Ghidul cafenelelor si restaurantelor de pe Calea Victoriei. Povestile celor mai importante cladiri de vizitat in week end-uri cand Calea Victoriei e pietonala.

Constructia a fost planuita de Consiliul de Ministri aflat la conducerea tarii incepand cu 1890 drept „Palat al Postelor si Telegrafelor” pe locul in care, cu secole in urma era vatra Balacenilor si cea mai veche mahala a Bucurestilor. Istoricul locului dateaza incepand cu secolul al XVII-lea cand a fost construita o biserica care a fost daramata si inlocuita de Hanul Constantin Voda care a fost distrus de un incendiu in 1847. Zece ani mai tarziu s-a hotarat construirea unui Palat al Justitiei dar lipsa banilor a impiedicat acest proiect. In schimb, pe terenul ramas viran, numit „Piata Constantin Voda” s-au instalat cateva baraci, intr-una dintre ele a fost deschis teatrul Alcazar pe scena caruia au evoluat artisti precum Matei Milo, Aristitia Romanescu si Grigore Manolescu. Ulterior, pe acelasi loc s-a instalat Circul Suhr.

Asa cum era moda vremurilor, directorii postelor au fost trimisi in strainatate pentru a studia cladiri similare din Viena, Munchen, Zürich, Geneva, Paris, Bruxelles, Torino, Milano, Venetia si Budapesta. In final, a fost ales modelul Palatului Postelor din Geneva iar lucrarile de constructie au inceput in toamna lui 1894. Pana in 1901, cladirea era functionala si avea o centrala telefonica a carei capacitate era de 3 000 linii.

In 1968 s-a decis ca Palatul sa fie transformat intr-un Muzeul National al Istoriei Romaniei menit sa fie deschis in 1971 pentru aniversarea a 50 de ani de infiintarea Partidului Comunist Roman. Cladirea amplasata pe un teren de peste 10.000 de metri patrati are o suprafata desfasurata pe patru niveluri. Deasupra intrarii au fost amplasate 10 statui alegorice intre care si doua realizate de Carol Storck. Structura cladirii a fost serios afectatade cutremurele din 1940 si 1977iar sculpturile au fost inlaturate pentru a proteja trecatorii. Din anii ’90, muzeul a trecut prin mai multe perioade de renovare iar intre timp o mare parte a patrimoniului sau au fost pierdute sau mutate in depozite.

Astazi, la Muzeul de Istorie puteti vedea copia columnei lui Traian, lapidarium-ul cu 165 de piese de arhitectura si sculptura din perioada greco-romana, epoca romana tarzie si evul mediu romanesc.

Probabil cea mai putin cunoscuta si exploatata parte a muzeului este Tezaurul istoric cu 3000 de piese realizate din metale si pietre pretioase apartinand atat unor civilizatii care au existat de-a lungul timpului pe teritoriul actual al tarii noastre dar si unor personalitati istorice din vremurile trecute sau prezente. Cele mai spectaculoase sunt bijuteriile Coroanei Romane: coroanele Regilor Carol I, Ferdinand I, ale Reginelor Elisabeta si Maria si numeroase bijuterii si obiecte personale care au apartinut acestora.

Istoricul Palatului Casei de Depuneri, Consemnatiuni si Economie a fost construit pe locul manastirii si hanului Sfantul Ioan cel Mare care datau din secolul al XVI-lea si au fost demolate in 1875 dupa zeci de ani in care au fost lasate sa se degradeze. Cladirea ridicata in locul manastirii a fost realizata dupa planurile arhitectului Paul Gottereau cu elemente specifice din arhitectura franceza de final de secol XIX, fiind finalizata in anul 1900. Stilul in care a fost construit este eclectic, se termina cu o cupola de sticla de metal iar cele patru volume de colt sunt acoperite, la randul lor, de cupole in stil Renascentist. La interior, partea cea mai spectaculoasa este cupola care acopera holul central al edificiului in care functioneaza ghisee ale CEC Bank. 

Interiorul cladirii este decorat cu picturi realizate inaintea si dupa Primul Razboi Mondial, fiind pictate de artistul Mihail Simonidi. Au supravietuit alegoria „Fortuna distribuind bunurile Romaniei in urma Independentei” si „Munca” de pe peretele central aulei. Asa cum era obiceiul, comunistii au acoperit cu vopsea portretele Regilor Carol I si Ferdinand I si ale Reginelor Elisabeta si Maria.

Pe langa sediul CEC Bank, cladirea gazduieste si un muzeu care arata evolutia istorica a numismaticii romanesti dar si pusculite, seifuri din perioada interbelica si documente originale ale tranzactiilor de la inceputurile institutiei.

