Interviu Adriana Irimescu (“Bani Negri”) : “Asta face special un actor: natura lui reala expusa, cinstit, sincer, curat pe scena”
Din 22 noiembrie, HBO Europe prezinta un nou serial realizat in România, Bani negri.
Scris si regizat de Daniel Sandu (cel care a facut si “Un pas in urma serafimilor”), serialul are 6 episoade si spune povestea lui Doru si a lui Ionel, doi tehnicieni de semafor care glumesc intr-un bar pe seama ideii de a manipula traficul pentru a jefui o duba blindata. In cele din urmă, impotriva vointei lor, ajung sa comita acest jaf. Toate institutiile de la care cer ajutor se arata, de fapt, dornice sa participe la infaptuirea jafului si sa primeasca o parte din bani.
Adriana Irimescu joaca rolul Elenei, sotia lui Doru si, cand afla ca sotul ei a spart banca, are brusc un mai mare respect pentru el si pentru spiritul lui de aventura.
Urban.ro a vorbit cu Adriana Irimescu despre film, despre educatie, colaborarea cu unii dintre cei mai importanti regizori (Purcarete, Ciulei, Coppola) si viata de dincolo de teatru si film.
Personajul tau, Elena din “Bani negri”, are un copil foarte destept, foarte inovator, face un ceas diferit de ceasurile standard… Si tu, in viata de dincolo de ecran, ai 2 copii foarte destepti: unul la medicina, celalalt actor despre care a scris revista Variety…
In primul rand trebuie sa fac aceasta precizare ca, desi joaca foarte mult, face filme, Marc – fiul meu – e scenarist de anul viitor, cu ajutorul bunului Dumnezeu si a efortului lui de a-si lua licenta. Daca il intrebi daca e actor spune ca nu, cred ca ne dam cu totii seama din ce motiv, e destul de complicat sa aiba un nume in familie atat de mare cu care sa se lupte. A luat calea scenaristicii opunandu-se oricarei interventii paterne sau materne sau a unui sfat prietenesc de a urma actoria. Eu m-am lasat pagubasa de multa vreme pentru ca daca lui ii este in destin sa fie actor, va fi actor indiferent ca va termina scenaristica sau regie de film sau ce vrea el.
Dar cu experienta a doi copii foarte dotati si foarte destepti, pentru ca si fata cea mare e la medicina, ce-ai adus in colaborarea cu fata ta din film?
Mi-a fost foarte simplu sa comunic cu Maruca si la nivel uman si in timpul lucrului efectiv, pentru ca o recunosc pe Maruca in Ariadna, fata mea. Dincolo de asta, Maruca Baiasu e buna prietena cu Marc. E o fata desteapta si ne-am conectat foarte bine si, recunosc ca poate s-a intamplat asta, si pentru ca suntem amandoua crete si brunete … Eu n-am reusit sa nasc pe planeta asta o fata creata si bruneta, am facut o fata cu parul ondulat si blonda ca taica-su, si un baiat care seamana cu mine, dar n-are nici macar parul ondulat. (rade)
Dar ea n-a fost totusi intimidata ca juca cu doamna profesoara si mama unui prieten bun?
Maruca cred ca este persoana cu cel mai putin tupeu din generatia ei pe care o stiu, dar e foarte deschisa si eu “nu fac” pe doamna profesoara. A nu se intelege ca incalc reguli, dar eu am senzatia si certitudinea ca de la studentii mei chiar invat.
Nefacand pe doamna profesoara, nu s-a simtit intimidata, dar n-as putea sa spun vreo clipa ca a fost nepoliticoasa, doamne fereste, ne-am comportat ca doua colege, pentru ca, Maruca e colega mea.
Apropo de experienta ta de profesoara la UNATC, cum sunt ei ca studenti fata de cum erai tu la inceput?
Eu la inceput aveam multe aere (rade), pentru ca debutasem deja si pentru ca batusem lumea la propriu …
Cu Danaidele?
