Dana Marineci, actrita de teatru, film si TV, stabilita in Bucuresti, revine intr-un nou rol intr-un lungmetraj. Angajata a Teatrului Excelsior din Bucuresti, Dana a mai jucat in filme precum „Inimi Cicatrizate”, „Toni Erdmann”, „Dirty God”, „Cobain”.

In filmul „CLASAT”, care va fi accesibil online doar in perioada 24-27 aprilie, pe site-ul clasat.ro, in sistem VOD, Dana Marineci este Andreea Mitu, directorul de comunicare al companiei Futura AI, vocea oficiala a unui sistem care nu spune niciodata mai mult decat trebuie. Calma, eficienta, cu un zambet neutru bine calibrat, Mitu este chipul unei corporatii care vorbeste mult fara sa spuna nimic. Raspunsurile ei par transparente, dar sunt construite cu precizie pentru a evita orice bresa. Reprezinta acel tip de putere tacuta care nu se enerveaza niciodata, dar nici nu cedeaza. In interviul cu Vanatoru, pare deschisa, dar devine rapid inabordabila.
Dana Marineci aduce o finete amenintatoare acestui rol, reusind sa creeze un personaj care te face sa te intrebi: cat stie, de fapt, si cat decide sa nu spuna?

Lungmetrajul „CLASAT”, scris si regizat de Horia Cucuta si George ve Gänæaard, a fost desemnat la TIFF 2024 drept „Cel mai bun film romanesc” din sectiunea „Zilele Filmului Romanesc”.

Cum a fost pentru tine, intalnirea cu proiectul CLASAT si personajul Andreea Mitu, directoare de comunicare a companiei Futura AI? Ce te-a atras cel mai mult la scenariu si cum s-a conturat acest personaj? Cum a fost colaborarea si perioada filmarilor?
In august 2023, Horia mi-a scris pentru a ma coopta in proiectul lor „super indie”. Mi-a spus ca, impreuna cu George, au scris un scenariu de lungmetraj, ca vor sa-l filmeze in toamna, ca inca nu au tot castul definitivat, dar ca Daniel Popa va fi in rolul jurnalistului Gabriel Vanatoru si ar vrea sa o joc eu pe Andreea Mitu, directoarea de comunicare a companiei Futura AI. M-am entuziasmat. De ei (Horia Cucuta, Alin Boeru, Vlad Ghinea, George Ganeeard) ma leaga o istorie profesionala ce se intinde pe parcursul a 10 ani in care am facut scurtmetraje impreuna, animatii, au fost sa ma vada la teatru, am devenit prieteni.
Le apreciez si le admir foarte mult anduranta, pasiunea, rezilienta si credinta in ceea ce au de transmis lumii. Drept urmare, vestea ca vor face primul lungmetraj si ca isi doresc sa joc in el mi-a adus multa bucurie. Apoi, am citit scenariul. Subiectul era extraordinar. Forma lui de fake documentary mi s-a parut o provocare reala atat pentru actori, cat si pentru George si Horia. Cat despre ce aveam eu de jucat, nu ma mai intalnisem niciodata cu acest gen de personaj, nici in teatru, nici in film: calculat, fara excese, pregatit pentru situatii limita.
Cand ma gandeam la Andreea Mitu si la cum as putea sa o joc cat mai credibil, imi venea mereu in minte ideea ca ea respira mult mai lent decat alti oameni, respira pana la capat, isi da timp sa proceseze foarte bine orice informatie inainte sa vina cu un raspuns. Treaba cu respiratia poate parea o prostie, dar eu cred ca m-a ajutat sa-mi imaginez un ritm interior specific personajului. Am mai facut ceva. Am invatat textul cu mult timp inainte de filmare. Am avut mult text si cu termeni specifici. Pentru a-l putea topi si pentru a curge cat mai natural, l-am repetat saptamani intregi. Totusi, cel mai important aspect in intregirea rolului, a fost intalnirea cu Daniel Popa. Cand ai un partener de joc atat de bun, ai rolul pe jumatate facut.
Am filmat toate scenele mele intr-o singura zi. Am venit la filmare cu emotii si am plecat de acolo cu bucuria intalnirii unui actor fantastic, a unei echipe care a stiut sa-si vada de drum in ciuda oricaror impedimente, pe scurt, a unor oameni care au fost si vor ramane o reala sursa de inspiratie pentru mine.
In ce masura crezi ca are personajul tau vreo mustrare de constiinta privind rolul ei de-a apara/ reprezenta o companie asupra careia planeaza suspiciunea de a fi implicata intr-o ilegalitate, de a fi complice la o musamalizare de proportii? Care e sistemul ei valoric si cum ai reusit sa redai asta?
Sincer, eu nu cred ca Andreea Mitu este genul de personaj care duce mari lupte de constiinta. Si nici nu cred ca functioneaza pe sistemul clasic de vina si remuscare. E o femeie care si-a construit un sistem de valori propriu, in care loialitatea fata de companie primeaza si de la care nu are de gand sub nicio forma sa abdice. Ea nu-si permite sa fie empatica, pentru ca asta ar putea destabiliza mesajul pe care ea il are de transmis. Are un unic moment in care te-ar putea pacali ca devine empatica, dar si pe acela eu mi l-am tradus ca fiind planuit.
Din punctul de vedere al jocului, ce am incercat eu sa fac a fost sa ma joc cu ideea de control: al privirii, al gesturilor, al vocii si al pauzelor. De asemenea, am incercat s-o las, pur si simplu, sa functioneze in interiorul acelui sistem propriu de valori.

