Muzica lui Calin Topa ramane cu tine dupa ce iesi din sala mare a Teatrului National I.L Caragiale din Bucuresti, de la super-productia „Exil”, cea mai noua montare a regizoarei Alexandra Badea, cunoscuta mai ales in Franta, unde si-a inceput cariera artistica. Totodata, Calin este parte si din ultima productie a West End-ului londonez, „Orlando”, cu Emma Corrin – castigatoarea Globurilor de Aur pentru rolul Printesei Diana din „The Crown”, unde se ocupa tot de sunet.

De la povestile suprapuse temporal din comunismul romanesc la peste 400 de ani cuprinsi intr-o ora si jumatate pe scena in capodopera scrisa de Virginia Woolf, adaptata de Neil Bartlett, Calin Topa este head of sound in compania lui Michael Grandage, regizorul spectacolului, si supravegheaza suportul muzical pentru intrebarea care planeaza asupra celor doua spectacole: „Cine sunt eu? Cine suntem noi?” – in relatia cu trecutul nostru si familia noastra, dar mai ales, cine vrem sa fim, dupa ce intelegem toata istoria familiei noastre – de unde venim, si incotro ne indreptam.

Dupa ce a vazut ambele spectacole, la Bucuresti si la Londra, urban.ro a stat de vorba cu Calin Topa, compozitor si sound designer, despre povestile muzicale care completeaza jocul actorilor pe scena.

Cand ai inceput sa te exprimi prin sunet si prin muzica?

Indirect, din copilaria mea au facut parte teatrul si radioul. Tata lucra in ambele domenii. Inregistram si incercam sa alcatuiesc ceva din sunete. Asa am ajuns sa descopar despre oameni, identitati, sentimente. Mai tarziu, am strans o intreaga colectie de momente audio, stari, clipe imprimate pe care le puteam accesa la nesfarsit, le simteam ale mele sub diferite forme chiar si muzicale. Iar emotia imprimata pune sunetul in miscare si este transmisa mai departe celui care e interesat sa simta ceva similar. Ma exprim cel mai usor asa, chiar as putea zice ca natural. Iar muzica mi-a fost la indemana pentru ca mama lucra la Scoala de Arte si canta la chitara.

Cand ai compus prima data muzica? Dar in mod oficial, care a fost primul proiect muzical din care ai făcut parte?

 A fost la 12 ani, la olimpiada nationala de muzica usoara, cantam cu vocea atunci si am realizat un instrumental la sectiunea muzica originala. Iar primul proiect muzical pe care mi-l amintesc a fost mult mai devreme, vocea unui personaj dintr-un spectacol muzical pentru copii.

Am vazut in CV-ul tau ca ai studii muzicale incepand cu liceul, apoi facultatea de muzica la Targoviste, masterat la UNATC, si cursuri la Abbey Road Studios, Londra. Pentru fiecare decada muzicala profesionala a ta, care este cel mai important lucru pe care l-ai invatat?

Sa incerc cu perseverenta sa-mi pastrez propriile viziuni, sa inspir si unde am posibilitatea sa integrez ceea ce stiu sa fac.

Avand acest lung parcurs educational in ale muzicii, ai face ceva diferit?

Da, as face, dar nu foarte diferit, m-as orienta catre regie de teatru sau de film.

Care crezi ca a fost momentul care a contribuit decisiv la evolutia ta artistica si la ceea ce esti tu in prezent?

Intalnirea cu Nile Rodgers la workshopurile de la studiourile Abbey Road (n.red.: compozitor si producator american care a lucrat cu artisti ca Diana Ross, Duran Duran, David Bowie, Madonna, Mick Jagger, Christina Aguilera, Lady Gaga, si Daft Punk, printre altii), dar si alte persoane, atat din teatru, cat si din alte domenii, de-a lungul timpului. Cred ca nu un singur moment a fost relevant, ci faptul ca acesti oameni, cu care m-am intersectat, au reusit mereu sa ma provoace artistic.

Suntem familiari cu notiunea de compozitor, dar ce face mai exact un „sound designer”?

Designerul de sunet este, practic, responsabil pentru tot ceea ce are legatura cu sunetul pentru o anumita productie. Creeaza instalatia audio pentru formatul spectacolului, stabileste specificatiile pentru orice echipament de sunet care urmeaza sa fie inchiriat sau achizitionat, precum si pentru supravegherea instalarii sistemelor de sunet. Creeaza efecte, forme sonore, situatii scenice, da sensul interventiilor. Cateodata creeaza sunete daca este necesar, si lucreaza in paralel cu regizorul si compozitorul.

In ultimii 10 ani, cariera ta a fost legata constant de muzica si sunet, ai lucrat in cele mai marcante productii TNB. Cum ai ales nisa spectacolelor/ filmelor pentru creatia de muzica?

Nu e ceva ce am ales, teatrul este ceva de la care am pornit, imi este familiar. Ofera libertate si o paleta larga de situatii in care se lucreaza cu vulnerabilitatea si intensitatea emotiilor umane.

Dezvolta actorii o relatie si cu muzica spectacolului? Cum simti ca se raporteaza actorii la muzica intr-o piesa? Dar in film, cand muzica este adaugata ulterior?

