Cine l-a ucis pe Maurizio Gucci?

Pe 27 martie 1995, câteva împușcături au spart tăcerea de pe străzile elegante ale orașului Milano. Maurizio, moștenitorul imperiului Gucci, a fost ucis chiar când se pregătea să intre în biroul său. Doi ani mai târziu, șeful poliției din Milano dă buzna în somptuosul palat al „văduvei negre“, Patrizia Reggiani, și o arestează pentru crimă.

Oare ea și-a ucis soțul, enervată de succesul lui? Sau poate din gelozie, fiindcă voia să se însoare cu o altă femeie?

O cronică despre ascensiunea, prăbușirea și renașterea celei mai mari dinastii din lumea modei, o poveste despre crimă, ambiție și legăturile întunecate dintre membrii uneia dintre cele mai controversate familii din istoria modei.

Sara Gay Forden a locuit în Milano 22 de ani, perioadă în care a lucrat ca jurnalist specializat în economie și industria modei, aflată în plină creștere. A colaborat cu reviste precum: The International Herald Tribune, W Magazine, The Wall Street Journal, Womenʼs Wear Daily și Bloomberg News. A urmărit îndeaproape ascensiunea spectaculoasă a unor nume precum Gucci, Armani, Versace, Prada și Ferragamo, care s-au transformat din ateliere de familie în branduri cunoscute la nivel mondial. A lucrat mai bine de doi ani pentru definitivarea acestei cărți, analizând atât istoria companiei, cât și pe cea a familiei. A corespondat cu Patrizia Reggiani după ce aceasta a fost arestată pentru uciderea lui Maurizio Gucci și s-a aflat în sala de tribunal pe toată durata procesului, care a durat cinci luni. În prezent, lucrează la Bloomberg News din Washington, D.C., unde conduce o echipă de jurnaliști specializați în analiza piețelor de capital și a provocărilor cu care se confruntă companiile Big Tech, precum Amazon, Facebook și Google.

Casa Gucci -O poveste senzațională despre crimă, nebunie, strălucire și lăcomie a aparut la Editura Nemira in traducerea din engleza si note de Anamaria Manolescu. Cartea se afla deja in librarii si poate fi comandata de aici.

Fragment Carte: Sara Gay Forden, Casa Gucci -O poveste senzațională despre crimă, nebunie, strălucire și lăcomie

Bazilica Santa Maria Della Pace din secolul al XIV-lea, construită din cărămidă roșie, e amplasată într-o curte înconjurată de ziduri și copaci, chiar în spatele tribunalului din Milano.

Așa cum se obișnuiește în Italia, Silvana a îmbrăcat băncile bisericii în roșu de Burgundia și a decorat totul cu buchete de flori sălbatice. Papino Reggiani nu s-a uitat la bani și a închiriat un Rolls-Royce de epocă, care să-i ducă fiica la biserică, iar șase valeți în frac îi însoțeau pe invitați. Ceremonia a fost urmată de o scurtă recepție în sala de la subsolul Catedralei Sansepolcro, iar apoi cei cinci sute de invitați au luat masa sub candelabrele strălucitoare din Club dei Giardini – același club din Milano care, douăzeci și trei de ani mai târziu, va găzdui pe ritmurile muzicii și în lumina reflectoarelor întoarcerea mărcii Gucci în lumea modei.

Nunta lui Maurizio și a Patriziei a fost unul dintre cele mai mari evenimente sociale ale anului – dar niciuna dintre rudele lui Maurizio n-a participat. Familia Patriziei, știind că Rodolfo se opune căsătoriei, nu l-a invitat. Devreme în dimineața aceea, Rodolfo și-a chemat șoferul, pe Luigi, și i-a cerut să-l ducă la Florența sub un pretext oarecare.

— Părea că tot orașul sărbătorește nunta celor doi, își amintea Luigi. Rodolfo n-avea ce să facă decât să plece din oraș.

În timp ce biserica era plină de prietenii și cunoștințele Patriziei, singurii invitați veniți din partea lui Maurizio au fost unul dintre profesorii lui și câțiva prieteni din școală. Unchiul lui, Vasco, le-a trimis o vază de argint. Patrizia era sigură că Rodolfo urma să apară din clipă-n clipă.

— Nu-ți face griji, Mau, l-a consolat ea. Lucrurile o să se rezolve într-un fel sau altul. Așteaptă numai să apară un nepot sau doi; tatăl tău o să se împace cu tine.

                Patrizia avea dreptate, dar nu era omul care să lase totul la voia întâmplării. A stăruit pe lângă Aldo, care întotdeauna fusese un bun avocat în familie, știind cum să apere interesele firmei. Îl urmărise pe Maurizio de la distanță și fusese impresionat de îndârjirea cu care nepotul său își înfruntase tatăl. Începuse să-și dea seama că niciunul dintre băieții lui n-avea de gând să i se alăture în Statele Unite să lucreze împreună cu el și nici ambiția de a continua ceea ce el începuse. Fiul lui, Roberto, se stabilise în Florența cu soția, Drusilla, și cu gloata de copii; Giorgio rămăsese la Roma, unde se ocupa de cele două buticuri, iar Paolo lucra pentru Vasco în Florența.

