Vocea lui Andrei Ursu va este cunoscuta de la radio unde cantecul „Noaptea ne fura iubiri”, in colaborare cu Theo Rose, se afla de cateva luni in clasamentul celor mai difuzate single-uri romanesti. Melodia este reprezentativa pentru stilul muzical pe care Andrei si l-a asumat in ultimul an: retro pop, influentat de muzica usoara romaneasca a anilor ’80-’90, o versiune moderna a muzicii Electrocord.

Intr-o industrie muzicala eclectica, in care deseori nu se face diferenta intre cantecele de la radio, Andrei Ursu si-a gasit propria nisa muzicala in timp ce cauta un stil autentic, ceva care sa reflecte stilul lui de viata dar si interesele lui, un amalgam de tot ce a trait pana acum. Este si motivul pentru care vi-l prezentam astazi intr-un interviu Urban.ro care documenteaza un traseu artistic neobisnuit, de la cantari si dansuri pe ulita satului la prestatii in cadrul celui mai mare show muzical european: Eurovision Song Contest.

La 31 de ani, Andrei Ursu s-a bucurat deja de succes la nivel international cu „Llamame” care a reprezentat Romania la Eurovision 2022, devenind unul dintre favoritii publicului european (dupa finala de la Torino, cantecul a ajuns in clasamentele din UK, Spania, Olanda si Germania, printre altele).

In prezent, canta melodii care rezoneaza atat cu publicul tanar, nostalgic dupa vremuri pe care nu le-a trait si dornic de o muzica altfel, dar si publicul matur. Cantece precum „Hai inima” sau „Indragostiti de atatea ori” amintesc de casetele pe care parintii sau bunicii le ascultau in anii ’80 – ’90, de timpuri in care muzica si viata erau mai simple iar reteta unui slagar era formata dintr-o linie melodica minimalista si versuri romantice, scrise din inima, sub forma unor poezii, cu sinceritate.

Parcursul pana la ascensiunea de care se bucura Andrei in prezent l-a purtat de pe bancile facultatii de marketing de la ASE pe scenele celor mai urmarite emisiuni TV din Romania ─ Dansez pentru tine, Romanii au talent, Te cunosc de undeva ─, prin videoclipurile si concertele unor artisti pop, printr-un club din Londra unde a lucrat ca barman, intr-un boyband – Shot, creat de Smiley si HaHaHa Production ─ si pe scena Eurovision Song Contest la Torino in 2022.

Andrei Ursu a lucrat multi ani in culisele industriei muzicale romanesti, in special ca textier, compozitor si producator muzical, petrecand mult timp in studio unde ii place in continuare sa-si exerseze mintea deopotriva creativa si rationala. Dorinta si abilitatea de a-si compune propriile cantece ─ a creat hituri si pentru alti cantareti ─ o au foarte putini artisti pop din tara noastra, un fapt care transforma EP-ul „Cantece de inima” lansat la inceputul acestui an intr-un fenomen aparte in peisajul muzical local.

Va invitam sa il descoperiti mai jos pe Andrei sau WRS, asa cum il stiti din cele doua sezoane „Te cunosc de undeva” pe care le-a castigat alaturi de Emilian. Din septembrie il veti vedea la Asia Express la Antena 1 unde face echipa cu partenerul lui de viata.

Cand a fost prima data cand ai stiut ca vrei sa faci muzica? 

Pe la 6 sau 7 ani, eram la tara si imi faceam un fel de careu in fata portii. Pentru mine, era scena. Si imi imaginam cum cantam piesele vremurilor, Andre, 3 Sud-Est si Animal X, ma imaginam in lumini colorate. De atunci, daca ma intreba cineva ce vrei sa te faci cand o sa fii mare, mi-era rusine sa zic ca vreau sa fiu cantaret, dar in capul meu asta era. Am crescut intr-un sat de langa Buzau, in Vadu Pasii, pana pe la 15 ani. 

Parintii tai erau dansatori de muzica populara. Aveai si alte tangente cu lumea scenei, a muzicii?