Da, cu Danaidele lui Purcarete, cu care am avut foarte mare succes… Cum ziceam aveam aere, acum e un fel de autocritica. Batusem lumea cu acel spectacol, luasem niste premii si cu spectacolul, si eu – pentru ca perioada aia de 2 ani de zile ii vazusem foarte des pe domnul Rebengiuc, domnul Beligan, Mariana Buruiana, Coca Bloos – aveam aere. Am intrat in scoala din a doua incercare, dupa ce prima data picasem sub linie si aveam atitudinea de ”voi m-ati picat pe mine? ! ”. (rade) Asta poate se poate numi inocenta, habar nu am, d-ale varstei si de asta spun ca eu n-am fost atat de deschisa in anul I.
Tu cum ai ajuns la “Danaide”?
Am dat un casting. Nimic din ceea ce am facut in viata mea profesionala nu a fost fara casting, nimic.
Dar erai foarte tanara, cat aveai? 17 ani-18 ani?
17 ani cand am dat castingul, 18 ani cand am inceput proiectul. Nici n-am venit la facultate in primul an, a fost pentru mama biata un soc pentru ca eram in clasa a 12-a toti colegii mei se pregateau sa dea admitere la facultate, iar eu am venit si am spus undeva prin luna martie a anului 1995: ”vezi ca eu nu dau anul asta la facultate”.
In plus, nu-ti mai zic ce tragedie si ce discutii au fost tot asa intre mine si mama mea, pe tema faptul ca vreau sa dau la actorie si ca nu voi mai face Dreptul ca nu ma intereseaza sa fac Dreptul.
Parintii tai nu aveau nicio legatura cu meseria artistica, nu?
Eu am fost crescuta de mama de la 9 ani si ar fi nedrept sa spun ca parintii mei nu aveau legatura cu domeniul: tata a facut 2 ani de regie-film in vremurile alea de demult, dar eu nu am tinut legatura cu tata, deci n-a fost influenta lui. Dar a fost ceva in familia tatalui, lumea era atrasa de zona asta – si nu vorbesc de bunici cu studii sau mai stiu eu ce, nu, erau simpli tarani -, dar ceva din energia familiei a mers in mine si in varu-miu primar care este sculptor, Remus Irimescu.
In liceu participai la serbari scolare, erai tipologia “vedeta in spectacole”?
Am luat premiul I pentru interpretare la Cantarea Romaniei cu un cuplet pe care apoi l-am inregistrat pentru Radio Romania.
Doamna diriginta a fost prima care mi-a confirmat ceea ce eu credeam despre mine ca ar trebui sa fac meseria asta, iar dupa Revolutie, in clasa a 10-a am fost membra trupei de Teatrul Ariel, acum este Teatrul Municipal Ariel, sunt membru fondator al acelei trupe.
Geni Migleczi ne-a pastorit, nu doar pe mine ci pe mai multi, Geni Migleczi l-a adus in viata noastra pe Silviu Purcarete, Geni Migleczi ne-a si dus la acest casting pentru “Danaide”…
Geni nefiind actrita ca profesie, fiind profesoara de romana-franceza, si un om absolut extraordinar: a fost actrita de fapt a Teatrului Anton Pann o lunga perioada, a jucat in “Decameronul” lui Purcarete.
„A fost o experienta absolut incredibila pentru ca am lesinat, eram o fata cu parul lung, bruneta, cu burtica un pic, am lesinat in fata Casei Poporului si nimeni, nimeni, desi au trecut oameni pe langa mine, nu mi-a oferit o mana de ajutor. Nimeni n-a intrebat: “mai, fata, ce e cu tine?” Era ziua in amiaza mare.”
Cum a fost la castingul cu domnul Silviu Purcarete?
Cand am dat proba efectiv, problema mea a fost limba franceza pentru ca eu nu studiam la scoala, si am jucat in limba franceza si pana la urma a trebuit sa invat ditaimai textul in limba franceza. Am invatat un Jacques Prevert cu ajutorul Geni Migleczi text pe care l-am spus cu nonsalanta, aveam si ochii mari de caprioara si parul lung… Si foarte multa incredere in mine. Nu eram obraznica, dar eram un copil crescut de mama, copil care razbise invatand bine si citind destul de mult chiar si pentru vremurile alea, si atunci mi se parea ca sunt foarte tare, dar intre timp viata (rade) mi-a aratat ca nu sunt atat de tare si mi-a trecut.
