INTERVIU. Cosmin Cabaroiu, proiect foto Bucharest Wasted Youth: Sunt foarte bucuros ca reusesc sa promovez orasul in felul meu, sa dau ceva inapoi.
Un proiect foto care ilustreaza Bucurestiul isi face simtita prezenta pe Instagram, insa povestile din spatele fiecarei poza cu o cladire-bloc a capitalei sunt mai mult decat o plimbare in trecutul nu foarte indepartat.
Cosmin Cabaroiu este de profesie graphic designer si a crescut in Bucuresti, iar Bucharest Wasted Youth este proiectul sau prin care creeaza un microcosmos format din cladiri-simbol ale cartierelor muncitoresti bucurestene.
Ce este Bucharest Wasted Youth? Cum a aparut?
La nivel de concept, BWY a aparut acum 4-5 ani cand tot experimentam diverse stiluri de fotografie si editare care sa ilustreze cat mai bine imaginea pe care atat eu cat si alti prieteni din generatia mea o avem legat de orasul vechi cu ecouri comuniste in care ne-am nascut si am crescut versus orasul modern, vibrant si multicultural care incearca sa fie acum. Pe vremea respectiva pozam cladiri si cartiere din Bucuresti si incercam sa le editez ca si cum fiecare ar fi un microcosmos de sine statator.
Ideea pentru stilul actual am avut-o undeva prin toamna anului trecut. Eram la Piata Natiunilor Unite si am vazut cum cladirea Gioconda (cea mai inalta cladire din zona) statea singular. Am pozat-o si am editat fotografia in acest stil minimal care acum e marca BWY. Nici in ziua de azi n-am postat acea poza, dar, cel putin, mi-am validat ideea.
Inainte de pandemie aveam o serie de poze in arhiva cu care am inceput, dar rezerva s-a epuizat rapid si a trebuit sa ies sa fac poze noi. Se simtea usor straniu sa ma plimb printr-un oras pe care pana atunci il stiam aglomerat si vibrant, dar care dintr-o data avea un vibe de orasel de munte in afara sezonului. Insa aveam masca la mine si pozam. Pozam atat cladirile cat si strazile goale. A fost o perioada foarte stresanta dar si extrem de productiva din punct de vedere creativ pentru mine.
In ce cartier ai crescut? Cum s-a schimbat cartierul?
De la varsta de 1 an pana la 7 ani am crescut in Berceni (mai exact Blvd. Alexandru Obregia, fost Metalurgiei). Senzatia cea mai puternica pe care mi-a dat-o mereu este a unui cartier incet, batranesc, aglomerat de masini pe trotuar, dar verde. Nu aveam copii cu care sa ma joc asa ca petreceam mai toata ziua desenand sau plimbandu-ma cu matusa mea prin cartier.
Am vazut si lucruri mai dubioase, mai ales pe la inceputul anului 2000. Nu doar o data am dat peste seringi in scara blocului sau la baza bordurilor. Stiu ca prin vremea aia am si pierdut un prieten de familie din cauza valului de heroina care a trecut pe la noi.
Un alt lucru care mi-a lasat o amprenta in memorie era si numarul foarte mare de copii ai strazii. Majoritatea se strangea in fata supermarketului de vis-a-vis de blocul in care locuiam. Cerseau la intrare. Ce ma impresiona atunci era ca majoritatea era de varsta mea. Am realizat ani mai tarziu ca erau un produs al politicii comunistilor de a interzice avorturile si a saraciei anilor ’90, un mix de factori care a facut ca acesti copii sa ajunga pe strazi.
O parte din inspiratia mea de acum vine din anii aceia, ani ai contrastelor.
„Au fost si ani mai rai, dar per total orasul a fost bun cu mine. Cand eram mai tanar imi placea sa compar Bucurestiul cu orasele din vest: Londra, Paris si mai ales cu orasele americane. Lucru total gresit.„
In prezent, blocurile au inceput sa fie termoizolate si renovate, parcarile au fost remodelate, s-au pus bolarzi pe trotuare, iar spatiul verde din mijlocul bulevardului are gazon. Pe copiii strazilor nu-i mai vezi. Asta pentru ca au crescut, altii au plecat (sper catre mai bine). Nu mai trec atat de des prin cartierul copilariei si nici nu mai am prieteni din zona (s-au mutat intre timp) dar cel putin vizual, cartierul, asa cum e el acum, iti da o senzatie de speranta, un lucru cu care nu as fi asociat zona aia acum 5-6 ani.
Ce reprezinta Bucurestiul pentru tine? De ce il iubesti?
In primul rand reprezinta senzatia de „acasa”. Au fost si ani mai rai, dar per total orasul a fost bun cu mine. Cand eram mai tanar imi placea sa compar Bucurestiul cu orasele din vest: Londra, Paris si mai ales cu orasele americane. Lucru total gresit.
In perioada adolescentei am inceput sa ies usor-usor din cartier si sa descopar noi zone din oras,
sa-mi cultiv usor gustul si sa aflu despre istoria Bucurestiului. M-am indragostit de un oras eclectic, care are zone in care cladiri din secolul XIX stau langa cladiri din perioada interbelica, sau zone in care langa o cladire in stil brutalist sta fix langa o cladire moderna.
Cum ai descrie Bucurestiul cuiva care viziteaza orasul pentru prima data? Dar unui strain?
Am intalnit multi oameni care pleaca de la ideea ca Bucurestiul este un oras prea aglomerat, prea agitat, poluat si coplesitor. Sigur, este si toate astea pe alocuri, dar asta vine odata cu teritoriul, cum s-ar zice. Ca orice metropola din lume e la fel.
