În ultimii ani, generația mea a fost preocupată să aleagă să fie reprezentată în politică de oameni educati, conectați la realitățile și standardele internaționale.

Personal cred că felul în care o persoană alege să trăiască, să se educe și să-și crească copiii spune foarte multe despre caracterul său. E motivul pentru care fac aceste interviuri cu politicieni. Cristina Bazavan

Alina Gîrbea are 39 de ani și este expertă în afacerile europene, cu experienţă de 15 ani în institutiile europene. Este co-fondatoare „Femei in Politica”. Este funcționara europeana permanenta la Comisia Europeană, iar în trecut a lucrat în Parlamentul European, unde a făcut parte din echipa fostului președinte David Sassoli. Este mama a doi băieți și o descoperiți, dincolo de politică, în conversația de mai jos.

Am remarcat în CV-ul dvs că ați fost orientată de la început către politici publice europene. De unde ați avut această direcție pentru carieră?

În liceu am participat la un program de dezbateri academice, se numea Karl Popper, și asta cumva mi-a schimbat viața. În primul rând pentru că mi-a dat mult mai multă încredere în mine.

Eu sunt dintr-un oraș mic de provincie, Brad, județ Hunedoara, și am prins încă o educație destul de clasică, în care elevii nu erau încurajați să-și spună părerea. Eu m-am descurcat foarte bine la dezbateri, împreună cu echipa din care făceam parte am câștigat multe concursuri, am făcut parte din echipa internațională a României și asta m-a ghidat cumva și înspre Facultatea de Științe Politice. Apoi am descoperit gustul de a dezbate diverse politici care țin de societate, economie.

Acest program de dezbateri din liceu, ca să vadă și cei care citesc cât de importante sunt activitățile extracurriculare, este cel care, cumva, m-a ghidat pentru tot ce am făcut mai târziu.

Pentru un cetățean de rând, care nu urmărește foarte mult partea politică, o tânără de vârsta dumneavoastră care e în Parlamentul European de mulți ani deja, poate fi percepută, din ce vedem noi la știri, că sunteți asistent la un politician român. Nu e cazul dvs. Puteți să explicați puțin ce înseamnă a face politici publice în Parlamentul European ca funcționar public?

 În primul rând, mă simt flatată că încă mă considerați tânără la 39 de ani. Am ajuns să iau asta ca un compliment, mai ales că sunt mama a doi băieți măricei.

Dar, ca să revin la întrebare, eu am trecut un concurs foarte competitiv ca să ajung să lucrez în instituțiile europene și să am o poziție de funcționara europeana permanenta în Comisia Europeană. Instituțiile europene organizează periodic concursuri pentru a recruta funcționari.

Concurența este acerbă. Sunt câteva mii de oameni pe loc care candidează pentru că este o carieră interesantă, trebuie să recunoaștem, aceea de a lucra în instituțiile europene.

Eu am trecut concursul ăsta în 2010, deci la scurtă vreme după ce mi-am terminat studiile. Într-adevăr, am colaborat și cu politicieni români și străini. Am avut și prilejul să lucrez în cabinetul fostului președinte al Parlamentului European, David Sassoli, iar o perioadă am lucrat pentru Comisia Europeană la București. Am scris rapoarte despre politica românească pentru fostul șef al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Deci am lucrat la un nivel destul de înalt, cu suficient de mulți politicieni de diferite orientări ideologice,  încât să se înțeleagă că am fost cooptată în aceste echipe pentru că sunt o profesionistă, nu din alte considerente.

Comisia Europeană este o instituție cu dublu rol: legislativ și executiv. Eu în interiorul Comisiei lucrez acum în Direcția Generală de Comunicare, unde mă ocup de transmiterea mesajelor europene spre cetățeni. În prezent sunt în concediu fără plată timp de două luni pentru a participa la compania electorală din postura de candidată a Alianței Dreapta Unită.

Și acum de ce vreți să făceți switch de la funcționar public la parlamentar european, la funcția active, executivă?

Pentru că eu cred că politica e o forță pentru bine, deși de multe ori ea poate fi și o forță pentru rău. Depinde de cine o face.

Dar eu vreau să mă pun în slujba celor care m-au ales să fac schimbări în bine, să folosesc experiența acumulată în toți acești 15 ani în care am lucrat în instituțiile europene, pentru că am învățat cum se formează coalițiile care ne pot ajuta să adoptăm legi care să reprezinte interesele cetățenilor europeni, și cetățenilor români, în special. Femei și bărbați.

