Colectia de proza scurta Și alte povestiri de Gheorghi Gospodinov a fost publicată de Editura Trei, în cadrul imprintului Anansi. World Fiction si o puteti gasi aici.
Cu ocazia traducerii în limba română a cărții, scriitorul bulgar Gheorghi Gospodinov a trimis un mesaj emoționant către cititorii români:
„Dragi cititori români,
Aceste povestiri sunt scrise într-un alt timp. Probabil că sună ca Șeherezada. Dintotdeauna am fost atras de poveștile vechi. În cele mai multe dintre ele, stă ascuns un mic miracol sau premoniția unui miracol. Restul sunt povești aproape obișnuite, despre oameni care călătoresc cu trenul, povestesc. Un om își pierde auzul și face o listă cu sunetele pe care trebuie să le audă înainte să devină complet surd. Alții se întâlnesc timp de două ore, se îndrăgostesc și, incapabili să trăiască acea iubire, își alcătuiesc o viață întreagă împreună; astfel, două ore mai târziu, nimic nu va mai fi la fel.
Sunt încântat că aceste povești vor fi citite începând din primăvara aceasta și în România. Suntem vecini, împărtășim o memorie comună. Știu că de cealaltă parte a Dunării oamenii din generația mea își mai amintesc unele emisiuni de la televiziunea bulgară. Recent, un prieten român mi-a cântat melodia din „Noapte bună, copii”. Eu, la rându-mi, cunosc mulți scriitori români, îi citesc cu plăcere, urmăresc cinematografia românească.
Luați această carte ca pe o mică plută peste râu, încărcată cu povești nespuse, trimisă de pe celălalt mal.
Cu emoție, Georgi Gospodinov.”

Fragment carte. Și alte povestiri de Gheorghi Gospodinov

Coșmarul unei doamne

În fiecare zi se sacrifica. Dacă la masă aveau pui,
ea mânca piciorul…
Virginia Woolf, Profesii pentru femei

E îmbrăcată într un capot cu trandafiri, cam ofiliți acum. Capotul (cuvânt împrumutat din limba franceză, capote: haină comodă, lungă și largă ce se poartă deasupra altei îmbrăcăminți pentru a proteja, din motive de igienă sau frig; halat) de mult nu mai avea nimic franțuzesc, era uzat, dar curat, doar cu câteva pete de sos, care nu ieșeau la spălat. Trandafirii însă continuau să se veștejească, din când în când se desprindea câte o petală și cădea lin pe podeaua bucătăriei. Bucătăria (locul unde se prepară bucatele) e, de fapt, o încăpere mică, aglomerată, cu o chiuvetă emailată, o mașină electrică de gătit, la care doar un ochi mai funcționează, și un televizor mic, marca Junost, așezat deasupra frigiderului. Televizorul e alb negru (sau, pur și simplu, ea nu visează în culori) și transmite un documentar despre populația de moluște de la noi, așa ea află că melcul de grădină este hermafrodit, că posedă atât organe de reproducere masculine, cât și feminine, iar împerecherea are loc primăvara și durează mult, ore n șir, timp în care ambii indivizi fac schimb de spermatozoizi, iar apoi fiecare se retrage pentru a depune ouăle și pentru a se îngriji de melcii nou născuți. În alte împrejurări, ea și ar fi notat imediat această informație interesantă (ar fi putut să o folosească ca argument de efect undeva în disertația ei), dar în acest moment este prinsă cu altceva, o sarcină plăcută, aceea de a găti o tocăniță de miel sau o iahnie. Iahnia (din turcă Yiahni) este o mâncare gustoasă, pregătită din carne, legume, ulei și mirodenii. Din obișnuință, aruncă o privire pe paginile ferfenițite ale unui dicționar de cuvinte străine. Ca și cum astfel iahnia va ieși mai gustoasă. Observă cu satisfacție că ambele cuvinte, „turcă“ și „gustă“, au în componența lor aceleași vocale și știe că acest lucru nu e deloc întâmplător. Iar în acest timp trandafirii de pe capot continuă să cadă, au acoperit aproape tot covorul, decorat cu niște gândaci ușor stilizați, de culoare neagră cândva, acum decolorați, asemănători cu rădașca Coarne de cerb (Lucanus cervus). Începe să porționeze o pulpă de miel de mărime medie, o va pune în tigaie la prăjit, într o jumătate de ceașcă de ulei, până își schimbă culoarea. O ceașcă de ceai pe jumătate cu ulei — repetă cu voce tare. Apoi, în același ulei, va prăji două cepe tăiate mărunt. Și uite așa, puf paf Plath — ca în acea poezie a Sylviei Plath, în care (oare din neîndemânare?) degetul se duce odată cu ceapa. Așaaa. Acum colorăm totul cu o linguriță de boia, întoarcem pe partea cealaltă bucățile de carne, adăugăm ardeii, tăiați pe lungime, cartofii în rondele și bamele întregi. Bama (din tc. bamya), o plantă anuală cu fructul sub forma unor păstăi verzi cu semințe ro tunde albe, nu trebuie să lipsească din ghiveciuri și iahnii.
Și acum începe adevăratul coșmar. Totul până aici a fost pregătirea propriu zisă. În timp ce tocănița de miel se face pe aragaz, se întâmplă ireparabilul. Nu e vorba de un șarpe care iese din robinet. Nici de gândacii care forfotesc pe covor și îi împung uterul cu coarnele lor mari. Poate că în bucătărie dau buzna simultan Seyla Benhabib și Hélène Cixous, întorc cratița cu iahnia, ce bolborosește la foc mic, apucă pulpa de miel și apoi fac praf toată bucătăria. Și în acest timp pe ecranul alb negru al televizorului Junost apare Sylvia Plath în persoană; din degetul ei arătător continuă să curgă sânge și ecranul televizorului se colorează.
Nu. Nu se întâmplă nimic din toate acestea. Visul e și mai cumplit. Iahnia fierbe, în curând trebuie dată deoparte și tăiat pătrunjelul, robinetul picură ca de obicei, la televizor rulează genericul de final al documentarului. Și în acel moment ea se așază pe divanul din bucătărie, apucă din zbor o petală de trandafir desprinsă de pe capot și își dă seama cu groază că toată această situație cu bucătărioara ticsită și iahnia de miel, de fapt, îi place.
Și se trezește brusc.