Luat la pas, are atatea peisaje diferite de oferit. De la centrul istoric la strazile adiacente de pe Victoriei, cu barurile hipsteresti, de la forfota creata de adunatura de oameni din fiecare seara in Piata Constitutiei la intimitatea unei plimbari printre casele interbelice din cartierul Cotroceni, de la cartierele rezidentiale din Rahova sau Ghencea la Parcul Herastrau (cel mai mare parc european din interiorul unui oras) sau Parcul Natural Vacaresti.
Recomand si o plimbare cu autobuzul turistic, iti ofera o perspectuva interesanta. Fac cu el cate un tur al orasului o data pe an si, de-a lungul timpului, am intalnit turisti romani sau straini absolut fascinati de oras. Iar pentru cei care vor o istorie mai aprofundata, in ultimii ani au aparut si tururi la pas organizate de Edmond Niculusca (prin asociatia ARCEN) sau de Cristi Radu.
Optim ramane, ca turist local sau strain, sa ai un localnit care sa iti prezinte orasul.
“Mi-am luat un DSLR imediat dupa liceu si am iesit cu el prin oras. Faceam poze prietenilor, dar incercam mereu sa gasim zone interesante pentru background. Ani mai tarziu, fundalul a intrat in prim-plan.”
Te concentrezi pe cladirile construite in perioada comunista, pe care apoi le colorezi. De ce
nevoia de culoare in fotografiile tale?
In primul rand, am primit comentarii legate de faptul ca denumirea corecta este de „cladire socialist-modernista/colectiva”. Si eu folosesc termenul de „cladire comunista”, dar numai intr-un context emotional/artistic.
Desi fotografiez orice cladire din oras care mi se pare interesanta, cea mai recenta serie (The Communist Utopia Series) a fost legata strict de constructiile din perioada comunista. Emotional sunt cel mai legat de acest stil pentru ca in astfel de cladiri am crescut si mi-am petrecut copilaria.
Am simtit nevoia sa le pun intr-o alta lumina, una mai colorata si mai optimista. O lumina diferita fata de cliseul „cladirilor comuniste gri”.
Planuiesc sa vin si cu alte serii in viitor: o serie pre-postbelica si una moderna.
Cand ai inceput sa faci primele fotografii cu orasul?
Mereu am cochetat cu fotografia. Adevarata mea pasiune este designul grafic, iar fotografia a venit ca factor complementar, astfel incat sa am material nou si original pe care sa il pot edita.
Mi-am luat un DSLR imediat dupa liceu si am iesit cu el prin oras. Faceam poze prietenilor, dar incercam mereu sa gasim zone interesante pentru background. Ani mai tarziu, fundalul a intrat in prim-plan.
Acum 3 ani am facut o mini-serie de poze pe film, sub forma unor colaje cladiri/oameni/copaci. Cred ca dupa sau, de ce nu, in paralel cu BWY, ideea asta de colaje ar putea deveveni o serie pe care as vrea sa o continui.
Ce feedback ai primit pana acum pentru proiect?
Pozitiv si constructiv. Sincer, m-am simtit chiar coplesit si inca simt. Am primit o multime de mesaje de la oameni din tara, cat si la straini, in care imi spuneau cat de mult le place proiectul.
Am vorbit cu britanici, francezi, germani, toti nerabdatori sa vina aici sa le arat si sa cunoasca orasul. Am vorbit cu croati, sarbi sau bulgari cu care am schimbat experiente si povesti. Am vazut oameni care aveau ca wallpaper pe telefon cladirile editate de mine. Am avut parte de un feedback minunat din partea unor curatori ai istoriei Bucurestiului, feedback si pareri la care chiar tin.
Spui in descrierea proiectului ca este o scrisoare de dragoste pentru oras. Ce ti-ar placea sa-ti raspunda Bucurestiul la aceasta declaratie de dragoste vizuala?
Pana acum Bucurestiul a fost bun cu mine. Sunt foarte bucuros ca reusesc sa promovez orasul in felul meu, sa dau ceva inapoi. Am incercat sa fac proiectul asta din inima si sa arat orasul asa cum e, dar, in acelasi timp, sa-l ilustrez intr-o ipostaza din care lumea nu e asa obisnuita sa il vada. As vrea ca oamenii sa aiba ocazia sa se concentreze pe fiecare cladire in parte.
Dar cel mai important mi se pare sa intelegem ca orasul este format si din oameni. Cladirile doar ne oglindesc noua starea. Vad prea des cladiri frumoase si interesante, dar incadrate in categoria cu risc seismic mare. Riscam sa ne pierdem o mare parte din patrimoniu la primul cutremur mai intens si uitam ca Bucurestiul este capitala europeana cea mai predispusa la cutremur. Lucrul asta ma frustreaza enorm. In acelasi timp vad un oras sufocat de trafic, cu masini parcate pe trotuare, care dau un aer incarcat si dezordonat. Vad parculete de cartier construite kitschios, prea putine spatii verzi sau lipsa pistelor pentru biciclete.
Dar ca sa termin pe o nota optimista: Orasul s-a maturizat enorm in ultimii 10 ani, cultural, artistic, culinar, al divertismentului. Sper doar ca si administratia locala sa fie constienta ca inca avem nevoie de investitii mari in infrastructura si in consolidarea structurala a cladirilor cu risc seismic ca sa ne putem bucura si mai mult de orasul asta in anii ce vor urma.