Ca să dau un exemplu, când se decide bugetul european, alegi unde să pui mai mulți bani și asta poate fi educație și sănătate, sau poți alege să investești în Securitate, sau altceva. Iar impactul va fi în fiecare țara a Uniunii Europene. 

Deci, faptul că ești politician și dai direcția politică îți dă un mult mai mare impact asupra vieții oamenilor, și poți face schimbări în bine, decât atunci când ești funcționar și doar implementezi ce decid alții. De aceea mi-am dorit să mă implic politic.

Când ați fost funcționar pe lângă echipa fostului președinte al Parlamentului European, domnul Sassoli, care a fost lecția de viață pe care ați învățat-o? Mă refer la experiența personală, dincolo de experiența politică, pentru că era la cel mai înalt nivel unde lucrați.

Am învățat cât de important este să fii atent la oameni. În politică e ușor să te dezumanizezi, să nu te gândești decât la interesul electoral și să câștigi procente.

Toate astea pentru că David Sassoli era un politician foarte empatic, foarte atent la oameni.

De exemplu, în perioada în care a început pandemia de COVID, cu lockdown-ul, când s-au închis instituțiile, s-a închis Parlamentul European, Dl Sassoli a fost foarte atent la noi, cei din echipa lui, să putem alege fiecare dacă vrem să venim la lucru sau nu. Eu locuiam cu mama mea, care era mai în vârstă, și am decis să lucrez de la distanță.

Dar dincolo de asta, el atunci a decis să deschidă Parlamentul European pentru femeile fără adăpost și victime ale violenței domestice. A deschis și cantinele pentru persoanele fără domiciliu, iar asta a fost o lecție de neprețuit pentru mine, pentru că mi-am dat seama ce înseamnă să fii cu adevărat preocupat de oameni și asta e ce-mi doresc să fac și eu pe viitor, în cariera mea politică.

Dar la nivelul managementului timpului erați înainte atât de organizată? Pentru că îmi imaginez că vă solicită acest job.

Da, eram. Când ești mamă, primele lucruri pe care le înveți când ai copil este să îți organizezi timpul, îl cronometrezi la minut, că altfel nu reușești.

Cel mai mult am învățat despre managementul timpului din experiența de a fi mamă. Mamele, din punctul ăsta de vedere, pot da lecții oricui.

E adevărat și că faptul că ești responsabilă de o ființă mică, a cărei supraviețuire depinde de tine, te responsabilizează foarte mult și te face să devii eficientă în gestionarea timpului.

Ați înființat Femei în politică, un program de susținere a femeilor din România care sunt evident implicate în politică. Când ați creat acest program, ce diferențe simțeați între abordarea de la noi din țară și abordarea europeană?

Am simțit foarte multe diferențe. Eu am studiat și în Franța, la master și deci am comparații si din Franța și din Belgia. 

Sunt multe diferențe cu România, în primul rând față de rolul pe care îl acordăm femeii în societatea noastră. Și asta se reflectă apoi prin faptul că România e la coada clasamentelor europene în ce privește reprezentarea femeilor în politică și accesul femeilor la putere politică.

E un fel de schizofrenie în societatea românească. Pe de o parte, glorifică mamele dar și pune o presiune prea mare pe ele. Mesajul care se transmite e că principala ta menire ca femeie este de a fi mamă. Or, asta este o alegere. Nimeni nu TREBUIE să devină mamă sau tată, devii mamă fiindcă îți dorești asta. E foarte important pentru copii, ca să crească cât se poate de armonioși și bine dezvoltați.

Glorificăm mama, dar punem mult prea multă povară pe ea și nu-i acordăm niciun fel de sprijin. Și asta se simte din primele momente de maternitate, de la monitorizarea sarcinii și până la momentul nașterii.

Nașterea în România este de multe ori o experiență traumatizantă. Asta pentru că sistemul medical nu e deloc construit în jurul femeii. Există încă mult prea multă violență obstetricală, tatălui nu îi este permis să asiste la naștere. În spitalele publice nu există un sistem prin care să te pregătești pentru naștere, în care apoi să te recuperezi fizic. 

Sunt făcute de mult prea multe ori operații cezariene, deși nu sunt necesare, iar orice operație are riscuri și, în plus, te recuperezi mai greu după o operație. Mamele nu sunt acompaniate psihic după naștere, deși se cunoaște, evident, că există fenomenul de depresie post-partum, care este statistic prezent peste tot în lume și poate să ducă, la tragedii. Citim periodic în presă că sunt mame care s-au sinucis sau care și-au ucis copii. Așa arată unele dintre consecințele tragice ale faptului că depresia post-partum nu este luată în serios și nu sunt alocate fonduri pentru a urmări tinerele mame în perioada de după naștere. Deși partidul nostru USR, a avut inițiative legislative în zona aceasta.

