WARM UP NexT 2013: filmele castigatoare NexT 2012
Festivalul Internaţional de Film NexT oferă publicului un ultim eveniment de WARM UP, înainte de începerea ediţiei din 2013. În cadrul acestui eveniment, joi, 28 martie, în Club Control, se vor proiecta cele şase filme câştigătoare ale ediţiei din 2012 a Festivalului NexT: Pe malurile Mediteranei, în regia lui Olivier Py, Junior, realizat de Julia Ducournau, Aglaée, în regia lui Rudi Rosenberg, Camera, regia Fernando Franco, De azi înainte, în regia lui Dorian Boguţă şi Hello Kitty, regizat de Millo Simulov.
Marele câştigător al celei de-a şasea ediţii NexT a fost scurtmetrajul francez Pe malurile Mediteranei în regia lui Olivier Py. Filmul a primit Trofeul NexT, fiind descris de juriu drept „un poem cinematografic de amploare, realizat din înregistrările video ale familiei vechi de 40 de ani”.
Scurtmetrajele Junior, realizat de Julia Ducournau, şi Aglaée, în regia lui Rudi Rosenberg, sunt câştigătoarele de anul trecut ale Premiului „Cristian Nemescu” pentru cea mai bună regie. Amintind de spiritul filmelor lui Cristian Nemescu şi ale lui Andrei Toncu, Aglaée surprinde lumea adolescenţilor, cu tot ce cuprinde ea, iar Junior spune o poveste cu răsturnări de situaţie. Scurtmetrajul Aglaée a câştigat, de asemenea, şi Premiul publicului la ediţia din 2012.
Scurtmetrajul Camera, respectiv sound designerul Nacho Arenas, a primit anul trecut Premiul „Andrei Toncu” pentru cea mai bună coloană sonoră.
Cele două filme româneşti din program sunt De azi înainte, în regia lui Dorian Boguţă, premiat pentru cel mai bun scurtmetraj românesc, şi Hello Kitty, regizat de Millo Simulov, care a primit Premiul publicului pentru film românesc.
Proiecţia de joi, 28 martie, din Club Control va începe la ora 19.30. Accesul este liber şi se face prin intrarea în sala Berlin.
Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Film NexT va avea loc între 10 şi 14 aprilie.
De neratat este si programul NexT: OScar Nights!