SIERANEVADA – cele mai multe nominalizari la Premiile Gopo 2017
Iata nominalizarile celei de-a 11-a editii a Premiilor Gopo:
Cel mai important eveniment dedicat industriei cinematografice din Romania va avea loc pe 21 martie 2017, la Teatrul National din Capitala. 21 de lungmetraje romanesti lansate în cinematografele autohtone în 2016 au fost luate în considerare, de juriul din acest an, pentru desemnarea nominalizarilor celei de-a XI-a editii a Premiilor Gopo.
„Bacalaureat” (regia Cristian Mungiu)”, „Caini” (regia Bogdan Mirica), „Doua lozuri” (regia Paul Negoescu), „Inimi cicatrizate” (regia Radu Jude) si „Sieranevada” (regia Cristi Puiu), intra oficial în cursa pentru trofeul Gopo 2017 la categoria „Cel mai bun film”.
„Sieranevada” si „Caini” intra în cursa pentru 13 trofee Gopo, cele doua lungmetraje fiind nominalizate la categorii precum: „Cel mai bun film”, „Cea mai buna regie”, „Cel mai bun scenariu”, „Cea mai buna imagine” sau „Cel mai bun actor în rol principal”.
O situatie inedita este înregistrata la categoria „Cea mai buna actrita în rol secundar” unde lupta se va da între patru actrite din lungmetrajul „Sieranevada” – Tatiana Iekel, Catalina Moga, Ana Ciontea, Judith State – si Viorica Geanta Chelbea nominalizata pentru rolul din „Miracolul din Tekir” (regia Ruxandra Zenide).
La categoria „cel mai bun regizor” au fost nominalizati: Cristian Mungiu („Bacalaureat”), Adrian Sitaru („Ilegitim”), Cristi Puiu („Sieranevada”), Bogdan Mirica („Caini”) si Radu Jude („Inimi cicatrizate”).
Mimi Branescu („Sieranevada”), Adrian Titieni („Bacalaureat”), Bogdan Dumitrache („Dublu”), Gheorghe Visu („Caini”) si András Hatházi („Orizont”) sunt cei cinci nominalizati care îsi pot adjudeca trofeul Gopo pentru „Cel mai bun actor principal”.
Statueta Gopo pentru „Cea mai buna actrita în rol principal” poate fi castigata de Medeea Marinescu („03.ByPass”), Dana Dogaru („Sieranevada”), Maria Dragus („Bacalaureat”), Rodica Lazar („Orizont”) sau de Alina Grigore („Ilegitim”).
„Caini”, filmul regizat de Bogdan Mirica, a fost nominalizat si la categoria „Cel mai bun debut” alaturi de lungmetrajele „Dublu” (regia Catrinel Danaiata) si „Discordia” (regia Ion Indolean).
Adrian Titieni intra în cursa si pentru trofeul Gopo pentru „Cel mai bun actor în rol secundar”. La aceasta sectiune el a fost propus pentru rolul din lungmetrajul lui Adrian Sitaru, „Ilegitim”. Lista este completata de Vlad Ivanov („Caini”), Serban Pavlu („Inimi cicatrizate”), Petre Ciubotaru („Bacalaureat”) si Sorin Medeleni (raposatul actor din „Sieranevada”).
„Camera obscura” (regia Gheorghe Preda), „Doar o rasuflare” (regia Monica Lazurean-Gorgan), „Imagini din vis” (regia Sorin Luca), „În cautarea tatalui pierdut” (regia Ionut Teianu) si „Varza, cartofi si alti demoni” (regia Serban Georgescu) sunt cele cinci productii ce pot fi votate la categoria „Cel mai bun documentar”.
În lupta pentru trofeul Gopo pentru „Cel mai bun film european”, juriul a nominalizat urmatoarele pelicule: „Fiul lui Saul” / „Saul Fia” (regia László Nemes), „Toni Erdmann” (regia Maren Ade), „Mlastina”/ „La Isla Minima” (regia Alberto Rodríguez), „Despre oameni si oi”/ „Rams” (regia Grímur Hákonarson) si „Un porumbel cugetand pe o ramura”/ „A Pigeon Sat on a Branch Reflecting on Existence” (regia Roy Andersson).
Nominalizarile la Premiile Gopo din acest an au fost stabilite de un juriu format din 11 profesionisti din domeniu: Gabriel Achim (regizor), Oana Iancu (producator), Doru Ana (actor), Raluca Manescu (scenarist), Tudor Mircea (operator), Nita Chivulescu (monteur), si criticii de film: Dana Duma, Ileana Bîrsan, Andrei Sendrea, Dragos Marin si Doru Pop.
În perioada urmatoare, aproximativ 500 de membri activi din industria cinematografica romaneasca vor fi invitati sa desemneze castigatorii trofeelor Gopo 2017.
Acest lucru va fi realizat printr-un sistem de vot asigurat de prestigioasa firma de audit si consultanta – PwC Romania