Continuă problemele și pe măsură ce cresc copiii. Una dintre probleme este că nu avem suficiente creșe și grădinițe. Într-adevăr, pentru partidul nostru este o prioritate și primarii noștri din orașele mari au început să construiască creșe. Este esențial. Dar la nivel național guvernul nu a folosit toate posibilitățile oferite de programul PNRR. 

Ca femeie, poate că îți dorești să fii mamă, dar poate îți dorești să continui și cariera, și de prea multe ori trebuie să faci o alegere între cele două. Dacă nu ai o creșă sau o grădiniță unde să îți pui copilul esti obligată să pui cariera pe pauză minim doi ani. Uneori trei ani dacă nu ai loc la creșă, pentru că grădinița începe de la 3 ani. Și asta multiplicăm cu numărul de copii. Ori cred că oricine își poate imagina că o pauză de 6 ani în carieră este o pauză care te costă. 

Și există numeroase studii făcute pe acest subiect care arată că diferența, inclusiv în mediul economic, de salarizare și de avansare în cariera profesională pe femei și bărbați de acolo vine. Există și un nume al acestui fenomen: Motherhood penalty, penalitatea de a deveni mamă.

Iar asta se poate schimba. Există state europene care au adoptat politici pentru a schimba aceste lucruri. Împărțirea concediului de creștere a copilului în mod obligatoriu între tată și mamă.

De exemplu, în țările nordice, dacă tatăl nu își ia o parte din concediul respectiv, el se pierde, nu poate fi transferat către mamă.

Astea sunt soluții pe care noi vrem să le propunem împreună cu colegele și colegii mei de partid care sunt investiți în acest proiect, Femei în Politică. Și nu în ultimul rând, sunt și soluții pe care vrem să le propunem pe direcția combaterii violenței împotriva femeilor; este si acesta un subiect mult subestimat și insuficient tratat în politica românească.

În media din România avem chiar emisiuni în care o gazdă, un bărbat, le bate pe femei ca să facă diverse lucruri, totul sub formă de divertisment. Mesajul este oribil si inacceptabil. Eu sunt una dintre persoanele care a făcut plângere la CNA pentru această emisiune. 

Cea mai dureroasă e ipocrizia. Pentru că, deși se întâmplă toate lucrurile astea, ni se spune zi de zi de către anumiți bărbați, nu toți, că nu e adevărat că trăim într-o lume inegală și, de fapt, femeile au la fel de multe oportunități ca și bărbații. 

Însă metafora care îmi place mie să o folosesc este că, după ce devii mamă, e ca și când ți s-ar atârna niște saci cu nisip de genunchi și tu ești la marathon, alergi în competiție cu ceilalți. Și ți se spune: ”Poți să alergi la fel ca și ceilalți, Nu te împiedică nimeni”. 

Și atunci e cumva previzibil că unii vor ieși în față și vor spune că au ieșit în față doar pentru că e un rezultat al meritocrației și competiția a fost egală.

Nu mai vreau să acceptăm, noi, femeile, să ni se spună că e un rezultat al meritocrației faptul că sunt sub 20% de femei în Parlament, sub 20% în Consiliu local și 5% femei primărițe.

Nu mai vreau să acceptăm pentru că realitatea arată că femeile termină în număr mai mare decât bărbații facultăți în ziua de azi, de obicei cu rezultate mai bune.

Și vreau ca bărbații care spun că e rezultatul meritocrației faptul că nu sunt femei în politica românească să-și privească în ochi prietenele, mamele, surorile, iubitele și să le spună că femeile nu sunt în stare.

Dumneavoastră ați lucrat mult internațional în politică, dar când ați venit și ați lucrat în România, în politică, ați simțit vreo diferență în abordare pentru că dumneavoastră erați femeie versus cineva care era bărbat?

Da, am simțit chiar și când lucram pentru Comisia Europeană. Totuși, Comisia Europeană are un anumit statut în România și impunea un anumit respect.

Bărbați din politica românească cu care eram uneori în contact, mai ales din partidele vechi, se uitau la mine și simțeam modul în care mă priveau ca pe un fel de obiect sexual, așa cum sunt privite de multe ori femeile, ceea ce mă perturba foarte mult.