Parintii mei s-au cunoscut intr-un turneu si acolo m-au si conceput. Au facut dans o perioada, ulterior mama a lucrat la posta iar tata la cai ferate si n-am mai avut tangente cumva cu lumea aceasta. O exceptie era la nunti, cand ma puneau sa dansez si sa le arat neamurilor ce m-au invatat ei, diverse stiluri de dans. Aveam o matusa si fiica ei lucra ca make-up artist, cred, la Pro TV, si eu ma duceam mereu sa vad camera ei. Eram atat de fascinat de TV si de orice legat de aceasta lume.

In scoala ai fost pe profil opus, erai la mate-info, sef de promotie in generala, apoi la cel mai bun liceu din Buzau, erai super destept. Cum te simteai in sistemul strict si rigid de scoala romaneasca, daca visele tale erau pe scena? 

Incercam din rasputeri sa ma conformez, imi taiam o bluza, imi vopseam o suvita de par subtila, orice ca sa nu ma uniformizeze sistemul. Am avut scandaluri cu profesori si directorul, desi eram foarte popular si am fost ales presedintele Consiliului Judetean al Elevilor. Faceam in paralel dans si multe actiuni de voluntariat. Conducerea liceului nu prea avea ce sa-mi faca, dar au incercat cumva sa imi puna bete in roate pentru o perioada. Cumva liceul m-a facut sa fiu anti-sistem, dar in acelasi timp sa vad cum functioneaza sistemul si sa lucrez cu el.

Ulterior, am studiat marketing la ASE. Credeam ca voi face ceva in domeniul publicitatii, intr-o zona mai creativa. Atunci am inceput sa fac si dans mai mult, a fost o perioada in care partea mea vocationala a doborat drumul teoretic pe care il urmasem pana atunci. Dansul pentru mine era doar un hobby pana atunci, insa mi-am dat seama ca poate deveni un stil de viata. 

Cum ai facut schimbarea de la marketing si matematica la dans?

Foarte brusc, a fost cu scandal. Mama isi imagina ca o sa lucrez intr-o banca sau o sa fiu director de ceva firma, un serviciu care sa fie mai sigur. Dar in facultate am luat un casting pentru baletul Vocea Romaniei. Ai mei mi-au zis ca nu pot sa continui cu ambele si ca sunt nevoit sa aleg intre facultate si dans. Decizia a fost deja luata, am renuntat la facultate in ciuda protestelor parintilor. 

Imi dau seama ca ei nu prea au avut un cuvant de spus, deoarece eu ma intretineam singur, imi plateam singur chiria si munceam ca freelancer in tot felul de proiecte, am dansat in cluburi, am lucrat la petreceri de copii, ma imbracam in costume ale personajelor din desene animate, predam cursuri de dans pentru copii de la scoli generale si la licee, faceam reclame. Apoi am fost la “Dansez pentru tine” 3 ani la rand, mai ales ca de la 18 ani visam sa ajung dansator intr-o televiziune.

“Daca m-as defini cumva, in afara de toata zona creativa, ar fi faptul ca mi-am creat mereu oportunitati, nu am asteptat sa-mi vina lucruri. Cand am simtit ca se poate face ceva, mi-am creat oportunitatea. Le-am demonstrat oamenilor ca merit o sansa.” (Andrei Ursu)

Cand ai ajuns in Bucuresti erai cel mai aproape decat ai fost vreodata de lumea pe care ti-o doreai cand erai mic, de showbiz. Care a fost prima tangenta cu lumea asta?

Prima tangenta cred ca a fost clipul Corinei Bud pentru piesa „Munky Funky”, filmata intr-un parc de distractii. De la preselectiile Dansez pentru Tine m-au vazut Bogdan Boanta si Emil Rengle si mi-au zis sa ii anunt cand vin in Bucuresti — atunci eram clasa a XI-a. Am mai fost intr-un videoclip cu Antonia pentru „Jameia”, ulterior am ramas dansator pentru ea, la concerte. Dupa am lucrat un an cu Corina Bud si inca un an cu Andreea Banica. Faceam multe lucruri in acelasi timp. 

