Cel mai important jucator de sah al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, considera ca serialul “Gambitul Damei” a adus sahul aproape de toata lumea. Toti jucatorii importanti de sah din lume l-au felicitat pentru acuratetea jocurilor de sah din film
Desi premiera serialului a avut loc acum o luna de zile, mini-seria Netflix “Gambitul Damei” continua sa ramana in topul preferintelor cinefililor de pe intreg mapamondul, subiectul starnind reactii pozitive din cele mai diverse, din toate mediile, dar si o crestere vizibila a interesului pentru sah, fie pe platforme online unde se poate juca sau la cluburile de sah care se desfasoara peste tot in lume.
Spre deosebire de orice alt film care cuprinde un joc de sah, pentru “Gambitul Damei” au lucrat cu maestrul sahist Bruce Pandolfini, care a fost comentatorul celebrei partide de sah dintre Fischer-Spassky din 1972, acesta fiind foarte pasionat de cariera lui Bobby Fischer. Cand au decis ca vor face un film din povestea lui Trevis, Pandolfini a fost prima optiune de consultant, iar surpriza a fost sa descopere ca acesta l-a ajutat si pe Trevis sa scrie personajul Beth cat mai real posibil, la fel si partidele de sah descrise, astfel fiind o potrivire perfecta pentru serie. De asemenea, Bruce Pandolfini a fost cel care i-a sugerat autorului titlul. De asemenea, maestrul incontestabil al sahului, Garry Kasparov, a facut parte din productie.
Cu ajutorul lui Kasparov si a lui Pandolfini, toate miscarile de pe tabla de sah pe care telespectatorii le vad sunt create de ei. “Am gandit intai toate pozitiile de sah si am inceput cu o baza de 100 de pozitii. Pana la sfarsitul seriei, am creat aproximativ 500 de mutari de sah. Numarul acesta este mai mare decat la orice alta productie care a avut implicata vreun joc de sah, ” a explicat Pandolfini.
Scott Frank a subliniat si el ca ceea ce vedem pe ecrane sunt jocuri reale de sah, unde nimeni nu triseaza. “Pasionatii sahului vor descoperi ca o parte dintre partide sunt luate din competitii deja celebre in lumea sahului pe care Kasparov si Pandolfini le-au integrat in film,” a explicat acesta.
Intr-un interviu pentru publicatia Slate, maestrul sahului Garry Kasparov explica cum a ajuns sa lucreze pentru mini-seria Netflix. In prima faza, a primit un telefon de la Bruce Pandolfini, pe care maestrul il cunostea deja, si acesta i-a povestit despre noul serial. Ulterior, a primit un mesaj de la creatorii Game of Thrones, David Benioff si D.B. Weiss, care sunt prieteni cu Scott Frank, regizorul seriei, si i-au rezumat ca acesta “isi doreste sa faca ceva interesant cu sahul si ar vrea sa vorbeasca cu tine”.
Initial, regizorul Scott Frank i-a propus lui Garry Kasparov sa joace personajul Vasily Borgov, iar in film sa fie prezenta si sotia sa, insa programul maestrului sahului nu i-a permis aparitia in film. Astfel au ajuns la propunerea de a fi consultant pentru serie ca sa ii dea autenticitate intregii productii. “Sunt multe filme care au scene de sah, dar oamenii simt ca este doar Hollywood. Ceva lipseste: nu exista sinergia potrivita, psihologia jucatorului de sah, limbajul trupului,” explica Kasparov in interviu. Dupa ce a citit cartea lui Walter Tevis, l-a contactat din nou pe Scott si i-a spus sa-i trimita scenariul.
Maestrul sahului a avut trei interventii majore in film: cea mai importanta, explicatiile privind jocul de sah, dar si limbajul trupului si felul in care jucatorii ating piesele de pe tabla astfel incat spectatorii sa aiba senzatia ca sunt jucatori adevarati. A doua intervenite a fost in ceea ce priveste jocurile efective de sah, care au fost cat se poate de reale, cu piesele asezate corect si tabla de sah pozitionata la 90 de grade. De asemenea, alaturi de Bruce Pandolfini, a re-creat jocurile descrise de Walter Tevis in carte, pe multe dintre ele considerandu-le pentru amatori. Cea de-a treia componenta majora a contributiei maestrului a fost legata de jucatorii de sah rusi din anii 60’, anii in care este amplasat si “Gambitul Damei”. La acel moment, toti jucatorii de sah care calatoreau in vest pentru competitii impreuna cu familiile lor erau obligatoriu insotiti de KGB.
Garry Kasparov a tinut foarte mult ca partidele de sah sa urmeze descrierile din cartea lui Walter Tevis dupa care a fost scris scenariul mini-seriei Netflix.
Acesta mentioneaza ca cea mai mare provocare a fost jocul final de sah, care trebuia sa respecte povestea din cartea lui Tevis, deschiderea fiind prin miscarea Gambitul Damei, dar trebuia sa fie un joc suficient de complex pentru o finala mondiala de sah. Jocul ales pentru a-l replica in film a fost Patrick Wolff impotriva lui Vassily Ivanchuk, de la Biel Interzonal din 1993. Kasparov mentioneaza ca Wolff i-a trimis un mesaj dupa ce a vazut seria si a recunoscut partida sa, pe care acesta o considera obscura ca importanta in lumea sahului. Insa descrierea si numarul de piese ramase pe tabla a diminunat la 700 de jocuri pe care Garry Kasparov le-a analizat pentru finalul filmului, partida mai sus mentionata fiind cea care i s-a parut maestrului ca este cea mai apropiata de varianta descrisa in roman.
Personajul feminin Elisabeth Harmon are un comportament similar cu jucatorul de sah Bobby Fischer – droguri, subtante si alcool, adictii des intalnite in anii 60’ printre jucatorii de sah. Sunt doi campioni mondiali la sah, Alexander Alekhine si Mikhail Tal, cunoscuti pentru adictia de alcool de care sufereau, mentioneaza Kasparov. Un astfel de comportament astazi nu are cum sa mai existe la jucatorii de elita deoarece este imposibil din punct de vedere al nivelului de concentrare pe care il necesita orice pregatire pentru competitii.
Exista o presiune pentru un nou sezon din “Gambitul Damei”, insa desi Kasparov si-ar acorda din nou sprijinul productiei, sunt mai multe intrebari care nu au raspuns: unde ar putea sa se mai duca personajul dupa campionatul din Moscova si in lipsa unei alte carti pe acelasi subiect, ar fi o provocare destul de mare.
Cel mai important jucator de sah al tuturor timpurilor, Garry Kasparov, este cunoscut si pentru implicarea sa in promovarea jocului de sah peste tot in lume, consultanta pentru aceasta serie fiind parte tot din dorinta sa de promovare a sahului ca o activitate disponibila pentru toata lumea. Acesta crede ca serialul “Gambitul Damei” a reusit sa sparga tiparele si preconceptiile despre acest sport, devenind mainstream si foarte popular peste tot pe glob, inclusiv in Rusia, unde a ajuns in topul vizionarilor.