Castigatorii DRACULA FILM: Horror & Fantasy Festival
Duminica, 5 octombrie, s-a incheiat cea de-a doua editie a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival, care s-a desfasurat la Brasov. In competitia festivalului au fost inscrise 6 lungmetraje, 8 scurtmetraje internationale si 7 scurtmetraje romanesti.
O editie reusita, plina de filme bune, concerte si petreceri memorabile. Iata care sunt castigatorii celei de-a doua editii DRACULA FILM: Horror and Fantasy Festival:
The Canal/ Canalul (SUA, 2014), in regia irlandezului Ivan Kavanagh, a castigat Trofeul Dracula 2014 pentru cel mai bun film de lungmetraj. “Pentru fascinanta explorare a relatiei dintre supranatural si horror psihologic” si-a motivat decizia juriul format din regizorul Julian Richards, Toni Benages i Gallard, director al festivalului Cryptshow (Barcelona), si producatorul HBO Aurelian Nica.
Trofeul Little Dracula a fost acordat SF-ului american Emit, regizat de catre R. J. S. Mayank, un scurtmetraj despre o lume paralela in care timpul se scurge invers si care “stabileste o lume science-fiction din doar cateva tuse si te lasa sa-ti completezi singur golurile si sa-ti pui intrebari legate de lumea respectiva, despre viata si moarte”, dupa cum si-a argumentat alegerea juriul compus din regizorul Marian Crisan, monteurul Catalin Cristutiu si reporterul emisiunii Ca-n filme (Digi 24) Ruxandra Grecu.
Trofeul Vladutz pentru cel mai bun scurtmetraj romanesc a fost castigat de “Kazimir”, regizat de Dorian Boguta „pentru ca evita elegant cliseele hollywoodiene ale genului, abordand o tema de eterna actualitate romaneasca: complicata si contradictoria relatie dintre magie si ortodoxie; pentru dozajul remarcabil dintre suspansul pur si etnicitatea descriptiva; pentru calitatea deosebita a imaginii, pentru jocul actoricesc convingator si regia precisa; in fine, pentru curajul – si, mai ales, umorul – cu care filmul propune o alta viziune fantastica asupra comunitatilor arhetipale din Delta Dunarii. Juriul competiţiei de scurtmetraj romanesc a fost compus din criticul de film Ileana Barsan, regizorul Tom Wilson si jurnalistul Dragos Vasile.
Detalii despre filmele din festival gasiti aici si aici.