De astazi, in cinematografe, „Inside Out 2”, filmul Disney care ii invata pe copii si adolescenti sa isi cunoasca emotiile intr-un mod distractiv. Sunt introduse emotii precum Anxietatea, Rusinea si Invidia.
In momentul in care a fost lansat in 2015, primul film de animatie “Inside Out” a fost considerat cea mai importanta productie a studiourilor Pixar si Disney din ultimii ani. Criticii de specialitate au laudat pelicula pentru a a prezentat o descriere exacta a sanatatii mintale pe intelesul copiilor.
De asemenea, filmul a fost laudat pentru ca a descris pe intelesul tuturor relatia dintre oameni si emotiile lor, infatisand reactiile acestora la circumstante care nu pot fi controlate de ei, cum este cazul lui Riley, o fetita transplantata din Minnesota in California.
Astfel, “Inside Out 2” este unul dintre cele mai asteptate filme ale verii si poate fi urmarit incepand din acest weekend in cinematografele din Bucuresti si din tara.
Noul film continua parcursul de edu-tainment (educatie + entertainment) al primei animatii. Sunt introduse noi emotii, mai complexe, specifice adolescentilor.
Tinand cont de faptul ca au trecut noua ani de la premiera filmului original, are sens ca producatorii sa mizeze pe emotii mai evoluate, deoarece audienta care isi traia copilaria in 2015 a ajuns la varsta adolescentei.
Pelicula este regizata de Kelsey Mann, aflat la debutul in lungmetraj, pe o poveste conceputa tot de el. Scenariul a fost adaptat de Meg LeFauve si Dave Holstein.
“Inside Out 2” introduce, pe langa Bucurie, Tristete, Furie, Frica si Dezgust, patru emotii noi: Anxietate, Invidie, Rusine si Plictiseala.
Amy Poehler, Phyllis Smith si Lewis Black reiau rolurile Bucurie, Tristete, respectiv Furie. Tony Hale si Liza Lapira s-au alaturat distributiei in rolurile Frica si Dezgust.
Hale si Lapira ii inlocuiesc pe Bill Hader si Mindy Kaling, dupa ce acestia au refuzat sa isi reia rolurile din cauza unei dispute salariale, intrucat lor si celorlalti actori din distributie li s-ar fi oferit 100.000 de dolari, fata de cele 5 milioane de dolari ale lui Amy Poehler (fara bonusuri in functie de profit).
Vocile noilor personaje apartin actorilor Maya Hawke (Anxietate), Ayo Edebiri (Invidie), Adèle Exarchopoulos (Plictiseala) si Paul Walter Hauser (Rusine).
In “Inside Out 2”, Riley implineste 13 ani, iar Cartierul General sufera o demolare brusca pentru a face loc unor noi emotii, lucru pentru care Bucuria, Tristetea, Mania, Frica si Dezgustul nu erau pregatite.
Prima emotie noua pe care o intalnesc este Anxietatea, care poarta o multime de bagaje emotionale – la propriu. Celelalte emotii nu sunt sigure ce parere au despre faptul ca Anxietatea s-a alaturat echipei, dar nu isi pot imagina o casa plina cu celelalte emotii noi, Rusine, Plictiseala si Invidie.
De fapt, noile emotii pregatesc terenul pentru toate schimbarile prin care va trece Riley pe masura ce intra in lumea complexa a adolescentei. Anxietatea este una dintre acele emotii care vor zgudui viata lui Riley peste noapte, schimbandu-i personalitatea si determinand-o sa isi dea seama cine este, cine sunt prietenii, familia, scoala si sa experimenteze lucruri care vor atrage furia tuturor celor din jurul ei, asa cum fac majoritatea adolescentilor.
„Am vrut cu adevarat ca Riley sa se simta coplesita de o multime de emotii. Si am facut asta, dar am si coplesit cu adevarat publicul”, spune regizorul Kelsey Mann.
Anxietatea este principala antagonista, are parul portocaliu si cret. Invidia are parul visiniu, este un personaj care isi doreste sa fie cool si tanjeste sa primeasca aprobarea celor din jur. Rusinea sau stanjenirea este un personaj mare si roz care nu spune prea multe, avand o relatie apropiata cu Tristetea. Plictiseala sau antipatia este personaj bilingv (jucata de Adèle Exarchopoulos, cu accent francez), care defineste momentele in care parintii isi intreaba copiii cum le-a fost ziua, acestia raspund sec “Bine” si apoi trec mai departe cu privirea in telefonul mobil, aparent satui de viata.
A cincea emotie noua — care nu apare prea mult pe ecran, fiind izgonita pentru ca a venit mult prea devreme fata de momentul ei — este Nostalgia, cu vocea lui June Squibb. Este un personaj care va starni rasul adultilor si parintilor din sala.
Va recomandam sa urmariti filmul la cinema alaturi de cei mici. Intr-un moment in care se vorbeste tot mai mult despre sanatatea mintala si inteligenta emotionala a copiilor si a viitorilor adulti, este printre singurele productii de la Hollywood care ii educa pe cei mici si ii invata sa isi numeasca si recunoasca emotiile.