Unul dintre cele mai bune filme vazute anul asta in cadrul evenimentului „Les films des Cannes a Bucarest este tragi-comedia Nebraska, in regia lui Alexander Payne.

Filmele lui Alexandre Payne au o nostalgie dulce-amara si pot fi situate undeva in zona fragila a tragi-comediei. Zic fragil pentru ca mi se pare foarte curajos si dificil sa iei un subiect grav, dureros chiar, si sa-l tratezi intr-o cheie relaxata, umoristica, pastrand totusi esenta. Daca i-ati vazut filmele anterioare (Sideways, About Schimdt, mai putin The Descendants) intelegeti la ce ma refer. Filmul a castigat premiul pentru cea mai buna interpretare masculina, acordat actorului Bruce Dern (72 de ani si 145 de roluri), dar este remarcabil din mai multe puncte de vedere si cred ca merita chiar si un premiu pentru scenariu.
 Este un road movie alb-negru despre relatiile dintre parinti si copii, despre trecerea timpului, despre batranete, despre lacomie, despre oraselele incremenite in timp unde nu se intampla niciodata nimic si despre multe altele.
Nu este prima data in cinematografie cand batraneii incapatanati nu asculta de familie si-si iau lumea-n cap pornind intr-o calatorie care pentru ei are mai mult sens decat pentru oricine. David Lynch ni l-a adus pe Alvin, in The Straight Story, batranul de 80 de ani care strabate toata America pe o masina de tuns iarba, pentru a-si intalni fratele. Alexander Payne ni-l prezinta pe Woody Grant, un personaj cam de aceeasi varsta, un fost veteran de razboi alcoolic care nu a reusit niciodata sa gaseasca o punte de comunicare cu familia lui, ramand un mister pentru fii lui. Viata lui se schimba total atunci cand convins ca a castigat un milion de dolari la tragere la sorti prin corespondenta, moment din care face tot posibilul sa strabata 4 state si sa ajunga in Nebraska pentru a-si ridica premiul. Cu toate ca intreaga familie incearca sa-l convinga sa renunte, fiul sau se hotaraste sa-i faca pe plac, constient de faptul ca batranul are nevoie de ceva care sa-l faca sa se simta viu din nou. Pe drum, sunt nevoiti sa opreasca cateva zile in orasul natal din Nebraska, unde isi regaseste rudele si prietenii (sau ceea ce numea el prieteni) si odata cu ei, trecutul. Previzibil sau nu, tatal si fiul redevin apropiati in timpul acestei calatorii si ajung sa se cunoasca mai bine. Alaturi de Bruce Dern se fac remarcati si Will Forte in rolul fiului, dar si June Squibb in rolul sotiei cicalitoare care ne devine din ce in ce mai simpatica pe masura ce trece timpul, precum si cativa actori non-profesionisti. In afara de fiul sau cel mic, majoritatea personajelor sunt nesuferite, cicalitoare, profitoare, interesate dar reusesc cumva sa te captiveze. Dialogurile sunt foarte bine scrise si pline de umor, peisajele alb-negru, chiar daca nu sunt spectaculoase, sunt puse in valoare de un director de imagine priceput iar coloana sonora deste foarte bine aleasa.
Esenta a fost captata de Scott Foundas, critic de film la „Variety”, care a spus ca filmul este un soi de „oda pentru viata in orasele mici din inima Americii si pentru visele quijotesti ale batranilor incapatanati care traiesc in ele”.
 

Sfatul meu e sa nu-l ratati!

Filmul a fost difuzat pentru prima data in Romania in cadrul evenimentului Les films des Cannes au Bucarest.