De asemenea, mă deranjează foarte mult obiceiul ăsta, că unii fac impolitețea de a se adresa femeilor tinere cu domnișoară, indiferent de statul ei, mai ales cu o anumită totalitate. Și e de fapt, de multe ori, un mod prin care părerile femeilor sunt puse pe un plan secund, minimalizate. Acel fel de a spune  ”domnișoara” adică tu ești o femeie tânără, întoarce-te la treburi femeiești, pentru că noi vorbim aici de chestii serioase, chestii complicate de bărbați.

Noi am încercat să deschidem dialogul și cu diverse jurnaliste, pentru că e într-adevăr important ca și femeile din presă să dea o platformă femeilor din politică și să nu perpetueze sistemul ăsta în care se scrie mult mai des despre bărbații din politică. Sunt invitați mult mai des la interviuri, la show-uri, pentru că e un cerc vicios. În politică vizibilitatea este extrem de importantă și vedem asta și cu ce se întâmplă acum, cu faptul că USR-ului și alianței politice nu prea li se oferă spațiu în mass-media, tocmai ca să nu ajungă mesajul nostru către oameni. E un fel de a influența în mod foarte perfid opinia publică.

Cum erați dumneavoastră când erați mică? Se simțea în grupul dvs de copii că veți fi un lider?

Când eram mică eram, cred eu, o fetiță oarecum tipică, așa cum erau educate fetițele în România anilor 90. Să fiu cuminte, să fiu ascultătoare, să învăț bine la școală, să fiu politicoasă.

Pe de altă parte, am avut tot timpul o dorință de implicare și o sensibilitate la injustiție. Mereu m-am implicat. Dacă erau copii mai mari care îi necăjeau, făceau bullying la cei mai mici, mereu le luam apărarea și încercam să evit conflictele.

Am mai avut odată o inițiativă legată de un parc lângă noi. Era murdar și eu am strâns toți copiii din spatele blocului și ne-am apucat să strângem toate mizeriile.

Apoi ca să fie coșuri de gunoi, i-am mobilizat pe colegi să încercăm să le construim noi.

Deci da, aveam partea asta de implicare dar mi-a trebuit mult curaj să trec peste partea de timiditate, pentru că aveam, ca multe femei tinere, complexul impostorului la început și asta a și întârziat momentul implicării mele în politică. Mi se părea că dacă voi intra în politică, nu-i va păsa nimănui de vocea mea, va zice că e doar o femeie tânără.

În mare parte din presa din România, nu se acordă atenție la ce zic femeile, ci la cum arată, cum sunt îmbrăcate și încercăm să căutăm legături cu diferiți bărbați, ceea ce în cazul politicienilor bărbați nu se întâmplă.

De multe ori se și spune: păi ai intrat în politică, înseamnă că ți-ai asumat; poți să fii atacată, jignită și la nivel personal. Și asta e ceva ce n-ar mai trebui să acceptăm.

Sunt de acord să avem o dezbatere de idei, sunt de acord că nu ești pe aceeași linie cu mine din punct de vedere al adoptării unei linii doctrinare sau altor politici publice, dar nu sunt de acord că am intrat în politică și poți să mă ataci pe mine ca persoană.

Apropo de întrebarea precedentă, ce ceva din educația dumneavoastră de acasă v-a dat drive-ul ăsta – și de sentimentul dreptății, și de implicare în societate, în comunitate? Parinții, o educatoare, ceva ce ați citit? 

Am avut norocul să cresc într-o casă cu multe cărți. Am fost încurajată să citesc de mică și mi-a plăcut foarte mult să citesc. Părinții mei erau și ei implicați politic, aveau aproximativ 30 de ani când a venit Revoluția și s-au implicat politic. Tatăl meu a fost membru în PNTCD, mama a fost în Partidul Alianța Civică, deci cumva erau USR-iștii acelor timpuri care își doreau o schimbare și cred, într-adevăr, că m-a influențat și asta. Am urmărit cu ei diferitele runde de alegeri. Țin minte momentul acela foarte emoționant din 2000 când a intrat Vadim în turul doi și am plans, atât de mult intrasem în această pasiune a urmăririi politicii încât eram extrem de înfricoșată de ideea asta de a avea un naționalist extremist ca Vadim care să vină să conducă România. 

Din păcate, suntem în anul 2024 și riscăm din nou să avem un tur doi la prezidențiale cu un candidat extremist, o candidată extremistă care ambii neagă principiile de bază ale democrației și tocmai de aceea e foarte important să ieșim la vot.

