Salonul Internațional de Carte Bookfest reunește anul acesta la București, în perioada 1-5 iunie, zeci de mii de titluri cu reduceri spectaculoase față de prețul de copertă, lansări de carte în prezența autorilor, evenimente pentru copii, dezbateri și mese rotunde dedicate problemelor actuale ale breslei, proiecţii cinematografice şi evenimente interactive. Evenimentul, organizat de Asociația Editorilor din România, are loc în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, iar intrarea este liberă. 

Urban.ro vă prezintă în aceste zile o serie de fragmente din cărțile care se vor lansa la târg pentru a va inspira la cumpărăturile din zilele viitoare.

Editura Pandora M a publicat recent în cadrul îndrăgitei colecții Anansi. World Fiction ediția în limba română a unuia dintre cele mai marcante romane ale ultimilor doi ani: Shuggie Bain de Douglas Stuart. Tradus în peste 40 de limbi, vândut deja în peste 1 milion și jumătate de exemplare, romanul de debut al lui Douglas Stuart a primit în 2020 unul dintre cele mai importante premii literare internaționale: Booker Prize.

Shuggie Bain este povestea de neuitat a tânărului Hugh „Shuggie” Bain, un băiat singuratic și inocent care-și trăiește copilăria în anii ’80, într-o locuință socială din Glasgow. Politica lui Margaret Thatcher a lăsat bărbații fără slujbe, iar orașul e pe cale să fie copleșit de traficul de droguri. Un roman sfâșietor despre adicție, sexualitate și iubire, Shuggie Bain este reprezentarea epică a vieții unei familii din clasa muncitoare, cum rareori a fost portretizată în literatură. Amintind de romanele lui Alan Hollinghurst, Frank McCourt sau Hanya Yanagihara, cartea lui Douglas Stuart este debutul uimitor al unui romancier care are de spus o poveste plină de forță.

Douglas Stuart a scris mai bine de zece ani la acest roman. Cartea a fost respinsă de peste 40 de edituri, fiind publicată pe ambele maluri ale Atlanticului în 2020. 

Fragment carte: DOUGLAS STUART – SHUGGIE BAIN

Traducere din limba engleză și note de Mihaela Ghiță. Cartea a aparut la Editura Pandora M, colecția Anansi World Fiction si poate fi gasita in librarii dar si la Targul Bookfest.

1992

SOUTH SIDE

1

Era o zi searbădă. De dimineață mintea îl părăsise, lăsându‑i trupul să rătăcească fără țintă acolo, jos. Trupul golit își vedea apatic de activitățile obișnuite, palid și cu privirea pierdută în bătaia benzilor de neoane, timp în care sufletul îi plutea pe deasupra raioanelor și nu se gândea decât la ziua de mâine. Ziua de mâine era un lucru pe care îl aștepta cu nerăbdare.

Shuggie era metodic când trebuia să se pregătească să‑și înceapă tura. Toate cratițele cu sosuri și paste erau deșertate în tăvi curate. Marginile erau șterse de orice urmă de stropi care s‑ar fi putut arde repede, și astfel să destrame iluzia de prospețime. Jamboanele feliate erau decorate ar­tistic cu crenguțe de pătrunjel artificiale, iar măslinele erau rotite, așa încât sucul vâscos se prelingea ca un mucus peste pielițele verzi.

În dimineața aceea, Ann McGee avusese neobrăzarea să‑și ia liber pe motiv de boală, lăsându‑i lui sarcina ingrată de a se ocupa și de raionul de delicatese, și de rotisorul ei de unul singur. Nu fusese zi care să fi început bine cu șase duzini de pui cruzi și azi, mai abitir ca oricând, treaba asta îi știrbea din dulceața reveriilor.

A înfipt, pe rând, câte o frigare industrială prin fiecare pasăre rece, moartă, și le‑a înșirat pe toate cu grijă. Ședeau acolo, cu aripile ciuntite încrucișate pe piepturile alea mici și grăsune, ca tot atâția bebeluși decapitați. Altădată s‑ar fi mândrit cu precizia lui. În realitate, să înfigă metalul prin carnea rozalie, noduroasă, era partea ușoară; greu era să reziste pornirii de a proceda la fel și cu clienții. Se aple­cau concentrați asupra vitrinei încinse și cercetau fiecare carcasă în cel mai mic amănunt. Nu alegeau decât pasărea cea mai reușită, făcând abstracție de faptul că creșterea în baterii însemna că sunt toate identice. Shuggie ședea acolo, mușcându‑și interiorul obrazului, și le răbda șovăiala cu un zâmbet forțat. Și în momentul acela pantomima începea cu adevărat.

— Pune‑mi tri piepți, cinci pulpe și numa’ o aripă azi, băiete.