Pare ca atunci cand ai ajuns in Bucuresti totul ti s-a asezat usor si ai fost foarte descurcaret. Chiar a fost usor?

Nu, nu, deloc. Pare asa pentru ca n-am stat niciodata locului, dar am plutit pe alte parti cu energia mea si cu sanatatea mintala. Pentru ca am lucrat constant foarte mult, nu mi-am dat pauze deloc, era cand facultate, dans, voluntariat, orice alte proiecte ma ajutau sa platesc chiria. Dupa Vocea Romaniei, la 24 de ani am avut un burnout nasol, cu depresie, nu mai vedeam viitorul si nu mai voiam sa ies din casa. A fost dubios, acest „coming of age” in care te izbesti de realitatea inconjuratoare. A fost dur.

Dar ai fost foarte foarte descurcaret si ambitios, nu crezi? Ai ajuns unde iti doreai sa fii cand erai mic intr-un timp relativ scurt.

Daca m-as defini cumva, in afara de toata zona creativa, ar fi faptul ca mi-am creat mereu oportunitati, nu am asteptat sa-mi vina lucruri. Cand am simtit ca se poate face ceva, mi-am creat oportunitatea. Le-am demonstrat oamenilor ca merit o sansa.

De la dans ai trecut la muzica. Cum ai inceput cu muzica, cantai si in copilarie? 

In copilarie cantam in cor, la biserica si in corul scolii, eram vocea intai in toate serbarile, cantam in falset, cel mai inalt registru vocal pentru baieti. In acelasi timp, eram si bullied pentru ca aveam vocea mai inalta si eram mai efeminat. Parintii nu puteau sa ma sustina, cursurile de canto trebuiau platite si m-au pus sa aleg intre dans si canto. 

Aveam regretul ca nu fac ceva cu vocea mea, un sentiment foarte ciudat. E un sentiment ca te sufoci, ca e o chemare in tine, mai ales cand vrei sa canti, sa spui ceva, simti efectiv ca te sufoca daca nu faci asta. Cand eram la Vocea Romaniei, petreceam mai mult timp cu cei din backing vocals decat cu colegii de la balet pentru ca eram fascinat de armonii si de cum sunau. Realist vorbind, de asta m-am apucat de canto si am facut cursuri cu Crina Mardare. Crina mi-a deschis un nou drum, de la prima intalnire cu ea am plecat cu multa incredere. Apoi m-a descoperit Smiley care voia sa faca o trupa de baieti. 

Dar tu voiai o cariera pentru tine, ca artist-cantaret, sau era ok sa fii intr-o trupa?

In momentul ala nu ma mai interesa, era un nou pas spre ceea ce imi doream de fapt. Cu Smiley am inceput sa facem castingul pentru trupa, am cautat in bazele de date X-Factor, Romanii au talent, Vocea Romaniei, prin toate contactele noastre si i-am gasit. Ulterior ne-am mutat toti in aceasi casa, am inceput sa facem vloguri si muzica. 

In acelasi timp a inceput si burnout-ul meu, starea mea de spirit era din ce in ce mai jos. Veneau oportunitati care ma tineau pe linia de plutire insa dezamagirile din acea perioada m-au doborat in cele din urma. Am ramas recunoscator pentru perioada cu trupa Shot, i-am cunoscut pe Juno, Cale si Sorin, colegii de trupa, cu care sunt si acum prieten. Am facut lucrurile ca la carte cu trupa, insa simteam presiunea de a face ceva mai serios, pentru mine. Plus ca am ajuns la burnout, simteam ca ma imbolnavesc si ca sunt in cadere libera. M-am ras in cap si am decis sa ies din trupa. 

Imediat dupa ai plecat la Londra, cu un bilet doar dus. A fost o evadare? Cum te-a schimbat experienta?