Mă întorc puțin la dumneavoastră ca mamă. Din experiența despre care vorbeam puțin mai devreme, ce ați învățat acasă la dumneavoastră, care v-a condus cumva, după cum am văzut acum, în dialog, către spiritul dreptății, către implicare în comunitate, când va gândiți la cei doi băieți ai dvs, cu ce valori ați vrea să plece de acasă?

În primul rând, mi-ar plăcea să crească toleranți și cu mintea deschisă, să înțeleagă că e loc pentru toată lumea și te distingi atunci când faci ceea ce îți place și te simți bine cu ceea ce faci și te simți împlinit la sfârșitul zilei. Orice ar alege. Până la urmă, chiar nu am o preferință de carieră pentru ei. Aș vrea să învețe ce e toleranța și să aibă o minte deschisă și curioasă. De aici cred că pornesc toate lucrurile bune. Dacă ești curios să citești, să te informezi, dezbați, mergi să descoperi lumea, mergi în întâmpinarea lumii și a celorlalți oameni, nu stai închis în tine și cauți vinovați pentru problemele tale.

Ați spus de câteva ori pe parcursul dialogului nostru că v-a plăcut să citiți. Ce citiți acum, dacă mai aveți timp să citiți?

Din păcate, în ultima vreme nu prea am avut timp să citesc. Eu citesc de obicei literatură, istorie și cărți de actualitate internațională, dar pentru literatură, mai ales, îmi trebuie o anumită liniște interioară. Și ultimele săptămâni de campanie nu prea am făcut-o. Dar, mă rog, asta este o perioadă cumva excepțională.

Acum citesc o carte care se numește Nervous State: Democracy and the Decline of Reason, pentru că mă preocupă creșterea extremismului și cum să facem să nu dăm vina pe oameni.

Există tendința asta la unii politicieni să râdă de cei care votează pentru partidele extremiste, dar nu e corect. Oamenii nu sunt proști. Dacă se îndreaptă spre opțiuni extremiste înseamnă că e o problemă că cineva nu îi ascultă pe oamenii aceia și nu se oferă soluții pentru ei.

Și noi trebuie să le spunem votanților că ii ascultăm, că nu îi desconsiderăm. Ne pasă de ei. Înțelegem că sunt într-o situație foarte dificilă, pentru că guvernarea PSD-PNL de-a lungul a 30 de ani nu a produs oportunități economice în mod egal pentru toată lumea.

Inclusiv în zona de unde provin eu, județul Hunedoara, e foarte multă sărăcie, sistemul de educație s-a degradat și oamenii aceștia sunt o pradă ușoară pentru populiști și extremiști.

Dar înainte e important să vorbim cu oamenii si e foarte important să îi ascultăm. Pentru că da, au frustrări și nemulțumiri și trebuie să le dai timp să își exprime frustrările, nemulțumirile.

Deci, citesc această carte pentru că încerc să înțeleg cum funcționează emoțiile în politică. Și eu cred ca în orice problemă e și o oportunitate și trebuie să înțelegem cum să transformăm această nemulțumire într-un elan pozitiv, să reformăm România și să creăm o țară modernă.

Credeți că mai avem vreo șansă să avem o Românie educată? În București, avem de exemplu, un candidat care a terminat liceul în 17 ani de viață; patru ani de liceu, a avut nevoie de 17 ani de viață și n-a fost nici război, nici calamitate, nici nimic. 

Da, absolut. Eu cred că se poate și altfel. Dacă n-aș crede asta acum, probabil că nu m-aș mai implica, mai ales că fac asta în timpul meu liber, cu un anumit cost pentru viața personală. Cred că se poate, dar cred că pentru asta trebuie ca toți să înțelegem că fiecare are un mic rol de jucat. Iar din minimul pe care putem să-l facem e să votăm.

Pe mine mă doare când văd că există prezență scăzută la vot în România, mult mai scăzută decât în alte state. Se spune ”toți politicienii sunt la fel”, dar nu e adevărat. Genul acesta de gândire nu le folosește decât politicienilor de tip vechi și vechilor structuri de putere, care vor ca lucrurile să rămână așa și să nu se schimbe niciodată nimic. Deci e important să înțelegem că avem partea asta de responsabilitate pentru ce se întâmplă în România și că, dacă vrem politicieni mai buni, trebuie cumva și noi să cerem mai mult de la politicieni.

Societatea română are un foarte bun potențial și am văzut asta când au fost protestele cu sute de mii de oameni în stradă. Și trebuie să investim energia asta și în acțiuni politice și proiecte de viitor, nu doar în proteste.

Acest material a fost susținut de USR
Cod unic de identificare: 41240005