosi si interpretate de actori de prima mana incat chiar si cei mai sceptici nu au avut incotro si au inceput sa-i ofere credit genului.
Si cum zilele acestea va avea premiera un horror multasteptat a carei protagonista e actrita nominalizata la Oscar, Jessica Chastain, mi-a venit ideea sa fac un top cu actrite bune care au indraznit sa apara in filme horror.
Jessica Chastain – MAMA
Jessica este una dintre cele mai bune actrite ale momentului, vanata de cei mai mari regizori si cu o multime de premii si nominalizari la activ. Anul acesta a vrut sa incerce si ceva nou: o femeie terorizata de o fantoma razbunatoare. Horrorul supranatural MAMA, pe care-l vom putea vedea incepand cu 1 martie in cinematografe, ne spune povestea terifianta a doua fetite care au disparut in padure acum cativa ani, cand parintii lor au fost ucisi, si au reaparut aducand cu ele ceva periculos.
Nicole Kidman – The Others
Nicole Kidman a primit zeci de premii pentru interpretare, printre care si un Oscar, si a aparut in filme regizate de cineasti valorosi. Asta nu a impiedicat-o sa accepte un rol intr-un thriller cu fantome.
Ea este Grace Stewart, mama a doi copii fotosensibili, care se muta intr-o casa noua unde se petrec tot felul de lucruri ciudate.
Sunt foarte curioasa s-o vad si in thrillerul Stoker.
Jamie Lee Curtis – Halloween
Indrumata de John Carpenter, Jamie Lee Curtis i-a tinut piept psihopatului Michael Myers in primul film din seria Halloween din 1978. I-a placut atat de mult aceasta sarbatoare incat a mai aparut si-n Halloween 2 (1981), Halloween H20: 20 years later si-n Halloween Ressurection, dar si in alte filme horror precum The Fog, Prom Night sau Terror Night.
Mia Farrow – Rosemary’s Baby
E greu sa refuzi un rol intr-un film de Polanski, chiar daca subiectul implica ocultism, satanisti si sacrificii umane. Mia Farrow nu a refuzat rolul si bine a facut – Rosemary’s baby (1968) e unul dintre cel mai reusite filme horror clasice iar interpretarea ei a contribuit din plin la acest lucru.
Sigourney Weaver- Alien
Un film si o protagonista care nu cred ca mai au nevoie de nicio prezentare – Locotenetul Ellen Ripley (Alien- 1979, Aliens – 1986; Alien 3- 1993) este una dintre cele mai puternice prezente feminine din istora filmelor horror iar Alien printre cele mai bune filme ale genului.
Sissy Spacek -Carrie
Sissy Spacek a facut un rol de exceptie care i-a adus si o nominalizare la Oscar, in adaptarea dupa romanul lui Stephen King. Ea este Carrie, o adolescenta timida, tinuta din scurt de o mama exagerat de credincioasa, care este tinta batjocorii colegilor de clasa. In timpul balului de absolvire acestia merg prea departe cu o gluma, iar in Carrie se trezesc niste puteri telekinetice … care dezlantuie haosul.
Anul acesta, ii calca pe urme Chloe Moretz care sper sa fie la fel de buna..
Jennifer Lawrence – House at the end of the street
Dupa ce a aparut in tot felul de filme mari precum The Hunger Games, Winters bone sau Silver Linings Playbook (care i-a adus o nominalizare Oscar pentru cea mai buna actrita) a incercat si-un film horror. Nu pot spune ca a fost prea convingatoare, dar daca ma gandesc bine, nici scenariul nu a prea ajutat-o. Jennifer interpreteaza rolul unei adolescente care se muta impreuna cu mama ei intr-o noua locuinta care se afla exact langa o casa unde a avut loc o crima dubla. Jennifer se imprieteneste cu singurul supravietuitor al masacrului..
Jessica Biel – The Tall Man
Jessica Biel a aparut si-n horrorul The Texas Chainsaw Massacre (2003), dar mai interesant este rolul din thrillerul The Tall man, care a avut premiera anul trecut.
Aici, interpreteaza rolul unei asistente medicale dintr-un orasel neinsemnat in care se petrec lucruri ciudate: dispar din ce in ce mai multi copii si se zvoneste ca disparitia lor are legatura cu o legenda urbana despre un om-umbra poreclit THE TALL MAN. Atunci cand ii dispare copilul, Jessica Biel va face tot ce ii sta in putere pentru a-l aduce inapoi.
Renee Zeelweger – Case 39
Primul personaj care iti vine in minte cand zici Rene Zeelweger e Bridget Jones, dar poate nu stiai ca unul din filmele de inceput ale actritei a fost horrorul Texas Chainsaw Massacre: The Next Generation (1994).
Un rol interesant a facut si-n thriller/horrorul CASE 39, unde este o asistenta sociala care ia sub protectia sa o fetita abuzata de parinti (Jodelle Ferland) si spera sa o ajute sa uite toate necazurile prin care a trecut. Fetita insa, este mult mai periculoasa decat pare.
Halle Berry – Gothika
In 2001 Halle Berry a castigat Oscarul pentru rolul din filmul Monster’s Ball. In 2003 apare intr-o poveste cu fantome, alaturi de Robert Downey Jr, si se alege cu doua nominalizari total diferite: MTV Movie Awards si Teen Choice Awards. Nu-i cel mai bun rol al ei, dar macar a incercat si genul asta!
Alte actrite mari care au aparut in filme horror:
Rebecca Hall in The Awakening
Catherine Zeta Jones inThe Haunting
Kathy Bates in Misery
Naomi Watts in The Ring si in Children of the Corn IV: The Gathering
Katie Holmes in Dont be afraid of the dark
Jennifer Connelly in Dark Water
Patricia Arquette in A Nightmare On Elm Street 3: Dream Warriors
Jennifer Aniston in Leprechaun
Demi Moore in Parasite
Mai spuneti si voi 🙂
Nu uitati, incepand cu ziua de vineri 1 martie puteti viziona MAMA, unul dintre cele mai asteptate filme horror ale anului 2013.