Din acest week end avem pe marile ecrane filmul „Monstri”, o poveste despre un cuplu aflat la 40 de ani care, desi e format din doi oameni care se iubesc si se respecta, se afla in pragul despartirii. Filmul e povestea a 24 de ore din ceea ce ar putea fi ultima lor zi impreuna prezentata din trei perspective: asa cum e vazuta de ea, de el, dar si de rudele apropiate.

„Monstri” e un film despre adevarul relativ al fiecarei povesti, despre sinceritatea pana la jumatate exprimata, despre judecata nedreapta in lipsa unei perspective complete a faptelor.

Cei doi actori care interpreteaza sotul si sotia in „Monstri” sunt Cristian Popa si Judith State. Filmul a fost premiat la Berlinale in primavara, a avut cronici foarte bune in presa internationala (aici o cronica din Variety) si are un parcurs foarte frumos la festivalurile internationale.

In rolul sotului, pe nume Andrei – careia sotia ii spune Arthur, sugerand viata lor paralela departe de restul lumii – e Cristian Popa, pe care multa lume il stie din seriale de televiziune ( „In familie”, „Secretul Mariei”), multe reclame si multe spectacole de teatru, actor care in ultimii ani a inceput sa lucreze foarte mult international – l-ati vazut in productia pentru Amazon, „Comarade Detective”, are roluri mari in seriale de televiziune italiene si, iata, la aproape 40 de ani, primul lui rol principal intr-un film romanesc.

Povestea lui Cristian Popa e despre rabdare, perseverenta, lupta pentru adaptare cand nu esti la fel cu restul lumii. E un parcurs cu care se intalnesc multi artisti, unii au rabdare si ambtia sa lucreze mai departe cu ei si in meseria lor pana vor fi validati de comunitate, altii se pierd pe drum.

Cristian Popa are primul lui rol principal intr-un film romanesc, premiat international, la aproape 20 de ani de la debutul in actorie.

Marius Olteanu (n.mea. regizorul filmului) a vazut pentru casting aproape 40 de actori. Simona Ghita (directoarea de casting) i-a spus despre mine si prima lui reactie a fost „ Nu, pentru ca e prea frumos”.

 Foarte multa vreme s-a vorbit despre tine in contextul „actor frumos” si multe dintre rolurile tale au avut la baza chipul tau care nu e „romanesc”, imaginea de „sex simbol”. Ti-a facut bine sau rau frumusetea ta?

„Chipul meu mi-a adus si job-uri in reclame si in seriale tv, dar nu mi-a facut intotdeauna bine. Uite, la „Monstri”, Marius Olteanu (n.mea. regizorul filmului) a vazut pentru casting aproape 40 de actori. Simona Ghita (directoarea de casting) i-a spus despre mine si prima lui reactie a fost „ Nu, pentru ca e prea frumos”.

Si, de fapt, la Simona ajunsesem pentru un alt casting, la un serial tv unde ei cautau actor pentru un personaj care era vesnicul student de 30 de ani, avea o secventa in care aparea la bustul gol, ii spunea „gogosica” unei tipe.

Cand mi-a trimis scenariul, mi-am permis sa o refuz. Aveam 38 de ani atunci, am fire de par alb, am riduri. Nu merg la sala. Nu sunt gras sau ceva, dar… nu mi se potriveste. Si ea nu s–a suparat. A insistat insa la Marius pentru acest rol si el m-a chemat la proba.

Si cum a fost proba, cum l-ai convins?

Mi-a dat o secventa in care vorbeam foarte mult, povesteam un vis horor. In dimineata de casting aveam o incarcatura emotionala aparte, cumva din concentrare, dar si din context pentru ca tocmai terminasem la Ploiesti, Unchiul Vania unde joc Astrov Mihail Lvovici.

Si in timp ce spuneam textul, cu Marius si Simona care ma filmau, am simit ca se creeaza o energie, ca e bine. Marius mi-a zis mai tarziu ca, atunci, cu mine textul a capatat sens.

M-a chemat peste o saptamana, am repetat cu actrita care era in plan pentru rolul principal feminin, am inceput sa ma intalnesc si cu Serban Pavlu si eu tot il intrebam, pentru ca nu mi-a zis niciodata direct, dar joc in film? Sunt in proiect?

