• 

• 

Netflix prezinta in aceste zile un film exceptional in care se reintalnesc dupa foarte multi ani doi dintre cei mai mari artisti ai acestui secol: Glenn Close si regizorul Ron Howard (O minte sclipitoare si Apollo 13, distinse cu premiul Oscar, Codul lui Da Vinci, Frost/Nixon, Cum a furat Grinch Craciunul etc)  .

Filmul este inspirat de o poveste reala, dupa o carte care a fost un mare succes in America in 2016, si e povestea lui  J.D. Vance (Gabriel Basso), un fost puscas marin din sudul statului Ohio, in prezent student la drept la universitatea Yale, este pe punctul de a obtine jobul de vis, dar o criza in familie il obliga sa revina acasa, in mediul pe care incerca sa-l uite pentru ca a crescut cu bunica lui, mama luptandu-se cu consumul de droguri.

Mai jos descoperiti detalii de culise din productia acestui film exceptional oferite de Netflix Romania.

In anul 2016, când autobiografia lui J.D. Vance, intitulata Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family & Culture in Crisis, a fost publicata si a ajuns in fruntea listei de bestselleruri, Vance a primit nenumarate oferte de ecranizare, insa, initial, a refuzat.

Retinerile lui au izvorât atât din faptul ca ii venea greu sa-si imagineze povestea propriei familii sub forma de film, cât si din dorinta de evita sa adauge si mai multa durere la lupta continua a mamei sale. „M-am gândit la faptul ca, desi continutul unei carti este 100% sub controlul meu, nu la fel ar sta lucrurile cu un film”, isi aminteste el. Cu toate acestea, agentul sau l-a incurajat sa asculte totusi o parte dintre propuneri. Unul dintre primii cineasti cu care a vorbit a fost Ron Howard. „Ron are una dintre cele mai celebre voci din intreaga lume, asa ca a fost destul de bizar sa vorbesc cu el la telefon”, isi aminteste Vance. „Sunt un mare fan al lui, iar ceea ce Ron a scos in evidenta in timpul primei noastre intâlniri a fost faptul ca romanul este, de fapt, o poveste despre femeile remarcabile din viata mea. Am apreciat faptul ca a inteles acest adevar subtil.”

Ceea ce l-a fermecat pe Howard la ideea de a ecraniza aceasta autobiografie intr-un potential lungmetraj nu a fost numai faptul ca era vorba despre evolutia unei familii care se confrunta cu greutatile aparute de-a lungul generatiilor, ci si acela ca este o poveste despre vindecarea si speranta care izvorasc din legaturile din familie si comunitate. Desi povestea se invârte in jurul experientelor unei singure familii, Howard a stiut instinctiv ca acele relatii complexe de familie vor rezona imediat cu publicul si vor servi drept baza pentru acest film.

„Aceasta este o poveste absolut umana”, spune el. „Exista si un specific cultural, dar in primul rând este vorba despre presiunile pe care le simte orice familie aflata in tranzitie. Este o poveste despre modul in care J.D. se regaseste pe sine, dar nu poate face singur acest lucru. Toate aceste femei, Beverly – mama, Lindsay – sora, Mamaw – bunica si Usha – iubita lui, contribuie la acest proces care, pâna la urma, ii ingaduie sa se dezvolte si sa-si atinga potentialul maxim, fara a-si respinge mostenirea culturala si oamenii apropiati. Calitatile lor il ajuta sa creasca si sa depaseasca unele dintre slabiciunile lor.”

Howard explica modul in care a perceput aceste ecouri ale istoriei familiei lui Vance. „Tonul si atitudinea acestei familii imi sunt foarte familiare, pentru ca ai mei sunt din Oklahoma. Codul de onoare al familiei si faptul ca te bazezi pe tine insuti in rezolvarea problemelor sunt strategii de viata care imi sunt cunoscute. Desi, desigur, n-am avut niciodata in familie o persoana atât de incredibil de puternica, plina de culoare si complexa precum bunica lui J.D., pe care o numea Mamaw. Dar, cu toate acestea, povestea m-a impresionat, pentru ca si eu ii spuneam strabunicii mele Mamaw. Credeam ca este doar o formula de alint si nu o chestiune culturala sau regionala. A fost vorba despre o serie de legaturi pe care le-am facut intre personaje si istoria propriei mele familii si intelegerea mea cu privire la mecanismele lor interioare si modul in care iau decizii.”

