Colegul nostru Eduard Enache, jurnalist si creative director Urban.ro, este cel care a gandit costumele pentru filmul Marocco in regia lui Emanuel Parvu care este din 7 octombrie in cinematografe.

Filmul Marroco, in regia lui Emanuel Pârvu, cu Serban Pavlu, Crina Semciuc, Emilia Popescu si tinerii Tudor Cucu Dumitrescu si Ana Indricau, este o poveste despre cum fiecare dintre deciziile noastre, oricat de mici, ne pot afecta viata sau pe a celor din jurul nostru intr-un mod iremediabil.

Filmul pleaca de la povestea disputei dintre o adolescenta (Ana Indricau) si tatal ei (Serban Pavlu) bazata pe neincrederea acestuia in privinta deciziilor luate de copila si, dupa o serie de decizii luate cu cele mai bune intentii, culmineaza cu o intamplare tragica cu efect ireversibil.

Marroco, cel de-al doilea film de lungmetraj al regizorului Emanuel Pârvu, pune spectatorii de toate varstele fata in fata cu intrebarea “daca toată lumea a avut intentii bune, de ce totusi moare cineva?!”, invitandu-ne sa reflectam la fiecare dintre faptele noastre cotidiene.

Am profitat de conexiunea directa a colegului nostru Eduard Enache (istoric de arta, stilist, fotograf, designer de costume) cu acest film pentru a intra in culisele pregatirii unui asemenea proiect.

Cum ti-ai imaginat personajele cand ai citit prima data scenariul si cat de diferit e rezultatul „viu” cu replici si costume?

Stiam ca scenariul scris de Emanuel e visceral, a trait cativa ani cu el asa ca m-am straduit sa nu am idei la prima citire, am asteptat sa inteleg viziunea lui. L-am intrebat despre poveste, pasiunile, situatia financiara si directia fiecarui personaj dar si despre scenografie si apoi am facut un moodboard cu schite. Si nu este nicio diferenta intre schitele initiale si rezultatul final, am recreat intocmai schitele. Cred ca a fost un perfectionism dus la extrem pentru care imi cer scuze asistentului de costume care a trebuit sa ma suporte pe toata perioada de lucru cand refuzam o camasa galbena pentru ca nu era textura potrivita sau nu era indeajuns de calda nuanta respectiva.

Si bineinteles, costumul de film exista numai cand se striga „Actiune!” si e pus in contextul pentru care a fost creat. A fost o bucurie mare cand Serban Pavlu si Ana Indricau – care joaca rolurile principale – au inceput sa filmeze prima secventa din programul de filmare si am vazut costumele aduse la viata cu fiecare dubla trasa. 

Care a fost dorinta regizorului privind costumele personajelor si ce ati negociat intre parerea ta si a lui?

Emanuel a vorbit despre cum un film il faci numai o data. Dupa ce a spus „STOP! Gata, s-a tras!”, secventa respectiva este ceva ce ramane in istorie, nu poti sa mai schimbi nimic. Si cred ca mi-a inspirat acel nivel de perfectionism si incapatanare ca fiecare moment sa conteze pentru a spune povestea asa cum si-a imaginat-o el in sutele de nopti nedormite cand a lucrat la ea.

L-am vazut pe Emanuel ca pe o locomotiva iar costumele au fost un vagon din multe altele pe care el le trage in spate pentru a-si transforma visul in realitate. Scopul meu a fost sa nu simta greutatea acelui vagon, sa se simta sustinut in fiecare moment. Si s-a creat o dinamica foarte buna intre noi. A fost de acord cu propunerile mele si m-a lasat sa merg mult mai departe decat alte filme romanesti. In MAROCCO, culorile costumelor au un rol important si este o intreaga psihologie dezvoltata in spatele lor, menita sa sustina viziunea regizorala.

Un costum pozitioneaza viata unui personaj. Il intelegi aproximativ unde e din primele secunde dupa haine si cum le poarta. La pachet desigur cu make up-ul si parul. Cum ai pozitiona cele 6 personaje cheie?

Am pornit de la o paleta a culorilor care oscileaza intre galben, maro si verde, cu doua culori de contrast: rosu si albastru. Fiecare personaj are propriul arc atat in poveste dar si in costume: cu totii pornesc de la culori luminoase, deschise, pastelate, trec prin culori mai puternice, mai tensionate – cand emotiile sunt mult mai vizibile – si ajung spre finalul filmului in nuante mai sterse, destul de greu de definit.

Magda, Cristi si Iulian se oglindesc de cateva ori unul pe altul cand vine vorba de costume, iar asta este pentru ca este o tensiune constanta intre ei si am continuat ideea la nivelul culorilor. Magda porneste ca o adolescenta relaxata in tricouri si pantaloni de culori deschise, Cristi este un barbat sigur pe el, in camasi si sacouri in nuante pastelate alese de iubita lui, Maria, iar Iulian la randul lui apare in haine bleu, similar cu tricoul Magdei din prima secventa a filmului. Fiecare dintre ei porneste din culori pe care le-ai atasa in mod obisnuit unui personaj pozitiv si trece prin schimbari de nuante.