Mi-a raspuns razand la un moment dat: „Da, pentru ca de asta te chem”.

In 2005, cu Adam Geist (regia Radu Afrim) la Braila, tu si colegii tai de clasa de la Iasi erati eroii adolescentilor. Veneau la spectacole de 10 ori consecutiv, acolo a inceput sa creasca aura ta de sex simbol.

Atmosfera ca la Braila in acei ani n-am mai intalnit niciodata apoi in teatru. Adolescenti foarte pasionati de teatru, care veneau la spectacole, ne cereau autografe, eram prieteni cu ei. Imi aduc aminte ca imi facuse Radu Afrim niste fotografii, eram super sexy, si m-am dus cu ele la agentiile de casting. Vazusem eu un film cu Colin Farell si m-am zis „asta de ce poate asa, ia sa incerc si eu”. Cred ca au ras aia de au fost pe jos si eu e foarte posibil sa-mi fi facut un deserviciu. Mai tarziu au inceput sa-mi spuna „nu esti bun pentru film romanesc pentru ca tu arati ca la New York”. Dar eu pot sa vorbesc modoveneste, sunt de la tara si le-am spus: „Daca sunt la mine in sat si ma imbrac cu hainele de gradina si muncesc, crezi ca oamenii care trec pe strada zic ‚ ia uite-l pe Cristi Popa ce fata de New York are?!” Sunt -pur simplu – Cristi care munceste…

Dar tu nu ai fost niciodata genul foarte sociabil, care sa vorbeasca mult, cu toata lumea, sa se imprieteneasca usor cu oamenii pe care-i intalneste.

M-am schimbat odata ce am devenit parinte, am un baiat de 14 ani si o fetita de 5 ani jumatate, pentru ca mi-am dorit sa-i invat sa fie mai relaxati in a-si exprima emotiile. Le spun usor te iubesc, ii invat sa vorbeasca liber despre emotiile lor.

Cand eram eu copil in familia noastra a fost despre „sa nu ne aratam emotiile”, iar pe mine nu m-a ajutat asta mai departe. Eu nu i-am zis niciodata mamei te iubesc. Am realizat mai tarziu ca, in facultate, cand veneam si plecam de acasa nu mi-am imbratisat niciodata parintii. Acum vreo 3-4 ani am pupat-o pe maica-mea la o despartire si a incercat sa se eschiveze, era uimita, nu stia sa primeasca afectiunea. Cu tata dau noroc, dupa 30 si ceva de ani.

Crescut asa, la tara, pe camp cu prieteni putini cu care vorbeam foarte putin in propozitii simple, mi-a fost foarte greu sa ma adaptez cand am venit in Bucuresti, la 22 de ani. Am avut nevoie de 5-6 ani sa am curajul ca intr-o conversatie sa ma uit in ochii omului, direct.

„M-am intalnit cu un baiat mut, cu care am dormit afara pe peron, fiecare pe cate banca; ne-am inteles din semne. Dimineata am mancat impreuna. Atunci am mancat pizza prima data. Aveam 18 ani.”

Dar cum ai ajuns tu de la tara, dintr-un sat de langa Tecuci la actorie la Iasi?

Mie imi placeau geografia, istoria si literatura si ziceau sa ma fac profesor… Eram tocilar la scoala, m-am uitat in catalog acum, la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului,  aveam 9 si 10 si la matematica, la romana la fel…

Dar dincolo de scoala ma uitam foarte mult la filme, la telecinemateca, imi placeau mult filmele cu Alain Delon si Belmondo si, prin clasa XI-a, am decis ca vreau sa ma fac actor. Si m-am dus la examen fara pregatire, fara nimic.

 Cand m-am dus la Iasi sa ma inscriu la facultate am ajuns cu o zi inainte de termen si nu au vrut sa-mi primeasca dosarul. Si ca sa nu ma intorc acasa, la Munteni, am dormit in gara… M-am intalnit acolo cu un baiat mut, cu care am dormit afara pe peron, fiecare pe cate banca; ne-am inteles din semne. Dimineata am mancat impreuna. Atunci am mancat pizza prima data. Aveam 18 ani.

