De astazi, cel de-al treilea documentar semnat de Andrei Dascalescu, Holy Father va putea fi vazut pe platformele HBO din toata Europa.

Filmul, foarte emotionant, vorbeste despre familie, relatia autorului cu tatal sau, calugar, si cu iubita lui cu care urmeaza sa aiba un copil, despre fricile si bucuriile interiorizate, comune unei generatii.

Este povestea unui viitor tata care cauta sa inteleaga cum ar putea fi un parinte bun pentru copilul sau, discutand cu tatal sau – acum calugar – care l-a parasit cand avea 6 ani.

Andrei Dascalescu filmeaza discutiile cu tatal sa-l, pe care-l viziteaza pt prima data pe muntele Athos si filmeaza 8 luni din sarcina si evolutia emotionala a sa si a mamei viitorului lui copil. Rezultatul e o poveste care atinge multe generatii si vorbeste despre iubire, acceptare si impacare.

Urban.ro a vorbit cu Andrei Dascalescu despre filmul sau. Regizorul se afla la al treilea documentar, dupa “Constantin si Elena” – o poveste despre bunicii sai si “Planeta Petrila”- un moment din viata minerilor de la Petrila, ambele documentare multi premiate international.

Când te ai gândit sa te faci regizor iti doreai sa faci documentare atat de personale?

Eu nu m am gândit niciodata sa ma fac regizor, la mine s-a intâmplat cumva peste noapte cu “Constantin si Elena”. Eram inca student la sectia de sunet- montaj a Facultatii de Film de la UNATC, lucram ca asistent de montaj la filmul lui Francis Ford Coppola, “Tinerete fara tinerete”, filmat in România si mi-am cumparat o camera video destul de performanta pentru vremea aceea – in 2006 – cu care ca sa exersez. Am inceput sa filmez bunicii, asa am ajuns sa fac “Constantin si Elena”. Se pare ca am avut ceva care a facut ca primul meu film, “Constantin si Elena”, desi n-a venit din experienta anterioara sau dintr-un interes special pentru filmul documentar, sa iasa foarte bine si sa fie foarte apreciat in toata lumea. Asa m-am trezit peste noapte regizor de film documentar.

Intre “Constantin si Elena” si urmatorul film “Planeta Petrila” a fost o distanta foarte mare tocmai pentru ca am avut presiunea sa fac un film la fel de bun. De la premiera “Constantin si Elena”, din 2008, pâna când m-am apucat de “Planeta Petrila” in 2013 au trecut destul de multi ani.  Premiera “Planeta Petrila” a fost in 2016.

In schimb cu “Holy Father” lucruriile s-au intâmplat foarte firesc si la fel de neasteptat ca la “Constantin si Elena”. Eram inca in proiectii cu “Planeta Petrila”, nu-si terminase inca viata in festivaluri, când Paula – prietena mea de mai putin de un an pe vremea aceea – mi-a zis ca o sa isi faca un test de sarcina si eu mai mult in gluma i-am zis “hai sa filmez; daca e un moment istoric?”. Bineinteles ca amândoi speram sa fie un test negativ, pentru ca nu discutasem niciodata despre familie. Eram doar intr o relatie, nu planuiam sa intemeiem o familie. 

Am filmat acest test care este primul cadru din film; e pe bune, nu e regizat, nu e refacut, nu e repetat. Este asa cum am aflat noi ca testul este pozitiv si ca vom deveni parinti.

Paula, partenera ta, e un inger ca te-a lasat sa o filmezi atat de mult. Cum ai convins-o sa se lase filmata in momente atat de intime? Sigur e actrita si e cumva obisnuita sau are predispozitia relaxarii in fata camerei, dar sunt secvente foarte intime…

Noi glumeam inainte ca ea nu si-a gasit tipul de regizor potrivit, ca s-a cuplat cu un regizor de film documentar in loc sa isi gaseasca unul de fictiune care sa poata sa o lanseze.  Ca eu, daca ar fi sa fac un documentar despre ea, asta s-ar intâmpla numai când ea e deja foarte faimoasa. Iata ca destinul a ras un pic de gluma noastra si am ajuns sa fac un documentar cu ea chiar inainte ca ea sa devina actrita.

