Gucci a transformat un templu si o casa veche de 100 de ani din Japonia in showroomuri spectaculoase
Casa de moda Gucci a demarat evenimentele aniversare care marcheaza 100 de la fondarea brandului italian printr-o expozitie deschisa in Japonia. Sunt utilizate doua spatii istorice din Kyoto, un templu traditional japonez si o casa veche de 100 de ani, construita in acelasi an in care s-a deschis primul atelier Gucci.
Evenimentul organizat sub forma unui festival a fost tinut in templul Kiyomizu-dera si a lansat colectia „Aria” in premiera in Japonia. In Europa, colectia a aparut in luna aprilie sub conducerea designerului Alessandro Michele, titlul acesteia inseamna „aer” sau „respiratie” in italiana.
Conceptul a fost exprimat prin lumini-neon, dansuri traditionale si instalatii din criatle precum the Niomon, Nishimon, Kyodo, Tamura-do siOkunoin.
Spatiul a fost redenumit „Gucci Bamboo House” si s-a folosit de toate avantajele oferite de o casa istorica de tip machiya care dateaza din 1920. Este fosta resedinta afamiliei Kawasaki, considerata un exemplu spectaculos al arhitecturii din perioada Taisho (1912-1926), aflata in prezent in patrimoniul cultural japonez.
Punctul central al expozitiei vor fi gentile cu maner de bambus si o serie de obiecte de design interior inspirate de cultura japoneza.
Gentile din noua colectie sunt expuse langa lucrari de arta create de Chikuunsai Tanabe si sunt inspirate din modelele de accesorii de calatorie Gucci din 1947. Obiectele incluse in expozitie sunt menite sa celebreze atat maestria designerilor Gucci dar si a mestesugarilor japonezi din Kyoto, sub forma unui proiect multi-cultural.
Templul Ninnaji este al doilea spatiu de expozitie si include colectia de bijuterie haute couture „Hortus Deliciarum”.
Decorului minimalist i-au fost adaugate elemente care sa imbine spiritul Gucci cu traditia japoneza. Astfel, au fost pastrate salile de ceai cu mesele specifice si au fost adaugate scaune si panouri shoji cu monograma Gucci si imprimeuri florale, in stilul celor existente in muzeul Gucci Garden din Florenta. Rezultatul e un stil eclectic, pastreaza ceva din eleganta japoneza dar este dominata de maximalismul baroc.
Cele doua experiente de tip pop-up vor fi deschise pana pe 15 august, intrarea este libera, cu o rezervarea in prealabil iar vizitatorii se vor bucura si de o camera de tip cinema in care vor rula noile campanii Gucci.
„Prin aceasta expozitie de piese simbolice din arhivele Gucci, sper sa transmitem un mesaj universal: cand privim spre viitor, sa nu ne uitam trecutul.” explica Frida Gianini, directorul creativ al expozitiei.
Cel mai mare proiect al anului aniversar Gucci este lansarea filmului „House of Gucci” care va avea loc in aceasta toamna si va spune una dintre cele mai dramatice povesti din istoria casei de moda italiene.
In plus, arhivele Gucci au fost expuse in Florenta sub forma unui centru de cercetare pentru istoricii de moda. In acelasi timp, brandul a creat numeroase colaborari in ultimele luni, atat in mediul digital prin intermediul jocurilor video dar si in magazine traditionale printr-o colectie lansata alaturi de North Face.