Maria are un stil mai creativ si mai optimist – aproape toate tinutele ei au flori – in timp ce Dr. Avram este un personaj misterios care nu-si arata personalitatea prin haine, ar parea neutra din modul in care se imbraca. 

Iar prietenul lui Iulian pare relativ banal pana intelegi ca are propriul stil de a se imbraca potrivit cu modul in care alege sa-si traiasca viata, cu niste detalii amuzante potrivite cu replicile lui care starnesc zambete. 

Care a fost cea mai mare provocare pentru tine la acest proiect?

Desi la inceput ma asteptam ca pandemia sa fie marea provocare, pentru ca am filmat in vara anului 2020 cand pandemia era omniprezenta, nu a fost asa. Echipa de productie de la FAM’Art a organizat absolut impecabil fiecare protocol ce tinea de protectia actorilor si a echipei.

In styling mi se cere de obicei sa imbrac oamenii pentru a proiecta o imagine mai sofisticata, sa fie „ca la Hollywood”. Pentru Marocco, unii dintre ei trebuiau sa para nesofisticati, pentru ca aveau o situatie materiala precara si costumele trebuiau sa reflecte acest lucru.

Din motive ce tineau de imagine, costumele nu aveau voie sa aiba imprimeuri, dungi sau modele de orice fel. E mai complicat sa faci un personaj sa nu fie banal dar sa arate sarac fara imprimeuri. Si cand cautam costumele pentru personajele respective, au aparut multe momente amuzante cand mergeam prin magazine iar doamnele vanzatoare se uitau siderate pentru ca nu intelegeau de ce ne straduim sa gasim cele mai nesofisticate haine din lume. In rest, provocarile exista mereu cand lucrezi cu artisti sau cu copii mici dar e ceva obisnuit, fiecare zi aduce lectii noi.

Ai mai facut inainte styling pt sedinte foto, videoclipuri muzicale sau red carpet, dar un lung metraj inseamna o cu totul alta abordare. Care a fost miza ta pentru acest proiect?

Pe langa miza principala, de a fi mereu un sprijin pentru viziunea lui Emanuel, o alta miza a fost ca partea de costume sa nu arate ca un film romanesc cu personaje imbracate anost, sa fie un film romanesc in care personajele au individualitate si reflecta lumea in care traim prin costumele lor. Iar pentru acest lucru am lucrat cu Remus Gabor – asistentul meu de costume si bun prieten, specializat in scenografie – care a patinat, cusut, recroit si vopsit unele costume pentru a se potrivi unor idei pe care le-am avut pentru personajele jucate de Serban Pavlu, Ana Indricau si Vlad Brumaru – tricoul cu cap de tigru sclipicios a fost o provocare interesanta.

Cat timp au durat pregatirile? Cate costume au fost in film?

Pregatirile au durat o luna si jumatate: doua saptamani a fost partea de cercetare si creatie iar o luna am lucrat la productia lor – de la cumparat mii de piese la cateva costume inchiriate din depozitele Castel Film sau Giugiuc Studio. Pentru probe am avut 2 zile in care am incercat sa punem la punct tot ce era nevoie pentru ca la filmare sa fie totul la milimetru.

Initial, m-am straduit sa imi gasesc inspiratia si am umblat cateva zile prin magazine second-hand. La un moment dat am gasit o camasa in nuante de galben-verde-maro pe care am pus-o pe un umeras in fata biroului si de acolo a pornit intreg procesul creativ. Nu am folosit camasa in film dar a ramas pe umeras in fata mea pe toata durata procesului de creatie. Apoi am revazut cateva filme ale lui Woody Allen care nu au nici cea mai mica legatura cu Marocco dar mi-am amintit ca aveau o paleta de culori asemanatoare pe partea de costume.

In total au fost peste 700 de costume in film dintre care aproape 100 au apartinut personajelor principale pentru ca erau surprinse in multe momente diferite ale zilei (dimineata acasa, ziua prin oras, seara in pijamale), cele mai multe au fost chiar in ultima zi de filmare cand am avut o secventa cu cativa zeci de liceeni care faceau figuratie.

Care e cea mai draga amintire a ta de la acest proiect? 

Am petrecut perioada filmarilor langa Emanuel si Simona Ghita care a fost script-supervisor pentru Marocco. Impreuna, eram cei trei care stateau constant langa ecranul pe care era proiectata in timp real filmarea directorului de imagine Silviu Stavila. Rolul meu era sa urmaresc racordul dintre duble si sa vad daca este nevoie de orice fel de schimbare sau retus la costume. Dupa prima saptamana, ne-am facut un obicei sa ne cumparam in fiecare zi la pranz cate 3 prajituri cu ciocolata si multa frisca. Era momentul dulce al zilei. Stiu ca nu e o amintire legata de costume dar este de departe cea care ma face sa zambesc mereu cand imi aduc aminte bucuria pe care o aveam toti trei cand vedeam unul dintre asistentii de productie ca venea cu prajituri.

Ce ai invatat si pastrezi cu tine din acest proiect?

