Scriitorul japonez Haruki Murakami a creat un live jam cu bossa nova. Show-ul e disponibil online pana pe 24 februarie.
Autorul japonez Haruki Murakami are un remediu pentru cei care au nevoie de relaxare de la stresul si grijile cauzate de pandemie: ritmurile de bossa nova.
„Intrucat trecem printr-un moment de anxietate, sper sa va ajut sa vă relaxati macar putin”, a spus Murakami in timp ce gazduia un eveniment de muzica live, „Murakami Jam – Blame it on the Bossa Nova”, citeaza AP News. Evenimentul reunea japonezi de renume care sunt interpreti de bossa nova, jazz si muzica clasica.
In ciuda pandemiei, Murakami – cunoscut pentru bestseller-urile „In cautarea oii fantastice”, „Cronica pasarii-arc” si „1Q84” – a povestit in evenimentul muzical live ca el inca pastreaza o rutina zilnica, printre care alergarea si scrisul.
Murakami a mai declarat ca a constatat cum ritmul bossa nova are un efect de vindecare. „Cred ca muzica buna este ceva care vindeca oamenii si iti aprinde bunatatea”, a spus el, citat de AP News.
In timpul transmisiei, Murakami a recitat din nuvela sa din 1982 „Fata din 1963/1982 din Ipanema”, in care un povestitor ii detaliaza amintirea intalnirii sale cu o fata metafizica din cantec, cu chitara live interpretata de Kaori Muraji. “Girl from Ipanema” este una dintre cele mai reprezentative melodii ale genului bossa nova, lansata oficial in 1962 de Antônio Carlos Jobim, cel mai frecvent artist associat cu spiritul muzicii bossa nova.
Spectacolul i-a avut invitati pe artistul bossa nova Ono Lisa, pianistii de jazz Junko Onishi si Yosuke Yamashita si cantaretul Miu Sakamoto. Evenimentul a avut loc la Tokyo FM cu doar 100 de fani alesi la o loterie si poate fi vizionat online pana pe 24 februarie. De altfel, inca din 2018, scriitorul Murakami are o emisiune in cadrul Tokyo FM –
Muzica este un motiv important în povestile lui Murakami si l-a insotit in cariera sa de fiecare data.
Murakami a inceput sa scrie in timp ce conducea un bar de jazz in Tokyo dupa ce a absolvit universitatea. Cunoscator si colectionar de muzica, Murakami povesteste des in interviuri despre pasiunea sa pentru muzica, mai ales ca aparitiile sale publice sunt inca foarte rare. Publicul il poate asculta la Murakami Radio – Run & Songs, iar playlistul sau se gaseste pe Spotify.