Se ruga la cel de sus să‑i dea putere. De ce nu mai voia nimeni un singur pui, întreg? Având grijă să nu atingă păsările cu mâinile înmănușate, sălta carcasa folosindu‑se de un clește lung și pe urmă tranșa bucățile cu atenție (așa încât pielea să rămână intactă), cu ajutorul unor foarfece de bucătărie. Se simțea ca un tâmpit cum stătea acolo proțăpit, învăluit în lumina rotisorului. Îi transpira țeasta sub fileul pentru păr și nu avea destulă forță în mâini cât să frângă cu iscusință spinarea puiului cu lamele tocite. Stătea ușor gheboșat, așa încât, prin antrenarea mușchilor spatelui, să sporească forța pe care o aplica din încheieturi, și în tot timpul ăsta surâdea.

Dacă avea cu adevărat ghinion, cleștele ricoșa, iar puiul cădea cu o bufnitură înfundată, alunecând pe dușumeaua jegoasă. Atunci trebuia să se prefacă spăsit că reia întreaga operațiune, dar adevărul era că nu irosea niciodată pasărea murdară. Când femeile se întorceau cu spatele, era pusă la loc în rând cu suratele ei sub lămpile galbene incandescente.

Nu era vorbă că n‑ar fi fost adeptul igienei, însă aceste mici victorii personale îl împiedicau să dezlănțuie un tărăboi. Majoritatea gospodinelor critice, cu mutre de bărbați, care își făceau cumpărăturile aici o meritau. Felul în care se ui­tau de sus la el îl făcea să simtă că‑i ia foc ceafa. În zilele cu adevărat proaste, împăturea tot soiul de secreții trupești în taramasalată. Vindea o cantitate șocantă din rahatul ăla mic‑burghez.

Lucra la Kilfeathers de mai bine de un an. Nu fusese niciodată în plan să stea atât. Doar că trebuia să mă­nânce și să‑și plătească întreținerea în fiecare săptămână, iar supermarketul era singurul loc unde fuseseră dispuși să‑l angajeze. Domnul Kilfeather era un ticălos zgârcit; îi plăcea să angajeze la magazin pe oricine nu trebuia plătit cu salariul întreg pe care i l‑ar fi achitat unui adult, iar Shuggie a constatat că poate să lucreze ture scurte care se pretau cu școlarizarea lui răzleață. În visele lui, planul fusese întotdeauna să nu facă prea mulți purici acolo. De când se știa, îi plăcuse la nebunie să pieptene și să se joace cu părul; era singurul lucru care făcea timpul să zboare cu adevărat. Când a împlinit șaisprezece ani și‑a promis că o să se înscrie la școala de coafor care era situată pe malul sudic al râului Clyde. Își strânsese toate sursele de inspirație, schițe pe care le copiase din catalogul Littlewoods și pagini rupte din revistele duminicale. Pe urmă se dusese la Cardonald ca să se intereseze de cursurile de la seral. În stația de autobuz din fața colegiului a coborât în același timp cu șase puști de optsprezece ani. Erau îmbrăcați cu haine nou‑nouțe, ultimul răcnet, și discutau cu o siguranță efervescentă, me­nită să le mascheze emoțiile. Înainta de două ori mai încet decât ei. I‑a urmărit cu privirea în timp ce au intrat pe ușa principală, pe urmă a traversat înapoi strada ca să se suie în autobuzul ce mergea în sens opus.

Shuggie și‑a pierdut cea mai mare parte a pauzei studi­ind atent conservele deteriorate din coșurile cu produse la reducere. A găsit trei conserve mici de somon scoțian care aproape că n‑aveau nimic; etichetele erau șterse și pătate, însă conservele ca atare erau intacte. Cu ce i‑a mai rămas din salariu a achitat micul coș de cumpărături și a vârât conservele de pește în rucsac, pe care l‑a încuiat apoi la loc în dulăpiorul lui din vestiar. A urcat scările care duceau spre cantina personalului și a căutat să‑și ia o mină indiferentă când a trecut prin dreptul mesei la care ședeau studenții care lucrau în schimburi lejere peste vară și‑și petreceau pauzele arborând un aer autosuficient, înconjurați de do­sare groase cu notițe pentru recapitulare. Și‑a fixat privirea undeva la jumătatea distanței și s‑a așezat într‑un colț, nu imediat lângă, dar îndeajuns de aproape de fetele de la casă.