Pe strada de langa Muzeul de Istorie puteti gusta bucate traditionale de la Caru’ cu bere sau un kebab reinterpretat in stil britanic de bucatari care au lucrat in restaurante cu stele Michelin: LeBab. In continuare pe Calea Victoriei, la desert puteti alege o inghetata, o prajitura invelita in ciocolata, clatite sau o gofra delicioasa de la vitrina Chocolat (se poate servi si la mese) sau placinte si prajituri realizate in stil romanesc de la Scovergaria Micai (specializata in scovergi, bineinteles). Peste drum, cum coborati pe strada Lipscani, veti gasi ceea ce multi specialisti europeni considera a fi drept una dintre cele mai bune cafenele din Bucuresti: Origo. Pe aceeasi strada puteti urca spre Linea, restaurantul-terasa de pe acoperisul Magazinului Victoria care ofera cele mai spectaculoase vederi de apus deasupra Dambovitei si a cupolelor Palatului CEC.

Cladirea misterioasa si impunatoare a avut un scop functional important, din 1968 pana in 1999 a fost sediul al Bancii Romane de Comert Exterior, fiind prima constructie din Bucuresti cu pravaliile retrase de la bulevard care permitea pietenilor sa circule pe sub arcade si sa se adaposteasca de ploaie sau soare.

Numele – blocul Rosenthal – provine de la magazinul cu portelanuri de lux Rosenthal pe locul caruia a fost ridicat imobilul declarat ulterior monument istoric. A fost realizata in 1938 dupa planurile lui Radu Dudescu care la vremea respectiva era arhitectul sef al Bancii Nationale a Romaniei. Constructia a costat circa 35 de milioane de lei si timp de 30 de ani a gazduit Casa de Pensiuni, Imprumuturi si Ajutoare a angajatilor BNR dar si Asociatia Culturala si Sportiva a Functionarilor BNR. In interior se organizau ore de sport, cursuri gratuite de limbi straine, seri de lectura si se organizau excursii in afara Bucurestiului.

Monumentul istoric care ar putea fi redeschis in curand se afla in renovare din anul 2019 dupa aproape 30 de ani in care s-a aflat in paragina, fiind plimbata din subordinea unei institutii in alta. Are un subsol pe doua niveluri, 6 etaje de birouri, o sala de conferinte si intruniri, la etajul 7 era deschisa o sala de sport iar la etajul 8 era un restaurant. La parter vor fi organizate spatii expozitionale iar subsolurile vor fi dedicate spatiilor tehnice. Suprafata totala este de aproape 8.000 de metri patrati construiti pe un teren de aproape 900 de metri patrati.

Cladirea a fost deschisa in anii ’40 sub denumirea Cinema Gaumont Palace si avea inca de la inceput 380 de locuri. Zona era considerata un fel de Broadway bucurestean deoarece avea numeroase teatre si cinematografe care au fost ulterior inchise, daramate sau transformate in magazine comerciale. Din 1982, Cinema Eforie gazduieste proiectii din repertoriul de filme clasice al Arhivei Nationale de Film sub denumirea Cinemateca Romana. In 1993, sala a primit numele celebrului regizor, scenarist si actor roman Jean Georgescu care a lucrat in lumea filmului din 1924 pana in 1976.

Incepand cu „Bread & Butter” de la intersectia strazii Eforie si Calea Victoriei unde veti gasi in fiecare dimineata de week-end un mic dejun european, delicios, zona pietonala are din ce in ce mai multe optiuni culinare. Pentru partea de brunch puteti alege Hygge Social Kitchen cunoscut pentru burgeri, snack-uri care pot fi impartite cu prietenii si cocktailuri racoritoare. Peste drum aveti o optiune de cina la restaurantul NOA cu a sa bucatarie mediteraneana. In plus, aveti si delicioasele bucati de pizza servite la Treevi Pizza unde va recomandam sa incercati Tapo di Capra cu branza de capra, sfecla rosie scali, rucolla si nuca sau Zucchini cu blat integral, zucchini, feta, ardei gras, masline si patrunjel. Pe colt, la intersectia cu Bulevardul Regina Elisabeta aveti si variantele clasice de pizza la Pizza Hut.

Intre Treevi Pizza si NOA, pe Calea Victoriei, nr.26 veti descoperi si restaurantul care serveste paste gatite ca in bucatariile italienilor, inclusiv fara gluten.

Grand Hotel du Boulevarda fost construit dupa planurile lui Alexandru Orascu, arhitectul cladirii Universitatii din Bucuresti. Si-a deschis usile catre public incepand cu anul 1873 sub numele de Hotel Herdan, fiind schimbat in Grand Hotel du Boulevard in 1877. Terenul pe care a fost construit apartinea marelui nobil Vintila Corbeanu, fiind cumparat de Jacques Herdan, proprietarul fabricii de paine de pe soseaua Orhideelor.