Voiam sa ajung undeva unde sa nu ma cunoasca nimeni, sa-mi refac increderea in mine si sa-mi dau seama daca ceea ce fac imi place. A fost un fel de „gap year”. Dupa ce am ajuns la Londra, in a treia saptamana m-am angajat ca barman in Soho, intr-unul din cele mai vechi cluburi gay din Londra, Village. Experienta m-a ajutat sa ma deschid mai mult catre oameni, am cunoscut atat de multe persoane si povestile lor. Acolo am prins mai multa incredere in mine, am realizat cat de ingenios sunt si cate abilitati am. 

Cand am plecat din tara, aveam frica de moarte, ca nu o sa am ce sa mananc a doua zi. Londra a fost o terapie pentru mine, m-a ajutat sa ma reindragostesc de muzica si sa-mi dau seama ca eram pe drumul cel bun. La scurt timp am inceput sa iau cursuri de scris cantece in Londra si aveam o rutina in care strecuram si scrisul si crearea de piese noi. 

Si cum ai revenit inapoi in tara, la muzica?

In urma unui telefon de la Global Records, care voiau sa semnez cu ei. Dar eram sub contract cu HaHaHa Production asa  ca am asteptat sa se finalizeze contractul si intre timp am lucrat pe partea de practica muzicala, testam mai multe tipuri de a scrie piese. Aveam multe exemple de artisti de succes, de la care am invatat multe, Carla’s Dreams, Inna, Irina Rimes, The Motans. Am avut si niste mentori foarte smecheri la Global. Apoi, in 2020, mi-am scos prima piesa. Pana atunci, intre 2017 si 2020 am creat continut pentru majoritatea artistilor de la Global, filmam, faceam live sessions, imaginile pentru albume, practic eu eram tot departamentul de creatie.

Cum de te-ai inscris la Eurovision? La nivel international e un fenomen cool insa in Romania, Selectia Nationala are o imagine proasta, a fost plina de scandaluri.

Sunt fan al concursului de mic, ma uitam in fiecare an cu mama mea, mi se parea fascinant. Unul din obiectivele pe care mi le-am propus a fost sa facem Eurovision „cool again”, nu stiam cum, dar macar sa fi incercat cumva. 

Prima mea piesa, „Why” a intrat direct pe radio, am scris-o impreuna cu Alex Cotoi. Am mai lansat „Amore”, am scris „Your Love” pentru Irina Rimes tot alaturi de Cotoi, am castigat experienta. Am fost si intr-o tabara de scris si deja aveam multe piese, aproape pentru un album. Un fan mi-a scris pe Instagram de Eurovision si ma gandeam ca nu e o idee rea. Am dat un e-mail in seara aia, rapid, si abia a doua zi am anuntat la Global ca m-am inscris pentru Eurovision. Melodia a fost scrisa in tabara de songwriting.

“In semi-finala live de la Torino am avut un atac de panica pe scena, nu mai stiam ce se intampla cu corpul meu. Am respirat adanc, m-am intors spre dansatori si am inceput sa-i incurajez si sa strig ca „o sa iasa bine”.” (Andrei Ursu)

Cum te-ai pregatit pentru Eurovision? Din nou, la nivel local e vazut prost concursul dar este cea mai mare scena pe care poate urca un artist din Europa, e o prestatie urmarita de sute de milioane de oameni.

Dupa ce am fost selectat in semi-finala nationala cu „Llámame”, am interpretat-o live si mi-am dat seama ca trebuie sa o modific putin, am dus-o cu o nota mai sus dupa ce am studiat cele mai bune posibilitati. In acea perioada am facut cursuri intensive de canto, insa imi aduc aminte ca a fost foarte greu sa lucrez cu TVR-ul. Nu a fost greu cu oamenii, ei erau foarte deschisi si creativi, a fost dificil de lucrat cu statul. 

Dupa ce am castigat, ce mi se parea staniu era faptul ca fanii Eurovision te compara direct cu alte tari unde bugetele si productiile sunt mult mai mari si mai impresionante, iar acest lucru iti influenteaza direct sansele de castig. De asta eram foarte frustrati. Ma bucur ca am trecut de selectia nationala ca sa pot vedea ce se intampla in afara. 

