Pentru a readuce turisti, guvernul de la Hong Kong organizeaza o loterie cu 500.000 de bilete de avion gratuite. Inscrierea la loterie incepe la 1 martie
Guvernul din Hong Kong a anuntat planul de a oferi 500.000 de bilete de avion gratuite, ca parte a eforturilor de a revigora industria turistica si de a atrage vizitatori inapoi in oras, cuprinse in programul „Hello Hong Kong”, anunta CNN.
Conform oficialilor guvernului, biletele vor fi distribuite intre cele trei companii aeriene ale orasului Cathay Pacific, HK Express si Hongkong Airlines, iar cele 500.000 de bilete vor costa aproximativ 254,8 milioane de dolari in total, bani suportati de bugetul statului.
De la 1 martie, calatorii dornici sa calatoreasca in Hong Kong se pot inscrie in loteria biletelor de avion, World of Winners.
Biletele vor fi alocate in trei etape: de la 1 martie pentru oamenii din Asia de Sud-Est, de 1 aprilie pentru persoanele care locuiesc in China continentala si de 1 mai pentru rezidentii din restul lumii.
Localnicii pot beneficia si ei de aceasta oferta, dar de la 1 iulie, oferindu-le sansa sa calatoreasca in afara Hong Kong-ului. Toate detaliile despre loterie, aici.
Inainte de pandemie, Hong Kong avea 56 de milioane de vizitatori intr-un an obisnuit, iar din cauza masurilor pandemice, pana in 2022, acest numar a scazut la aproximativ 100.000. Inclusiv centrul financiar al orasului a avut cea mai mare scadere a populatiei din 1961, dupa cum noteaza CNN.
Scaderea drastica de vizitatori s-a datorat politicii foarte stricte a combaterii raspandirii pandemiei de coronavirus. De altfel, oficialii chinezi au anuntat ca este nevoie in continuare de un test negativ de COVID efectuat inainte de a pleca la drum.
Desi orasul este cunoscut pentru importanta centrului de afaceri, Hong Kong are mai multe obiective care se pot vizita si explora de vizitatori.
Hong Kong-ul este cunoscut ca un paradis pentru amatorii de cumparaturi, unde toate brandurile de lux au magazine, iar in afara de aceasta, turistii se pot bucura de Hong Kong Disneyland, Ocean Park, Victoria Peak sau templul Tian Tan Buddha.
De asemenea, de la sfarsitul lui 2021 s-a deschis si unul dintre cele mai mari muzee de arta contemporana din lume, M+ Hong Kong, care a fost in dezvoltare timp de aproape un deceniu.
M+ este acum unul dintre cele mai mari muzee de arta contemporana din lume, cu o suprafata de 700.000 de metri patrati, iar impactul sau vizual incepe cu mult inainte de a intra pe usa, cu ecrane LED uriase care proiecteaza imagini in miscare peste Victoria Harbour.
In prezent, muzeul se mandreste cu aproximativ 8.000 de lucrari, de la fotografiile Ai Weiwei pana la un intreg sushi bar expediat din Tokyo. Colectia M+ este o colectie interdisciplinara de cultura vizuala care reuneste idei de design si arhitectura, imagini in miscare si opere de arta vizuala din Hong Kong, China continentala, din alte parti din Asia si nu numai.