Te-ai gandit ca pentru rolul acesta din „Monstri”, pentru Andrei/Arthur te-ai sprijinit involuntar pe inadecvarea ta naturala, simtul tau ca nu apartii in totalitate acestei lumi din Bucuresti? Pentru ca si Arthur in felul lui, din alte motive, se simte inadecvat cu mediul in care traieste…

Si Marius mi-a zis asta… E un rol pe care l-am simtit, a venit la timpul potrivit sa am resursele emotionale sa-l pot face si ii multumesc lui Marius si ca a lucrat cu atentie si intelegere cu mine, dar si pentru rabdarea lui de a ma lasa sa construiesc cu lumea mea interioara personajul. Marius a lucrat foarte atent, cu gesturile, cu replicile, cat de mult trebuie taiat cadrul, era la milimetru. A fost foarte fin in tot ce am lucrat, „fine cuisine” ca la marile restaurante.

Cand am fost la Berlin la festival,  evident ca am fost stanjenit putin… Am si gresit de emotii la o intrebare despre cat de greu e rolul si cum a fost sa joc un personaj gay intr-o tara ca Romania. Eu am raspuns „it was only my job”. Am vrut insa sa spun altceva, am vrut sa spun ca am avut o responsabilitate, ca profesionist, ca am incercat sa-mi fac treaba intr-un job pentru care mi s-a acordat increderea.

Dar am invatat din experienta si, la Taipei, m-am simtit mult mai responsabil cu rolul meu de a transmite mesaje pentru aceasta comunitate. Veneau adolescenti sa dau autografe, ma intrebau despre cum este comunitatea gay din Romania si simteam, dincolo de intrebarile lor, ca ei cauta un mentorat, o validare legata de identitatea lor sexuala. M-am simtit protectorul lor cumva,  erau oameni care evident aveau nevoie de sprijin.

Cum ai ajuns sa faci filme in Italia?

Am un agent acolo. Mi-a spus cumnatul meu ca sunt o multime de romance pe la televiziunile italiene si cand m-am dus intr-o vacanta la Roma, am vrut sa merg la agentii de casting… Am nimerit la o casa de productie, nu la una de casting, dar doamna de acolo, foarte amabila, a sunat agenti de castig. Asa m-am intalnit cu doi agenti. Cu unul am facut o greseala mare, cel care e si agentul Madalinei Ghenea. Celalalt e acum agentul meu.

Secretarul agentului Madalinei Ghenea mi-a zis sa-i trimit cv-ul meu si eu –am replicat „a, e pe site-ul meu”. Evident ca nu se face asa ceva, trebuia sa am totul pregatit si sa-i trimit imediat. Dar din greseli inveti…

Am facut trei seriale in Italia si tocmai am terminat o miniserie politista care o sa aiba premiera anul viitor, unde joc alaturi de o vedeta italiana foarte populara in acest moment – Paola Cortellesi.

Bine, am facut inainte cursuri la Institutul Italian, am luat ceva basic si m-am dus pe trei module…

Tocilarul clasei tot tocilar ramane

(rade) Da, eu si acum imi dau seama ca trebuie sa vad scris ca sa pot sa invat ceva, nu pot doar dintr-o versiune audio. Tot tocilar sunt, asa m-am format.

Si in Romania ce joci? Ce pregatesti nou?

Joc la Teatrul din Ploiesti unde sunt angajat in „Menajeria de sticla” si „Unchiul Vania”, ambele in regia Sanzianei Stoican, „Cand ploaia se va opri” – regia Radu Afrim, Avarul – regia Cristi Juncu…. si la 38 de ani am facut un rol principal. A trebuit sa vina un macedonean, Aleksandar Ivanovski, ca sa ma vada altfel si sa joc in „Miere Salbatica”, o reinterpretare a lui Platonov…

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Apoi repet pentru unteatru Domnisoara Christina in regia lui Iris Spiridon, si impreuna cu colegul meu de la Ploiesti Dragos Campean, care e si regizor, lucram la o comedie – Week end Comedy – pe care planuim sa o ducem si in tara.

Pe Cristian Popa il vedeti din acest week  end in cinematografele din toata tara in filmul Monstri, alaturi de Judith State, Serban Pavlu si Dorina Lazar, in regia lui Marius Oltean.