Interviu Dragos Mihalcea, fost Prim solist Royal Swedish Ballet. Sa fii onest cu tine insuti ca sa te valorizezi cel mai bine
In perioada izolarii, platformele online au scos pe piata inregistrari ale unor spectacole care au facut istorie la vremea lor. Asa se face ca marquee tv ( o platforma dedicata operei si baletului) a lansat o integrala Alexander Ekman, unul dintre cei mai apreciati coregrafi ai momentului.
Intre show-urile alese, Midsummer Night’s Dream il are ca protagonist pe Dragos Mihalcea, in rolul visatorului intr-o performanta cu cronici foarte multe si foarte bune in toata lumea. Show-ul a avut premiera in 2015, iar la momentul respectiv, Dragos Mihalcea era prim solist la Royal Swedish Ballet din Stockholm. Il puteti urmari aici.
Despre Dragos Mihalcea presa din Romania a scris foarte rar, desi este unul dintre putinii balerini romani care au facut cariere frumoase la nivel international.
Povestea lui de viata e insa una care ii poate inspira si incuraja pe parintii care simt ca au copii care vor sa faca o meserie in zona artistica, dar si pe tinerii care isi doresc o cariera in dans. Dragos are 43 de ani, s-a retras din activitatea profesionala de 2 ani, locuieste in Spania, dar povestea lui pe scenele de balet din toata lumea a inceput la 14 ani, in America, a continuat la Seoul, a inclus toate rolurile mari de print din baletul clasic, multe premii si colaborari cu coregrafi importanti.
In Romania, la scoala i se spunea zilnic ca nu e bun de nimic, in America a ajuns exemplu pentru ceilalti copii. Iar in timp ce era prim solist la Royal Swedish Ballet si pregatea spectacolul cu Alexander Ekman, isi lua si licenta de pilot de avion.
Cititi printre randurile acestui interviu, o poveste despre smerenie si bun simt (Dragos nu spune niciodata am fost “cel mai bun”, ci “n-am fost la fel de bun ca legendele”), o poveste despre determinare si despre a fi onest cu tine insuti ca sa stii cum te valorizezi cel mai bine.
Ai crescut in perioada comunista, in Romania. Cum de te-au dat parintii tai la dans, cand in acea epoca orice meserie artistica era foarte prost vazuta?
Parintii au fost ambii economisti, dar de la o varsta mica si-au dat seama ca mie imi placea sa ma misc (dansam cand auzeam muzica la radio) si m-au trimis la o casa de cultura, la clasa de balet. Toti au fost foarte impresionati de muzicalitatea mea dar mai ales de proportiile corpului. Aveam picioare lungi si posibilitatea de a fi un barbat inalt, doua lucruri cautate in lumea baletului. Totodata parintii si-au dat seama ca probabil nu eram cel mai dotat copil din punct de vedere intelectual. Cred ca profesorii de balet i-au convins sa ma lase sa continui pe linia de dans.
Povestesti intr-un interviu ca scoala din Romania nu te aprecia, nu te adaptasesi, dar ca odata ajuns in America la Washington cu bursa la Kirov Academy (la 14 ani) ceva in felul cum erai perceput la scoala s–a schimbat si ai devenit premiant. Te-ai gandit vreodata care au fost diferentele de abordare in America la scoala versus Romania, care te-au pus in valoare?
Sistemul de invatamant din Romania era in anii 80 bazat pe ‘survival of the fittest’, supravietuia cine reusea sa se adapteze. Cei care invatau repede mergeau mai departe, ceilalti ramaneau in spate. Eu am avut invatatori exigenti, chiar unii abuzivi fizic si psihic. Scoala era foarte exigenta, dar mult mai dezvoltata in directia programei scolare, a ceea ce invatai.
In America, sistemul scolar, ca nivel al informatiei pentru elevi, e mult in urma celorlalte tari (cel putin la nivelul scolii elementare), asa ca atunci cand m-am mutat acolo am devenit cel mai destept copil din clasa. Am trecut de la a mi se spune zilnic ca sunt prost si inutil, la un model pentru ceilalti copii.