Cat din personajul Andreei crezi ca se regaseste in viata reala, in companii, in diverse meserii?
Cred ca Andreea Mitu e genul de personaj frecvent intalnit in institutii si in companii si, mai ales, in politica. E foarte usor de recunoscut in toate comunicatele de presa in care nu se spune nimic, in care nu se raspunde la intrebari importante si unde se incearca in permanenta musamalizarea adevarului. Vorbim, practic, despre angajatul antrenat sa spuna exact cat trebuie, sa pastreze aparentele si care, orice s-ar intampla, nu-si iese din rol. Fiecare companie il are pe al ei.

Care e relatia ta cu tehnologia si cum te ajuta in meserie?
Sunt dependenta de telefon, probabil si de retelele de socializare, dar mi-e foarte greu sa recunosc asta. Nu sunt genul care sa posteze des, dar ma poate prinde foarte usor treaba cu scrollatul. Gasesc in permanenta scuze, cum ar fi cea mai populara printre actori: cum ca retelele de socializare m-ar ajuta sa-mi promovez munca sau ca aflu lucruri importante despre breasla, evenimente etc. Cu toate astea, am exemple in jurul meu de colegi actori care nu sunt activi pe social media si asta nu-i face mai putin up-to-date sau mai putin notorii. Totusi, tehnologia ma ajuta enorm sa ma organizez, sa ma informez si sa pastrez contactul cu foarte multi oameni. Imi place mult, nu o sa mint.

Ce te ingrijoreaza, in privinta modului in care tehnologia pe baza de AI este sau poate fi folosita?
O sa raspund mai intai din perspectiva mea de artist: ma sperie felul in care AI-ul poate inlocui lucruri profund umane, imperfecte, de altfel, cu ceva uniformizat si lipsit de emotie.
Au inceput deja sa se intample lucruri alarmante. Faptul ca ti se cloneaza vocea si apoi este folosita fara sa mai ai drept de autor, este ceva sinistru. Si se intampla deja in Romania. Cu siguranta e nevoie de niste reglementari clare in domeniu.
Apoi, intorcandu-ma la CLASAT, ma sperie cat de usor se pot normaliza niste decizii luate de niste algoritmi. In film, se vorbeste mult despre cum A.I.-ul eficientizeaza multe procese de lucru, dar eficienta fara etica devine o forma de abuz.
Trei motive personale pentru care recomanzi vizionarea filmului CLASAT?
● In primul rand, e un film curajos atat ca subiect, cat si ca forma.
● Apoi, pentru ca este un film care are tensiune, care te tine lipit de ecran, care te face sa uiti ca e fictiune.
● Si in al treilea rand, pentru ca este important sa sustinem cinematografia independenta. Iata ca se pot face lucruri valoroase si fara bugete mari sau sustinere externa.
Unde te mai vedem? Ne poti vorbi despre proiectele tale actuale?
Fac parte din trupa Teatrului Excelsior, joc acolo in multe productii, deci ne putem vedea, de mai multe ori pe saptamana, la teatru.
Momentan, repet pentru doua productii. Prima care va iesi la public, in luna mai, se numeste „Tomcat” si este in regia lui Vlad Balan. Despre cea de-a doua nu o sa povestesc inca prea multe. Astept sa se fixeze data premierei.
De asemenea, urmeaza in luna mai sa filmez un scurtmetraj, unde ma voi reintalni cu Daniel Popa.
Ce te intereseaza sa explorezi, cel mai mult, prin personajele tale?
Ma intereseaza rolurile in care nu mai pot apela la „sertarase” si care imi solicita timp de cercetare. Imi place sa nu-mi fie prea usor. Imi place sa explorez chei de joc diferite si imi plac foarte mult compozitiile. Am sansa sa ma bucur de aceste cautari la teatru. In film, cel putin in Romania, e mai greu sa te intalnesti cu astfel de partituri. Nu e timp ca actorul sa faca o compozitie prea elaborata.

Ce tip de roluri si teme ti-ai dori sa abordezi/ sau de ce tip de roluri si teme crezi ca e nevoie in special acum, in peisajul cultural?
Cred ca e nevoie de roluri care sa chestioneze lumea in care traim si societatea din care facem parte, de personaje care pun intrebari sau care nasc intrebari, de roluri care sa deschida mintea privitorului, nu s-o inghete timp de doua ore cat vizioneaza ceva doar de dragul de a pierde timpul. Si ca sa raspund un pic mai aplicat, cred ca m-ar interesa sa vad produse culturale care imi starnesc interesul in mod direct: despre presiunea maternitatii, despre acest gap intre ce se cere de la tine ca mama si ce este omeneste posibil, filme care sa abordeze tema sanatatii, care devine la noi un lux, despre puterea invizibila a companiilor, subiect dezbatut si in CLASAT, de altfel. In general, cred ca e nevoie de filme care sa ne scuture un pic.