Adevărul fie spus, fetele erau trei femei între două vârste din Glasgow. Ena, capul răutăților, era o femeie slabă ca un ogar, cu o mină impasibilă și păr slinos. Nu prea avea sprân­cene, dar avea o urmă de mustață, chestie care lui Shuggie i se părea nedreaptă. Ena era grosolană chiar și pentru capătul ăsta al Glasgow‑ului, dar în același timp se arăta bună și mărinimoasă în felul în care sunt adesea oamenii obidiți. Nora, cea mai tânără dintre cele trei, își purta părul strâns tare la spate și prins cu un elastic. Ochii, la fel ca ai Enei, îi erau mici și ageri și, la treizeci și trei de ani, era deja mama a cinci copii. Ultima din grup era Jackie. Jackie se deosebea de celelalte două prin faptul că încă mai aducea cu o femeie. Era o mahalagioaică cu gura mare, un dulap de femeie, grasă și pieptoasă. Pe ea o simpatiza Shuggie cel mai mult.

Shuggie s‑a așezat aproape de ele și a prins sfârșitul epopeii ultimei cuceriri a lui Jackie. Garantat, femeile erau întotdeauna puse pe flecăreală afabilă. În două rânduri deja, îl luaseră cu ele la seara de bingo și, în timp ce ele beau și râdeau în hohote, ședea între ele ca un adolescent în care nu puteai avea încredere să‑l lași singur acasă. Îi plăcea felul în care ședeau laolaltă nestingherite. Cum trupurile lor corpolente îl împresurau, iar moliciunea cărnii lor îi presa coapsa. Îi plăcea cum îl necăjeau și, cu toate că el protesta, cum îi dădeau părul din ochi și își umezeau degetul mare cu limba ca să‑l șteargă la gură. Din punctul de vedere al femeilor, Shuggie furniza o formă oarecare de atenție masculină, și nu conta că are doar șaisprezece ani și trei luni. Pe sub mesele de bingo de la La Scala, fiecare în parte încercase cel puțin o dată să se atingă în treacăt de scula lui. Atingerile erau prea stăruitoare, prea minuțioase ca să fie pur întâmplătoare. Pentru Ena cea‑fără‑sprâncene, treaba asta se putea transforma într‑o adevărată cruciadă, aproape. Cu cât se pilea mai tare, cu atât devenea mai nerușinată. De fiecare dată când își hârșâia în treacăt încheieturile degete­lor încărcate de inele, își prindea limba umflată între dinți și își pironea privirea sfredelitoare pe fața lui întoarsă din profil. Când, în fine, Shuggie se înroșea de la stânjeneală, ea țâțâia din buze, iar Jackie împingea două bancnote de o liră de‑a curmezișul mesei în direcția Norei, care jubila, tri­umfătoare. Era o dezamăgire, fără discuție, însă, pe măsură ce continuau să se trotileze, ajungeau la concluzia că nu fusese propriu‑zis un refuz. Ceva la băiatul ăsta era anapoda și măcar îl puteau compătimi.

_______________________

Shuggie ședea pe întuneric, trăgând cu urechea la sforăiturile neregulate care răzbăteau prin pereții came­rei închiriate. Se căznea, fără succes, să nu se gândească la bărbații singuratici care nu aveau pe nimeni. Răcoarea dimineții îi albăstrise coapsele dezgolite, așa încât s‑a înfășurat cu un prosop subțire și s‑a apucat să‑l molfăie neliniștit de la un colț. Felul în care frotirul scârțâia între dinți îl calma. Și‑a înșirat ce i‑a mai rămas din leafa de la supermarket pe marginea mesei. A ordonat monedele, întâi în funcție de valoare, apoi în funcție de ștanță și de luciu.

Shuggie îl auzea pe bărbatul rumen la față care locuia perete în perete cu el cum se trezește la viață, scârțâind din toate încheieturile. În patul lui îngust, s‑a scărpinat zgomotos și, oftând, s‑a rugat să aibă voința de a se ri­dica în picioare. Picioarele i‑au aterizat cu o bufnitură pe dușumea, ca niște sacoșe pline de carne de la măcelărie, și, după zgomotele pe care le scotea, părea că face eforturi mari ca să‑și târșâie picioarele prin încăperea înghesuită până la ușă. Și‑a făcut de lucru cu încuietorile știute și a ieșit pe coridorul veșnic cufundat în beznă. În timp ce‑și croia drum orbește, mâna i‑a alunecat de‑a curmezișul peretelui și a poposit pe exteriorul ușii lui Shuggie. Băiatul și‑a ținut respirația în timp ce degetele treceau peste îm­pletitura din mărgele. De abia când a auzit zăngănitul întrerupătorului pe fir din baie s‑a clintit din loc. Bătrânul a prins să‑și dezmorțească plămânii, tușind și horcăind. Shuggie a încercat să nu‑l asculte cum se pișă și flegmează concomitent în vasul de toaletă.

