Skip to content

Incepe TIFF 2016 ! Recomandari pentru primul weekend

Festivalul International de Film Transilvania se deschide mâine, 27 mai, cu premiera mondială a filmului 6,9 pe scara Richter, care va fi proiectat în Piata Unirii din Cluj-Napoca, de la 21.45, în prezenta lui Nae Caranfil.

Gala de deschidere care va preceda proiectia va începe la 20.45 și va include, printre alte surprize, un spectacol inedit cu acrobatii la înăltime al renumitei trupei franceze Transe Express. Sute de invitati sunt așteptati în Piata Unirii, alături de câteva mii de spectatori. TIFF continuă în weekend cu un program încărcat de filme bune și evenimente speciale, inclusiv în cele 2 spatii în aer liber – Piata Unirii Open Air și Someș Open Air. Programul complet se găsește în broșura TIFF.
Iată câteva dintre recomandările primului weekend la TIFF.
WEEKEND LA CASTEL (CASTELUL BANFFY, BONTIDA)

•    În zilele de 28 și 29 mai, între orele 12.00 – 17.00, copiii și părintii sunt așteptati la Castelul Banffy de la Bontida, pentru două zile de ateliere, spectacole de teatru de păpuși, activităti sportive și jocuri.
•    Sâmbătă, 28 mai, la 20.30, începe show-ul spectaculos, cu efecte pirotehnice, al francezilor Transe Express, Tambours en Feu. De la 21.45, va urma The Show of Shows (r. Benedikt Erlingsson, 2015), documentar fascinant despre lumea circului, cu o coloană sonoră originală creată de doi membri Sigur Ros, Georg Holm și Orri Pall Dyrason.
•    Duminică, 29 mai, muzica islandezului Bardi Johannsson, interpretată de Orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Simona Strungaru, va însoti imaginile bizare din Häxan: Witchcraft Through the Ages, un controversat horror mut suedez din anii 20.
PROIECTII SPECIALE
•    Sâmbătă, 28 mai, vor avea loc două proiectii speciale în prezenta regizorului Šarūnas Bartas, invitat special în Focus Lituania, căruia îi este dedicată și o mini-retrospectivă în sectiunea 3×3: Few of Us (Cinema Arta, ora 14.30) și Peace to Us in our Dreams (Cercul Militar, ora 17.00)
•    Tot pe 28 mai, astronautul român Dumitru Prunariu va fi prezent la Casa de Cultură a Studentilor, la 18.30, la proiectia specială Operation Avalanche (r. Matt Johnson) și Opt zile în cosmos (r. David Reu), la 35 de ani de la primul său zbor în cosmos.
•    Fondurile obtinute din vânzarea biletelor cumpărate la proiectia caritabilă Carol (r. Todd Haynes), la Casa de Cultură a Studentilor, de la 21.00, vor fi donate către Hospice Casa Sperantei, centrul care oferă îngrijire medicală pentru copiii și adultii diagnosticati cu boli incurabile. Filmul cu Cate Blanchett și Rooney Mara a avut șase nominalizări la Premiile Oscar.
•    Regizorul japonez Sion Sono, căruia TIFF îi dedică o amplă retrospectivă, se va întâlni cu publicul sâmbătă, după proiectiile Guilty of Romance (Cinema Florin Piersic, 18.00), alături de actrita Megumi_Kagurazaka, și Tag (Cinema Arta, 22.00).
•    Cei mici sunt așteptati la premiera mondială Nelly’s Adventures (r. Dominik Wessely), în cadrul EducaTIFF, duminică, 29 mai, ora 11.00, la Cinema Florin Piersic. Povestea a fost filmată în mare parte în România, la Sibiu. Protagonista este o tânără de 13 ani, pentru care venirea în România devine aventura vietii ei. Proiectia va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu echipa filmului și o întâlnire între actrita principală și publicul tânăr.
•    Pasionatii de dans sunt invitati duminică, la 18.00, la Cinema Florin Piersic, la MR. GAGA, o proiectie prezentată de JTI, în prezenta regizorului Tomer Heymann. Ohad Naharin este unul dintre cei mai proeminenţi, inovatori şi productivi coregrafi ai lumii. Filmul îl urmează în Japonia, Olanda, Suedia şi Israel, creionând un portret unic al artistului în vârstă de 60 de ani, aflat într-un punct critic al vieţii.
•    În avanpremiera concertului de luni, 30 mai, de la Casa de Cultură a Studentilor, spectatorii pot urmări documentarul Soundbreaker (duminică, 22.00, la Institutul Francez), un portret al exceptionalului artist finlandez Kimmo Pohjonen, în prezenta acestuia.
CONCERTE
•    TIFF Music Nights debutează la Urania Palace, la 21.00, cu două trupe românești îndrăgite: The Mono Jacks (sâmbătă, 28 mai) și Byron (duminică, 29 mai)
•    Casa TIFF va găzdui primele concerte în week-end, de la 22.00. Sâmbătă, va cânta trupa de neo-folk lituaniancă Garbanotas Bosistas (intrare liberă), iar duminică, cei de la Coma.
•    O versiunea remontată a Odiseei spatiale a lui Stanley Kubrick, pe muzica originală a duo-ului Zone Libre, va putea fi urmărită într-un cine-concert unic, Zone Libre Revisite 2001, duminică, de la 19.00, Casa de Cultură  a Studentilor

Ne vedem pe acolo?

Citește în continuare