În aprilie 1971, Aldo le-a sugerat celor de la New York Times că-și caută un succesor, deoarece fiii lui nu-și puteau părăsi actualele funcții din cadrul companiei. Le-a spus că se gândește să-și pregătească un nepot tânăr, care e pe punctul de-a termina facultatea.

— O să-i dau șansa să devină succesorul meu, probabil înainte să-și găsească o tânără neatrăgătoare și să-și întemeieze o familie, a adăugat el.

A fost un semn mai mult decât evident pentru Maurizio. Aldo s-a învoit să vorbească cu Rodolfo.

— Rodolfo, ești trecut de 60 de ani. Maurizio e singurul tău fiu. El e adevărata ta avere. Uite, Patrizia nu e o fată chiar atât de rea și sunt convins că îl iubește.

Studiindu-și fratele, care se închisese în el, afișând o privire rece, Aldo s-a convins că va trebui să facă eforturi serioase în calitate de mesager al păcii.

— Foffo! i-a zis Aldo tăios. Nu fi prost! Dacă nu-l aduci pe Maurizio înapoi, îți garantez că vei ajunge un bătrân singur și ursuz.

Trecuseră doi ani de când Maurizio plecase de acasă. Într-o seară, când Maurizio s-a întors la timp pentru cină, în confortabilul apartament de la mansardă de pe Via Durini, din centrul orașului Milano, pe care li-l dăruise Reggiani, Patrizia l-a întâmpinat cu un zâmbet misterios.

— Am vești bune pentru tine, i-a spus ea. Tatăl tău vrea să te vadă mâine.

Maurizio părea surprins și fericit.

— Trebuie să-i mulțumești unchiului tău Aldo… și mie, a continuat în timp ce îl cuprindea în brațe.

Dimineața următoare, Maurizio a mers pe jos cale de câteva clădiri până la biroul lui Rodolfo, aflat deasupra magazinului Gucci, îngrijorându-se cu privire la ce-o să-și spună unul altuia. Însă n-avea motiv să o facă. Tatăl său l-a întâmpinat călduros în pragul ușii, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic între ei, în stilul caracteristic familiei Gucci.

— Ciao, Maurizio! l-a salutat Rodolfo cu un zâmbet. Come stai? Ce faci?

N-a adus vorba nici despre neînțelegerile lor, nici despre nuntă. Rodolfo l-a întrebat de Patrizia.

— Ați vrea, tu și Patrizia, să locuiți la New York?

Privirea lui Maurizio s-a luminat.

— Unchiului tău Aldo i-ar plăcea să te aibă aproape și să-i dai o mână de ajutor.

Maurizio era în al nouălea cer. O lună mai târziu, tânărul cuplu s-a mutat la New York. În ciuda entuziasmului său de a fi ajuns în Manhattan, Patrizia n-a fost încântată de hotelul de trei stele unde le făcuse Rodolfo rezervare până când aveau să-și găsească un apartament.

— Numele tău e Gucci, iar noi suntem nevoiți să trăim ca niște țărani? s-a plâns ea la Maurizio.

Ziua următoare, s-au instalat într-un apartament al hotelului St. Regis, situat la intersecția dintre Fifth Avenue și  Fifty-fifth Street, la câțiva pași de magazinul Gucci. De acolo, s-au mutat într-unul dintre apartamentele închiriate de Aldo, în care au locuit aproape un an, până când Patrizia a pus ochii pe un apartament de lux din Olympic Tower, un zgârie-nori din sticlă de culoarea bronzului, construit de Aristotel Onassis. Îi plăceau la nebunie înfățișarea elegantă a portarului și ferestrele ce se înălțau din podea până în tavan, ce dădeau spre Fifth Avenue.

— Vai, Mau, vreau să locuiesc aici! i-a spus ea, aruncându-și brațele în jurul gâtului său, în timp ce Maurizio se jena de prezența agentului imobiliar.

— Ești nebună? a protestat el. Cum o să mă duc la tata să-i spun că vreau să cumpăr un apartament de lux în Manhattan?

— Ei bine, dacă n-ai tu curajul s-o faci, o s-o fac eu, i-a răspuns ea.

Când Patrizia l-a abordat pe Rodolfo, acesta și-a ieșit din minți.

— Vrei să mă ruinezi! a acuzat-o.

— Dacă stați bine să vă gândiți, e o investiție bună, i-a răspuns Patrizia, stăpână pe sine.