Saloanele ample erau decorate cu lucrari de pictura din colectiile Regelui Carol I, Mihail Kogalniceanu, Grigore Cantacuzino, sau Theodor Aman. Intre coloanele de marmura si candelabrele aurite care gazduiau dineuri de gala, receptii diplomatice si baluri somptuoase erau expuse opere de Lucas Cranach, Titian, Tintoretto, Watteau si Fragonard. Petrecerile organizate la parter, in sala de marmura, erau frecventate de nobililime, de elite si de tineretul burghez care venea sa exerseze noii pasi de dans cu influente occidentale.

A fost primul hotel bucurestean dotat cu apa curenta in camere iar in 1904 a iluminat electric si dotat cu ascensor. In perioada in care hotelurile nu erau clasificate in functie de numarul de stele, Grand Hotel du Boulevard a primit medalii de aur la expozitii de la Milano si Torino si a atras o serie de manageri straini precum John Muller, H. Horn, Fr. Screiber, M. Bertola, S. Rosenthal.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, hotelul a gazduit comandamentul trupelor germane din Romania iar intre 1950 si 1974 a fost sediu ministerial, ramanand un etalon de eleganta al orasului. In ultimii ani, s-a lucrat intens la renovarea cladirii care va fi redeschisa ca parte a lantului Corinthia Hotels.

Ideea ridicarii unui palat impunator a apartinut generalului Eraclie Arion care a vorbit in 1889 in numele tuturor oferitelor din Bucuresti care isi doreau un local propriu pentru Cercul Militar. Dupa cativa ani de dezbateri legislative, la sfarsitul anului 1898 a avut loc concursul organizat pentru constructia palatului la care s-au prezentat 5 proiecte, fiind ales castigator proiectul numit „lux” al arhitectului Dimitrie Maimarolu. Acesta a facut parte dintre arhitectii romani care au creat palatele ridicate la finalul secolului al XIX-lea cand Bucurestiul era numit „Micul Paris”. Palatul a fost conceput in stilul electic academist francez (de origine neoclasicista), specific absolventilor Scolii de Arte Frumoase din Paris. Partea ornamentala si decorativa a interioarelor palatului a fost creata impreuna cu arhitectul Ernest Doneaud. Lipsa fondurilor si rascoalele taranesti au amanat constructie palatului pana in 1911 cand ofiterii aflati la conducerea institutiei s-au implicat in planurile originale si le-au modificat pentru a fi relevante vremurilor. Ulterior a fost cedat si spatiul de 100 de metri patrati din fata Cercului Militar pentru constructia fantanii Sarindar.

Palatul Cercului Militar National gazduieste trei structuri: Cercul Militar National, Biblioteca Militara Nationala si Restaurantul CMN. Cladirea are peste 26 de sali si saloane dispuse la subsol, parter si pe cele patru etaje care sunt decorate cu tablouri apartinand celor mai renumiti pictori romani. Pe terasa alipita de cladire spre Calea Victoriei puteti lua pranzul si puteti vizita o mica parte a cladirii prin interiorul restaurantului.

Istoria Hotelului Capitol incepe in anii 1600, cand Podul Mogosoaiei (Calea Victoriei) apartinea familiei Cocorascu care a contribuit si la ridicarea Manastirii Sarindar. Mai tarziu, pamanturile au fost vandute lui Ch. I. Zerlendi, un renumit negustor de cereale care, in anii 1890, a ridicat propriile cladiri.

Cu ajutorul arhiectului Henri de Wurmb, a inaltat si a extins cladirea care a devenit biroul Societatii de Asigurare Anker din Viena. Mai tarziu, intre 1900 si 1905, constructia a fost restaurata din temelii si transformata in “Casa Luvru” datorita celebrului “Magasin de Luvru” ce ocupa parterul cladirii. Acest magazin era renumit pentru marfurile fine aduse de la Paris. La etaj existau mai multe birouri, precum Clubul Sportiv sau Societatea Scriitorilor Romani. Cladirea permitea inchirierea camerelor atat cu ziua, cat si pentru o perioada mai indelungata. 

Ca urmare a unui incendiu devastator din anul 1911 Hotelul Louvre (sau Luvru) a fost remodelat si extins de renumitul arhitect Arghir Culina. Cele doua aripi ale cladirii care corespund fronturilor de strazi au fost racordate printr-un volum de colt cilindric, vertical, acoperit cu o cupola decorata. Silueta eclectica a hotelului a ramas aproape neschimbata, cu exceptia parterului vechi de 100 de ani. 

