STACEY HALLS și-a început cariera de jurnalistă la The Bookseller și Fabulous Magazine, colaborând apoi cu publicații precum Stylist, Psychologies și The Independent. Romanul ei de debut, The Familiars (2019), a fost bestseller Sunday Times și una dintre cărțile selecționate la clubul de carte Richard & Judy. Cel de-al doilea roman al său, The Foundling (2020), a devenit imediat bestseller Sunday Times.

Fragment carte: Stacey Halls, DOAMNA ENGLAND

Traducerera din limba engleză și note de Silvia Năstase . Cartea a apărut la Editura Nemira si o găsiți aici.

Era palidă și părea obosită, deși dormea cam toată ziua. Mi-am amintit de simptomele timpurii ale doamnei Radlett, de paloarea ei și de aversiunea față de mâncarea gătită. Mintea mea a luat-o la goană spre ceea ce s-ar întâmpla dacă ar avea un al cincilea copil. Ar trebui găsită o dădacă sezonieră, dar unde ar dormi? Nu mai era loc pentru un alt pat în camera de noapte a copiilor. Dar spusese că mensualele ei îi provocau durere, așa că nu avea cum să aștepte un copil.

— Voiai ceva? a întrebat.

— Mă întrebam dacă sunteți suficient de întremată ca să vizitați camera copiilor astăzi, doamnă.

— De ce?

— M-am gândit că v-ar face plăcere o schimbare de decor.

S-a uitat prin cameră, gândindu-se la asta.

— Presupun că n-ar strica.

— Doar dacă vă simțiți suficient de bine.

— O să vin mai târziu. Poți să o rogi pe Tilda să-mi pregătească baia?

— Sigur, doamnă.

La unsprezece și un sfert, doamna England a apărut în halatul ei de mătase, jucându-se cu cordonul. Millie a devenit sfioasă dintr-odată și și-a închis caietul pe care scrisese cuvântul urs de douăsprezece ori, sub desenul meu discutabil.

— Mă gândeam că am putea să ne jucăm sacii cu povești, i-am spus doamnei England, care s-a așezat în balansoar.

— Ce e asta?

— Vreau eu să-i arăt!

Millie s-a întins după fața de pernă pe care o burdușise cu obiecte din cameră; mă pusese să închid ochii cât s-a dus ea să strângă lucruri și țipa dacă i se părea că trăgeam cu ochiul.

— Punem obiecte la întâmplare, le amestecăm, apoi le scoatem pe toate și spunem o poveste care să le lege între ele, i-am explicat. Millie, ai vrea să începi tu?

Prima oară a scos un soldățel de lemn. Mi-am luat locul lângă șemineu, cu spatele la foc, și mi-am strâns mâinile.

— A fost odată un soldat curajos pe nume Sergent Îmbujorescu, am început eu.

Millie a râs și și-a băgat mâna în pungă, scoțând un vătrai.

— Care a fost provocat la un duel înspăimântător cu…

A ieșit o ceașcă miniaturală.

— …Regina Ceștilor de Ceai! Regina trebuia să fie foarte atentă, pentru că era făcută din porțelan și se putea sparge ușor, așa că le-a ordonat celor mai înfricoșătoare ceainice ale sale să se umfle până sus cu apă clocotită și să-l aștepte pe metereze pe Sergentul Îmbujorescu să se apropie… A venit peste deal cu vătraiul lui…

I-am făcut semn să ia altceva și, speriată, a scos…

— O piesă de puzzle. Însă Sergentul Îmbujorescu nu și-a dat seama că pământul era un puzzle gigantic și imediat toate piesele au început să se mute încolo și-ncoace, încercând să-l păcălească. Sărea înainte și înapoi și s-a rătăcit de tot, când…

Millie a băgat iar mâna în fața de pernă.

— …un titirez uriaș a trecut învârtindu-se pe lângă el și a strigat: „Toată lumea la bord!“ Așa că Sergentul Îmbujorescu a încălecat cu vătraiul lui și a călărit în vârf ca pe un cal. Dar problema era că doar se învârtea întruna, iar el era mai amețit ca niciodată, așa că…

Apoi a scos un creion.

— …Reginei Ceștilor de Ceai i s-a făcut milă de el și a spus că-l va face noul ei caporal dacă va semna decretul. A făcut asta cu o înfloritură și…

A ieșit bucata de bumbac pe care mi-o dăduse domnul England. Am ezitat și n-am zis nimic. Două perechi de ochi m-au țintuit în loc, ai doamnei England mai mari chiar decât ai fiicei sale. Charley stătea în pătuțul lui, strângând barele și gângurind.

— Dădacă May, nu poți să te oprești!

— O, nu te opri! Doamna England a zâmbit timid. Ce se întâmplă în continuare?

Am înghițit în sec.

— Ăăă. Bumbacul… O! Vai de mine! I s-a făcut un nou costum elegant din bumbac, în culorile regale, ăăă, albastru și alb. Dar apoi a fost lăsat în ploaie și a ruginit, și ăsta a fost sfârșitul Sergentului Îmbujorescu.

— Dar am mai multe lucruri! a strigat Millie.

— Sfârșit înseamnă sfârșit, domnișoară Millie. Au fost destule aventuri pentru Sergentul Îmbujorescu.

— Bravo!

Doamna England aplauda și radia. Culoarea ei era intensă și febrilă, dar părea fermecată.

— A fost extraordinar, dădacă May. Chiar le inventezi din mers?

— Da, doamnă.

— Unde ai învățat să faci asta?

— Acasă. Era un joc pentru toți copiii.

Millie s-a apropiat de mama ei.

— Vrei să încerci și tu o dată?

— O, nu! Nu, nu aș putea.

— De ce nu?

— Nu sunt… A ezitat. Mă tem că nu am o imaginație prea bogată.

Millie a privit-o confuză.

— Imaginație. E, ăăă…, e atunci când te duci undeva în mintea ta și ai impresia că ești cu adevărat acolo.

— Ca atunci când inventezi?

— Ai putea spune și așa.

— Dădaca May spune că nu ar trebui să inventăm, a spus Millie, pe un ton solemn.

— Și are dreptate. Dar uneori e în regulă să o faci, dacă te ajută să te simți mai bine.

Charley a aruncat o cărămidă de lemn din țarcul lui și am traversat camera și l-am ridicat.

— Ați vrea să îl luați, doamnă?

— Nu mă pricep foarte bine să îl țin.

— E destul de zdravăn, doamnă. N-aveți cum să-I faceți rău.

— Mi-e frică să nu-l scap.

— N-o să-l scăpați. Și, dacă se întâmplă, o să supraviețuiască. O să fie un băiat mare, puternic.

L-am ridicat deasupra capului și a chiuit, lovind din picioarele lui durdulii.

— Nu ca fratele lui.