Rodolfo a clătinat din cap, dar a promis că se mai gândește. Două luni mai târziu, Patrizia intra în posesia apartamentului ei de 1 600 de metri pătrați, întins pe două etaje. A acoperit pereții apartamentului cu un tapet din imitație de piele gri-maronie, a mobilat încăperile cu piese moderne, decorate cu sticlă fumurie, și a acoperit canapelele și podeaua cu piei de leopard și de jaguar. Străbătea fericită New Yorkul într-o mașină cu șofer, ce avea plăcuțe de înmatriculare pe care se putea citi „Mauizia“, și se bucura în general de viața lor din metropolă. La un moment dat, invitată fiind la o emisiune televizată,  Patrizia i-a mărturisit moderatorului că „preferă să plângă într-un Rolls-Royce decât să zâmbească pe o bicicletă.“ De-a lungul anilor, au urmat și alte cadouri: un al doilea apartament în Olympic Tower, un teren situat pe dealurile din Acapulco, pe care Patrizia intenționa să ridice construcții, Ferma cu Cireși Înfloriți din Connecticut și un apartament întins pe două etaje în Milano.

Generozitatea lui Rodolfo era specifică obiceiului din Italia, unde părinții le pun la dispoziție copiilor locuințe după ce se căsătoresc. Înainte de căsătorie, copiii deveniți adulți locuiesc tot în casa părintească. Dăruitul locuințelor variază de la găzduirea cuplului în casa părintească până la plata chiriei sau chiar cumpărarea unei proprietăți. Pe lângă locuința principală, părinții înstăriți le pot oferi copiilor și case de vacanță sau proprietăți în străinătate.

Din cauza rupturii dintre Rodolfo și Maurizio, tânărul cuplu s-a mutat inițial într-un apartament din Milano, oferit de Papino Reggiani. Patrizia s-a tot frământat, simțind că ar avea dreptul la mai mult. După ce Rodolfo și Maurizio s-au împăcat, Rodolfo a încercat să-și răscumpere greșelile dăruindu-le celor doi tineri apartamentul din Olympic Tower și celelalte proprietăți.

Patrizia simțea că aceste gesturi erau și un mod prin care Rodolfo îi mulțumea ei pentru tot ce făcea pentru Maurizio.

— Rodolfo a devenit din ce în ce mai generos cu mine, își amintea Patrizia. Fiecare cadou oferit reprezenta modul prin care el îmi mulțumea pentru fericirea pe care i-o dăruiam soțului meu. Mai exact, așa își dovedea el aprecierea față de mine, pentru eforturile diplomatice pe care le făcusem cu Aldo.  Cu toate acestea, apartamentele din New York, terenul din Acapulco, ferma din Connecticut și apartamentul din Milano nu erau pe numele Patriziei. O companie a familiei din străinătate, cu sediul în Liechtenstein, numită Katefid AG, ce avea probabil rolul de reducere a taxelor, deținea titlurile de proprietate. Punerea unor bunuri pe numele unor firme reprezenta un alt mod eficient de a preveni pierderea unor proprietăți. De exemplu, dacă una dintre nurori ar fi încetat să mai facă parte din familie, i-ar fi fost greu să ceară în instant orice proprietate care îi fusese „dăruită“ ei, căci aceasta figura, de fapt, pe numele unei firme.

Patrizia, îndrăgostită de Maurizio și copleșită de generozitatea lui Rodolfo, n-a pus mare preț la vremea aceea pe chestiuni legate de titluri de proprietate. S-a dedicat misiunii de a fi o soție și o mamă bună. Alessandra, prima lor fiică, născută în 1976, a primit numele mamei lui Maurizio, o decizie care l-a făcut pe Rodolfo nespus de fericit. A doua lor fiică, Allegra, s-a născut în 1981.

— Eram ca două boabe într-o păstaie, spunea Patrizia. Loiali unul față de celălalt și dăruindu-ne reciproc liniște. El mă lăsa pe mine să mă ocup de casă, de viața noastră socială, de fete. Mă copleșea cu grija lui, cu priviri de îndrăgostit și cadouri… Știa să mă asculte.

În cinstea nașterii Allegrei, Maurizio a făcut cea mai ambițioasă achiziție –un iaht de 64 de metri lungime, cu trei catarge, numit Creole, care îi aparținuse cândva magnatului grec Stavros Niarchos. Marinarii spuneau că era cea mai frumoasă navă din lume, cu toate că, atunci când Maurizio și Patrizia  au văzut-o pentru prima oară, nu era decât o epavă ruginită. Maurizio a cumpărat barca pe ceea ce era considerat un preț de nimic – mai puțin de 1 milion de dolari – de la un centru de dezintoxicare danez care n-o mai putea folosi. A transportat iahtul de la șantierul naval danez, unde îl văzuse prima oară, într-un port al Mării Ligurice numit La Spezia, pentru a-i face acolo reparațiile de bază. Avea de gând să restaureze iahtul Creole așa cum fusese pe vremuri.

Daca vreti sa cititi povestea costumelor din film, o pelicula in care Lady Gaga – doar din perspectiva costumelor – face un maraton stilistic cu 54 de costume, descoperiti povestea mai jos. Unde aveti detalii si despre arhiva Gucci care are un muzeu special, pe trei etaje in Florenta, dar si despre ce puteti vizita in Florenta – orasul in care s-a dezvoltat familia si brandul Gucci