Cladirea Luvru devenise locul preferat de intalnire al scriitorilor si artistilor renumiti ai orasului odata cu deschiderea renumitei Café Royal, la parterul cladirii, in anul 1935. Cafeneaua s-a inchis in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, cand cladirile vecine au fost distruse complet de bombele lansate din B25-uri. Hotel Luvru a fost si el serios avariat. In 1950, in timpul comunismului, cladirea a devenit sediul Uniunii Centrale a Cooperativelor de Consum- CENTROCCOP. In 1976, dupa drastice renovari si modernizari, s-a redeschis publicului sub numele de “Hotel Capitol”. 

A aparut in 1852 drept cofetaria „La doi frati, Anton si Vasile Capsa”peste drum de Biserica Zlatari, in fostul Han Damari. Dupa putin timp s-a mutat in Casa Slatineanu unde se afla si astazi. Inca de la deschidere, a inceput sa fie frecventat de personalitati marcante ale momentului. In anul 1873, a primit Marea Medalie la Expozitia Universala de la Viena, devenind apreciata si pe plan international, obtinand in 1882 brevetul de furnizor al casei Principelui Milan Orbenovici al Serbiei, iar in 1908 al Principelui Ferdinand al Bulgariei.

Capsa s-a dezvoltat si mai mult din anul 1886, cand cofetarul Grigore Capsa a marit localul, deschizand un hotel si o cafenea. In plus, a facut trecerea de la dulciuri orientale (sarailii, cataifuri, baclavale, serbeturi) la cofeturi occidentale, ciocolata, ganache si bonbonuri.

La Casa Capsa, se dadeau cele mai importante dineuri din Bucuresti, iar in 1920, la invitatia regelui Ferdinand si a Reginei Maria, sosea in Bucuresti celebrul maresal francez Joseph Jacques Césaire Joffre. Capsa, furnizor al Casei Regale, a creat in cinstea maresalului o prajitura de ciocolata care sugera forma cilindrica a caschetelor militare franceze. Maresalul Joffre suferea de diabet, fapt pentru care maestrul cofetar cu studii la Paris a inventat o prajitura care putea fi consumata fara riscuri dinpartea oaspetelui. Prajitura a primit numele “Joffre” si a facut inconjurul lumii, fiind preluata de bucataria franceza, din a carei traditie fusese inspirata.

Treptat, casa Capsa a mai fost cunoscuta bucurestenilor drept “cafeneaua scriitorilor si artistilor”, circuland ideea ca un scriitor nu era scriitor daca nu frecventa Capsa. Ion Barbu, Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Camil Petrescu sau Zaharia Stancu obisnuiau sa foloseasca mesele de la Capsa drept birouri de lucru.

Cofetaria Capsa este deschisa zilnic si va asteapta cu bomboane de ciocolata in zeci de sortimente, umpluturi si forme diferite.

In zona actuala a Teatrului Odeon se afla, in secolul al XVI-lea proprietatea spatarului Dumitrache Ghica, primita ca zestre de la Maria Vacarescu. In 1807, proprietatea a fost divizata prin mostenire, terenul revenind lui Costache Banul. Sase ani mai tarziu, Ioan Caragea a inchiriat proprietatea pentru a-si instala Curtea Domneasca, statutul fiind mentinut pana in 1825. In 1860, casele au fost cumparate de Nicolae Lahovary, familia acestuia mentinandu-se proprietatea pana la nationalizarea din 1948. Procesul de modernizare a Caii Victoriei care a inceput cu 1860 a afectat Casa Ghica, fiind inchiriata pentru institutii sau comert. 

La initiativa lui Emil Lahovary, arhitectul Grigore Cerchez a conceput un ansamblu arhitectural de anvergura: Teatrul Comedia situat pe latura dinspre strada Academiei, dar cu fatada orientata catre Calea Victoriei, flancat de doua corpuri laterale, catre nord magazine si apartamente si catre sud, Hotel Majestic. Teatrul a fost inaugurat pe 25 decembrie 1911 si a suferit unele transformari catre juma tatea secolului:amplificarea salii,inaltarea scenei si introducerea unor corpuri de legatura cu aripile laterale – anexe ale scenei – peste cele doua pasaje.Bombardamentele din 1945 au afectat atat teatrul, cat si corpurile laterale, in special cel nordic care a fost partial refacut.

In anul 1974,Sala Comedia a Teatrului National devine Sala Majestic a Teatrului Giulesti, teatru care in anul 1990 isi schimba denumirea in Teatrul Odeon.In anii 80 a fost construit un imobil catre Calea Victoriei, pe locul ramas gol prin demolari pe latura de nord si s-a amenajat alveola creata in fata teatrului. In anul 2002, cladirea Teatrului Odeon este renovata aproape in intregime. 