Lumina dimineții avea culoarea ceaiului îndoit cu prea mult lapte. Se furișa în cameră ca o fantomă șireată, străbătând covorul și croindu‑și drum încet în sus, pe pi­cioarele lui dezgolite. Shuggie a închis ochii și a încercat s‑o simtă cum se strecoară, dar atingerea ei era lipsită de căldură. A așteptat până când i s‑a părut că l‑ar fi putut învălui pe de‑a‑ntregul și în clipa aceea a deschis din nou ochii.

Se holbau la el, o sută de perechi de ochi pictați, toți îndurerați sau însingurați, cum erau întotdeauna. Balerinele de porțelan cu cățelușii lor, tânăra spanioloaică cu marina­rii care dănțuiau și țărănușul rumen la față, care își ducea calul de povară de căpăstru. Shuggie dispusese bibelourile frumos pe pervazul bovindoului. Își petrecuse ceasuri în­tregi imaginându‑și poveștile. Fierarul cu brațe vânjoase, înconjurat de tinerii coriști cu chipuri de heruvim, sau, preferata lui, cei șapte sau pe‑acolo de pisoi uriași, surâzând și amenințându‑l pe ciobănașul cel leneș.

Măcar mai înveseleau atmosfera. Camera propriu‑zisă era mai degrabă înaltă decât era lungă, iar patul lui de o persoană se întindea pe mijloc ca un perete despărțitor. O canapeluță de două locuri demodată, genul acela din lemn, cu perne înguste, care te făcea întotdeauna să simți stinghi­ile sub spinare, era dispusă pe o latură a camerei. Pe cealaltă erau un frigider mic și o mașină de gătit Baby Belling cu două ochiuri. Cu excepția așternuturilor șifonate, nimic nu era nelalocul lui: nu tu praf, haine purtate ori vreun semn de locuire. Shuggie încerca să se calmeze în timp ce netezea cu palma cearșafurile neasortate. Se gândea cum pe maică‑sa ar fi scos‑o din minți așternuturile alea, culorile și modelele care nu se asortau, rânduite unele peste altele ca și când nu i‑ar fi păsat de ce‑ar fi putut crede lumea. Știa că harababura aia ar fi lovit‑o în amorul propriu. Într‑o zi avea să pună deoparte niște bani și să‑și cumpere niște așternuturi noi, ale lui, moi, călduroase și toate de aceeași culoare.

Avusese noroc să facă rost de camera asta în pensiunea doamnei Bakhsh. Avusese noroc că bătrânului de dinain­tea lui îi plăcea să tragă la măsea prea tare, chestie pentru care fusese închis. Bovindoul se arcuia trufaș spre Albert Drive, iar Shuggie bănuia că încăperea trebuie să fi consti­tuit odinioară livingul unui apartament somptuos cu trei camere. Trăsese cu ochiul prin alte câteva încăperi din casă. Chicineta pe care doamna Bakhsh o transformase într‑un dormitor încă mai avea linoleumul original, cu model de tablă de șah, iar celelalte trei camere mai pătrățoase încă păstrau mochetele roase de pe vremuri. Bărbatul cel rumen la față ocupa ceea ce odinioară trebuie să fi fost o cameră de copil, care mai etala încă tapetul galben înflorat și un che­nar vesel din iepuri râzând de jur‑împrejurul cornișei. Patul bărbatului, canapeaua și aragazul erau toate înșirate de‑a lungul unui perete și toate se atingeau. Shuggie o văzuse o dată, prin crăpătura ușii întredeschise, și se fericea în gând că el măcar avea bovindoul acela somptuos.

Avusese noroc cu pakistanezii. Niciun alt proprietar nu se arătase dispus să‑i închirieze unui băiat de cincispre­zece ani care se dădea de șaisprezece și o zi. Ceilalți nu i‑o spuseseră pe șleau, dar aveau prea multe întrebări. Se uita­seră cu ochi cercetători, suspicioși la cămașa de școală cea bună și la pantofii lustruiți. Ceva nu‑i în regulă, spuneau privirile lor. După felul în care li se arcuiau colțurile gurii își dădea seama că trebuie să‑și fi spus că e păcat că un băiat așa de tânăr nu are o mămică, o familie a lui.

Dar pe doamna Bakhsh n‑o interesase. S‑a uitat la rucsacul de școală și la chiria pe o lună în avans pe care o pregătise și și‑a văzut mai departe de grija de a‑și hrăni propriii copilași. Cu un pix albastru înfrumusețase acel prim plic anume pentru ea. Shuggie își dorise să‑i arate că‑l preocupă să fie cuminte, că e îndeajuns de serios încât să‑și dea silința în felul ăsta. Așa încât a luat o bucată de hârtie din caietul de geografie și a desenat pe ea tot soiul de arabescuri șerpuitoare. Le întrepătrunsese în jurul numelui ei și a colorat între contururi, astfel încât niște păuni se deslușeau în toată splendoarea lor albăstruie.