Acum, cand ma uit in urma, inteleg ca in Romania n-am avut parte de sustinere si incurajare din partea profesorilor. Era o tara in regim comunist, viata era grea.
Nu toate aspectele sistemului Romaniei ‘vechi’ au fost proaste dar, la nivel emotional, amintirile din Romania au avut un impact atat de negativ asupra mea, incat nu eram de loc trist ca nu puteam merge acasa mai des.
Banuiesc ca adaptarea pentru un copil de 14 ani, din Romania comunista, singur la Washington n-a fost deloc simpla, mai ales ca tu spui ca esti o personalitate introverta. Ce iti mai amintesti de inceputurile americane, de adaptarea ta acolo?
In 2 luni am devenit fluent in limba engleza, in doua saptamani m-am ingrasat cu 9 kilograme. Inainte eram foarte slab, toata copilaria am suferit de o anemie cronica, Schimbarea a fost rapida si dramatica in mai multe directii ale vietii mele. Cand m-am intors acasa parintii nu m-au recunoscut. Practic au fost doi de Dragos. Unul care a “murit” la 14 ani si un altul care s-a nascut atunci.
Parintii tai nu-si permiteau bilete de avion sa vii des acasa. Cum te motivai sa treci peste greutati singur la mii de kilometrii de familie? Ce iti spuneai?
Copiii se descurca intotdeauna. Viata de internat te obliga sa-ti devii proprie mama si tata, altfel nu supravietuiesti. Nu are cine sa-ti spele rufele, sa-ti faca curatenie in camera, sa te bata la cap sa-ti faci lectiile. Asadar educatia stricta cu care eram obisnuit din Romania m-a ajutat la final sa am succes in State. Nu toate aspectele sistemului Romaniei ‘vechi’ au fost proaste dar, la nivel emotional, amintirile din Romania au avut un impact atat de negativ asupra mea, incat nu eram de loc trist ca nu puteam merge acasa mai des.
Cu mintea si experienta de acum, ce le-ai spune parintilor care au copii care vor sa faca un domeniu artistic, care vor sa faca balet, de exemplu?
Sfatul acesta vine de la un dansator profesionist care s-a retras si beneficiaza de avantajul ca am avut timp de analiza, de retrospectie. Daca ma intrebai asta dupa un spectacol cu “Frumoasa din Padurea Adormita” cand piciorul meu stang era impachetat in gheata cu o chinuitoare tendonita, sau daca ma intreai la 16 ani cand locuiam intr-o camera de cativa metri patrati in Seoul si simteam ca nu am niciun fel de viata, probabil ca ti-as fi raspuns diferit.
Oricum, avantajul de a privi in urma retropectiv e credibilitatea.
Astazi spun ca fiecare trebuie sa-si traiasca cea mai buna dintre versiunile imaginate de ei despre viata. Oricat de cliseu ar fi spun ca banii nu aduc fericirea, si trebuie sa repetam asta de cat mai multe ori.
Si ce le-ai spune copiilor despre meseria aceasta, ce e bine pentru ei sa faca?
Cei care iubesc deja baletul n-au nevoie de sfaturi. Baletul devine o obsesie, o boala de care nu scapi repede. Un sfat practic ar fi ca cei care iubesc baletul sa invete si sa practice si alte stiluri de miscare. Regret ca nu am avut ocazia sa practic dans contemporan, gaga, yoga, step, flamenco.
Ce s-a intamplat cu ceilati doi colegi romani cu care ai castigat bursa de la Kirov Academy?
Unul dintre ei, Costin Radu, a devenit prietenul meu cel mai bun. Dupa o cariera lunga la Opera din Dresda, locuieste acum in Berlin cu familia si este un fotograf profesional foarte cautat.
La 19 ani erai in Seul prim solist al operei nationale. Din nou alta cultura, din nou alta lume, practic ai luat-o de la zero din nou. Si peste aproape 5 ani, dupa multe roluri spectaculoase si apreciate in Seul, ai avut curajul sa-ti dai demisia si sa o iei de la capat inca o data. Nu ti-a fost niciodata frica pentru “ce o sa fie”?
