In Londra, intr-un complex imobiliar va fi instalata o sculptura cu un demon de 18 metri, realizata de Damien Hirst. Pretul lucrarii este estimat la peste 12,6 milioane de euro.
Statuia ”Demon cu vas” a lui Damien Hirst care reprezinta un demon fara cap va fi montata in Greenwich, in apropierea arenei O2, chiar langa telecabina care trece peste Tamisa, astfel ca va putea fi admirata de la inaltime atat de turisti, cat si de londonezi.
Sculptura face parte din seria „Comori de pe Epava Incredibilului” care cuprinde peste 100 de lucrari ale artistului si care a fost expusa pentru prima data la Bienala de la Venetia din 2017.
Productia acestor lucrari a costat peste 65 de millioane de dolari si se bazeaza pe o poveste dezvoltata de Hirst: se presupune ca lucrarile au peste 2000 de ani vechime si au fost gasite in incarcatura unei nave scufundate descoperita in 2008 pe langa coasta Africii de Est printr-o expeditie arheologica care a fost finantata de artist. Desi Hirst a produs si un mockumentar despre acest asa-zis efort de salvare al presupuselor antichitati, exista numeroase indicii care sa sugereze ca nu a fost nimic mai mult decat o strategie de marketing.
Sculptura va fi adusa in Greenwich la comanda companiei Knight Dragon, un investitor imobiliar care construieste in prezent sute de locuinte in cartierul londonez.
Demonul de 18 metri a lui Hirst a fost turnat in bronz si finalizat in 2014. A fost prezentat public pentru prima data in 2017, cand a fost amplasat, cu ocazia Bienalei, in curtea interioara a Palazzo Grassi din Venetia.
Lucrarea a fost realizata in exemplare de cate 3, alaturi de alte 2 care raman in colectia artistului. In momentul de fata nu se stie care din ele vor fi amplasate in Greenwich, insa o varianta a „Demonului cu vas” se gaseste si la complex hotelier din Las Vegas.
Pretul sculpturii este estimat la peste 12,6 milioane de euro si ar putea deveni o atractie turistica majora in Greenwich.
Knight Dragon inca nu a primit permisiunea de a amplasa sculptura in spatiul public, insa transportul la Londra a fost deja asigurat. Sculptura va fi acompaniata de ”Hidra si Kali”, ”Sirena” si ”Scafandrii”, alte 3 lucrari semnate de Hirst care fac parte din aceasi serie si care vor fi amplasate in Greenwich.
Cele 3 sculpturi ale sale se vor afla printre cele mai proeminente din Londra, alaturi de alte lucrari semnate de artisti precum Antony Gormley, Gary Hume, Richard Wilson,Alex Chinneck si Allen Jones.
Pentru Hirst, amplasarea sculpturii in Greenwich reprezinta o revenire la origini, deoarece locuia in apropiere la sfarsitul anilor ’80, inainte sa devina student la Colegiul Goldsmiths.
Damien Hirst s-a nascut in 1965 in Bristol, Marea Britanie. Intre 1986 si 1989 a studiat arta la Goldsmiths College din Londra, iar in 1988 a conceput si curatoriat expozitia de grup Freeze, care a devenit un instrument de promovare pentru o intreaga generatie de tineri artisti britanici.
De la finalul anilor ’80, Hirst a creat instalatii, sculpturi, picturi si desene care exploreaza relatia dintre arta, frumusete, religie, stinta, viata si moarte. Lucrarile sale cele mai cunoscute includ faimosul rechin in formol, cunoscut ca The Physical Impossibility of Death in the Mind of Someone Living (1991) si craniul incrustat cu 8,601 de diamante, For the Love of God (2007), Hirst investigheaza si provoaca contemporaneitatatea si diseca nesigurantele umane.
Din 1987 peste 90 de expozitii solo care au avut loc in toata lumea, fiind inclus in peste 300 de expozitii de grup. In 1995 Hirst a castigat premiul Turner, premiul oferit de Tate anual celor mai prestigiosi artisti britanici.
Hirst este cel mai bogat artist britanic in viata, cu o avere estimata in 2020 la peste 347 de milioane de euro. Sculpturile sale pot fi intalnite in marile muzee de arta contemporana din lume, dar si in orase New York sau Qatar, insa nici una nu a fost atat de aproape de casa.