Am intrat in „Marocco” deschis sa ofer tot ce stiu si sa invat tot ce pot. De la domnul Parvu am invatat despre rabdare si strategie pentru a avea rezultate pe termen lung: ma uimea de fiecare data cum reusea sa ii faca pe actori sa joace diferit intre duble, iar diferentele intre prima dubla si dubla 20 aratau pregatirea lui mentala incredibila pentru ca ii dirija pe actori fara sa le spuna exact ce sa faca, reusind sa obtina mereu ce isi propunea de la scena respectiva.

De la Serban Pavlu am invatat despre „ce aduci tu la filmare” pe langa jobul tau. L-am intrebat cum reuseste sa vina mereu cu o atitudine pozitiva sa ii faca pe toti sa zambeasca la filmare si a spus ca stie ca oriunde merge, vor fi mereu oameni tensionati, stresati sau nervosi. Si ca nu ar functiona daca ar fi si el la fel, asa ca alege sa vina cu buna-voie zilnic.

Si am invatat cat de important este sa lucrezi cu o echipa de productie – FAM’Art formata numai din femei. Nivelul de empatie, respect reciproc si grija pentru ceilalti a fost mai ridicat decat la majoritatea proiectelor in care am lucrat pana acum, iar lucrurile au fost facute la timp, cu maxim de efort si rezultate. 

Cum ai ajuns sa faci costum pentru film?

Cred ca a fost o progresie naturala: am inceput cu pasiunea pentru moda care s-a transformat in styling – pentru artisti din muzica, pentru reclame, campanii publicitare. Apoi am facut costumele pentru serialul „Casting” produs de Diud care este disponibil pe YouTube si care a fost un prim experiment in aceasta directie. Treptat am continuat sa ma documentez, sa citesc, sa fac cursuri de istoria costumului si istoria artei si sa imi doresc sa imi exersez cunostintele intr-un lungmetraj. 

De unde pasiunea ta pentru aceasta directie?

Imi pare fascinanta puterea hainelor si a culorilor, impactul psihologic pe care il au asupra oamenilor si modul in care influenteaza perceptiile. Si intregul proces de creatie al unui costum, modul in care completeaza si reprezinta viziunea unui regizor, cum influenteaza jocul actorului pentru ca majoritatea isi simt cu adevarat personajul abia dupa ce ii poarta costumul, insemnatatea pe care o acord fiecarui detaliu si cum poti ajuta la crearea unei imagini care va ramane in istoria cinematografiei.

Stiu ca ai studiat istoria costumului Victorian si regal. Ai o pasiune pentru costumele istorice?

Am o pasiune uriasa pentru costumele istorice, a inceput la cateva minute dupa ce am vazut primele minute din serialul „Downton Abbey”. Ulterior, am inceput sa caut orice serial sau film de epoca britanic bazat pe perioada Victoriana, sa citesc carti legate de costume, obiceiuri sociale, antropologia perioadei respective. Am studiat in cursuri online istoria costumului regal si a costumelor victoriene si apoi m-am inscris la Facultatea de Istoria Artei la Universitatea Nationala de Arte. Problema este ca acum nu pot sa ma mai uit la un film de epoca fara sa comentez constant cate lucruri sunt neveridice la partea de costume.

Ai un film preferat pentru costumele lui?

Oscilez intre „Elizabeth” si „Elizabeth: The Golden Age”, ambele cu Cate Blanchett in rolul principal, costumele fiind create de Alexandra Byrne. Ambele au fost nominalizate la Oscar dar a castigat numai „The Golden Age”.

In aceasta linie cinematografica, care este viitorul tau proiect?

Dupa Marocco, am lucrat cu Emanuel si producatorul Miruna Berescu la urmatorul scurtmetraj pe care l-au creat si care va fi lansat anul viitor. Pentru ca le place sa ma provoace, de data aceasta mi-au cerut sa imbrac numai personaje de la sat, cu haine potrivite unor oameni foarte saraci si complet dezinteresati de orice ar insemna moda. A fost amuzant, a fost o intoarcere la origini pentru ca m-am nascut si am copilarit in sate modeste de la marginea Ploiestiului.

Momentan, scriu o lucrare de licenta in Istoria Artei asa ca o perioada nu voi lucra nimic nou in cinematografie dar dupa licenta, mi-as dori sa lucrez la un film de epoca.

Daca ar fi sa-ti fii recunoscator, pentru ceva din caracterul tau, in cel mai pur stil budhist, pentru ce ti-ai multumi pentru momentul in care te afli acum in viata ta profesionala sau privata?

Imi multumesc pentru munca pe care o depun zilnic pentru a gasi cea mai buna si cea mai onesta versiune a mea, una care sa fie de folos si celor de jur si sa lase in urma ceva bun, oricat de mic. Cateodata e o munca grea si obositoare dar imi multumesc ca nu ma opresc din schimbari si cautari.

Pe Eduard Enache il gasiti pe Instagram, Facebook si il puteti asculta in podcastul Buzunar de Arta, in calitate de prezentator.

*