Gabriela Melinescu, una dintre cele mai importante scriitoare din tara noastra, a incetat din viata. Avea 82 de ani si locuia in Suedia.
Gabriela Melinescu, una dintre cele mai cunoscute si apreciate scriitoare din Romania, stabilita in Suedia din anul 1975, a murit la varsta de 82 de ani, a anuntat Institutul Cultural Roman.
Poeta, prozatoare, traducatoare si graficiana, autoare a peste 20 de volume, Gabriela Melinescu s-a stabilit in Suedia, la varsta de 33 de ani si s-a impus rapid in elita literara a acestei tari.
„Poeta a imbogatit spatiul scandinav prin literatura ei, Suedia are motive sa ii fie foarte recunoscatoare.Am avut si bucuria de a colabora in cadrul unor proiecte de traducere a poeziei romanesti, printre care si opera Ilenei Malancioiu. Am fost onorata ca am participat la celebrarea operei Gabrielei Melinescu, la Institutul Cultural din Stockholm, cand ea a implinit 80 de ani”, a declarat scriitoarea suedeza Agneta Pleijel.
„Gabriela Melinescu a fost o neobosita promotoare a literaturii romane in Suedia timp de aproape cinci decenii, precum si o adevarata ambasadoare culturala a Suediei in Romania, dupa caderea comunismului, cand a putut sa calatoreasca in Romania, sa publice din nou si sa restabileasca legatura cu tara natala. Ii suntem profund recunoscatori pentru mostenirea sa literara si pentru tot efortul pe care l-a facut, pentru a crea legaturi culturale trainice intre Romania si Suedia”, a precizat Bogdan Popescu, directorul Rumänska kulturinstitutet.
Gabriela Melinescu a publicat numeroase volume de poezie si proza in limba suedeza si a reprezentat, pe parcursul mai multor decenii, literatura romana, la cel mai inalt nivel, in spatiul scandinav.
Poeta a inlesnit traducerea unor importanti scriitori romani si publicarea acestora in suedeza.
De asemenea, Gabriela Melinescu a realizat traduceri din autori clasici suedezi, precum Emanuel Swedenborg, Sfanta Birgitta de Vadstena, August Strindberg, dar si din scriitori contemporani: Katarina Frostenson, Göran Sonnevi, Birgitta Trotzig, Agneta Pleijel, Eva Ström, Stig Dagerman, Gunnar Ekelöf si Kjdll Espmark.
In Romania este publicat la Editura Poliron „Jurnalul suedez” in cinci volume, o incursiune in viata de dupa ce a parasite tata noastra cand Gabriela Melinescu a invatat sa graveze si sa picteze icoane, ilustrandu-si deseori cartile cu propriile desene.
In 2009, curatoarea Ruxandra Garofeanu a invitat-o pe artista sa-si expuna desenele si gravurile la Galeria Dialog din Bucuresti.
Gabriela Melinescu s-a nascut la 16 august 1942, la Bucuresti. Dupa absolvirea Facultatii de Filologie a Universitatii din Bucuresti, a fost redactor la revistele „Femeia” si „Luceafarul”. Intre 1965 si 1975 publica volumele de poezie „Ceremonie de iarna” (EPL, 1965), „Fiintele abstracte” (Ed. Tineretului, 1967), „Interiorul legii” (EPL, 1968), „Boala de origine divina” (Albatros, 1970), „Juramantul de saracie, castitate si supunere” (Eminescu, 1972 Premiul Uniunii Scriitorilor), „Inganarea lumii” (Albatros, 1972) si „Impotriva celui drag” (Eminescu, 1975). I-au mai aparut un volum de proza, „Bobinocarii” (EPL, 1969), o carte pentru copii, „Catargul cu doua corabii” (Ed. Tineretului, 1969) si una de reportaje, „Viata cere viata” (impreuna cu Sanziana Pop, Ed. Eminescu, 1975).
Din 1975, se stabileste in Suedia, unde publica cinci volume de poezie si noua volume de proza, dintre care mentionam: „Zeul fecunditatii” (Coeckelberghs Förlag, 1977), „Lumina spre lumina” (Albert Bonniers Förlag, 1993, poezie), „Copiii rabdarii” (Coeckelberghs Förlag, 1979, Oslo), „Lupii urca in cer” (Coeckelberghs Förlag, 1981), „Regina strazii” (Coeckelberghs Förlag, 1988, aparut si in franceza la Manya, Paris),
„Omul pasare” (Eva Bonniers Förlag, 1991, Premiul De Nio, acordat de Academia Suedeza pentru proza), „Schimbare de pene” (Albert Bonniers Förlag, 1998), „Acasa printre straini” (Albert Bonniers Förlag, 2003, Premiul De Nio, acordat de Academia Suedeza).
In 2002 i s-a decernat Premiul Albert Bonniers pentru opera omnia.
Dupa 1989, publica din nou in Romania volumele de poezie „Juramantul de saracie, castitate si supunere” (antologie, Litera, 1993), „Poezii” (antologie, Vitruviu, 1997), „Fiintele abstracte si alte poeme” (antologie, Romania Press, 2001), „Cuvinte nou nascute” (Ed. Fundatiei Culturale Romane, 2002) si „Puterea mortilor asupra celor vii” (Polirom, 2005), romanele „Lupii urca in cer” (Ed. Fundatiei Culturale Romane, 1993), „Regina strazii” (Univers, 1997 Premiul Uniunii Scriitorilor), „Jurnal suedez I” (1976-1983) (editia a II-a, Polirom, 2003), „Jurnal suedez II” (1984-1989) (Polirom, 2002), „Jurnal suedez III” (1990-1996) (Polirom, 2004) – primele trei jurnale au fost coordonate de editoarea Denisa Comanescu, „Jurnal suedez IV” (1997-2002) (Polirom, 2008), romanul „Acasa printre straini” (Polirom, 2004), precum si volumul de nuvele „Ghetele fericirii” (Polirom, 2006). La Editura Academiei Romane a aparut in 2016, „O suta si una de poezii”, de Gabriela Melinescu, o antologie coordonata de poeta Ileana Malancioiu.
A fost recompensata cu premiul Uniunii Scriitorilor din Romania in 1978, iar in anul 2001, Academia Romana i-a decernat Premiul Nichita Stanescu pentru poezie.
A fost distinsa cu premiul Institutului Cultural Roman pentru intreaga cariera si premiul Albert Bonniers in 2002. In 1991 si 2003 i s-a conferit Premiul de Nio pentru romanele „Omul pasare” si „Acasa printre straini”, iar in 2005 i s-a acordat de catre Academia Suedeza, Premiul pentru transmiterea valorilor literaturii suedeze in strainatate. Tot in 2005 a primit Premiul Mihai Eminescu pentru opera omnia. In anul 2007, revista „Avantaje” i-a atribuit premiul „Femeia anului”, ambasador al artei romanesti peste hotare.