Teatrul National (Teatrul cel Mare) a fost construit in perioada 1848-1852, iar istoria sa a fost scrisa pornind de la nume vechi, precum Ion Heliade Radulescu, Ion Campineanu sau Alexandru Ghica. Prima reprezentatie a avut loc la data de 31 decembrie 1852, cu piesa „Zoe sau Un amor romanesc”, urmata de piese clasice, jucate pe marile scene ale lumii. Marii actori romani si-au petrecut o buna parte din viata acolo unde astazi este receptia hotelului Novotel.

Sali elegante, saloane fastuoase, inalta societate bucuresteana adusa de calesti trase de cai – toate se regaseau in locatia de pe Calea Victoriei. Sala mare, admirata acum in fotografii, era atat de maiestuoasa, incat putea fi in competitie cu orice salaa teatrelor mari din Occident: numara trei randuri de loje, era acoperita de un tavan circular deosebit si imbogatita cu un candelabru central.

In anul 1940, dupa aproape un secol de functionare, teatrul a fost afectat de un cutremur puternic, in urma caruia structura cladirii a avut de suferit. La cativa ani dupa renovare, la 24 august 1944,Bucurestiul a fost bombardat, iar teatrul a fost partial distrus. Climatul social si politic a ingreunat procesul de reparatie, motiv pentru care teatrula fost mutatin Piata Universitatii – sediul actual – in anul 1973.

Biserica a fost construita intre anii 1720-1722,  in timpul celei de a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat, prin eforturile cancelarului Iordache Kretzulescu si ale sotiei sale, Safta, fiica Sfantului voievod Constantin Brancoveanu. Cutremurul din anul 1838 a distrus turnul bisericii, care a fost refacut, in anul 1859, in stilul neoclasic, cu o turla din lemn, acoperita cu tabla, a carei pictura fusese refacuta de pictorul Gheorghe Tattarescu. Pridvorul bisericii, care, la inceput, era inchis, pastreaza inca pictura originala, care trimite spre stilul specific perioadei brancovenesti.

Biserica Kretzulescu a fost adusa la forma initiala in urma lucrarilor de restaurare, care au avut loc intre anii 1935-1936. A fost indepartata tencuiala exterioara a zidurilor, care era deja distrusa, si a fost pusa in valoare arhitectura deosebita a monumentului. Pentru a se ajunge la fresca in stil bizantin, a fost indepartata pictura in ulei, semnata de Gheorghe Tattarescu, cu exceptia portretelor ctitorilor.

Biserica a fost reparata si intre anii 1942-1943, dupa cutremurul din anul 1940. In perioada comunista se vorbea despre daramarea acestei biserici, care era asezata mult prea aproape de bulevardul Victoria. Biserica a fost salvata insa datorita arhitectilor, un merit deosebit avand arhitecta Henriette de la Vrancea.

Sub domnia Regelui Carol al II-lea, planurile generale ale cladirii si decorarea s-au facut prin efortul direct al Reginei Maria a României, care a condus indeaproape echipa de arhitecti si constructori.La 6 septembrie 1940, dupa abdicarea Regelui Carol al II-lea, in Sala Tronului a avut loc ceremonia de depunere a juramantului de catre Majestatea Sa Regele Mihai.

La 24 august 1944, a doua zi dupa ce Regele Mihai si colaboratorii sai au inlaturat brusc de la putere guvernul condus de Maresalul Ion Antonescu, Palatul a fost grav avariat de bombardamente, cladirea a devenit nelocuibila iar vila aflata in spatele Palatului, Casa Noua (care era, de fapt, locuinta Familiei Regale) a fost distrusa in intregime. Pentru ca cealalta resedinta regala din Bucuresti, Palatul Cotroceni fusese, si ea, grav avariata de un cutremurul din noiembrie 1940, Regele a fost silit sa ceara matusii sale, Principesa Elisabeta, permisiunea de a folosi casa ei („vila din Kiseleff”, cunoscuta azi ca Palatul Elisabeta, desi nu a fost destinata niciodata activitatilor oficiale), atât pentru activitatea Curtii, cat si pentru locuit.

Dupa alungarea Regelui si instalarea completa a comunismului, in urma loviturii de stat de la 30 decembrie 1947, cladirea Palatului a fost reparata, elementele arhitecturale care aminteau de monarhie fiind inlaturate sau ascunse.

Incepand cu anul 1953, o parte din Palat a adapostit Muzeul de Arta al Romaniei, destinatie care se mentinut pana in prezent prin Galeria de Arta Romaneasca Veche si Moderna si de Arta Europeana care pot fi vizitate in continuare, alaturi de spatiile istorice ale fostului palat regal: Sala Tronului, Sufrageria Regala si Scara Voievozilor.

„Galeria de Arta Europeana”, aflata in aripa sudica a Muzeului National de Arta al Romaniei include un nucleu central de lucrari din colectia Regelui Carol I, caruia i s-au adaugat opere din colectiile Ioan si dr. Nicolae Kalinderu, Toma Stelian, Anastasie Simu, Al. Saint-Georges si din vechea Pinacoteca a Municipiului Bucuresti.

