Interviu. Diana Cavallioti, protagonista in filmul „5 minute”: “Cred ca putem supravietui ajutandu-ne unii pe altii sa existam”
Intr-un atat de bizar in ceea ce inseamna posibilitatea de a vedea un film la cinema, in Romania se lanseaza in aceste zile filmul „5 Minute” regizat de Dan Chisu, cu Mihai Călin, Diana Cavallioti, Elvira Deatcu, Ana Radu, Adrian Titieni, Emanuel Pârvu, Gabi Huian si Aida Economu.
Filmul – in teorie – se vede doar in 6 cinematografe din tara (in Vulcan, Oravița, Caransebeș, Petroșani, Toplița, Oțelu Roșu) si este o mare nedreptate care i se face unei productii care are o poveste foarte puternica si care ar fi putut fi o inspiratie pentru multi tineri.
„5 minute” este inspirat din fapte reale, din incidentul de acum cativa ani de la MTR cand un film a fost oprit de spectatori care erau impotriva celor din comunitatea LGBT.
Conform scenariului „5 minute”, undeva in Bucuresti ruleaza un film controversat, despre un cuplu format din doua femei. La scurt timp dupa începerea filmului, cativa spectatori intra intr-o altercatie violenta cu membrii comunitatii LGBT prezenti in sala. Presa acuza Jandarmeria ca nu a intervenit pentru a pune capat conflictului, in urma căruia un tânar este ranit si ajunge la spital. Filmul se concentreaza pe povestea omului care a condus echipa de jandarmi in actiunea de la cinematograf, printr-o investigație facuta de Liliana Calomfir, o tânara jurnalista cunoscuta pentru reportajele ei neobisnuit de indraznete.
Urban.ro a stat de vorba cu Diana Cavallioti, cea care o interpreteaza in acest film pe jurnalista Liliana Calomfir.
In filmul “5 minute” esti o jurnalista, un reporter, care vrea sa demonstreze ca una dintre victimele unui incident dintr-un cinematograf e mai ales o problema de sistem si prejudecati… Ce ti-a placut la personajul tau foarte bataios si luptator pentru adevarul pe care-l vede ea?
Am fost extreme de incantata de faptul ca Dan Chisu mi-a oferit mie acest rol, pe care mi l-am dorit din momentul in care am dat proba pentru ca am simtit ca o sa ma pot juca si o sa pot incerca lucruri noi. E genul de personaj feminin care lipseste din peisajul actual cinematografic romanesc: femeia carierista, independenta, vocala, obraznica. A fost un loc de joaca cu multe posibilitati si intr-un final cred ca am ales (impreuna cu Dan) ce ne-a avantajat mai mult filmul.
Faptul ca in prezent unii vor sa impuna altora propriile lor valori si sa le dicteze cum sa isi traiasca viata e elementul crispant si dureros. Si aceasta viziune unilaterala va face intotdeuna victime colaterale.
Pe cine ai avut punct de inspiratie pentru acest rol?
Zgomotul televizorului care sta deschis intr-o camera goala. Cred ca aceasta jurnalista este exact ce se aude cand crezi ca te informezi uitandu-te la televizor: Zgomot. Nu voi nominaliza personaje existente pentru ca esenta se afla undeva in parerea pe care mi-am facut-o despre jurnalismul de televiziune in anii multi in care m-am uitat la televizor.
Din perspectiva actritei care se intalneste cu presa cel putin pentru interviuri, dar si in alte contexte, cum vezi tu jurnalismul de astazi?
Presa scrisa este si cred ca va ramane o sursa de informare ‘curata’ care ii ofera cititotului spatiul mental necesar pentru a-si face o parere. Sau poate ma sperie pe mine disperarea jurnalistului de televiziune de a obtine un ‘senzational’ din spatiul meu personal care sa fie mai atractiv decat lucrurile pe care le fac si pentru care muncesc. De asta probabil imi si face o mai mare placere sa citesc interviuri, pentru ca dispare elementul de presiune exercitat de jurnalist. Dar e clar ca am o atitudine usor deficitara in ceea ce priveste ‘promovarea” in ‘spatiul public’. (rade)
Ce a fost cel mai impresionant pentru tine legat de acest film inspirat de fapte reale?