Si ai ajuns pe scena de la Torino, unde se desfasura concursul din 2022. Cum te-ai simtit, cum ai facut fata?

In semi-finala live de la Torino am avut un atac de panica pe scena in care nu mai stiam ce se intampla cu corpul meu. Pana acolo am fost bine, insa cand am cantat live, in semi-finala, ne-au pus dupa o pauza publicitara, timp in care noi asteptam intr-un colt al scenei. Atunci am putut sa vad si sa realizez de fapt in ce m-am bagat, vedeam toata multimea in acele 5 minute de asteptare, cei care curatau scena si o pregateau si am intrat intr-o stare de anxietate, intr-un atac de panica. Am respirat adanc, m-am intors spre dansatori si am inceput sa-i incurajez si sa strig ca „o sa iasa bine”. Am intrat pe scena increzatori si ne-am facut treaba. In timpul concertului m-a impresionat foarte tare energia publicului, cat de tare canta lumea, a trebuit sa-mi ajustez mai bine castile ca sa nu-i aud atat de tare. A fost o experienta incredibila. 

In fiecare an la Eurovision sunt de fapt vreo 3-4 castigatori, unul oficial si 2-3 care sunt favoritii publicului si sunt chemati in toate turneele post-concurs, mai ales la Pride-urile din Europa, cu public numeros. Iar tu ai fost unul dintre favoritii publicului din 2022. Presupun ca a fost o reactie neasteptata din partea publicului… peste noapte aveai o multime de fani.

A fost o situatie foarte favorabila pentru mine, eram cumva la inceput, dar nu atat de la inceput incat sa nu am o discografie in spate. Puteam sa propun un concert de 45 de minute, cu piese proprii, tocmai lansasem un EP cu muzica de club, a fost o sincronizare buna. Cand am vazut ca ne-am plasat pe locul 18, nu am fost dezamagit. Am fost foarte fericit ca am intrat in finala, asta era obiectivul principal. Apoi mi-am dat seama ca am fost acel „underdog”, cumva. Ce a urmat a fost incredibil, mai ales in Spania unde am avut multe concerte. Acolo piesa a fost numarul 1 in topul Spotify, dupa am fost in Amsterdam si la toate Pride-urile mari din Europa si la acele Orgullo, sarbatori de celebrare a orasului in Spania, am vazut cat de mult respect au spaniolii pentru artisti. A fost cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat ca artist.

Cum ai facut trecerea la muzica retro, de inspiratie romaneasca? Este neasteptata dar pare organica, autentica si asumata in cazul tau.

A venit dintr-o introspectie puternica referitoare la stilul meu de viata. Daca este cumva stilul meu de viata echivalent cu stilul meu de muzica, am incercat sa fiu cat mai autentic, sa fie muzica aproape de valorile mele. Nu-mi mai place sa ies in cluburi, sa cant muzica house, simt ca nu ma mai reprezinta si ca am consumat perioada aia. Este o muzica pe care o iubesc, iubesc sa o scriu in continuare, dar nu sa o cant pe scena. Insa experienta de concerte live m-a facut sa imi dau seama ce fel de muzica vreau sa scriu, acum cant cu trupa live. Iar faptul ca am fost plecat mult in afara tarii si am avut concerte m-a facut sa-mi dau seama ca nu sunt neaparat fericit daca nu am succes in tara. 

Dupa ce am fost la „Te cunosc de undeva”, am mai castigat ceva public din Romania, insa oamenii ma intrebau de ce nu te aud si aici la radio. Atunci mi-am dat seama ca imi place sa scriu si in romana si am inceput sa studiez muzica romaneasca, sa vad ce lipseste. Am ajuns la muzica Electrocord, de unde s-au tot facut remakeuri si coveruri. Dar nu am vrut sa fac la fel. Pentru ca suntem o armata de scriitori de muzica aici la Global Records, m-am gandit ca putem sa creem noi ceva original care sa sune exact ca in zona respectiva. Eu am crescut cu muzica de petrecere acasa, ai mei ascultau doar astfel de piese. Mi-a venit foarte natural sa scriu „Cantece de inima”, cel mai recent EP al meu. Cred ca faptul ca a venit din mine si a fost super autentic, cred ca asta e reteta mea.