Picturile si sculpturile expuse reflecta cronologic dezvoltarea principalelor scoli europene de arta. Arta italiana este reprezentata prin picturi de Domenico Veneziano, Jacopo Bassano, Bronzino, Tintoretto si Luca Giordano. Epoca de Aur al artei olandeze este reflectat prin lucrari de Rembrandt in timp ce arta flamanda este reprezentata de artisti precum Rubens, Pieter van Mol, Pieter Brueghel cel Tanar si Jan Brueghel cel Batran. Ilustrative pentru diferite perioade din creatia lui El Greco, cele trei tablouri ale marelui pictor domina sala dedicata artei spaniole. Scoala germana include lucrari de Lucas Cranach cel Batran si Hans von Aachen, iar cea franceza include panze ale unor artisti precum Claude Monet, Paul Signac, Alfred Sisley si sculpturi de Auguste Rodin, Camille Claudel si Antoine Bourdelle.

De la El Greco, puteti admira scena religioasa „Adoratia pastorilor” care face parte dintr-un ansamblu realizat intre 1596 si 1600 pentru altarul principal al unui colegiu spaniol. Celelalte cinci picturi din structura de sase care exista initial sunt expuse la Muzeul Prado din Madrid.

De la Rembrandt, veti gasi „Aman in fata Esterei”, un episod cheie din istoria evreilor. De la Brueghel, este expus ciclul „Anotimpurilor” pictata de Pieter Brueghel cel Tanar in atelierul mostenit de la tatal sau. De la Rodin se afla „Varsta de bronz”, de la Rubens este „Portretul Giovannei Spinola Pavese” si de la Tintoretto scena religioasa cu „Buna Vestire”.

De la Licinio veti gasi o compozitie spectaculoasa si reprezentativa pentru geniile artistice din perioada Renasterii: „Intoarcerea fiului risipitor”, o parabola din Evanghelia lui Luca.

Acum mai bine de 130 de ani, printr-o subscriptie publica in urma organizarii unei loterii nationale (500.000 de bilete in valoare de un leu), sub sloganul „Dati un leu pentru Ateneu!”, a aparut ceea ce astazi este Ateneul Roman. Conceputa de arhitectul francez Albert Galleron, la recomandarea lui Charles Garnier, autorul Opéra Garnier din Paris, planurile cladirii au fost concepute dupa cercetarile stiintifice si indicatiile lui Alexandru Odobescu, revizuite si completate de o serie de specialisti romani (Al. Orascu, Ion Mincu, Ion Socolescu, Grigore Cerkez, Cucu Starostescu). Cladirea de formacirculara s-a datorat valorificarii fundatiilor deja existente din Gradina Episcopiei ce urmau sa serveasca ridicării unui circ. 

Arhitectura este inspirata din vechile temple grecesti, iar edificiul surprinde la prima vedere printr-o colonada istorica ce sustine un fronton triunghiular. Inautru, exista o fresca impresionanta de 75 mp lungime si 3m latime in tehnica „al Fresco”, cu cele mai importante 25 de momente istorice ale Romaniei. De asemenea, in 1935, la initiativa lui George Enescu, au fost stranse fonduri pentru constructia orgii de concert, amplasata in fundalul scenei.

Atat inaintea razboaielor mondiale, cat si in perioada interbelica, Athénée Palace a gazduit lumea mondena a Bucurestiului si a Europei. Regi, regine, printi si printese, presedinti si vedete, cu totii au trecut pragul somptuoasei cladiri. 

Hotelul era locul preferat pentru organizarea de receptii si ceaiuri dansante. Sala „Le Diplomate” si „English Bar” si-au cladit reputatia inca din anii 30, cand erau unele dintre cele mai populare locuri din Capitala. In prezent, hotelul ofera 278 de camere si apartamente, 13 sali de sedinte, un club de sanatate cu piscina si douarestaurante, o terasa si un bar.Mai mult, oferta de patiserie a hotelului inca pastreaza din retelele vremii.

Biserica Alba dateaza din secolul al XVIII-lea si este clasificata ca monument istoric de arhitectura de interes national. Inauntru, exista o pictura murala care a fost realizata in anul 1873 de pictorul Gheorghe Tattarescu in tehnica uleiului. Spatiile dintre scenele reprezentate au fost pictate cu ornamente florale sau geometrice.

In actuala cladire a Muzeului Literaturii Romane, expozitia de baza se regaseste intr-o eleganta locuinta de inceput de secol XX, care a apartinut generalului de divizie Leon Mavrocordat.