Nu am fost impresionata, am fost in mare parte socata de viziunea unilaterala cu care ne confruntam. Faptul ca in prezent unii vor sa impuna altora propriile lor valori si sa le dicteze cum sa isi traiasca viata e elementul crispant si dureros. Si aceasta viziune unilaterala va face intotdeuna victime colaterale. Despre asta e vorba in povestea noastra despre cum omul pare ca si-a pierdut capacitatea de a se pune in pielea celuilalt, despre lipsa de empatie si despre un razboi al conceptelor “Cum ar fi mai bine: sa fie sau sa nu fie gay?”.
In perioada de izolare totala ai mai lucrat la un film cu Dan Chisu, realizat si filmat de voi – actorii – de acasa. Cum a fost experienta? De obicei e cineva care te filmeaza, cineva care are grija cum esti imbracata, altcineva care pune lumina, iar tu ca actor te concentrezi pe text si pe ce ai de facut in secventa respectiva…
A fost o experienta din toate punctele de vedere. Limitarile, cel putin in cazul meu, au atins cote fantastice. NIci macar nu am avut multe ore la dispozitie sa incercam de cateva ori: azi si maine si poimaine. Am avut cate 2 ore (orele de somn ale fetitei) doua zile la rand. Ceea ce a echivalat cu o cursa cu obstacole. Important era sa ii trimitem – Silvana Mihai si cu mine, partenera mea de experienta (am vrut initial sa spun celula, nu stiu de ce) – un material valabil lui Dan. Am reusit, dar cred ca noi stim ce am fi putut face altfel si mai bine in conditiile date. Inca un lockdown si o sa ne iasa treaba perfect.
Crezi ca meseria voastra isi va schimba modelul de lucru? Ca ajungeti omul bun la toate care sa stiti sa filmati, montati, jucati?
Nu cred si nici nu vreau sa ajung un om bun la toate. Pentru ca atunci ar disparea toate meseriile mai sus mentionate. Respect fiecare meserie in parte si doar asa cred ca putem supravietui, ajutandu-ne unii pe altii sa existam.
Din perspectiva asta, avem multi vloggeri care isi produc momente comice – sau nu – cu o oare interpretare actoriceasca. Cum ti se par aceste productii?
Nu sunt in masura sa judec munca nimanui si nici expresia artistica. Fiecare om care simte sa se exprime in spatiul public, o va face si suntem liberi sa apasam play sau sa dam ‘swipe-up’ sau ‘swipe-right ‘ sau sa nu ne uitam si suntem la fel de liberi si sa nu ne placa. Acum daca intrebarea ar fi daca urmaresc genul asta de productii, recunosc ca am prea putin timp liber si prefer sa il prioritizez pe ce stiu deja ca imi place.
Cum crezi ca vor schimba aceste productii perspectiva publicului care creste cu ele asupra ceea ce inseamna divertisment, film, teatru…
Eh, abia aici lucrurile devin complicate si ma gandesc ca toata aceasta perioada pandemica adunata cu valul de youtube, Instagram si reels va porni ceva. Nu stiu ce. Cred ca iubitorii de teatru abia asteapta sa se intoarca intr-o sala de spectacole, dar cei care acum se hranesc cu divertismentul obtinut printr-un simplu click nu vor mai avea (poate) disponibilitate.
Eu insa abia astept sa vad ce va fi, am chiar o bucurie din a vedea cum se vor transforma lucrurile.
Ce ai facut in perioada aceasta cu putine spectacole, multe nesigurante si multa izolare, ca sa-ti tii mintile acasa?
Am un copil care implinise 2 ani cu putin inainte de lockdown, 2 caini si un sot. Cu asta m-am ocupat, i-am tinut pe ei bine hraniti, bine plimbati. In orele copilului de somn am citit. Nu m-am uitat prea des la televizor. Si peste toate astea cred ca a contat faptul ca nu sunt o persoana extroverta si momentele de liniste m-au incarcat cu incredere ca trebuie sa traim exact ceea ce e de trait fara pretentii si asteptari.
Vreau ca lumea sa vina la teatru si sa poata vedea un personaj. In acelasi timp nu vreau sa ma vada ca pe un personaj atunci cand ne intalnim la cumparaturi. Nu imi plac lucrurile amestecate pentru ca devin complicate si daca sunt complicate nu mai pot fi de calitate.