De fapt, ea tocmai se pregatea sa termine facultatea de actorie in momentul in care a ramas insarcinata, deci nu prea a apucat sa fie actrita.

Cât despre convins sa fie filmata, bineinteles ca au existat momente mai sensibile pe care nu le-am filmat, dar ca si la “Constantin si Elena”, la un moment dat ea s-a obisnuit cu mine având o camera in fata unui ochi. Adica a fost putin mai reticenta la inceput, in sensul ca incerca poate sa fie intr-un alt fel decât ar fi fost in mod natural, dar tot filmând in aceste opt luni, de la testul de sarcina pâna la nastere, camera a devenit un accesoriu al lui Andrei si nu a mai avut probleme sa fie absolut sincera.  Lucru pe care eu, de exemplu, nu as putea sa il fac in fata camerei.

• 

• 

„Cred ca nu e un voyeurism gratuit asupra familiei mele, ci e exact atât cât e nevoie sa trecem dincolo de ecran ca sa fie un film care sa insemne ceva: sa ii atinga pe spectatori, sa-i inspire sa ii faca sa-i sune pe tata sau pe mama daca nu au mai vorbit de mult sau daca sunt certati.”

Psihologic vorbind, camera e pentru tine un filtru catre te protejeaza de intalnirea frontala cu intamplarea si informatia grea de dus emotional?

Da, clar. La “Planeta Petrila” e o secventa in subteran când am fost cu totii in destul de mare pericol pentru ca nu pornise ventilatia si se acumula gazul metan, se declansasera alarmele de la detectoarele de gaz metan ale minerilor. Când am ajuns la montaj cu secventa aia aproape ca ma uitam la ea ca si cum e filmata de altcineva. Deci clar camera este un scut. Ma concentrez pe filmat si fac fata mai usor unor situatii periculoase cum a fost in cazul “Planeta Petrila” sau foarte dureroase, foarte grele din punct de vedere emotional, cum a fost cazul la discutiile cu tatal meu.

De unde gasesti apoi resurse emotionale, in situatii atat de incarcate emotional si personale, sa expui toate acestea lumii? In momentul in care montezi, nu ai tendinta – stiind ca ai sa arati publicului – sa mai cureti?

Nu e o intrebare usoara asta. Eu cred ca masura in care intru in intimitatea mea, a Paulei, a tatalui meu e destul de controlata. Adica nu e ca si cum noi am deschis Cutia Pandorei si invitam spectatorii sa vada toate intimitatile noastre, toate certurile, toate problemele. E un produs cinematografic pe care eu am incercat sa-l controlez si in timp ce filmam si, apoi, când l-am montat. Miza mea a fost sa creez un produs cu care lumea sa relationeze. Nu vreau sa fac un film despre mine si familia mea decât in masura in care asta ma ajuta sa ajung sufletul spectatorului care fie a avut si el probleme cu parintii, fie urmeaza sa devina parinte. Fie a devenit parinte si si-a pus toate problemele astea pe care ni le punem noi in momentul in care am devenit parinti.

Cred ca nu e un voyeurism gratuit asupra familiei mele, ci e exact atât cât e nevoie sa trecem dincolo de ecran ca sa fie un film care sa insemne ceva: sa ii atinga pe spectatori, sa-i inspire sa ii faca sa-i sune pe tata sau pe mama daca nu au mai vorbit de mult sau daca sunt certati.

Au fost momente pe care le-ai scos considerând ca totusi trebuie sa ramâna acasa?

S-a intâmplat un lucru interesant si este in film. La doua mea vizita la tatal meu, in al doilea sa zicem interviu când el incepe sa se deschida si incepe sa dea informatii, eu trec mai departe.

In momentul acela am realizat ca, de fapt, nu urmaream sa aflu picanterii de genul cine pe cine a inselat, cum s-a ajuns concret la despartire –  lucruri pe care nu le stiu si nu am de unde sa le aflu pentru ca mama mea a murit. De fapt, eu voiam numai sa il vad ca deschide portita asta catre mine, spre trecutul lui. Si in momentul in care a facut-o, nu m-au mai interesat detaliile concrete.