Dispus pe patru nivele, muzeul ofera o perspectiva inedita a literaturii romane. Fiecare sala ofera posibilitatea unui dialog elegant si subtil intre literatura (manuscrisele, cartile, fotografiile si obiectele personale ale scriitorilor), arhitectura (preocuparea pentru structura saloanelor si ornamentatia plafoanelor), arte vizuale (tablouri, sculpturi) si instalatiile virtuale moderne (holodeck, holopixel, plasme interactive si informative). 

Intr-un spatiu restrans, exista Green Hours Jazz (Calea Victoriei 120), unul dintre cele mai vechi baruri de jazz din oras – cu program de concerte live, dar si o terasa discreta, apoi Velocita (Calea Victoriei 122) si Sweetology (Calea Victoriei 122), doua locuri unde iubitorii de inghetata pot descoperi arome si texturi, dar si  BAR A1 (Piata Amzei 1), Mint & Ivy (Calea Victoriei 122) si Romanian Craft Beer Zaganu (Calea Victoriei 91), pentru cei care vor o combinatie intre o bautura si un meniu savuros. Tot aici s-a deschis si Fika18 (Calea Victoriei 101), un boutique concept unde meniul este pe baza de croissants.

Pana anul trecut, Palatul Stirbei acomoda unul dintre cele mai efervescente locuri de intalnire a tinerilor din oras, Gradina Eden. Intre timp, atat Palatul cat si gradina au fost retrocedate, urmand ca o investitie privata sa transforme zona.

Conform informatiilor publice, Palatul Stirbei a fost construit in jurul anului 1835, dupa planurile arhitectului francez Michel Sanjouand, la comanda viitorului domn al Tarii Romanesti, Barbu Stirbei (1789-1869). Palatul in stil neoclasic cu numeroase elemente grecesti va fi folosit de Barbu Stirbei,in perioada 1849-1856, ca resedinta domneasca de protocol. Istoricii noteaza ca dupa 1869, palatul trece in proprietatea fiilor domnitorului care construiesc pe terenul din spatele palatului, grajdurile si anexele. 

O modificare substantiala a proiectului se intampla in 1881, cand palatul a fost restaurat de arhitectul Friedrich Hartman, la solicitarea printului Alexandru Stirbei. Atunci a fost adaugat etajul, inclusiv fatada decorata cu cele patru cariatide, precum si turnul de nord-est.

Cele peste 30 de colectii expuse permanent reunesc o mare varietate de lucrari de pictura, sculptura, grafica, artadecorativaromaneasca, europeana si orientala donate de-a lungul timpului de colectionari si artisti. 

Lucrarilor de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petrascu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Sirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiata li se adauga grafica europeana si japoneza, mobilier francez, covoare orientale dar si icoane populare din Transilvania.

Muzeul este adapostit de fostul Palat Romanit, cladire reprezentativa pentru inceputurile arhitecturii moderne din Bucuresti si restaurata ultima oara in intervalul 2008-2013. El este amenajat astfel incat sa sugereze configuratia originara si atmosfera specifica fiecarei colectii.

Desi nu mai este deschisa publicului larg, interiorul casei ramane reprezentativ pentru La Belle Epoque. Usile din lemn masiv cu detalii extraordinar sculptate, pereti imbracati in marmura multicolora si tapisati cu matase frantuzeasca, grandioase oglinzi din cristal aduse de la Viena, sobe din faianta de Meissen, plafoane páctate in stuc, candelabrul in stil baron francez duc in lumea Bucurestiului de secol trecut.

Casa Monteoru a fost propietate privata, apoi sediu de asociatie comunista, sediu al Uniunii Scriitorilor din Romania, ca de curand sa fie retrocedata mostenitorilor.

Chiar daca Casa Monteoru este inchisa publicului, gradina este deschisa si acomodeaza un bar ascuns de tumultul centrului.

Casa Cesianu, cea care se afla la intersectia Bulevardului Dacia cu Calea Victoriei, vizavi de Academia Romana, este momentan un santier in lucru, urmand sa fie transformata intr-o cladire de birouri.

De-a lungul timpului, Casa Cesianu a fost ambasada, teatru de revista si cazino, iar pana de curand, era o priveliste dezolanta cu geamuri sparte si grafitti. 

Aici, in toamna anului 1890 a fost stabilit sediul Academiei Romane, demers facut de ministrul Cultelor si Instructiunii Publice a vremii, Theodor Rosetti, noteaza Agerpres. 

Datorita numarului mare de carti si manuscrise, mai multe achizitii au fost necesare pentru Academia Romana, guvernul achizitionand si cladirile dimprejurul locului initial ales ca spatiu pentru institutie. 

Astazi, Academia Romana cuprinde fosta Casa Cesianu, in care se afla sediul central, o constructie simetrica, alcatuita dintr-un subsol partial, un parter scund si un etaj dominant in inaltime, o cladire decorata cu pilastri cu profilatura dorica, dupa cum mentioneaza Agerpres. 