Cum au fost calatoriile la Paris si la festivaluri de film din tara, in vremea pandemiei?
Surprinzator de naturale. Sotul meu a montat un film documentar la Paris si mi-am facut curaj sa merg in vizita atunci cand Franta avea 3000 de cazuri zilnic, lucru infiorator la vremea respectiva. Insa mie frica imi da curaj si din asta ies si lucruri bune. Sa vezi Parisul alaturi doar de parizieni fara turisti e o experienta unica.
Festivalurile de film au fost o alta surpriza la care nu m-am gandit. Si cu responsabilitate am reusit sa avem cu totii parte de timp minunat petrecut impreuna. Personal nu mai vazusem de mult filme in aer liber. Mi-am facut plinul.
Stiu ca repeti pentru un nou spectacol la Teatru Mic. Cum merg repetitiile prin Zoom pentru el?
Mi nu nat. Cu micul delay cand astepti replica si vine putin mai tarziu decat in mod natural, dar m-am obisnuit si cu asta. Aveam acest proiect in plan dinaintea pandemiei si s-a potrivit perfect cu programul Teatrului Mic “Teatru pentru actori… si numai cu actori” care isi propune sa valorifice potentialul creativ al trupei artistice in conditiile date. Practic in momentul in care se va putea intra in sala din nou, vom avea un numar semnificativ de premiere, ceea ce cred ca este extraordinar. Fiti cu ochii pe Teatrul Mic.
Esti mereu cu picioarele pe pamant si nu iti place deloc rolul de diva. Cum ai ramas cu mintea ancorata in realitate cand lumea artistica se joaca, deseori, cu proiectii si imagini vazute prin ecran sau de pe scena?
Imi place enorm meseria mea. Enorm. As fi extrem de dezamagita de mine daca as amesteca lucrurile. Vreau ca lumea sa vina la teatru si sa poata vedea un personaj. In acelasi timp nu vreau sa ma vada ca pe un personaj atunci cand ne intalnim la cumparaturi. Nu imi plac lucrurile amestecate pentru ca devin complicate si daca sunt complicate nu mai pot fi de calitate. Dar asta este doar in cazul meu. Sunt sigura ca unora lucrurile complicate le stimuleaza de exemplu imaginatia si creativitatea. Mie nu. Eu am nevoie de liniste ca sa pot fi la potential maxim. Asa ca nu e ceva ce mi-am propus e, pur si simplu, felul meu de a fi.
Cum reusesti sa-ti pastrezi constant tonusul si atitudinea pozitiva, cum ai invatat sa nu iei ucrurile mici atat de in serios?
E un exercitiu. Uneori imi reuseste alteori nu. Dar adevarul e ca atunci cand scot cainii in parc dimineata cand poate nu am niciun chef de nimic si vad cum alearga si se bucura, imi dau seama ca asta e secretul. Pur si simplu sa te bucuri.
Ce recomandari de filme, seriale si carti le-ai face oamenilor care nu au tocmai o stare buna de spirit din cauza restrictiilor impuse de pandemie? Ceva care sa le ridice starea de spirit…
Recunosc ca m-am bucurat de trendul feminist din noile seriale Netflix. Acest women’s empowerment ambalat foarte divers mi-a oferit relaxare si aici includ serialele: Ratched, Euphoria, The Crown, Queen’s Gambit.
Am revazut insa foarte multe filme, in special horror, fiind o iubitoare a genului: IT, the Haunting of Bly Manner si The Haunting of Hill House (seriale), In the Tall Grass, Pet Sematary… o lunga lista de filme bazate pe nuvelele lui Stephen King. Toate astea au intrat la relaxarea de seara.
Cat despre carti, am inceput multe, putine am dus pana la capat si sunt blocata la Irvin Yalom si tematica lui bazata pe moarte, el fiind un psihiatru care se preocupa de anxietatea mortii. Un subiect care imi ofera multe motive de reflectie.
Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva din ce ai realizat in anii acestia, pentru ce ti-ai fi recunoscatoare?
Poate mi-as multumi pentru faptul ca am inteles ca ceea ce se intampla in jurul meu – si mie implicit – este un proces, unul de maturizare care chiar daca iti mai ia din zambetul de pe buze, iti ofera un orizont mai larg. Cred ca am inteles asta.
