Skip to content

Filmul Metronom de pe ecran, in realitate. Povestea lui Alex Revenco care, ca in film, a ajuns la Securitate pentru ca a trimis scrisori la emisiunea de la Europa Libera, Metronom.

La TIFF in aceste zile poate fi vazut in avanpremiera filmul recent premiat la Cannes, Metronom. Filmul, care marcheaza debutul regizorului Alexandru Belc este povestea unui cuplu de adolescenti din anii 70 aflata intr-o situatie critica cand, dupa o scrisoare la Europa Libera la emisiunea de muzica Metronom, sunt chemati la Securitate.

Povestea filmului e inspirata din fapte reale, in perioada respectiva tinerii obisnuiau sa-i scrie realizatorului emisiunii Metronom pentru a asculta muzica rock noua, inaccesibila la statia de radio oficiala in Romania.  

Urban.ro a stat de vorba cu Alex Revenco care, la sfarsitul anilor 60, a ajuns la Securitate pentru scrisorile despre muzica pe care le trimitea impreuna cu un coleg de liceu la Europa Libera. Peste ani, Alex Revenco a devenit unul dintre cei mai importanti jurnalisti de muzica din Romania si a scris de multe ori despre impactul respectivei emisiuni si a realizatorului acestuia, Cornel Chiriac, asupra tinerilor din acea vreme, dar si asupra multor muzicieni romani.

Cum ati decis voi, liceeni, sa scrieti la Europa Libera?

In perioada respectiva era unul dintre putinele posturi de radio unde ceea ce ascultam era pe gustul nostru. Adica mai erau si France International, Radio Luxemburg.

Dar cum de stiati voi de statiile radio astea ca nu prea erau cunoscute de lume?

 Cautam posturi de radio pe unde lungi, penttru ca nu erau inca scurte, cautam pana gaseam ceva care era pe gustul nostru.

De unde era influenta de a asculta posturi straine? Acasa ai tai ascultau?

Tata asculta Europa Libera, Deutsche Welle, Vocea Americii si zicea ca, dintre toate, adevarul era mijloc si ca de aia ii asculta pe toti.  La ora 5 dupa amiaza erau stirile si imediat dupa aceea venea Cornel cu programul muzical. El a fost cel care, practic, ne-a canalizat gusturile muzicale intr-o anumita directie, adica spre rock.

Vorbeati la scoala despre muzica pe care o descopereati la radio?

Da, da. Vorbeam intre noi acolo cei care eram prieteni, sau care credeam ca suntem prieteni.

Cum ajungeau scrisorile la Europa Libera pentru ca Securitatea controla tot.

Scrisorile noastre ajungeau la destinatar, dar se faceau copii dupa ele care erau la Securitate. Si cand s-au strans mai multe scrisori, intr-o zi au venit la scoala in jurul pranzului niste securisti si ne-au saltat din clasa practic.

Pe mine, pe Horia Barbulescu si Mihai Balomiri care a fost Ok in sensul ca n-a zis nimic securistilor. Si pe mine m-au tinut pana la 3+4. Si m-au pus sa recunosc ca Horia e cel care trimitea scrisorile, spuneau ca daca recunosteam ma trimiteau acasa, fara sa am nicio problema. Dar daca nu recunosc, o sa am o tinichea de coada toata viata. Si am ales a doua varianta.

Nu aveati inca 18 ani, parintii au stiut ca sunteti la Securitate?

Eram clasa XII-a. Parintii au aflat dupa, cand am ajuns acasa,

Bineinteles mai faceau ce voiau, nu conta ca eram minori. Dupa asta s-a facut o sedinta cu public, intr-un cinematograf unde au fost invitati toti elevii si parintii, in care eu si cu Horia am fost criticati si in fata lor public. Am fost atentionati ca suntem impotriva statului si partidului. Tin minte ca maica mea care era langa mine, cand am fost ridicat cum ar veni in picioare de tovarasi, s-a rusinat; ii era rusine de situatie. In anul acela nu am avut voie sa dau Bacalaureatul vara cu toti colegii si l-am dat in toamna. Eram elev la Liceul Gheorghe Lazar din Sibiu, acelasi unde acum prima doamna este profesoara de limba engleza.

Voi in scrisoare ati scris si ceva politic sau doar cereti niste cantece, pur si simplu.

Ceream niste cantece, pur si simplu.

Mie nu mi-a fost teama de ei pentru ca stiam ca n-am facut nimic. Si la viitoarele intalniri cu Securitatea, pentru ca intr-adevar tipul a avut dreptate ca ma vor urmari, a fost la fel.

 In facultate, de exemplu, in anul 5, mergeam pe strada si, ca in filmele lui Sergiu Nicolaescu, a oprit o masina langa mine si doi tipi m-au luat si m-au dus la Securitate. Acolo era un tip cu dosarul meu care ajunsese destul de substantial pentru ca in facultate mai faceam bancuri despre Nea Nicu si coana Leana si chestii de genul asta…

Si imi amintesc, avea dosarul, era colonel si tinea hartiile alea amenintator… m-a intrebat daca terminam facultatea.

Bineinteles ca o terminam, i-am raspuns.

Iar el insinuant: Nu se stie, nu se stie.

Am inceput sa rad.

La un moment dat mi-a zis aratand spre dosar “Ia uite ce scrie aici, un coleg de-al tau spune nu stiu ce”

Si eu i-am tras dosarul sa vad care coleg de-al meu si am recunoscut scrisul, stii. El mi-a atras dosarul inapoi, reprosandu-mi sa nu mai fac asa ceva.