Vance spune: „Am fost destul de framântat de alegerea actritei care urma sa joace in rolul mamei mele si am devenit fanul lui Amy Adams inca de la inceput.” Insa, pentru Vance, cel mai important moment din timpul castingului a fost alegerea pentru personajul Mamaw. „Pentru ca nu mai este printre noi, mi-am dorit din tot sufletul sa fie intruchipata de persoana potrivita. Am fost incântat când, pâna la urma, a fost aleasa Glenn Close.”

Close marturiseste: „Citisem cartea, iar atunci când am auzit ca Ron se ocupa de acest proiect, l-am contactat si i-am spus ca ador romanul si ca, daca am putea lucra impreuna la acest film, as fi incântata.” Cei doi au colaborat pentru prima data in 1994 la filmul Ziarul.

• 

• 

• 

Howard o descrie pe Mamaw ca nefiind perfecta, dar spune ca ceea ce l-a atras cel mai tare la acest personaj a fost faptul ca, pâna la urma, devine o eroina. „Este extrem de originala, dar, in acelasi timp, la nivel fundamental, oricine poate rezona cu ea. Multe femei, la vârste mai inaintate, au ajuns sa devina eroine si au facut ceea trebuia facut. Pentru ca am observat toata viata mea acest fenomen, ca regizor, am fost incântat sa am de-a face cu un personaj care onoreaza aceasta idee.”

Sa o vada pe Glenn Close cu machiajul, coafura si costumele personajului Mamaw  a fost o revelatie pentru familia lui Vance. „A fost ca si cum Mamaw ar fi fost din nou vie, dupa ce a plecat de lânga noi de atâtia ani”, a declarat Jimmy, fiul ei cel mai mare, tulburat, dar si incântat, in timp ce se afla intr-o seara pe platou.

„S-a straduit atât de mult sa o inteleaga pe Mamaw, de la felul in care tinea tigara la modul in care i se misca gura atunci când vorbea, incât, pentru o secunda, a fost ca si cum ar fi adus-o pe Mamaw (care a murit in 2005) inapoi, printre noi”, spune Vance.

„Mamaw a fost cea care a condus familia si, pentru ea, familia a insemnat totul”, explica Close. „Era curajoasa, amuzanta, o adevarata figura si, se pare, un adversar pe masura. Cred ca a fost liantul, care, pentru multa vreme, a mentinut familia unita.”

Howard spune ca, desi Close este foarte diferita de Mamaw, cele doua femei au in comun caracterul puternic si determinarea. „Desi Glenn nu a avut ocazia sa o intâlneasca pe Mamaw, ea a vizionat toate vechile filme de familie si a vorbit cu cei care o cunoscusera. Rachael, una dintre verisoarele lui J.D., este celebra in cadrul familiei pentru felul in care reusea sa o imite pe Mamaw, asa incât o mare parte dintre momentele mai colorate vin de la ea. Pentru Glenn, nu a fost vorba despre intruchiparea unei persoane cunoscute, ci, mai degraba, despre descoperirea esentei si despre recrearea acestui personaj. Cred ca, din punct de vedere artistic, este o realizare remarcabila.”

In cazul lui Mamaw, dupa vizionarea mai multor filme de familie, Close a studiat aspectele de natura fizica ale personajului si a decis impreuna cu echipa de la costume si machiaj sa adauge greutate.

• 

• 

Nu a fost vorba atât despre adaugarea unei greutati vizibile, cât despre faptul ca actrita a vrut sa se simta mai grea si sa-si simta umerii cazuti. Designerii de costum au lucrat cu hainele si cu captuseala acestora pentru a o ajuta pe Close sa simta acea greutate indiferent daca mergea, urca scarile sau statea jos. „Desi aproape in fiecare zi de filmare afara au fost peste 35 de grade, nu a dat inapoi nici macar o data de la purtatul acestor haine cu captuseala”, isi aminteste Howard. „Toate acestea i-au fost de ajutor nu numai din punctul de vedere al aspectului, ci si din perspectiva tinutei, a mersului si a posturii.”

In sprijinul iluziei acestei transformari, atât Close, cât si Amy Adams au trecut zilnic prin ritualul adaugarii de elemente prostetice de machiaj aplicate pe fata. Imediat dupa ce a fost distribuita in acest rol, Close l-a convins pe Matthew Mungle, artistul care s-a ocupat de machiaj pentru filmul Albert Nobbs (si care a fost nominalizat la Oscar pentru acest lungmetraj), sa renunte la retragerea din activitate si sa se alature echipei pentru a experimenta cu diferite elemente practice pentru nas si urechi care sa reflecte cât mai bine chipul lui Mamaw.