Asta, la fel, e o chestie pe care am descoperit-o, cumva surprins. in montaj. In momentul ala eram foarte emotionat. Ambele discutii au fost pentru mine foarte foarte greu de filmat, tremuram acolo in spatele camerei si cu ochii in lacrimi si cu vocea sparta.

Prin urmare nu exista lucruri foarte intime care sa fi fost lasate in afara montajului pentru ca atunci când am simtit ca am ajuns intr-un moment prea intim, am oprit si filmarea sau am oprit conversatia.

„Eu nu am fost niciodata atât de indragostit. Asta mi se pare mi se pare fabulos ca, din momentul in care am inceput sa simt copilul asta in burtica mamei, am simtit iubirea asta neconditionata care nu a mai existat pâna acum, nu stiam ca exista.”

Tatal tau a vazut filmul?

Tatal meu nu a vazut filmul si, sincer, sper sa nu reuseasca sa-l vada pe HBO. Eu tin foarte tare ca el sa vada filmul cu public.

Inca de când aveam primele variante de montaj si am invitat in studioul meu din Piatra Neamt diversi cunoscuti, prieteni si rude sa vada filmul, preocuparea mea a fost sa nu ii creez lui o imagine proasta.

 Deloc, dar nici nu este asa.

Asta mi-a spus toata lumea si cumva eu m-am linistit cu gândul asta. Dar el daca vede filmul singur, cu gândurile lui si cu bagajul lui emotional, s-ar putea sa aiba impresia ca i-am creat o imagine proasta.

Daca ar vedea filmul impreuna cu public cred ca acest sentiment n-ar mai exista. Sper ca filmul sa mai circule in festivaluri si sper si-l pot chema si pe el la o vizionare cu spectatori multi ca sa primeasca felicitarile pe care cred ca le-ar primi dupa o vizionare cu public.

Cati ani are cea mica acum?

Trei ani si trei luni.

 Cât te-a schimbat faptul ca esti tata?

Mult, am un program un pic mai organizat. Avem noroc sa avem un fel de bunica platita, adica am gasit o bona si, de când a inceput pandemia, Ana Sofia merge la curte, undeva lânga Piatra Neamt si se simte foarte bine acolo. In felul asta putem sa ne vedem de treaba; dimineata ma trezesc si o duc acolo, seara plec de la birou si o iau si apoi mai stam prin oras, ne jucam in fata blocului sau acasa daca e urât afara.

Adica am adus un pic de ordine in viata mea. Eram obisnuit sa lucrez mai degraba noaptea, sa dorm ziua, sa nu manânc si asa mai departe. Acum totul e pus in ordine.

 Iar din alte puncte de vedere… cum sa zic… eu nu am fost niciodata atât de indragostit. Asta mi se pare mi se pare fabulos ca, din momentul in care am inceput sa simt copilul asta in burtica mamei, am simtit iubirea asta neconditionata care nu a mai existat pâna acum, nu stiam ca exista.

La ce te astepti de la publicul român. E un alt comportament când te uiti la TV acasa fata de intr-o sala de cinematograf cu o multime de lume alaturi.

Chiar azi dimineata am gasit un mesaj pe instagram de la o domnisoara sau doamna care mi-a scris asa “I have the privilege to translate your film into Spanish. Thank you for the film”

Faptul ca un traducator care a primit acest job a trecut prin efortul de a ma cauta pe Instagram si a scris mesajul asta mi se pare foarte foarte frumos si sper eu foarte relevant.

Mesaje din acestea au mai fost de-a lungul timpului. In vremea in care montam filmul, Stefan Barlog, cel cu care am montat, mi-a spus ca nu a vorbit cu tatal lui atât de mult in ultimii 10 ani cât a vorbit in timp ce lucram.

Adica cred ca filmul reuseste sa inspire.

Cred ca e un film despre niste generatii: generatia mea, in care oamenii nu se casatoreau neaparat din dragoste si atunci apareau mai multe probleme iar copiii cresteau cu bagaje, asa cum am crescut eu; generatia Paulei cu parinti despartiti din cauza plecarii in Italia, crescuti de bunici, de vecini. Cred ca multa lume se va regasi intr o parte din povestea noastra.