Acesta este unul dintre guest-post-urile trimise de cititorii nostri… Intentia ca factor de legatura intre mainstream si underground a fost scris de Razvan, pe care il puteti citi si pe blogul sau: VerbalMasturbate.blogspot.com . Multumim Razvan!

Daca v-a placut acest articol va rugam sa lasati un comentariu in care sa mentionati acest lucru 🙂 Autorii celor mai populare guest-post-uri vor fi invitati sa continue sa scrie pe Monden.info .

Intentia ca factor de legatura intre mainstream si underground

Discutiile despre mainstream si underground sunt intotdeauna condimentate, argumentele lasand de multe ori la usa rationamentele cele mai simple. Mainstreamul este asociat cu corporatismul, muzicienii fiind numiti “sell-outs” , in timp ce scena underground este de multe ori asociata cu mediocritatea si plafonarea. Nevoia ascultatorului de a se identifica, nevoia de apartenenta la ceva mai mare decat el duce, fara doar si poate, la aceste discutii si inevitabil la transformarea muzicii intr-un cult obscur. Si deja se intampla, nu? Genurile de muzica par sa dicteze alegerea prietenilor, modul in care te comporti, modul in care gandesti si, poate cel mai evident, felul in care te imbraci. Genurile de muzica sunt multe si la fel de multe sunt si grupurile distincte adiacente acestor genuri. Voi incerca sa vorbesc despre cei mai fanatici dintre “consumatorii” de muzica, despre cei care se feresc sa combine genurile, despre cei care se identifica categoric cu muzica pe care o asculta, despre cei care se inchid intr-o sfera a puritatii genului.

Pasiunea pentru muzica nu este un lucrur rau, departe de mine acest gand. “Cruciadele” muzicale, insa, sunt. Spun cruciade pentru ca multi au impresia ca muzica pe care o asculta detine un adevar absolut si printr-un act de altruism acestia trebuie sa o raspandeasca, astfel sensibizand inimi, suflete si minti. Muzica nu a fost niciodata gandita sa se comporte ca o religie. Si pentru ca nu a fost creata pentru acest scop acum se divide si se rupe in mii de genuri si subgenuri, fie ele mainstream, fie underground.

Teoretic, muzica duce in spate un mesaj. Acest mesaj poate fi transmis verde in fata prin versuri sau mai subtil prin linia melodica in sine (vezi Sigur Ros). Tot teoretic, cu cat muzica ajunge la mai multi cu atat sansele sa-si atinga scopul, care ar trebui sa fie sensibilizarea intr-un anumit sens, sunt mai mari. Sufera underground-ul de egoism sau este mainstream-ul de vina pentru exces de ipocrizie? Nici una. Puntea care leaga si care va lega cele doua mari stari ale muzicii, mainstream-ul si underground-ul, este si va fi intotdeauna intentia muzicianului. Cum putem deslusi, cum putem citi aceste intentii? Din nou, simplu. Lasand Jihadul muzical la o parte, muzica va devni din nou un instrument al sensibilizarii si astfel artistii vor deveni transparenti.

Muzica veche e cea mai buna. Cine n-asculta rock e prost. Astazi nu se mai face muzica. Esti prost, nu simti flo-ul de pe California Dreamin’. Muzica clasica este singura muzica adevarata. Intr-un mod ciudat, toate aceste lucruri sunt adevarate. Intr-un mediu al creatiei, in care gustul si personalitatea individului sunt elemente cheie, marul chiar face pere si rachita micscunele. Indiferent daca acest lucru se intampla la tine in pivnita sau in gradina unui Mall, acest lucru trebuie sa fie acceptat. Frica de pivotul unei trupe catre mainstream este de multe ori conditionata de frica de a pierde ceva foarte drag. Gandul ca tu si un grup restrans de oameni cunoasteti ceva inaltator, desi egoist, este reconfortant. Sa imparti acel lucru cu foarte multi duce in mod logic la uzarea lui si, deci, la distrugerea lui definitiva. Se intampla acest lucru? Sigur, cateodata. Dar cat de siguri putem fi ca acest lucru nu se intampla doar in mintea fanilor?

Desi e greu de acceptat, mentinerea la infinit a unui singur mod de a aborda muzica este foarte greu. Unii reusesc sa o faca si la un moment dat se gasesc in situatia ca-si plictisesc fanii care eventual isi vor indrepta atentia catre “the next best thing”. Cei care se schimba precum anotimpurile sunt si ei criticati. Momentan domeniul muzical mi se pare un mediu foarte ostil. Un camp de lupta unde incepe sa se uite de muzica in sine.

Un raspuns ambiguu ar fi ca artistii sa ramana intotdeauna, indiferent de circumstante, sinceri fata de ei. Sa nu se lase constransi, stransi cu usa, de catre un mecanism pus in picioare de cei mai mari fani ai lor. Cu cele mai bune intentii sa tot incerce sa schimbe fata muzicii pe care o abordeaza. Dar suna utopic, nu? Intotdeauna se pune problema banilor.

Banii schimba oamenii. Muzicienii sunt oameni. Deci, “banii schimba muzicienii” scrie in caietul de Logica din clasa a noua. Am lasat chestiunea banilor pe ultimul loc pentru ca oricat de mult mi-as forta mintea sa explic (macar utopic) cum s-ar putea combate “influenta banilor asupra artistului” nu pot. Concluzionez cu un sfat. Deschideti-va urechile si mintile si modelati acel “adevar absolut” pe care-l extrageti din muzica voastra de suflet si modelati-l intr-un “adevar universal”. Poate asa muzica nu va mai fi abordata cu inflacarare ostila, ci cu pasiune adevarata.