Au fost furate bijuterii si recuzita in valoare de 200.000 de euro de pe platourile de filmare ale noului sezon „The Crown”. Netflix a dezvaluit lista obiectelor furate in cazul in care hotii vor incerca sa le vanda.
Hotii au furat elemente de recuzita in valoare de peste 200.000 de dolari de pe platourile de filmare ale noului sezon „The Crown” care se afla in plina proces de productie.
Au fost luate peste 350 de obiecte, inclusiv o replica a unui ou Fabergé, un ceas pretios, o masa de toaleta, sticlarie de cristal si candelabre din argint si aur.
Politia din South Yorkshire, din apropierea locului unde se filmeaza noile episoade ale serialului produs de Netflix, investigheaza furtul despre care se stie ca a avut loc dupa ce 3 vehicule au fost sparte intr-un parc de camioane din Mexborough.
Desi incidentul nu va afecta productia noilor episoade, Netflix a lansat un apel pentru a ajuta la recuperarea articolelor furate.
Un purtator de cuvant al platformei de streaming a declarat pentru publicatia americana Variety: „Putem confirma ca antichitatile au fost furate si speram ca vor fi gasite si returnate in siguranta. Vor fi gasite inlocuitoare, nu ne asteptam ca filmarile sa fie intrerupte.”
Pentru a ajuta la recuperarea obiectelor, in cazul in care hotii vor incerca sa le vanda, Netflix a dezvaluit lista cu o parte din recuzita furata catre publicatia saptamanala Antiques Trade Gazette. Sunt enumerate replica dupa oul Fabergé „Imperial Coronation” din 1897, 12 seturi de candelabre din argint, 7 candelabre din aur, fateta unui ceas de tip William IV, icoane religioase rusesti, un set de masa cu 10 piese, sticlarie din cristal de tip St Louis si decantoare.
Al cincilea sezon The Crown se afla in proces de filmare de cateva luni si marcheaza a doua si ultima schimbare a distributiei.
In noul sezon, Imelda Staunton va prelua stafeta de la Olivia Colman si va juca rolul Reginei Elizabeta a II-a, Lesley Manville va fi Printesa Margaret, Dominic West va fi Printul Charles iar Elizabeth Debicki o va juca pe Printesa Diana care va fi unul dintre personajele centrale ale seriei.
Conform imaginilor surprinse de paparazzi la filmari, au fost reconstituite o mare parte din cele mai cunoscute aparitii si momente ale Printesei Diana, de la rochia de razbunare purtata dupa despartirea de Printul Charles la celebrul interviu Panorama din 1995 si ultimile luni ale vietii sale tumultuoase.
Urmatorul sezon al seriei este asteptat in noiembrie 2022. Mai multe imagini si detalii de la filmarile noului sezon veti gasi mai jos.
Sezonul al patrulea din „The Crown” a castigat 7 premii Emmy, printre care cel mai bun actor, cea mai buna actrita si cel mai bun serial drama.
Seria a fost gandita de la inceput pe o structura de 6 sezoane in care distributia este schimbata la fiecare doua sezoane. Astfel, sezonul al 5-lea va urmari un alt capitol intens din istoria Familiei Regale Britanice si se va desfasura in anii ’90 cand divortului Printului Charles si al Printesei Diana a zdruncinat din temelii cea mai puternica monarhie din lume.
Sezonul al cincilea va fi lansat cu o intarziere de un an, la 2 ani de la aparitia celui de-al patrulea sezon, din cauza restrictiilor impuse de pandemie. Productia „The Crown” este una dintre cele mai scumpe si grandioase realizate pentru un serial Netflix pana acum iar riscurile unui focar de Covid-19 i-a tinut pe producatori pe loc mai bine de un an.