Ilinca Prisacariu se numara printre cei care au fondat Teatrul Improbabil. Este regizoare si dramaturga cu experienta in domeniul productiei de teatru si al scrierii creative (dramaturgie, proza, articole). Spectacolul sonor „Teama de a inota pe intuneric”, regizat de Ilinca, dupa textul scris de Gabriela Harabagiu, se aude in cadrul Festivalului de arte performative Caleido, editia a V-a de la Timisoara, in perioada 27 noiembrie – 1 decembrie). Otilia (Teodora Dinca), care se teme de intuneric, se hotaraste sa se duca la baie in toiul noptii impreuna cu Mubi (Alin State), prietenul ei imaginar.

Interviul de mai jos este realizat de Andrei Craciun si a fost pus la dispozitie de echipa festivalului CALEIDO.

Ilinca Prisacariu, care e treaba cu Teatrul Improbabil si cu teatrul sonor? Unde sa va gasim, dincolo de festivalul CALEIDO?

Teatrul Improbabil e un teatru sonor pe care il iei cu tine peste tot. ”Your theatre on demand” spunem noi, pentru ca il poti avea fix atunci cand vrei sau ai nevoie de el. S-a nascut in pandemie, cand lumea s-a oprit in loc, iar noi voiam sa continuam sa ne miscam cumva, oricum. Treaba a fost simpla: eram in izolare, stateam pe balconul apartamentului meu si am primit un telefon de la Ivanoiu, care m-a intrebat direct daca vreau sa facem un teatru. M-am panicat, evident. Am spus da, evident. La scurt timp dupa a aparut Improbabilul: pentru ca era improbabil sa faci teatru in niste vremuri atat de nesigure. Si iata, sunt nesigure si acum, din alte puncte de vedere, bineinteles.

Dincolo de festival putem fi gasiti pe Spotify. Pentru cine vrea sa afle cum arata teatrul sonor, suntem pe instagram (dar si pe celelalte retele), iar cine vrea sa ne sustina o poate face cu drag si spor pe Patreon la Teatrul Improbabil.

Teama de a inota pe intuneric. Care e povestea acestui spectacol?
“Teama…” e unul dintre spectacolele din prima stagiune, pe care am facut-o cu prieteni, fara niciun fel de finantare. Textul e scris de Gabriela Harabagiu si spune cu multa candoare o poveste despre frica. Pentru mine inseamna mult spectacolul asta. Nu as spune prea multe despre poveste, as lasa lumea sa o descopere. Ce mi se pare pretios este modul in care ne raportam la ea. Frica e o tema care ma fascineaza de mult timp, asta pentru ca si eu petrec la randul meu mult timp cu/alaturi ea. Ma fascineaza formele prin care se manifesta, faptul ca nu dispare niciodata, indiferent de cati ani avem si modurile prin care reusim, constant, sa avem micile noastre victorii in fata ei. La fel cum Otilia are micile sale victorii, alaturi de prietenul ei, Mubi.

Ilinca Prisacariu, cum il cheama pe prietenul dumneavoastra imaginar si de ce?
Nu mai am prieteni imaginari de niste ani buni, insa sunt intr-o constanta (re)imprietenire (adevarata) cu mine. De ce? Cred ca asa e sanatos. Si simpatic.

CALEIDO se desfasoara in acest an la Timisoara, capitala culturala europeana in 2023, dar si locul de unde a pornit Revolutia din 1989. Ca atare: cu libertatea cum stam? Daca privim in urma la drumul libertatii noastre, ce vedem? Dar inainte daca privim?

Din punctul meu de vedere, conceptul de libertate e incadrat intr-un spectru foarte larg. Ce e libertatea, de fapt? Lipsa limitarii? Atunci ce e limitarea? Poti sa ai parte de libertate “din exterior”, dar in interiorul tau sa se simta fix invers. E mereu un dans – mai putin cand limitarea este una abuziva, atunci nu mai e nimic conceptual, nu ne mai permitem metafore: e foarte concret, periculos si se transforma intr-o discutie despre putere. Dar cred ca, la finalul zilei, libertatile noastre pot coexista atata timp cat nu le limiteaza pe cele din jurul nostru. Si mai cred ca am putea ajunge la un astfel de echilibru daca ne-am antrena putin curiozitatea. E interesanta libertatea celui/celei de langa mine, ia sa vedem ce pot invata despre ea. Poate descopar valente noi ale propriei mele libertati. Libertatea e fluida si paradoxala si tocmai asta e tare.

CALEIDO se desfasoara in acest an cu tema: TOGETHERNESS. Cu solidaritatea cum stam? Si ce poate sau nu poate sa faca teatrul, sonor sau nu, pentru noi ca societate? Care e superputerea teatrului?

Teatrul e foarte simplu: cineva spune o poveste si altcineva o asculta. Nu e nimic iesit din comun la asta. Ce mi se pare mie frumos la teatru este ca, prin simpla lui existenta, prin acest schimb, te face sa te simti mai putin singur/singura, indiferent daca povestea respectiva inseamna ceva pentru tine sau nu. Simplul fapt ca stai alaturi de alti oameni deja inseamna ceva. Iar la teatrul sonor e si mai versatila treaba. Poti asculta cu mai multi oameni deodata, poti asculta cu straini sau cu cineva cu care imparti patul, cu animalul tau de companie sau in compania propriei tale persoane. Toate sunt deopotriva experiente extrem de valoroase.

In ce priveste solidaritatea, cred ca e la fel: curiozitatea ne poate aduce (si mai) impreuna. Acolo cred ca mai e de lucrat.