La „Te cunosc de undeva” ai reusit sa-ti arati de fapt mai multe fatete ale talentului tau si sa castigi increderea oamenilor si multi fani.

S-au intamplat lucrurile sincronizat, „Te cunosc de undeva” a venit imediat dupa Eurovision si lumea dupa concurs imi punea la indoiala calitatile de vocalist, chiar si eu faceam asta. Ma intrebam cat pot sa duc cu vocea pe scena, dar experienta de live de dupa, din concerte si apoi de la emisiune, m-au surprins mult. Am crescut mult acolo.

Cat de personale sunt versurile tale si subiectele despre canti?

Ma pun pe mine in acele versuri, dar mai mult intr-un sens pop. Nu merg spre o directie foarte lirica, dar mereu e o doza de personal acolo. De exemplu, cu „Llámame” au venit oameni care mi-au zis ca nu inteleg ce inseamna versurile si ca nu au nici un sens. Cantecul este de fapt o conversatie dintre adultul care suna copilul din mine pentru ca s-a izbit de societate, pus intr-o forma foarte pop si un joc de cuvinte stupid. Acum, cum o percepe fiecare depinde de la o persoana la alta. Pentru mine este un tip de terapie, a scrie astfel de versuri.

„Hai, inima”, din noul EP, vorbeste despre povestea mamei mele care a divortat de tata si o perioada nu si-a permis sa se mai indragosteasca pentru ca spunea ca este batrana si i-a trecut vremea. Acum e intr-o relatie fericita si o vad cum infloreste. Tot ce scriu are o doza personala, chiar daca multi scriitori au impresia ca inspiratia, cuvintele, iti vin usor. Ceea ce iubesc cel mai mult sa fac acum si ce imi place cel mai mult este sa stau in studio si sa scriu muzica.

Ai lucrat mult in spatele industriei muzicale si ai invatat sa faci tot, de la PR si management la impresariat. Dar acum esti in fata, esti pe scena si tot faci o mare parte din ce tine de cariera ta. Pe langa muzica, gandesti toate conceptele, videoclipurile, continutul foto si video, montezi totul. Stii ce ai de facut tu dar si stii ce au de facut si oamenii din jurul tau. Cum se simte?

Da, e foarte tare, dar in acelasi timp este foarte obositor pentru ca devii din ce in ce mai perfectionist. E obositor, dar vine cu foarte multa satisfactie pentru ca ti-a iesit. Sunt foarte perfectionist si e din ce in ce mai greu sa lucreze cu mine. Dar nu o sa-mi cer scuze pentru ca vreau sa iasa cat mai bine lucrurile. Multi artisti mari sunt verticali si perfectionisti, trebuie sa verifici ca totul sa mearga bine si trebuie sa stii putin din fiecare. Nu ai voie sa nu te intereseze, chiar daca nu stii, dar macar sa fii curios. Faptul ca am invatat multe lucruri a fost pentru ca am fost fortat sa-mi creez oportunitati. Am fost pasionat si de fotografie, si de montaj video, de putin din fiecare, mi se pare ca sunt interconectate.

Esti deschis legat de viata ta personala, de faptul ca esti intr-o relatie cu un barbat. Este un lucru foarte foarte curajos pentru Romania si pentru muzica pop. Cum te-a schimbat deschiderea fata de public, esti constient de curajul tau urias?