Si cand ti-a zis domnul Silviu Purcarete ca ai luat rolul… ce ai jucat tu in “Danaide”?
Am jucat dublu rol se numeste Hypermnestra Amymone. Dar noi prima data ne-am calificat
intre cele 100 de persoane din cor(50 de baieti si 50 de fete), iar din septembrie-octombrie am inceput repetitiile si a inceput si marele casting pentru rolul acestei fete Hypermnestra Amynone. Casting pe care nu mi-l doream neaparat sa-l iau pentru ca imi era foarte frica sa joc goala, stiam ca o parte din rol ,respectiv Amymone, satira acestei trilogii, trebuia sa joc goala , asta era cerinta.
Cred ca oricare actor cand trebuie sa faca exercitiul acesta pe scena sau intr-un film, pentru ca sunt regizori care foloesc corpul in toata diversitatea lui, are o strangere de inima.
Dar cum a fost cu domnul Liviu Ciulei? (n. red. A jucat Ofelia in “Hamlet”-ul montat de Liviu Ciulei la Teatrul Bulandra)
Cu domnul Ciulei este experienta vietii mele. Eram in facultate, intrasem in anul III, deci aveam dreptul sa colaborez, am fost la un casting, au fost toate actritele din teatrul romanesc care aveau varsta cuprinsa intre 20 si 35 de ani. Si am dat acest casting si intr-o buna zi, eram deja mama, lucram si in televiziune, a sunat telefonul fix, o aveam pe fiica-mea in brate, pe Ariadna, si de la capatul celalalt al firului am auzit: “Buna ziua, sunt Liviu” si mi s-au taiat picioarele si copilul aproape mi-a cazut din brate.
M-a spus ca am luat castingul si ca o sa incepem repetitiile si a fost o perioada feerica, absolut feerica pentru ca nu-mi venea sa cred ce traiesc. Aveam 23 spre 24 de ani, ceva experienta de viata, priveam altfel lucrurile si mi s-a parut ca imi ofera sansa vietii mele, oricum eram foarte, foarte surprinsa ca nu aveam nici ochii albastri, nu eram nici blonda. Eram asta care sunt: cu energie, cu parul cret, valvoi, lipsita de rabdare, apucata, dar domnul Ciulei – cand l-am intrebat intr-una dintre discutiile noastre personale “De ce eu?” – a zis ca avea nevoie de cineva cu multa energie si o persoana care sa dea senzatia ca e infipta bine in Pamant.
Premiera am dat-o insarcinata fiind, n-a stiut decat domnul Ciulei, atat. Marcel Iures a aflat cand a venit in vizita, dupa ce am scos premiera pentru ca atunci mi-a vazut burta si nu i-a venit sa creada, stiu ca a avut asa un soi de soc. A fost un program draconic, drept urmare am luat si un virus d-asta stomacal, n-am putut sa-mi intrerup repetitii si nici filmari si, in primul si in primul rand, nu puteam sa ma prefac ca-mi cresc fiica pentru ca avea nevoie de mine si era foarte legata de mine, si eu de ea, de altfel. Si trebuia sa merg si la scoala.
Si am luat un virus atunci, drept urmare in unul dintre drumurile mele de la Teatru Bulandra- Izvor catre casa am lesinat. A fost o experienta absolut incredibila pentru ca am lesinat, eram o fata cu parul lung, bruneta, cu burtica un pic, am lesinat in fata Casei Poporului si nimeni, nimeni, desi au trecut oameni pe langa mine, nu mi-a oferit o mana de ajutor.
Nimeni n-a intrebat: “mai, fata, ce e cu tine?” Era ziua in amiaza mare.
A fost una dintre experientele nasoale si o sa o tin foarte bine minte pentru ca am reusit, m-am ridicat de acolo, mi-am revenit in sfarsit.