Dezvolta, pentru ca in primul rand pe scena totul se intampla live, si cumva, asemeni unui personaj, de multe ori, muzica da tonul, atmosfera devine partener de scena. Ca sound designer si compozitor, intri in lumea personajelor, ajuti sa creezi un spatiu in care actorul sa se poate simti in siguranta sa creeze. In film e putin diferit. Ajuti regizorul, care a gandit in prealabil totul, si poti sa construiesti  sau sa intaresti o stare, actiune, scena. Este un proces foarte important care rezolva multe situatii.

Lucrezi si pentru Michael Grandage Company, compania care a pus in scena de curand „Orlando”, spectacolul in regia lui Michael Grandage si adaptarea lui Neil Bartlett cu Emma Corin in rolul principal care se joaca in West End la Londra. Cum ai ajuns in aceasta companie?

Imi doream demult sa lucrez si sa experimentez modalitatea de lucru in Londra, si mai ales in partea de musical-uri, de WestEnd. Intamplarea a facut ca eram in Paris la noua premiera a Alexandrei Badea, am primit un telefon de la Paul Groothuis, pe care l-am cunoscut anterior la un interviu, el fiind unul dintre pionierii sound designului din Marea Britanie, si m-a intrebat la ce mai lucrez anul asta, pe unde sunt, si daca pot veni la Londra sa-i vad ultimul spectacolul de la Donmar Warehouse, „The Band’s Visit”. Asa am decis sa ma mut in Londra. Dupa spectacol, am facut cunostinta cu sound designer-ul Rob Bettle, care m-a intrebat daca as fi interesat sa lucrez alaturi de el, pentru Michael Grandage Company la spectacolul „Orlando”.

Cum a decurs intalnirea ta cu Emma Corin? Cum ai descrie personalitatea ei? Povestesti cu ea si lucruri la care lucrezi tu, de exemplu, i-ai prezentat povestea „Exil”?

Pe Emma am intalnit-o la repetitii, lucram impreuna, este foarte cool, sensibila, este in plina exprimare artistica si extrem de talentata. Da, am povestit si de „Exil”, pornind de la discutii despre revolte interioare, libertatea de exprimare, despre prezentul la care ne raportam astazi, despre cine suntem si dorinta de schimbare si normalitate. Asa am ajuns sa observ legaturi intre proiecte.

Dar cum ai gandit intreaga abordare muzicala pentru spectacolul „Exil”? Care au fost sursele de inspiratie?

O sursa buna de inspiratie a fost sa fug de orase si zone aglomerate. Nu ma simt in largul meu in prezenta constiintei colective. Mai mult am simtit, a fost o abordare mult mai instinctiva, incercam sa imi dau seama ce pot sa uniformizez, ce intensitate au scenele.

Ca metoda, am rugat-o pe Alexandra Badea sa inregistreze o lectura, ca sa imi dau seama directia personajelor si povestii, m-am legat de perioadele in care se desfasoara actiunea, de amintirile personajelor, de relatiile dintre ele si mi-am dat seama ca ajung la ceva mai profund daca ascult povestea din perspectiva autoarei.

Am compus muzica in diferite perioade si locatii, inainte sa ajunga productia pe scena. O parte din compozitii le scriam chiar la repetitii in timp ce urmaream actorii, observand relatiile si intensitatea dialogului. Cand am ajuns la scena, am incercat sa nu aglomerez cu nimic, ci doar sa sustin si asa a trebuit sa renunt la cateva bucati din ceea ce am compus pentru „Exil”. Ulterior, pentru a ajunge la public, mi-a venit ideea sa le pot pune in format intreg pe un album si sa poata fii accesibil. Albumul se poate descoperi aici.

De unde ideea unui album dedicat al spectacolului si imprimarea lui pe disc?

A venit de la public si dintr-o dragoste fata de teatru si fata de meserie. In decursul timpului, mi-am dat seama ca vrei sa iei ceva cu tine dupa spectacol, ceva simbolic, sa iti amintesti de experienta, sa o retraiesti si cred ca muzica livreaza cel mai intens asta. Spectatorul are astfel si posibilitatea de a asculta albumul integral pe Spotify si in curand se va putea achizitiona pe vinil, intr-o serie limitata de 100 de bucati. 

Care a fost cea mai mare provocare muzicala de pana acum? De ce?

Nu vreau sa sintetizez, fiecare etapa noua e automat o noua provocare. Acum lucrez la o instalatie audio itineranta, ce necesita pregatirea unui repertoriu original si pregatirea unui cor de 10 persoane, tot ce tine de productie, design, de la crearea repertoriului pana la recording si tehnica.

 La ce proiecte lucrezi in prezent?

Colaborez cu compania Sound Quiet Time in Londra in diferite proiecte, care are un portofoliu axat pe spectacole ca „Life of Pi” sau „Frozen”, care inca se joaca in West End. Totodata, sunt head of sound la spectacolul „Orlando” in regia lui Michael Grandage, care inca se mai joaca si lucrez la muzica unui film cu un regizor american, iar in paralel incerc sa concretizez proiecte personale.

Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva din ce ai realizat in anii acestia, pentru ce ti-ai fi recunoscator?

Ma amuza intrebarea si-mi vine sa raspund cu un citat al unui mare poet al generatiei mele, ”I want to thank me for just being me at all times”.

Spectacol „Exil” in regia Alexandrei Badea este in prezent in stagiunea TNB, detalii aici, iar „Orlando” se joaca la Garrick Theater din Londra pana pe 25 februarie 2023, detalii aici.

Credit foto: Jack Orton / Calin Topa