• 

• 

 „De fapt, pentru acest personaj, chiar am vrut sa dispar de pe propriul meu chip, pentru ca ne-am dorit ca publicul sa creada cu adevarat ca ea este cine este”, spune Close.

Stratul de vopsea aplicat a reusit sa o imbatrâneasca pe Glenn, care si-a dorit ca acesta sa aiba mai multa textura si sa creeze impresia ca pielea a fost batuta de soare. Asta a facut-o sa para putin mai dura”.

Glenn Close a avut acelasi creator de peruci, pe Martial Corneville, pentru foarte multe filme de-a lungul timpului. Toti trei au colaborat in privinta culorii, texturii, lungimii si stilului abordat. Martial a creat o peruca absolut superba, care a fost tuns-o de mai multe ori e timpul filmarilor.

Close spune ca, pentru ea, peruca a avut un rol esential in incercarea de a intra in pielea personajului. „Mamaw este unul dintre acele personaje care parea sa inceapa sa prinda viata odata cu aplicarea machiajului, dar, când imi puneam acea peruca minunata, mi se parea ca si-a facut pe deplin aparitia!”

„Glenn a intrat complet in pielea personajului”, spune Howard. „Improviza, fuma, imi dadea de furca din perspectiva rolului meu de regizor si spunea lucruri pe care Glenn Close nu mi le-ar fi adresat, in mod normal, niciodata! A fost genial si extrem de amuzant.” Close recunoaste ca a ramas in pielea personajului Mamaw putin mai mult decât ar fi facut-o de obicei. „Ma trezeam vorbind cu accentul invatat. Este dificil ca, atunci când arati asa, sa revii complet la cine esti cu adevarat”, spune ea. „Nadia a fost absolut extraordinara, iar faptul ca am avut o persoana ca ea care sa se ocupe de mine a contribuit enorm la reusita personajului Mamaw.”

De sapte ori nominalizata la Oscar, Glenn Close este o actrita extrem de apreciata pentru interpretarile de pe scenele teatrelor, din lungmetraje si productii de televiziune. Pentru cel mai recent rol al sau, cel din Sotia, Close a câstigat Globul de Aur si premiile SAG, Independent Spirit si Critics Choice pentru Cea mai buna actrita si a fost nominalizata la premiile BAFTA, Gotham si London Film Critics, actrita bucurându-se totodata si de cea de-a saptea nominalizare la Oscar.

Close a incheiat filmarile la Elegia celor batuti de soarta, regizat de Ron Howard dupa un scenariu de Vanessa Taylor, bazat pe autobiografia de mare succes semnata de J.D. Vance si avându-i in distributie si pe Amy Adams si Gabriel Basso. In plus, a incheiat filmarile alaturi de Mila Kunis la Four Good Days, in regia lui Rodrigo Garcia, care a scris si scenariul.

Close si-a facut debutul intr-un lungmetraj in filmul lui George Roy Hill Lumea vazuta de Garp, obtinând astfel premii din partea Los Angeles Film Critics Association si National Board of Review, precum si prima ei nominalizare la Oscar. Ulterior, a mai fost nominalizata la Oscar si pentru Marea raceala, Nascut invingator, Atractie fatala si filmul lui Stephen Frears Legaturi periculoase, pentru care a mai fost nominalizata si la premiul BAFTA.

Pentru filmul Albert Nobbs din 2012, Close a primit ce-a de-a sasea nominalizare la Oscar, precum si nominalizari la Globul de Aur si premiul SAG. Ea a semnat scenariul impreuna cu romancierul John Banville,  distins cu premiul Man Booker. Close s-a ocupat si de productie si a scris versurile piesei de pe coloana sonora intitulata Lay Your Head Down, care a fost nominalizata la Globul de Aur. Pentru acest film, actrita a fost distinsa cu premiul Irish Film and Television Award (IFTA) la categoria Cea mai buna actrita straina si a fost votata Cea mai buna actrita la Festivalul International de Film de la Tokyo din 2011, interpretarea ei fiind apreciata si la Festivalul de Film San Sebastian (premiul Donostia), Festivalul de Film de la Hollywood, Festivalul de Film Mill Valley si Festivalul de Film Palm Springs.