Si, evident, trebuie sa fie si intrebare: Cum a fost cu domnul Coppola? Daca ne gandim inapoi la CV-ul tau: ai lucrat cu domnul Ciulei, cu domnul Purcarete, cu Francis Ford Coppola. (n. red. la filmul “Tinerete fara Tinerete” )
Da, da. Este cineva din viata mea care zice: “tu daca esti chemata la casting, il iei”. E foarte mare adevar aici, doar ca nu prea sunt chemata la casting…
Poate pentru ca imaginea generala e ca tu o vreme ai vrut sa stai acasa sa cresti copiii.
E foarte adevarat, dar copiii mei au 21 si 20 de ani, deci sunt adulti inclusiv dupa lege cum ar veni.
Cu domnul Coppola a fost o experienta incredibila, dar adevarata experienta a fost Bruno Ganz, Dumnezeu sa-l odihneasca. Nu stiu ce era cu omul ala, aveai senzatia ca are o lumina speciala.
Coppola e bland, normal, rabdator, stie fix ce vrea, dar n-a inteles nimic din Eliade, cam asta e realitatea. A facut mari filme, este unul dintre marii regizori ai acestei lumi, dar nu l-a inteles pe Eliade.
Iar eu sunt exact cum ai spus, nu norocoasa, extrem de norocoasa pentru ca in biografia mea exista niste intalniri, din unele am invatat, din altele am invatat mai putin, dar pentru mine, cand aud de Bruno Ganz imi amintesc lumina lui si blandetea lui si rabdarea lui si talentul lui si modul in care privea lumea si lucrurile. Tocmai venea dupa marele rol din Downfall, in care l-a jucat pe Hitler si era un super star in momentul ala si cu toate alea ii placeau foarte tare covrigii de pe colt de la Romana.
Ce mi-a mai ramas de la Coppola si mi s-a parut foarte interesant, e modul in care conducea echipa: atunci cand simtea ca lucrurile scartaie facea un fel de petreceri, adica la masa de pranz cand se opresc filmarile, comanda lucruri de mancare bune, a adus tort, mancare speciala; el fiind un gurmand, in mod evident ca ii placea sa deguste si impartea cu toata echipa.
Sa vorbim putin si despre teatru…
As putea vorbi despre teatru si sa incerc sa nu plang pentru ca in 29 noiembrie ar fi trebuit sa fim in Germania, la Miro GavranFest si nu o sa mai fim pentru ca evident e inchis tot din cauza pandemiei.
Mergeam spectacolul lui Felix Crainicu, cu “Totul despre femei”, in care joc cu Corina Danila si cu Crina Linta, un spectacol produs de Teatrul Arte dell’Anima, un teatru mic, dar foarte activ si sufletist.
Acum cand v-ati intors la scena pentru o perioada scurta, cat s-a putut juca in aer liber, ai avut emotii?
Eu am trait o pauza mult mai mare decat pauza asta de cateva luni, au fost cativa ani in care nu am jucat, tocmai pentru ca mi-am crescut copiii, si mi-a fost mult mai greu atunci. Acum pur si simplu m-am bucurat cand am reluat spectacolele. A fost asa: m-am intors de la Festivalul Anonimul fix in ziua in care am jucat in Cismigiu “Totul despre femei”. Doar asta am jucat in aceasta vara, am avut 3 reprezentatii cu “Totul despre femei”. Am ajuns direct in Cismigiu cu valiza si cu toate cele dupa mine, cu sare in par de la ultima baie facuta, si am jucat. Da, a fost diferit, a fost cu foarte multa bucurie, doar ca a fost foarte greu din alte motive; eu n-am stiut ca in Cismigiu sunt sute, poate mii, de ciori care au fost atrase de zgomotul microfoanelor si de lumina reflectoarelor. Au inceput sa croncane si jumatate de spectacol am avut o problema reala cu a ne auzi din cauza corului ciorilor.
„Bani negri e o comedie de buna calitate, cu o poveste frumoasa si se pot recunoaste in oamenii respectivi; nu sunt fan personaje de carton, aici sunt oameni din carne, oase, sange, cu probleme reale, problemele noastre, ale tuturor pur si simplu.”
