Skip to content

In Palatul Stirbei de pe Calea Victoriei se deschide primul „luxury department store” din Romania. Va avea magazine Dior, Hermes si Chanel, champagne bar si restaurant fine dining

Palatul Stirbei se transforma pana la sfarsitul acestui an intr-un mall de lux cu branduri internationale , fiind o investitie Hagag Development Europe in cladirea istorica de 4.000 de metri patrati care va avea si un restaurant fine dining si Champagne Bar.
Monumentul istoric va gazdui numeroase branduri internationale, precum Dior, Saint Laurent, Celine, Valentino Garavani, Hermes, Chanel, Guerlain. Acesta va fi primul „luxury department store” de la noi din tara.
Selectia pentru industria de beauty si parfumerie de nisa include creatii semnate Chanel, Dior, Hermes, Guerlain, Roja Dove, Maison Francis Kurkdjian, Tom Ford, Kilian, Xerjoff, Amouage, Frederic Malle, Memo, Aqua di Parma.


Palatul Stirbei, situat pe Calea Victoriei nr. 107 din Bucuresti, a fost construit in 1835 la initiativa viitorului domn al Tarii Romanesti, Barbu Stirbei. Arhitectul francez Michel Sanjouand a proiectat palatul in stil neoclasic, cu influente ale scolii de arhitectura franceze, evidentiate de fatada modelata asemenea unui templu.
Initial, palatul a servit drept resedinta pentru familia Stirbei. In perioada 1849-1856, in timpul domniei lui Barbu Stirbei, cladirea a fost utilizata ca palat domnesc, gazduind numeroase baluri si evenimente oficiale. In 1881, palatul a fost restaurat de arhitectul Friedrich Hartman, la solicitarea printului Alexandru Stirbei, fiul domnitorului. Cu aceasta ocazie, a fost adaugat un etaj, iar fatada a fost imbogatita cu patru cariatide, conferindu-i un aspect distinctiv.
De-a lungul timpului, palatul a avut diverse utilizari. In perioada comunista, a fost confiscat si a gazduit Muzeul de Arta Populara (1954-1977) si ulterior Muzeul Sticlei si Ceramicii (pana in 1994). Dupa 1990, cladirea a fost retrocedata mostenitorilor familiei Stirbei, care au vandut-o in 2005 unui investitor privat.

Citește în continuare