Greierii prajiti si alte 15 specii de insecte au intrat in meniurile resturantelor de lux din Singapore. Cele mai cautate mancaruri sunt cu insecte care arata infricosator si interesant pentru TikTok.
Luna aceasta, autoritatile din Singapore au aprobat oficial consumul a 16 specii de insecte, de la greieri si lacuste, la larve si viermi comestibili. Decizia a fost luata dupa doi ani de deliberari si de controale stricte de calitate.
Insectele au fost apreciate de mult timp ca o specialitate a bucatariei din Asia de Sud-Est, fiind de cele mai multe ori vandute la tarabele si chioscurile de pe marginea strazii. In Singapore au fost interzise pana acum, datorita regularizarilor si restrictiilor de siguranta si igiena.
La scurt timp dupa aprobare, cele mai scumpe restaurante din Singapore au inceput sa adauge in meniu delicatese care folosesc greieri sau lacuste drept garnitura sau pentru a asezona mancarea.
Potrivit proprietarilor de restaurante, clientii nu se mai satura de preparatele de acest tip, devenind cele mai cautate din meniu. Localul House of Seafood de pe malul marii a fost primul care a introdus o garnitura de greieri crocanti langa curry-ul lor de cap de peste. Acestia au si un preparat cu tofu si larve preferat de majoritatea clientilor.
Potrivit lui Francis Ng, proprietarul restaurantului, clientilor le plac cel mai mult mancarurile care pun in valoare insectele. Multe din preparate, cum este si cel cu tofu, sunt aranjate in asa fel incat greierii si larvele sa para ca se misca din ele. „Cu cat arata mai infricosator, astfel incat clientii sa le poata filma pentru TikTok-ul lor, cu atat sunt mai populare” a declarat el.
Proprietarul sustine ca de cand a adaugat insectele in meniu, telefonul suna constant pentru rezervari. In prezent, restaurantul ofera peste 30 de variante de mancare cu insecte, printre care si mostre gratuite.
Ng sustine ca in prezent, insectele reprezinta 10% din costurile de la House of Seafood si ca toate provin din importuri: „Sa faci oamenii sa accepte insectele in dieta lor zilnica ar putea fi o provocare. Este un produs alimentar normal cu care eu, personal, nu am nici o problema.”
Autoritatile din Singapore si-au propus in 2019 ca pana in 2030 sa-si produca pana la 30% din nevoile alimentare, in loc de modelul actual in care 90% din produsele consumate provin din importuri. Insectele ar putea contribui la obiectivele autoritatilor daca vor fi crescute la nivel local, in medii controlate.
Specialistii sustin ca insectele ar putea fi o alternativa economica si eficienta pentru a combate crizele alimentare cauzate de schimbarile climatice sau de conditiile meteorologice extreme.
Potrivit specialistilor, insectele pot fi o sursa alternativa importanta de proteine, datorita faptului ca peste 85% din greutatea lor este formata numai din proteine. ONU sustine de asemenea ca ar putea fi o sursa sustenabila de hrana pentru o populatie globala estimata la 9,7 miliarde de persoane pana in 2050.
Organizatia pentru Alimentatie si Agricultura din cadrul ONU sustine ca interesul pentru cultivarea insectelor pentru consumul uman sau pentru hrana animalelor este din ce in ce mai mare. Cu toate acestea, in prezent costurile de productie si pretul lor le fac mai putin accesibile publicului larg.