Pe 22.2.2022 in Dubai se deschide Muzeul Viitorului care arata lumea in anul 2071. Constructia a fost numita de National Geographic „cea mai frumoasa cladire din lume”.
Saptamana trecuta, Seicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum, vice-presedintele Emiratelor Arabe Unite si conducator al Dubaiului, a anuntat ca pe 22 februarie 2022 va inaugura emblematicul Muzeu al Viitorului.
Muzeul se bazeaza pe cultura vizionara care a transformat Emiratele Arabe Unite intr-una dintre cele mai avansate natiuni din lume in ultimii 50 de ani. Orasului care seamana tot mai mult cu imaginile din filme despre „lumea viitorului” ii va fi adaugata o noua cladire spectaculoasa de forma circulara.
Institutia va fi mai mult decat un muzeu obisnuit. A adunat cei mai vizionari designeri, artisti, ingineri si regizori pentru a combina elemente de expozitie, teatru imersiv si atractii tematice. Fiecare etaj este ca un platou de film dintr-un viitor pe care il poti locui, explora si cu care poti interactiona. Scopul este de a-i face pe vizitatori sa creada ca „orice este posibil, pentru lume, pentru viitor si pentru ei insisi.”
Vor fi utilizate cele mai noi descoperiri tehnologice: realitate virtuala, realitate augmentata, analiza de date, inteligenta artificiala si interactiunea dintre om si roboti.
O vizita reala va dura intre 2 si 3 ore insa vizitatorii sunt invitati sa petreaca intreaga zi in interiorul muzeului. Inca de la intrare, acestia sunt informati ca actiunea muzeului este plasata in anul 2071, experienta este gandita ca o calatorie in viitor.
Una dintre expozitiile deja vizitate de jurnalisti se numeste „Luna Noua” si arata modul in care Luna ar putea fi transformata intr-o sursa de energie regenerabila care sa alimenteze intreaga planeta.
Forma circulara a muzeului este simbolica pentru a reprezenta umanitatea si imita forma unui ochi, fiind realizat dupa ideea lui Shaun Killa, un veteran al arhitecturii din Dubai. Pe de o parte, movila pe care a fost ridicata cladirea reprezinta Pamantul iar golul din interiorul structurii reprezinta viitorul necunoscut.
Muzeul Viitorului a fost proiectat de arhitectii Killa Design si proiectat de consultanta de inginerie Buro Happold. Intreaga constructie este alimentata cu 4000 de megawatti de energie solara.
Fatada este decorata cu cuvinte tridimensionale care ii apartin Altetei Sale, Seicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, fiind redate in caligrafia lui Mattar bin Lahej.
Constructia muzeului a inceput in iunie 2016 chiar in fata Turnurilor Emirates si a atins o inaltime de 77 de metri, aparent nesemnificativ pe langa zgarie-norii care il inconjoara. Insa scopul cladirii a fost de la bun inceput sa se remarce prin simbolism si conceptul neobisnuit si nu prin inaltime.
Muzeul Viitorului este promovat in pachetele de turism drept „cea mai frumoasa cladire din lume”, titlu oferit inca din luna august a anului trecut de catre publicatia National Geographic.
Fatada Muzeului Viitorului este realizata din otel inoxidabil si este formata din 1.024 de piese fabricate printr-un proces specializat asistat de roboti. Are o suprafata exterioara totala de 17.600 metri patrati si ocupa 30.548 metri patrati.
Pe parcursul noptii, fiecare dintre litere este luminata pentru a evidentia mesajul cladirii iar prin interiorul formei circulare sunt proiectate lumini, lucruri care transforma intregul peisaj intr-o priveliste spectaculoasa, suprarealista.
Cele 3 citate care decoreaza cladirea in caligrafie araba sunt: „Poate ca nu traim sute de ani, dar produsele creativitatii noastre pot lasa o mostenire mult timp dupa plecarea noastra.”, „Viitorul apartine celor acre il pot imagine, il pot proiecta si il pot executa.” si „Viitorul nu asteapta. Viitorul poate fi proiectat si construit astazi”.
Astfel, fiecare spatiu vizitabil va fi gandit sub forma unei experiente imersive bazate pe teme precum viitorul traiului uman, calatoriile spatiale, schimbarile climatice, ecologie, sanatate, wellness si spiritualitate.
O avanpremiera a vizitei la muzeu este disponibila pe site-ul muzeului.
Muzeul Viitorului are 7 etaje, 6 dintre ele gazduiesc expozitii iar unul este dedicat aspectelor administrative. Pe langa numeroase falicitati si magazine pentru copii si oameni de toate varstele, cladirea include si un auditorium cu 420 de locuri.