Singura data cand am luat-o de la zero a fost cand am plecat la scoala in State. Am avut onoarea de a primi contracte de prim solist la toate companiile la care am lucrat deci nu a trebuit sa ‘o iau de la capat’. Asta ar fi o intrebare interesanta pentru cei care chiar o iau de la capat si sunt multi balerini care fac asta mutandu-se de la o companie la alta. Pentru mine asta inseamna o putere mentala extraordinara si ii admir mult.
Din ce resurse emotionale iti construiesti curajul de a o lua de la capat?
Ma plictisesc repede, asa ca incerc sa fiu intereat cat mai mult de ceea ce fac, sa –mi pun intrebari, sa nu ma tem de indoieli, sa invat, sa evoluez. Sunt un calator, nu un turist. Am nevoie sa vad locuri noi, dar poti sa simti adevarata fata a unui loc doar daca traiesti acolo
Sigur dupa Seul, ai castigat un concurs la Roma si imediat a venit oferta unui alt job. Dar in ziua concursului acela erai fara job si fara o perspectiva clara in viitor… de unde ai gasit resurse sa fii atat de bun sa castigi concursul, cand – banuiesc – ca in sufletul si mintea ta era ceva furtuna?
La concursul de la Roma am participat cu un scop anume: Costin mi-a spus ca directorul companiei de balet din San Francisco va fi in juriu si m-am inscris sperand ca o sa-mi ofere un contract. Desi am castigat medalia de aur, contractul a fost oferit de directorul companiei de balet din Suedia. Cand ma gandesc acum la partea aceea a vietii intradevar imi dau seama ca am fost destul de iresponsabil vis a vis de planuri de viitor. (rade)
Dansul – ca si sportul – ne invata multe despre caracterele si limitele noastre. Despre disciplina. Cum arata o zi a ta cand dansai, cum arata acum cand esti in izolare… Cum te motivezi sa repeti, studiezi cand zici ca “nu mai poti”?
Eu sint un tip foarte lenes vis a vis de lucruri care nu ma pasioneaza. Imi aduc aminte ca am lucrat sase luni in Olso si acele sase luni mi-am gatit aceeasi mancare in fiecare seara: pasta cu maioneza si cuburi de carne. Absolut dezgustator, dar nu aveam pasiunea de a gati, sau interes pentru hrana sanatoasa (rade). Daca ceva ma pasioneaza, imi este mult mai usor sa fiu consecvent.
Banuiesc ca pentru un introvert ca tine, perioada aceasta de liniste si de izolare, e ca o supapa de aer… Ce faci in izolare?
Ultimul an am facut naveta Palma-Stockholm saptamanal. Am dormit in medie 3 nopti pe saptamana in propriul pat. Starea de urgenta impusa in Spania m-a ‘obligat’ sa ma bucur de singuratate si am avut intradevar niste momente splendide de unul singur. Dar nu in fiecare zi am fost fericit sau am avut o motivatie sa ma ridic din pat.
Pretul psihologic al acestei izolari va fi mare pentru multi. Sunt binecuvantat cu o terasa chiar in mijlocul muntilor Tramuntana, sunt izolat in paradis. Iubesc plantele si gradinaritul si m-am indragostit de gatit, toate cliché-ele vietii in izolare. Luna ianuarie a acestui am petrecut-o in Berlin, deci contrastul a fost minunat.
Le-as multumi celor care mi-au ranit sentimentele pentru ca au fost, de fapt, cei care m-au ajutat sa devin un om mai fericit. Asa ca, “MULTUMESC”.
Care dintre coregrafii cu care ai lucrat, te-a format cel mai mult? Ti-a modificat/ influentat stilul?
Am fost un partener bun si mi-au placut pas de deuxurile mai mult decat momentele de solo. Fluiditatea coregrafiilor lui Kenneth MacMillan si Jiri Killian au fost printe favoritele mele.
