Guvernul francez ofera tinerilor 300 de euro pentru a investi in propria educatie culturala. Banii pot fi cheltuiti pe bilete la muzee, spectacole si filme sau materiale si instrumente de desen si pictura.
Dupa mai multi ani de dezbateri si un test regional pentru a vedea efectele programului Culture Pass, Emmanuel Macron, presedintele Frantei lanseaza programul de sustinere a activitatilor culturale pentru tinerii din tara.
Initiativa se numeste Culture Pass si este gandit sub forma unei aplicatii pentru smartphone care ofera tinerilor un serviciu de credite pentru a fi folositi in descoperirea segmentului cultural. Aplicatia este deschisa deja tuturor tinerilor din Franta care au implinit varsta de 18 ani iar pogramul va fi extins si in licee in anul 2022.
Utilizatorii aplicatiei pot sa-si activeze voucherul care le ofera acces la 300 de euro care pot fi cheltuiti pe o perioada de 2 ani pentru bilete la muzee, spectacole si filme sau pot fi cheltuiti pe materiale si instrumente de desen si pictura. In cadrul programului sunt eligibili pentru inscriere peste 800.000 de tineri din Franta.
Banii pot fi cheltuiti pentru expozitii din muzee, proiectii de film in cinematografe, lectii de dans si muzica, abonamente la platforme de muzica si film sau cumpararea de carti. Aplicatia functioneaza ca un GPS al consumului cultural in randul tinerilor si prioritizeaza afacerile franceze din sectorul cultural, cum este Deezer, o versiune franceza a Spotify sau Apple Music.
Guvernul lui Macron a propus aceasta idee pentru prima data in 2019 dar a avut opozanti care au sustinut ca programul este prea scump si comercial. Initial trebuiau sa fie alocati 500 de euro pentru fiecare voucher,dar s-a decis reducerea voucherului in doua versiuni: liceenii vor primi 200 de euro, iar mai apoi cand vor implini varsta de 18 vor primii cealalta parte de 300 de euro pentru a fi folositi pe parcursul urmatorilor 2 ani.
Vestea vine in contextul redeschiderii muzeelor franceze dupa mai bine de 6 luni de la inchiderea lor. In week-end-ul trecut, muzeele din Paris, printre care si Luvru, au fost populate de localnici cu respectarea normelor de distantare sociala si bilete care limiteaza timpul in muzeu.
Presedintele francez spera ca acest program sa ajute reactivarea sectorului cultural dupa pandemie iar interesul tinerilor pare promitator in aceasta directie. In programul pilot desfasurat in ultimii 2 ani s-au primit cereri de la 125.000 de utilizatori pentru Culture Pass. Programul de la Palatul Elysee a fost implementat in diverse departamente, iar dupa raportare s-a observat ca 73% din participanti au descoperit activitati culturale noi, iar 32% au mers la muzeul pentru prima data in 2021. Tot in cadrul acestui program pilot s-a remarcat cererea mai mare pentru carti decat pentru jocuri video.
In Romania, a existat o propunere de vouchere culturale pentru bugetari lansata in 2014 de catre fostul deputat PDL Claudia Boghicevici. Proiectul a fost respins in urma cu cateva zile de Camera Deputatilor, dupa 7 ani de la prima dezbatere.
Proiectul a fost depus in decembrie 2014 sub forma unei initiative legislative si prevedea acordarea unui voucher cultural bugetarilor, in valoare de 125 de lei, pentru cumpararea de carti, bilete la evenimente culturale, spectacole de teatru, muzee sau opera. Fondurile urmau sa fie directionate de la Ministerul Culturii. Scopul era sa ofere sanse egale in ceea ce priveste accesul la cultura al angatilor din sistemul bugetar si sa stimuleze cresterea gradului de participare la cultura si, implicit, o mai buna educatie culturala.
Deputatul PDL nu a mai facut parte din Camera Deputatilor din 2016 pentru ca nu a reusit sa castige un nou mandat insa propunerea ei a ajuns in dezbaterea reprezentantilor romanilor zilele trecute. Dupa mai multi ani in care a fost plimbata prin diferite comisii si a primit avizuri negative sau a fost pusa in asteptare, initiativa a fost respinsa zilele trecute de catre deputati.