Am avut curaj sa spun: “Care e problema? Am omorat pe cineva? N-am omorat pe nimeni.” I-am spus ca nu sunt motive pentru a fi arestat, ca am de invatat si ca vreau sa plec acasa si mi-au dat drumul, cum ar veni.

Ce curaj aveai. Tatal si mama ta erau tot in categoria care se opunea sistemului?

Tatal meu a fost un tip foarte tare. A lucrat in Ministerul Agriculturii si a participat la colectivizare, s-a dus in diferite sate de langa Bucuresti si i-a convins pe oameni ca trebuie sa se dea pamantul la Colectiv pentru ca nu au incotro. Daca nu fac treaba asta o sa pateasca nu stiu ce. Si el a fost evidentiat pentru meritul de a duce la colectivizare trei comune de langa Bucuresti. I s-a spus ca el lucreaza in minister, dar e singurul care nu e membru de partid si trebuie neaparat sa se faca membru de partid.

Le-a cerut doua saptamani de gandire si apoi le-a spus ca nu vrea sa fie membru de partd. Si l-au trimis langa orasul Stalin, in Bod, oras care mai tarziu s-a numit Brasov.

De acolo, s-a mutat la Sibiu tot in agronomie pana s-a dus in invatamant ca profesor de Botanica. A fost apreciat de elevi si profesori si cand a murit directorul scolii, l-au facut interimar director. Asta pana cand a venit cineva de la inspectorat si i-a zis “trebuie sa te faci membru de partid, ca director de liceu”.

Iar el, din nou, le-a cerut 2 saptamani de gandire, timp in care l-au destituit si au numit un alt director. Dar e membru de partid nu s-a facut.

Dupa facultate, ti-ai urmat visul de a scrie despre muzica, de a arata oamenilor ceea ce ti se parea tie frumos. Cum ai ajuns la jurnalism?

Am facut Petrol si gaze, cu admiterea in Bucuresti si scoala la Ploiesti, cu naveta… am fost inginer in anii 80. In 90 a fost o intamplare cu un fost coleg de-al nostru care se facuse taximetrist si care mi-a povestit ca l-a adus pe Cristoiu acasa intr-o seara si ca Ion Cristoiu are un ziar si are nevoie de cineva care se pricepe la muzica.

M-am dus la Cristoiu, inginer fiind inca, am dat un test in care mi-a zis sa scriu stiri muzicale din Romania si din strainatate, dar sa fie muzica noua.

Eram informat, mergeam constant la Biblioteca Britanica, la Biblioteca Americana, luam notite din revistele de acolo, mi-a fost usor sa scriu. Cristoiu mi-a cerut transferul dar directorul unde lucram nu a vrut sa ma lase sa plec. Cum sa ma duc eu la un trust nou de presa, cand acolo unde lucram era o intreprindere solida, cu santiere in toata tara?! Dupa doua saptamani de dispute, m-a lasat sa plec.

Ai avut vreodata curiozitatea sa te uiti la dosarul tau de la Securitate?

Liviu Tofan care a scris cartea despre Europa Libera (n. red Radio Europa Libera, Ne-au tinut in viata 1970-1990), mi-a facut cadou o copie a dosarului meu. Am vazut despre ce e vorba si cine m-a turnat de-a lungul anilor ca le stiam scrisul.

Despre Cornel Chiriac – care a murit in 1975 – am scris de multe ori, despre rolul lui pe care l-a avut in muzica romaneasca, si printre prieteni, si printre muzicieni.

Cornel Chiriac

„Nu făcea doar emisiuni muzicale excepționale, ci organiza adevărate tribune ale libertății. A întruchipat paradigmatic ceea ce Monica Lovinescu a numit est-etica. Pentru cei mai mulți dintre compatrioții noștri aflați azi la vârsta maturității, ziua de 4 martie a devenit sinonimă cu cea a cutremurului ce a zguduit România în anul 1977” – din articolul Cornel Chiriac: 9 mai 1942- 5 martie 1975. Un neuitat soldat al libertății

Cum vezi muzica de acum, ce muzica asculti acum?

Fata de perioada de aur care inseamna sfarsitul anilor 60 si anii 70 si un pic din 80, sunt putini oameni interesanti. As putea spune ca sunt maxim doi trei in America, trei patru in Anglia si Europa, in general. Din punctul meu de vedere si dupa gustul meu, tot cei mari au ramas Rolling Stones, Bruce Springsteen, Sting, Metallica. Si uite si acum au turnee.

Ascult in continuare tot trupe noi din underground care este, in continuare, foarte interesant. Si in lume dar si in Romania sunt cateva formatii romanesti foarte bune, dar din zona underground noua, nu sunt ce se da la televizor sau la radio

Imi plac de exemplu Machiavellian God

Alex Revenco a lucrat la Evenimentul zilei pana la plecarea lui Ion Cristoiu; si-a dat demisia cand ziarul a ajuns sub conducerea lui Cornel Nistorescu, cand  i-a spus sa scrie pe prima pagina o stire “mai cu fete dezbracate” si nu vestea despre primul dvd realizat vreodata in Romania, cu trupa Iris. A lucrat apoi pentru Jurnalul National. Mai scrie din cand in cand pe site-ul Miscarea de Rezistenta care ii apartine lui Marius Tuca.

Filmul Metronom este in avanpremiera in aceasta saptamana la TIFF si va putea fi vazut in cinematografele din toata tara in toamna acestui an.

Citește în continuare