Acum e la liber in online munca ta de la Midsummer Night’s Dream, in coregrafia lui Alexander Ekman. E un rol pentru care ai primit multe aprecieri internationale, cronici foarte frumoase. Cum a fost a lucrezi cu Ekman? (romanii au vazut una dintre lucrarile lui de tinerete – Whim, prin It Dansa care a fost la Bucuresti anul trecut).
Eu si cu Alex am devenit foarte apropiati in timpul procesului de formare a spectacolului. Pentru mine perioada de Midsummer Night’s Dream a fost speciala pe multe nivele. Alex are o imaginatie libera si este un scenograf foarte talentat. A doua zi dupa filmarile videourilor promotionale pentru MN’sD, am dat examenul de pilot de transport aerian comercial (airline transport pilots license) dupa mai bine de 2 ani de studii in paralel cu dansul. A fost o perioada foarte intensa din punct de vedere emotional si psihic in viata mea, cu amintiri frumoase dar si tulburi.
E surprinzator ca un balerin sa faca studii de pilotaj, acolo e vorba de multa matematica, fizica…. pe de alta parte ca balerin testezi zilnic pe corpul tau, in milimetru, forta gravitatiei. De ce ai vrut sa iei brevet de pilot? Si ce ai invatat din aceasta experienta, dincolo – evident – de a pilota avioane…
La inceputul carierei am petrecut mult timp pe drumuri. Am stat multe ore in aeroporturi uitandu-ma cum aterizeaza si decoleaza avioanele si mi-a trezit o curiozitate fata de zbor. Am luat licenta de pilot intr-un moment in care eram plictisit cu ceea ce faceam si voiam sa invat ceva nou, iar ceea ce descopeream la cursurile pentru licenta erau subiecte foarte interesante. N-am vrut niciodata sa fiu un pilot profesionist de linie, dar mi-a placut sa invat meteorologie, geografie sau despre performantele si limitele corpului uman.
Libertatea pe care ti-o da zborul e greu de pus in cuvinte. Sa zbori atat aproape de tarmurile din Menorca incat sa poti vedea delfinii cum sar din apa, sau sa fii in aer la un kilometru inaltime in mijlocul noptii, inconjurat de o tacere neagra, fara niciun punct de referinta, sau sa spargi norii cu doar cateva sute de metri inainte sa se apropie pamantul, sunt senzatii foarte puternice.
Te-au invitat vreodata in Romania sa dansezi – la Opera, intr-o gala, sau sa tii un workshop? Ai face asta?
Nu am fost invitat la opera niciodata si nici nu cred ca voi fi. Data mea de expirare a trecut de mult. (rade)
Am citit ca faci o scoala de dans pentru adulti. Ce face aceasta scoala? E pentru amatori sau profesionisti?
Scoala de adulti am stabilit-o in Suedia ca sa dau o oportunitate oamenilor de alte meserii sa invete si sa practice arta baletului. Baletul, la fel ca opera, este criticat mult ca fiind o arta elitista si neaccesibila majoritatii populatiei. Nu trebuie sa fie asa. Oricine poate sa faca balet la nivel de amator. In acelasi timp este o oportunitate pentru balerinii din Stockholm sa castige un ban in plus predand. Salariile balerinilor profesionisti sunt mici, asa ca un venit sulimentar e intotdeauna bine venit.
Daca e sa te uiti inapoi la ce ai facut in aceasta cariera impresionanta, pentru ce ti-ai multumi tie?
Mi-as multumi pentru ca am avut puterea sa raman determinat, curios si onest in scopurile mele. Mi-am cunoscut limitele de foarte devreme, am fost onest cu mine, am stiut ca nu sunt un Baryshnikov sau un Nureyev, si mi-am fixat obiectivele in conformitate cu abilitatile mele.
Si daca ar fi sa multumesti unei persoane pe care ai intalnit-o in viata si te-a ajutat cumva cui i-ai multumi?
Le-as multumi celor care mi-au ranit sentimentele pentru ca au fost, de fapt, cei care m-au ajutat sa devin un om mai fericit. Asa ca, “MULTUMESC”.