Academia Romana este cel mai inalt for de stiinta si de cultura din Romania, care a fost fondata la 1 aprilie 1866 sub denumirea de Societatea Literara Romana. Conform statutului, rolul principal al Academiei consta in cultivarea limbii si literaturii romane, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii romane, studierea istoriei nationale romane si cercetarea in cele mai importante domenii stiintifice.

Constructia Casei Ghica-Gradisteanu a fost inceputa in anul 1884 de catre sotii Elena si Constantin Gradisteanu dupa planurile arhitectului J. Berthet, cu fatade in stil renascentist,scari monumentale, tavane cu stucaturi si vitralii. Imobilul situat la intersectia actualelor strazi Nicolae Iorga si Calea Victoriei, devine mostenire pentru Maria Gradisteanu, sora lui Constantin, casatorita cu Scarlat Ghica.

Ultimele informatii din presa locala atesta faptul ca astazi palatul Ghica poarta numele de Casa Dunarii, iar edificiul este dedicat in intregime istoriei Dunarii in tara noastra. Digi24 noteaza ca la subsol existasala Imparatului Traian, parterul este ocupat de saloanele regale, iar etajele de saloanele vieneze si cel oriental. 

Potrivit marturiilor epocii, aceasta cladire a fost una dintre cele mai frumoase din Bucurestii primului sfert al secolului al XIX-lea. Dupa moartea  boierului Filip Lens care detinea casa, a devenit unitate militara, apoi Ministerul de razboi. In anul 1886 edificiul a devenit proprietatea unui politician al vremii, Guta Vernescu, la solicitarea caruia arhitectul Ion Mincu a efectuat o restaurare iar pictorul George Demetrescu Mirea i-a impodobit interioarele. Cladirea are douanivele – parter si etaj – iar centrul sau este ocupat de un vast hol de forma eliptica.

In curtea actualului casino, exista o placa memoriala care atesta faptul ca in timpul Razboiului Crimeii (1853-1856), in perioada martie-iulie a anului 1854, scriitorul Lev Tolstoi s-a aflat la Bucuresti. Totodata, la sederea sa in Bucuresti a terminat corectura cartii “Adolescenta” si a lucrat la nuvela ”Taierea padurii”, inspirata de impresiile proaspete in urma serviciul militar din Caucaz.

Construit intre anii 1901-1903 de catre Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit ,,Nababul” (fost primar al Capitalei, prim ministru, sef al Partidului Conservator), ansamblul arhitectonic s-a realizat dupa proiectele arhitectului Ioan D. Berindei. 

Picturile murale poarta semnaturile maestrilor G. D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu si Arthur Verona, sculpturile si ornamentaţiile sculptate sunt opera lui Emil Wilhelm Becker, iarCasa Krieger din Paris poate fi admirata in decoratiunile interioare cu tapiserii, candelabre, lampisi vitralii. Fatada atrage in mod deosebit atentia prin bogatia decoratiei sculpturale. Deasupra intrarii, frontonul circular este prevazut cu stema princiara a Cantacuzinilor.       

Dupa moartea Nababului, in 1913, palatul a trecut in posesia fiului sau Mihail G. Cantacuzino si a sotiei acestuia, Maria Rosetti-Tescanu, care ulterior se recasatoreste cu George Enescu, in 1937. Cuplul a locuit, intre 1945-1946, in casa din spatele palatului, destinata initial administratiei cladirii.   

In anii ’40, palatul a fost sediul Presedintiei Consiliului de Ministri, iar apoi, din 1947, Institutul de Studii Romano-Sovietice. Dupa moartea lui George Enescu (1955), Maruca a donat imobilul statului roman, cu scopul infiintarii muzeului dedicat memoriei compozitorului. 

Pentru pasionatii de cafea, aici se regasesc Fellow One, Coffee Lab si Starbucks, iar daca vi se face foame, exista optiunile Za Local, Victoria Hub si Coclinta Brasserie, fiecare bistro avand un meniu care sa cuprinda toate gusturile.

Viitorul Muzeu National de Istorie al Evreilor si al Holocaustului din Romania va avea sediul pe Calea Victoriei, la numarul 218, cunoscuta si ca cladirea Banloc-Goodrich.

Cladirea are o suprafata de 8.000 de metri patrati si este impartita in trei corpuri – doua de patru etaje si unul inalt de sapte etaje. Cladirea a fost proiectata in anul 1938 de arhitectul Octav Doicescu si construita in perioada 1943-1946, odata cu uzinele de anvelope Banloc Goodrich de la Floresti. Cladirea a fost realizata si organizata pentru a servi ca spatiu de birouri si protocol, dupa ce a proprietarii au renuntat la aceasta, a fost trecuta in proprietatea statului.