Galeria Tajan din Paris are o expozitie Adrian Ghenie. Artistul a creat o serie de lucrari inspirate din „Corbul” de Edgar Allan Poe
Aseara a avut loc la Paris un dublu eveniment dedicat celui mai bine cotat artist roman contemporan, Adrian Ghenie.
Galeria Tajan din Paris i-a dedicat lui Ghenie o expozitie cu ilustratiile din cartea „Nevermore”. Seria a fost inspirata de unul dintre cele mai cunoscute poeme din literatura, „Corbul” de Edgar Allan Poe.
Tot aseara s-a lansat si cartea „Dechainer la peinture” – „Dezlantuiti pictura” scrisa de Yannick Haenel in care autorul francez incearca sa descopere originile lui Ghenie prin interpretarea personajelor deformate, prin culorile puternice si prin stilul colajelor care au fascinat colectionarii de arta din intreaga lume.
Asa cum Ghenie a mentionat in numeroase interviuri, opera lui este vizibil marcata de copilaria petrecuta in Romania comunista, de portretul lui Nicolae Ceausescu si de cultul personalitatii. Autorul cartii a ajuns la o concluzie similara si l-a definit, in timpul vernisajului, drept cel mai mare pictor contemporan.
Cartea poate fi cumparata de aici.
Vernisajul a fost gazduit de Rodica Seward, proprietara Galeriei Tajan, de autorul Haenel si de Bernard Blistene, directorul Centrului Pompidou. Evenimentul l-a avut ca invitat pe Excelenta Sa Luca Niculescu, Ambasadorul Romaniei la Paris. Fotografiile de mai jos au fost preluate de pe contul de Facebook al Excelentei Sale.
Expozitia „Nevermore” a lui Adrian Ghenie va fi deschisa de pe 9 pana pe 30 octombrie 2020 in Galeria Tajan.
Seria „Nevermore” a fost ilustrata de Ghenie prin sapte colaje originale insotite de traducerea lui Baudelaire si Mallarme a poemului lui Edgard Allan Poe – „Le Corbeau” si de poezii relevante din alte limbi care completeaza conceptul expozitiei.
Mai jos gasiti noile lucrari ale lui Ghenie, acestea au fost incluse intr-un album tiparit in editie limitata, fiecare exemplar fiind semnat de artistul roman.
Din pacate, Adrian Ghenie nu a putut fi prezent la eveniment din cauza restrictiilor impuse de pandemie.