A venit natural cumva. Nu ma simt neaparat curajos, pentru ca e o schimbare facuta din interior. Pentru mine, viata de acasa e foarte bine, atata timp cat sunt bine si toata familia mea e bine, sunt confortabili cu asta, microclimatul meu este ideal. M-am gandit ca trebuie sa proiectez asta in lume, dar nu ca un carlig, nu ne expunem viata personala pe social media, am zis mai degraba prin ceea ce fac, prin mesajul pieselor, prin clipuri sau prin shooting foto pe care le mai fac cu Vlad (n.r. partenerul de viata). Acum, de exemplu, mergem la Asia Express impreuna. Nu merg in zona de activism, nu imi sta in fire, insa incerc sa fac ceea ce fac ca sa ajut comunitatea, cat pot ca persoana publica.

Cand am montat videoclipul la „Langa tine”, mi s-a parut foarte natural sa folosesc cateva secvente din videoclipuri personale din vacantele cu iubitul meu. Cand am montat mi-am dat seama ca nu s-a mai facut asa ceva pana acum in Romania, desi pentru noi era ceva foarte natural. Mai apoi mi-am dat seama ca mi-e teama ca acest lucru sa imi afecteze cumva relatia cu el. 

Faptul ca el e suficient de puternic, ma inspira. El a vorbit cu familia lui despre acest lucru la 17 ani, eu i-am povestit mamei mele abia la la 30 de ani, cand am inceput relatia cu el. Raspunsul mamei a fost in regula, era bucuroasa ca sunt cu cineva, isi facea griji pentru ca eram singur de prea mult timp. Atata timp cand este bine acasa, imi doresc sa fiu acea persoana pe care mi-as fi dorit sa o vad la 17 ani cand am plecat din Buzau, eram speriat, nu aveam nici un model de urmat si nu credeam ca o sa am vreodata succes. Vreau sa fiu asumat cu ceea ce sunt si cu tot ceea ce traiesc, indiferent de ceea ce cred unii si altii. 

Stiu ca nu poti sa vorbesti despre Asia Express? Dar atat cat poti, cum a fost experienta, ce urmeaza sa vedem?

Am plans foarte mult la Asia Express, o sa ma vedeti bocind intr-una. A fost extraordinar ca mi-am dat seama cat de mult imi place ceea ce fac si ca abia asteptam sa ma intorc acasa, sa continui ceea ce fac. M-am apropiat de Vlad extraordinar de tare, ne-am si logodit la sfarsitul experientei in Asia. Ne-am dat seama ca suntem foarte bine in toate situatiile de criza si ca suntem norocosi sa ne avem unul pe altul. Emisiunea te schimba, e ceva mult mai greu fata de ceea ce ma asteptam. Credeam ca o sa fie mai menajat totul, ca nu o sa fie atat de real. Dar este foarte real. Mi-a luat ceva timp sa-mi revin, sa dorm bine, sa revina adrenalina la nivele optime. 

Poti sa ne vorbesti un pic de „Cantece de inima”, partea doi? Ce urmeaza sa auzim?

Am cantat la cateva concerte deja “Cantece de inima, partea intai” si sunt la un tempo jos. Sunt piese superbe, de stat pe un scaun de bar si cantat, si ma gandeam ca vine vara si oamenii vor sa danseze. Partea a doua va fi usor diferita, merge intr-o zona de synth pop, disco, putin in zona anilor ’80, ’90 si 2000. Sunt 6 piese, nu stiu inca daca vor fi 7, inca lucram la ele. Il vom lansa pe 6 sau pe 7 august, adica foarte curand.

Pentru ce iti esti recunoscator tie?

Ca nu am ales calea usora. Nu am facut compromisuri si nu mi-a fost frica sa muncesc, puteam sa fac lucruri mai usoare, de exemplu sa fac montaje video si sa castig mult mai multi bani din asta. Insa mi-am ascultat mereu vocea interioara si nu am facut compromisuri pentru ceea ce imi doresc. Trebuie sa fii un pic nebun ca sa reusesti ce iti propui. Iar eu sunt nebun pana la capat.

Pe Andrei il puteti urmari pe Instagram si pe siteul lui, muzica ii este disponibila pe toate platformele dedicate, YouTube, Apple Music, Spotify.