Ce ai facut in perioada de lockdown ca sa iti tii mintile acasa? Sa stai asa in pielea ta, confortabil…
Pentru mine perioada de lockdown n-a fost atat de diferita de ceea ce-mi placea sa fac sau ceea ce-mi place mie sa fac. Am citit foarte mult si m-am bucurat ca am avut acest timp. Dar in perioada de lockdown am si muncit mult pentru ca in momentul acela eram la UNATC, aveam studentii in anul II si am facut Mihaela Sirbu, Florin Grigoras o piesa care se numeste “Chatroom” si pe care am jucat-o live pe Zoom, dar live, adica lucrurile se petreceau atunci. Am muncit foarte mult cu studentii, asa de la distanta, si am petrecut in fata laptopului, in repetitii cu studentii ore intregi, iar in rest m-am uitat pe Mubi si am vazut filme de arta pe care nu le mai vazusem si am citit si beletristica si carti de psihologie.
Ce ne-ai recomanda noua sa citim, pentru ca o sa vina o iarna grea, complicata, in care o sa stam mult in casa chiar daca nu o sa fie lockdown.
Eu citesc orice, sau aproape orice, dar in momentul de fata am inceput cartea Doinei Rusti- “Paturi oculte”.(pe care am si terminat-o). De asemenea am inceput “Homo Ludens” a lui Huizinga, ma intereseaza o vedere filozofica asupra artelor, n-am citit-o la timpul ei, o citesc acum. Mie imi place sa citesc in paralel, adica fac chestia asta in mod constant. Si mai citesc o carte despre care am tot auzit si de care m-am ferit pentru ca titlul m-a indus in eroare, dar continutul ei este fascinant si e o chestiune care ma pasioneaza in momentul asta al vietii mele, se numeste “Femei care alearga cu lupii” de Clarissa Pinkola Estes.
Imi aminteste de relatia pe care am avut-o eu cu bunica mea, femeia care m-a crescut, mama tatalui meu. Imi aminteste foarte mult de povestile pe care ea mi le spunea si de energia cu care m-a crescut. M-a lasat asa sa fiu cat de salbatica cu putinta, in acelasi timp educandu-ma sa fiu un om politicos si sa respect normele sociale, dar multe din lucrurile pe care autoarea le spune in carte le regasesc in relatia cu bunica mea.
Deci astea ar fi 3 carti pe care eu le-as recomanda cu ochii inchisi. Dar altfel, orice e de citit; pana la urma chiar orice-ti cade-n mana e bun citit. Am recitit de curand “Richard al 3-lea” pentru ca lucrez cu studentii mei de la SNSPA putin pe textul asta, la nivel filosofic si teoretic, estetic, nu actorie, si atunci a trebui sa recitesc…
Ce predai la SNSPA?
Conduc Centrul Cultural Studentesc la SNSPA, dar in momentul de fata, particip la cursul lui Catalin Partenie de “Filosofie si arte” si eu imi aduc contributia din perspectiva actritei, citind textul asta, incercand sa descifram si sa gasim omenescul din personajele shakespirene din “Richard al 3-lea”. Vorbim foarte mult despre natura umana si pentru ca asta face special un actor, natura lui reala expusa, cinstit, sincer, curat pe scena…asta e cu adevarat special. De asta ne ducem sa vedem teatru.
De ce sa se uite lumea la serialul “Bani Negri” de la HBO? Ce are el in plus fata de celelalte productii, pentru ca tu ai mai fost intr-o productie HBO, tot romaneasca.
E o comedie de buna calitate, cu o poveste frumoasa si se pot recunoaste in oamenii respectivi; nu sunt fan personaje de carton, aici sunt oameni din carne, oase, sange, cu probleme reale, problemele noastre, ale tuturor pur si simplu. Si cred ca, faptul ca Daniel Sandu a scris si a regizat acesta mini-serie, e un mare plus, pentru ca e un regizor care pune lucrurile in pagina ca sa le inteleaga absolut oricine, fara sa complice, dar nu la nivel simplist. Adica e o poveste buna, amuzanta, cred eu cu actori care joaca foarte bine, asa sper (rade).
Daca ai fi sa iti fii recunoscatoare tie, sa-ti multumesti pentru ceva, pentru tot parcursul tau personal sau profesional, pentru ce ti-ai multumi?
Pentru ca sunt un om bun si stiu sa spun “iarta-ma”.
