Skip to content

Grupul Editorial Nemira a lansat integrala dramaturgiei lui Eugène Ionesco, doua volume publicate in conditii grafice exceptionale

Ziua Internationala a Francofoniei a fost marcata de Editura Nemira printr-un eveniment editorial unic, desfasurat in colaborare cu Institutul Francez din Romania: lansarea pe piata a tuturor pieselor de teatru ale lui Eugène Ionesco. Acestea sunt publicate concomitent, in doua volume, in colectia Yorick – singura colectie din tara dedicata exclusiv artelor spectacolului. Volumele vor fi disponibile in librariile din toata tara din luna martie, marcand astfel 30 de ani de la moartea bine-cunoscutului dramaturg.

Simbol al culturilor franceze si romane deopotriva, Eugène Ionesco a influentat fundamental cultura europeana, ramanand in memoria colectiva, alaturi de William Shakespeare, A.P. Cehov sau Samuel Beckett, drept unul dintre cei mai mari dramaturgi din istoria lumii.

Eugène Ionesco s-a nascut pe 26 noiembrie 1909, in Slatina. Cand avea doi ani, parintii lui au parasit Romania si s-a stabilit la Paris, unde traia familia materna. Intors in Romania dupa 1922, a invatat limba romana si s-a inscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste cativa ani, a devenit profesor de limba franceza. A debutat ca poet in anul 1928, in revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi. In 1934, a publicat primul sau volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid si ireverentios, a devenit una dintre cele mai controversate publicatii ale vremii. In 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa Cantareata cheala, montata la Théatre des Noctambules, in regia lui Nicolas Bataille, careia i-au urmat LectiaScaunele si alte piese care l-au transformat intr-unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi. Odata stabilit in Franta, intra in lumea culturala si deschide catedra „Mihai Eminescu” la Nisa. Pana astazi, ghidurile despre Paris ii indeamna pe turisti sa vada Turnul Eiffel, Teatrul Huchette si Ionesco – a devenit un monument, o curiozitate, mai mult decat Comedia Franceza.

Incepand cu data de 20 martie, integrala dramaturgiei lui Eugène Ionesco este disponibila la comanda pe nemira.ro si in librariile din toata tara.

Citește în continuare